Tot mai multe instituții democratice din lumea occidentală și chiar din America cer interzicerea sărbătorii Nașterii Mântuitorului din motiv de „corectitudine politică”. Șefi de state și de guverne din lumea musulmană interzic sărbătoarea, chiar și în cadru privat, sub amenințarea unor ani grei de închisoare. Cât despre creștinii de nume, prea mulți nici nu mai știu ce sărbătoresc! 

Denumirea sărbătorii în limba engleză, „Christ’s Mass” sau simplu „Christmas”, vine de la „messa lui Hristos” sau liturghia pentru Hristos. Ca să poată fi instituit Noul Legământ trebuia să aibă loc întruparea Fiului lui Dumnezeu. Numai așa, Isus Hristos a putut spune: Acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi și Acesta este sângele Meu care se varsă pentru voi. El, Dumnezeu Fiul – oglindirea slavei Lui Dumnezeu și întipărirea Ființei Lui – prin întrupare de la Duhul Sfânt, prin fecioara Maria, S-a făcut părtaș cărnii și sângelui, ca să poată muri în locul nostru. Iar prin moartea și învierea Sa a nimicit pe cel ce avea puterea morții, adică pe diavolul (Epistola către evrei 1:3 și 2:14).

De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci, Mi-ai pregătit un trup.” 

Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume, prin jert­fi­rea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna. (Epistola către evrei 10:5, 10).

În primele trei secole, creștinii sărbătoreau arătarea publică a lui Isus, Mesia, la botez, după cum a mărturisit Ioan Botezătorul: Dar, tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă; ca El să fie făcut cunoscut lui Israel. (Ioan 1:31). Începând din secolul al IV‑lea, creștinii au început să sărbătorească Nașterea Mântuitorului la 25 decembrie, dată aleasă din motive misionare. 

În această zi păgânii sărbătoreau biruința soarelui, când, după solstițiul de iarnă (21–22 decembrie), ziua devine mai lungă decât noaptea. Sărbătoarea fusese introdusă în Imperiul Roman de împăratul Aurelian,
în anul 274 d.Hr., drept celebrare a nașterii Zeului Soarelui, Mitra. Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, sta­bi­lită tot pe 25 decembrie, avea menirea să îndrepte atenția păgânilor spre Isus, Soarele Neprihănirii și Lumina Lumii (Maleahi 4:2; Luca 1:78; 2:32; Ioan 9:5).

fotocredit: shutterstock.com

Ce bucurie pentru mine și pentru soția mea, că aseară ne-au colindat adolescenții! După scurta lor vizită, ei s-au îndreptat spre Aeroportul Otopeni, unde au cântat trei colinde. Sala de așteptare era plină de oameni care așteptau și de pasageri care soseau din diferite țări. La un moment dat, un angajat al aeroportului s-a apropiat de grupul lor și i‑a întrebat dacă au autorizație. Până să se dumirească agentul de pază, adolescenții au încheiat și ultimul colind. Oamenii s-au bucurat nespus, iar adolescenții au plecat fericiți că L-au vestit pe Hristos. Când am aflat cele întâmplate, mi-am amintit de o noapte de colinde, de pe la începutul anilor 1970.

Împreună cu soția și cu un grup de tineri am plecat cu cele patru sau cinci mașini (doar atâtea mașini aveau atunci credincioșii bisericii noastre) să colindăm prin București, deși știam că este interzis. Un echipaj al miliției ne-a oprit și ne-a întrebat cine suntem și de ce colindăm. Când a aflat că suntem de la Biserică și le-am spus că Îl vestim pe Hristos, ne-au atenționat: „Avem ordin să oprim colindătorii. Aveți grijă, nu mai mergeți cu mașinile în grup, să nu fiți reținuți și amendați!” Am mulțumit și am plecat să colindăm mai departe. A fost o noapte de vis și a nins din belșug.

În primele secole creștine, în bătălia spirituală cu păgânismul, bisericile au încercat să încreștineze sărbătoarea. Cu timpul, însă, sărbătoarea s-a păgânizat. Cu toate acestea, Isus Hristos este și rămâne Sărbătoarea noastră! 

Haideți să ducem, și la acest Crăciun, vestea bună că ni S-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul!

Isus Hristos, Sărbătoarea noastră, să vă umple inimile de pace și de bucurie!

Vasile Al. Taloș