Secțiunea I; Lecția a II-a 

Tema: Legământul cu Adam (adamic)

Text: Geneza 2:4–17

Verset cheie: Geneza 2:16, 17

Ideea centrală: Relația dintre Dumnezeu și primii oameni s‑a bazat în mod fundamental pe ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și împlinirea poruncilor Lui. Legământul adamic este unul al faptelor, bazat pe cerințe și așteptări concrete din partea lui Dumnezeu pentru oameni.

Scopul lecției: Să înțelegem valoarea ascultării față de Dumnezeu pentru a ne bucura de binecuvântările pe care le promite în cadrul legământului cu El. În același timp, prin înțelegerea legământului, să descoperim legătura directă dintre ascultare și binecuvântare, respectiv neascultare și blestem.


Introducere

Termenul legământ apare pentru prima dată în Scriptură în Geneza 6:18, atunci când Dumnezeu face legământ cu Noe și casa lui pentru a‑i izbăvi din pedeapsa pe care o pregătise pentru întreaga lume. Cu toate acestea, legământul lui Dumnezeu cu Adam reprezintă primul legământ înregistrat pe paginile Scripturii, chiar dacă termenul nu apare în textul biblic ci doar se subînțelege. (Acesta este și un motiv pentru care unii teologi evită să considere relatarea responsabilităților primite de primul om în Eden drept legământ, dar și pentru faptul că îi lipsesc anumite elemente care au definit legămintele tip dintre suzeran și vasal de mai târziu. Totuși, nu credem că aceste omisiuni justifică renunțarea la denumirea de „legământ” atunci când vorbim despre relația dintre Dumnezeu și om în Eden).

Acest legământ are loc imediat după momentul creației omului și finalizarea întregii creații. Într‑un fel, legământul adamic este o încununare a întregii creații și încredințarea acesteia spre administrare primilor oameni. El apare în unele comentarii teologice ca un legământ în două părți: prima parte este înainte de căderea în păcat (unii comentatori vorbind despre legământul edenic sau legământul creației), iar a doua parte reprezintă ceea ce s‑a întâmplat după căderea în păcat. În esență, legământul adamic reprezintă relația dintre Dumnezeu și om imediat după momentul creației, în cadrul căruia se stabilesc termenii relației dintre Dumnezeu și om ‑ modul în care cele două părți se raportează una față de cealaltă.

De ce ar trebui să ne intereseze un legământ făcut la începitul istoriei cu pri­mul om?

Unul din termenii cheie pe care trebuie să îi înțelegem pentru a desluși legământul adamic este adamah. Acesta este folosit în istoria creației biblice atât cu sensul de umanitate, la general (Geneza 1:27), cât și cu sensul de bărbat, la singular (Geneza  2:7). Asta ne duce cu gândul la ideea că legământul adamic nu este doar un legământ al lui Dumnezeu cu un singur om, ci, în mod generic, cu întreaga umanitate. De aici și relevanța acestei lecții de studiu biblic pentru noi, astăzi.

Observații contextuale/ exegetice.

1. Cine impune condițiile: Dumnezeu sau omul?

Primul lucru pe care îl observăm în contextul legământului adamic are de‑a face cu suveranitatea lui Dumnezeu. Este important să înțelegem asta, mai ales în contextul în care legământul adamic nu este unul între două părți egale, ci între Dumnezeul suveran și om. Legământul adamic este impus de Dumnezeu de pe o poziție de suveranitate față de om și față de întreaga creație. Nu este întâmplător că legământul adamic intervine la sfârșitul procesului creației. Acest lucru înseamnă clar că Dumnezeu este Suveranul creator, iar omul nu a participat cu nimic la creație, ci devine doar un administrator al ei. Atunci când vine momentul legământului, Dumnezeu Își pune în evidență suveranitatea: a luat pe om, l‑a așezat, s‑o lucreze și s‑o păzească (Geneza 2:15). Toate aceste elemente conțin ideea că omul este într‑o relație de subordonare față de Creatorul care are un plan pentru viața lui. De fapt, suveranitatea lui Dumnezeu este prezentă în toate legămintele pe care le face cu omul în diferite perioade ale istoriei, omul nefiind în postura de a negocia sau de a impune ceva.

2. Ce este omul ca să te gândești la el?

Un al doilea lucru demn de observat are de‑a face cu procesul creației omului. Momentul/procesul creației omului scoate în evidență poziția de vasalitate a acestuia față de Creator, dar ne ajută să înțelegem și de ce Dumnezeu l‑a ales pe om dintre toate viețuitoarele pământului să administreze creația. Mai întâi de toate, Geneza 2:7 prezintă materialul din care este conceput omul. Spre deosebire de celelalte ființe din creație, omul este întocmit personal de Dumnezeu, modelat din țărâna pământului, apoi primește suflare de viață. Ca și ființă creată, omul este clar inferior lui Dumnezeu și nu poate avea pretenții de egalitate în cadrul legământului. O chestiune interesantă o reprezintă faptul că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26, 27). Acest aspect ne aduce mai aproape de înțelegerea alegerii lui Dumnezeu cu privire la parteneriatul cu omul pentru administrarea creației: omul este reprezentantul lui Dumnezeu în fața întregii creații. Prin legământ omul primește autoritate asupra întregii creații. Tot ca parte din creația omului este și abilitatea acestuia de a se înmulți: prin aceasta Dumnezeul omniprezent se pune în contrast cu omul limitat. Pentru a avea posibilitatea administrării eficiente a creației omul trebuia să se înmulțească și să‑și extindă influența asupra creației.

