Tema: Celibatul din perspectivă biblică

Text biblic: 1 Corinteni 7:25–40

Verset cheie: 1 Timotei 5:5

Ideea centrală: Celibatul este o excepție de la regula generală a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și vizează o chemare specială din partea lui Dumnezeu pentru cineva în vederea unei dedicări deosebite în slujirea lui Dumnezeu.

Scopul lecției: Să ne clarificăm cu ajutorul Sfintei Scripturi învă­țătura despre celibat și, în același timp, nevoia de a trăi o viață dedicată în slujirea lui Dumnezeu, indiferent de condiția socială.


Introducere

Nu doar cerurile spun slava lui Dumnezeu (Psalmul 19:1), ci întreg pământul este plin de slava lui Dumnezeu, (Psalmul 72:19). Întreaga creație, cosmosul, lumile văzute și nevăzute oglindesc slava lui Dumnezeu. Cea mai obiectivă expresie a slavei lui Dumnezeu este în Domnul Isus Hristos care este oglindirea slavei lui Dumnezeu și întipărirea Ființei Lui. (Evrei 1:3) 

Tema generală a studiului la care ne-am angrenat este slava lui Dumnezeu manifestată în familia creștină. Da, fără îndoială, în spațiul sacru al familiei creștine, slava lui Dumnezeu este și trebuie să fie evidentă. Familia a primit încă din Eden atât mandatul preoției, cât și mandatul cultural. Celibatul, chiar dacă nu este o învățătură des întâlnită în Sfânta Scriptură, este prezentat ca o excepție de la principiul general valabil al întemeierii familiei, respectiv uniunea dintre un bărbat și o femeie. Având în vedere interpretările eronate și, de asemenea, practicile străine de învățătura Cuvântului este foarte important să ne întoarcem cu smerenie spre Cuvânt și să spunem și noi ca apostolul Pavel: Dar ce zice Scriptura? (Galateni 40:30a)

Definiție. DEX-ul definește celibatul ca fiind starea în care o persoană este necăsătorită. Sinonime întâlnite în limba română pot fi holtei, burlac, becher. Sfânta Scriptură definește celibatul în termenii unei decizii conștiente, responsabile, în deplinătatea capacităților raționale, emoționale și volitive, de a rămâne necăsătorit cu scopul dedicării exclusive pentru slujirea lui Dumnezeu. 

Context istoric, social, religios

În literatura iudaică, întemeierea unei familii era percepută ca fiind împlinirea poruncii din Geneza 1:28 Creșteți și înmulțiți-vă și, de asemenea, ascultarea de afirmația lui Dumnezeu: nu este bine ca omul să fie singur (Geneza 2:18)ceea ce înseamnă că norma este căsătoria, iar celibatul, excepția de la normă. În același context al Iudaismului erau încurajate căsătoriile timpurii pentru a evita promiscuitatea și imoralitatea. Celibatul era o practică specifică doar comunității de la Qumran a esenienilor. Chiar dacă nazireii erau în totul dedicați lui Dumnezeu (Numeri 6:1–21) și aceasta însemna o viață definită prin foarte multe interdicții, abstinențe, toate acestea nu vizau interdicția de a întemeia o familie. Un caz aparte este profetul Ieremia, căruia Dumnezeu îi poruncește să nu se căsătorească pentru ca urmașii lui să nu experimenteze drama poporului. (Ieremia 16:2) 

În istoria Creștinismului, începând cu secolul al IV-lea, în mod deosebit în Apus, celibatul a fost impus clerului, clasei preoțești. Reformatorii, începând cu secolul XVI-lea, au negat validitatea biblică a celibatului impus, H. Zwingli, J. Calvin, M. Luther fiind căsătoriți, ultimul dintre ei, călugăr fiind, căsătorindu-se cu o călugăriță, Katharina von Bora, desigur renunțând amândoi la celibatul impus. 

Ceea ce a influențat foarte mult acceptarea celibatului impus în istoria Bisericii a fost promovarea dualismului păgân reprezentat foarte fidel de către gnosticism. Accentul sănătos, biblic pus pe viața de familie  a fost înlocuit de filosofiile păgâne care, în esență, afirmau că lumea materială este rea prin esență și trebuie respinsă în favoarea celei spirituale, metafizice, ezoterice.

În contextul păgân al Corintului politeist, imoralitatea, modul de viață promiscuu, cât se poate de licențios, era mod de viață. Ucenicii Domnului, prin porunca și sfatul apostolului Pavel, sunt chemați la o viață sfântă care implică și curăția trupească și păstrarea unui înalt standard de valori creștine în familie.

Dar ce zice Scriptura? Galateni 4:30a

Analiza textului (1 Corinteni 7:25–40)

Din punct de vedere literar, epistolele Noului Testament sunt ceea ce se numește documente ocazionale, generate de o anumită situație (expresii des întâlnite: cu privire la ce mi-ați scris, 1 Corinteni 7:1; … în ce privește, 1 Corinteni 12:1…) care reclamă o rezolvare cu celeritate. (1 Corinteni 11:34, 1 Timotei 3:14, 15)

În secțiunea anterioară, 1 Corinteni 7:1–24, apostolul Pavel abordează în mod imperativ, ca poruncă, aspecte fundamentale din viața de familie. 

