Desfășurată on-line, dezbaterea Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România asupra sacralității vieții și demnității ființei umane a condus la formularea unei Rezoluții pe care o publicăm integral.

Rezoluția Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România cu privire la Sacralitatea Vieții și Demnitatea Ființei Umane în lumina Sfintelor Scripturi

A.    Contextul ideologic

Constatăm cu îngrijorare că noi, credincioșii baptiști din România, ne aflăm într-o perioadă în care, sub presiunea forțelor de secularizare accelerată, ne sunt testate discernământul biblic, raționalitatea și identitatea confesională și, nu în ultimul rând, capacitatea de reacție și răspuns față de paradigmele seculare actuale, opuse spiritului creștin, care dau naștere unor ideologii și politici contrare învățăturilor Sfintei Scripturi și Mărturisirii de Credință a Uniunii Bisericilor Baptiste din România.

În data de 24.06.21, Parlamentul European a emis rezoluția „referitoare la situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătății femeilor” (Parlement Européen „Observatoire Législatif” 2020/2215). În acest document este stabilit că „avortul la cerere este legal”, iar refuzul serviciilor de avort „reprezintă o formă de violență pe criterii de gen” (Parlement Européen „Observatoire Législatif” 2020/2215, litera (d), punctul 35). Totodată acest document prevede că bărbații transgen pot rămâne însărcinați și da naștere la copii (Parlement Européen „Observatoire Législatif” 2020/2215, punctul „N.”). Statele membre sunt îndemnate să „asigure accesul universal la educație sexuală . . . pentru toți copiii din învățământul primar și secundar, precum și pentru copiii neșcolarizați” (Parlement Européen „Observatoire Législatif” 2020/2215, alineatul (B), punctul 26). În același timp, dincolo de Atlantic, bisericile baptiste din Statele Unite ale Americii sunt asaltate de o teorie hermeneutică de orientare neomarxistă, numită Criticismul Rasial al Bibliei, care conține și noțiunea de „intersecționalitate” (SBC, „On Critical Race Theory and Intersectionality” 2019). Această teorie promovează ideea că interpretarea completă/corectă a Bibliei presupune înțelegerea textului prin intermediul experienței de gen și a identității sexuale voluntar asumate, altfel spus, comunitatea exegetică sau grupurile de studiu biblic și rugăciune, pentru a înțelege Biblia, trebuie să includă și persoane de alte rase sau orientări sexuale cum sunt persoanele homosexuale sau trans-sexuale și, dacă se poate, să cuprindă și persoanele „intersecționale,” adică persoane care se identifică, de exemplu, în același timp și ca afro-americani, sub aspect rasial, și ca transgenderi sau homosexuali, sub aspectul orientării sexuale.

Pe fondul acestor provocări ideologice și conștienți de lipsa de convergență dintre aceste ideologii și conținutul sacru al Bibliei se impune exprimarea de către noi, credincioșii baptiști, a unui consens teologic clar și, în consecință, reafirmarea unității doctrinare a Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România. Suntem conștienți că dacă nu vom acționa acum, pastorii baptiști nu își vor putea justifica juridic și explicit poziția doctrinară, iar profesorii, cadrele medicale, jurnaliștii baptiști și alte categorii profesionale de confesiune baptistă, vor fi private de o rezoluție a UBCBR la care să facă apel în caz de nevoie.

B.  Motivarea Rezoluției

Întrucât mai multe persoane de confesiune baptistă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la rezoluția adoptată joi, 24 iunie, 2021, de către Parlamentul European, cu privire la dreptul de a priva de viață copilul nenăscut, prin actul avortului, și cu privire la impunerea educației sexuale care să includă ideologia de gen, și

Întrucât mai mulți credincioși baptiști și-au manifestat neliniștea cu privirea la presiunea crescândă exercitată de mediul educațional secularizat asupra tinerilor și copiilor de confesiune baptistă,

Întrucât presiunile seculare sunt antrenate de o viziune asupra lumii și vieții care sunt contrare învățăturii Sfintei Scripturi,

Întrucât Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2 Tim 3:16-17) și

Întrucât Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:27) și

Întrucât Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o laom. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. (Geneza 2:21-24)