3. Viața și moartea: la alegerea noastră?

Al treilea lucru important de observat are de‑a face cu condițiile și consecințele legământului (Geneza 2:16, 17). Legământul adamic este un legământ al faptelor. Adam trebuie să muncească, să asculte și să împlinească porunca lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântare. Deși are la dispoziție întreaga creație, Adam trebuia să respecte limitele trasate de Dumnezeu pentru a se bucura de dreptul său de administrator. Consecințele directe ale legământului erau viața, în situația ascultării de porunca lui Dumnezeu, respectiv moartea, în situația neascultării. Adam trebuie să asculte integral de porunca lui Dumnezeu pentru a rămâne în viață; ascultarea parțială era echivalentă cu neascultarea și avea ca și consecință directă moartea. La momentul acesta Dumnezeu nu include în legământ niciun fel de soluții pentru reabilitarea omului în situația încălcării legământului, consecințele neascultării fiind finale. Mai târziu, prin neascultarea lui Adam și încălcarea legământului, consecințele neascultării se răsfrâng asupra tuturor urmașilor lui Adam, până în vremurile prezente (Romani 5:12–22). Atunci, ca urmare a călcării legământului, Dumnezeu oferă soluția reabilitării prin sămânța femeii (Geneza 3:5), prima profeție mesianică care s‑a împlinit în Isus Hristos, Capul noii umanități.

Legământul adamic, după cum se observă, presupune recunoașterea suveranității lui Dumnezeu asupra întregii creații, așezarea omului sub autoritatea lui Dumnezeu și administrator al creației, dar și păzirea cu strictețe a poruncii lui Dumnezeu. În legământul adamic predomină accentul faptelor, acestea determinând consecințele bune sau rele pe care omul le experimentează în relație cu Dumnezeu. Este un legământ pe care omul l‑a călcat, făcând necesare alte inițiative ale lui Dumnezeu de a se raporta la omul căzut și a‑l readuce într‑o relație plăcută cu Sine.

Aplicații

  1. Suveranitatea lui Dumnezeu în creație nu este un concept teoretic bazat doar pe caracterul sau atributele divine. Suveranitatea lui Dumnezeu are de‑a face cu intervenția directă și nemijlocită a Lui atât în procesul creației cât și susținerea creației. Suveranitatea lui Dumnezeu asupra creației nu a încetat niciodată în timpul istoriei, chiar dacă, aparent, anumite evenimente și cataclisme provoacă dileme cu privire la omniprezența sau omnipotența lui Dumnezeu (sau chiar bunătatea Lui).
  2. Creația are nevoie de administrare! Chiar de la început, din primele momente, Dumnezeu planifică administrarea creației așezându‑l pe om ca reprezentant al Său. Chiar dacă omul s‑a răzvrătit împotriva poruncii lui Dumnezeu, mandatul administrării creației rămâne în picioare.
  3. Omul este, prin creație, singura ființă din univers care a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și care are suflare de viață din Dumnezeu. Totodată, omul este creat ca parte materială și parte spirituală, legătura dintre cele două fiind asigurată de Dumnezeu.
  4. Parte din mandatul omului de administrare a creației are de‑a face cu reprezentarea lui Dumnezeu în creație, fiind creat după chipul și asemănarea Lui. Din perspectiva aceasta, omul poartă în el atât semnul măreției sale față de restul creației (asemănarea cu Dumnezeu), dar și al smereniei sale față de Creator (este o amintire permanentă a faptului că este doar un reprezentant, un administrator și nu un stăpân).
  5. Ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie integrală. Orice îndoială cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu și orice interpretare alterată a lui poate duce la consecințe nefaste nu numai pentru prezent dar și pentru viitor.
  6. Omul nu este în poziția de a negocia sau de a condiționa ceva în relația cu Dumnezeu. Omul trebuie să privească fiecare legământ drept o mână întinsă a lui Dumnezeu pentru a se bucura de privilegiile pe care i le asigură legământul, dar să își asume și responsabilitățile aferente legământului respectiv.
  7. Legământul adamic este un legământ al faptelor – legământul în sine este o expresie a harului lui Dumnezeu, dar care odată încheiat se continuă pe baza faptelor. Ascultarea și împlinirea cerințelor aduc binecuvântare, pe când neascultarea aduce pedeapsă.

Întrebări pentru discuție

  1. Care sunt cuvintele cheie sau expresiile cheie care scot în evidență suveranitatea lui Dumnezeu în procesul creației, inclusiv a creației omului? În ce mod se manifestă suveranitatea lui Dumnezeu în procesul creației?
  2. Ați avut momente în viață când din pricina unor evenimente sau a unor contexte dificile ați pus la îndoială suveranitatea lui Dumnezeu? Ce anume v‑a determinat să gândiți în felul acesta? Care au fost lucrurile care au reechilibrat perspectiva voastră cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu?
  3. De ce este important să avem o perspectivă corectă cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu asupra întregii creații? Cine este adevăratul administrator/suveran al creației în prezent?
  4. Mai este omul administrator al creației? Ce responsabilități avem ca oameni față de mediul înconjurător/față de creație?
  5. Una din expresiile cheie pentru înțelegerea rolului omului în administrarea creației este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? La ce se referă aceste caracteristici? Ce anume s‑a pierdut prin căderea în păcat și ce/cum se poate recupera?
  6. De ce nu este posibil ca omul să fie avantajat vreodată de un legământ al faptelor? Ce anume îi lipsește pentru a se conforma cerințelor lui Dumnezeu?
  7. Sunt efecte ale încălcării legământului de către Adam pe care le simțim și noi în prezent? Care sunt acestea și cum se manifestă? Cum ne afectează asta în relația cu Dumnezeu?

autor: Florin Iosub, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harul”, Cărpiniș, jud. Timiș; florin75tm@gmail.com