Sfat nu poruncă (v. 25–28)

Începând cu versetul 25, registrul se schimbă de la tonul imperativ la cel de sfat: Cât despre fecioare n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat….Desigur modul acesta de adresare nu diminuează cu nimic importanța afirmațiilor care urmează. 

Sfatul apostolului menționat în v. 26, ca fiecare să rămână așa cum este, are câteva motivații: strâmtorarea de acum (v. 26), necazurile pământești (v. 28), vremea s-a scurtat (v. 29), chipul lumii acesteia trece (v. 31). Problemele de natură socială, probabil și economică, existente în Corint la data scrierii acestei epistole se suprapun cu responsabilitățile față de familie și, desigur, pe urgența pregătirii în vederea revenirii Domnului Hristos. În contextul acesta atât de complex apostolul abordează această situație a celibatului, a rămâne necăsătorit. Sub nicio formă nu descurajează întemeierea familiilor între credincioși, dar consideră că cine este necăsătorit, neavând responsabilități matrimoniale, are o libertate mai mare de implicare în slujirea Domnului Hristos.

Mandatul preoției subordonează mandatul cultural/social (vs. 29–35)

Prioritatea credinciosului este să-L reprezinte pe Hristos în contextul unde își duce existența și orice demers social, inclusiv cel care vizează viața de familie să fie trecut prin lentila preoției. Mântuitorul Hristos sintetizează viața de credință prin cuvintele rostite în Predica de pe Munte: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate celelalte vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33) 

Aceasta nu înseamnă neglijarea familiei, dimpotrivă. Orice slujitor înainte de a se valida în spațiul public al preoției trebuie să se valideze în spațiul sacru al familiei. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. (1 Timotei 5:8)

Celibatul – opțiune pe fondul libertății de alegere (vs. 35–38)

Având în vedere contextul, sfatul apostolului pentru cei care încă nu și-au întemeiat o familie este de a rămâne necăsătoriți, dar este cu titlu de recomandare, în urma propriei decizii, ca o exprimare a liberului arbitru. Fiecare este liber să facă așa cum consideră în urma călăuzirii lui Dumnezeu: Să facă ce vrea (v. 36), este slobod, să lucreze cum vrea (v. 37). 

Același principiu al libertății de alegere în contextul celibatului, în scopul dedicării totale pentru slujirea lui Dumnezeu, este menționat și de către Domnul Isus în Matei 19:10–12: Sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească (v. 12b). Apostolul Pavel vorbind despre chemarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o la slujire și la faptul că a rămas necăsătorit; în acest sens folosește termenul de dar spiritual, χάρισμα, charisma(1 Corinteni 7:7). 

Femeile văduve (vs. 39–40)

Acest segment care vizează situația văduvelor este o exemplificare a prin­cipiului enunțat anterior și trebuie înțeles în cheia întregului context al pasajului. După ce afirmă indisolubilitatea căsătoriei și că, în cazul decesului soțului/soției, recăsătorirea trebuie să fie în Domnul (v. 39), apostolul revine la sfatul care viza dedicarea în slujirea lui Dumnezeu prin acceptarea celibatului (v. 40). 

În același timp, apostolul încurajează văduvele tinere să se căsătorească și să aibă copii: vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine, la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară. (1 Timotei 5:9–16)

IMPORTANT! Această precizare cu privire la celibat ca fiind o chemare specială în vederea slujirii cu mai multă dedicare nu este similară cu ceea ce se menționează în 1 Timotei 4:3 unde se afirmă că unii opresc căsătoria. Acolo, contextul este al celor lepădați de credință ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor (1 Timotei 4:1) .

Concluzie

În contextul acesta atât de complex al Corintului la data scrierii epistolei (probleme social-economice, responsabilități familiale majore, iminența escatologică) apostolul Pavel abordează această situație a celibatului, a rămâne necăsătorit. Sub nicio formă nu descurajează întemeierea familiilor între credincioși, dar consideră că cine este necăsătorit, neavând responsabilități matrimoniale, are o libertate mai mare de implicare în slujirea Domnului Hristos. Celibatul este o chemare specială, fiind excepția de la regulă, întemeierea familiei creștine; este un sfat/recomandare, nu o poruncă, pe fondul libertății personale de alegere.

Aplicații

Dacă Dumnezeu nu mi-ar răspunde la nicio altă rugăciune cât voi trăi, tot aș vrea să știe că vreau să-L slujesc până voi muri. Dacă n-ar mai face nimic altceva pentru mine de acum înainte, dacă Și-ar retrage mâna să mă lase făcut fărâme fizic, mental, emoțional, financiar și în orice alt fel, tot aș mai dori să știe că vreau să-L slujesc numai pentru că este Dumnezeu.

Viața creștină autentică este o viață dedicată în totul totului tot lui Dumnezeu (Deuteronom 18:13) pentru ceea ce este El în Hristos, prin Duhul Sfânt.

  • Care sunt domeniile din viața mea de familie în care domnia lui Hristos nu este evidentă?
  • Cum se manifestă slava lui Dumnezeu în deciziile mele ca soț/soție, în mod deosebit în domeniul dedicării pentru slujire?
  • Având ca principală motivație dragostea pentru Dumnezeu, ce ar trebui să fiu și să fac pentru a trăi, începând de azi, o viață dedicată în slujirea lui Dumnezeu?

autor: Daniel Bărnuț, pastor, Biserica Creștină Baptistă nr. 1 Reșița