Întrucât oamenii au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. (Romani 1:25-27) Întrucât cunoaștem valoarea spirituală și socială a poruncii Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abatede la ea. (Proverbe 22:6),

C.  Rezoluție

Reafirmăm cu toată convingerea că Sfânta Scriptură este singura autoritate în materie de credință, că aceasta este suficientă sub aspectul mântuirii și sfințirii, și că nu mai sunt necesare alte forme de revelație specială și propozițională,

Reafirmăm cu toată convingerea valoarea și sacralitatea vieții persoanei umane de la concepție până la moartea naturală,

Reafirmăm cu toată convingerea demnitatea persoanei umane și a libertății ei religioase și de conștiință,

Reafirmăm cu toată convingerea că instituția familiei este constituită dintr-un singur bărbat și o singură femeie uniți prin legământ înaintea lui Dumnezeu în prezența bisericii, în conformitate cu învățătura Sfintei Scripturi,

Reafirmăm cu toată convingerea că familia este singurul cadru sacru, instituit și binecuvântat de Dumnezeu, în care copiii pot fi concepuți, crescuți și educați astfel încât să devină o binecuvântare pentru Dumnezeu, familia lor și societatea din care fac parte. 

Reafirmăm cu toată convingerea că un copil nenăscut este tot un copil, iar viața copilului nenăscut este un dar și un drept divin inalienabil,

Reafirmăm cu toată convingerea că toate orientările și comportamentele sexuale deviante sunt contrare principiilor fundamentale ale eticii creștine,

Respingem cu toată fermitatea toate ideologiile care promovează redefinirea identității de gen cu prețul distrugerii unității bio-psiho-sociale și care promovează orientări și practici premaritale, extramaritale, homosexuale, bisexuale sau transgen,

Respingem cu toată fermitatea orice teorie hermeneutică care ignoră principiul interpretării Bibliei prin ea însăși și prin iluminarea Duhului Sfânt,

Recunoaștem faptul că trăim într-o lume căzută în păcat, dar reafirmăm cu toată convingerea că persoana și lucrarea Domnului și Mântuitorului Isus Hristos prin Duhul Sfânt în lumina Scripturii constituie singurul remediu pentru păcat, regenerare, sfințire și glorificare.

Reafirmăm cu toată convingerea că Domnul și Mântuitorul Isus Hristos redă demnitatea și valoarea  persoanei umane oferindu-i posibilitatea împăcării cu Dumnezeu prin pocăință prin credința în jertfa Lui ispășitoare pe cruce.

Reafirmăm cu toată convingerea că Biserica Domnului și Mântuitorului Isus Hristos are mandatul de propovădui Evanghelia prin cuvinte și fapte tuturor oamenilor indiferent de rasă, etnie, sex, stare materială și socială, pentru a le oferi posibilitatea împăcării cu Dumnezeu prin pocăință și credință (Matei 26:18-20, Matei 28:18-20).

Inspirați de cuvintele Scripturii:

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru  toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului (1 Timotei 2:1-4),

chemăm toate bisericile creștine baptiste din România să continue mijlocirea în post și rugăciune pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să vină peste  poporul român și peste conducătorii lui vremelnici.

Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România


Bibliografie:

  1. SBC, „On Critical Race Theory and Intersectionality”. June 1, 2019. 2019 Annual Meeting, https://www.sbc.net/resource-library/resolutions/on-critical-race-theory-and-intersectionality/

2. Parlamentul European, Texte Adoptate. „Sănătate sexuală și reproductivă și drepturile aferente în UE, în contextul sănătății femeilor.” Joi, 24 iunie, 2021. Bruxelles (2020/2215 (INI), https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2021-06-24_RO.html#sdocta6

3. Observatorul Legislativ  2020/2215, https://oeil.secure.europarl.europa.eu/oeil/popups/ficheprocedure.do?reference=2020/2215(INI)&l=fr
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2021-0314_RO.html

4. Biblia,
https://biblia.crestini.com/citeste-biblia-online/cornilescu/

Topics #uniunea baptistă