Explicații biblice 3 ianuarie

Secțiunea I; Lecția I 

Tema: Dumnezeul legămintelor

Text: Daniel 9:1–19

Verset cheie: Daniel 9:19

Ideea centrală: Seriozitatea și profunzimea relației lui Dumnezeu cu omul se văd deslușit în legămintele pe care Creatorul le inițiază și le susține în raport cu ființa umană.

Scopul lecției: Să înțelegem valoarea și rolul legămintelor în relația dintre om și Dumnezeu, dar și responsabilitatea dublă a acestei relații.

---

Introducere

În cursul istoriei umanității, de la început până la final, Dumnezeu S‑a raportat la om prin intermediul legămintelor. Dincolo de cele două mari legăminte – vechiul legământ și noul legământ – Scriptura vorbește detaliat despre mai multe legăminte distincte dintre Dumnezeu și oameni, potrivit cu modul în care El a hotărât să‑Și descopere slava în diferite perioade ale istoriei.

Pentru o înțelegere corectă a teologiei legămintelor, primul lucru care trebuie clarificat este: ce înseamnă un legământ? Termenul legământ vine de la ebraicul berith. Rădăcina acestui termen este folosită și pentru termenul a despica, a tăia, și conține ideea că legământul este un pact care se face trecând prin mijlocul unor animale sacrificate și despicate. În esența lui, legământul este un angajament solemn pecetluit cu jurământ. În vremea noastră oamenii vorbesc despre legământ în termenii unui contract care definește relația dintre două persoane, grupuri sau entități.

Un alt aspect care trebuie clarificat este: Care sunt legămintele pe care le prezintă Scriptura? Cele mai cunoscute legăminte sunt: legământul creației (adamic), legământul noahic, legământul avraamic, legământul mozaic, legământul davidic și noul legământ. Toate acestea sunt mijloace prin care Dumnezeu Își descoperă slava față de rasa umană, precum și dorința Lui de relaționare directă și responsabilă cu ființa umană.

Un comentator anonim spunea că „legământul nu se face pentru vremurile bune, ci pentru vremurile rele.” Din această perspectivă înțelegem cu atât mai mult slava, măreția și harul lui Dumnezeu exact în momentele în care umanitatea avea cea mai mare nevoie de intervenția Lui.

Daniel capitolul 9 prezintă mai mult decât o simplă rugăciune: este un apel pe care Daniel îl face față de Dumnezeul legămintelor. Într‑un moment de criză pentru poporul lui Dumnezeu, Daniel insistă ca Domnul să‑Și aducă aminte de legământul Lui cu poporul pentru a interveni și pentru a aduce eliberare din robie (v. 4b: „Tu, care ții legământul…”). Spre deosebire de poporul lui Daniel, Dumnezeul lui Daniel este Cel care a rămas credincios legământului. Credincioșia divină în cadrul relației de legământ reprezintă baza mijlocirii lui Daniel la un moment crucial pentru popor: împlinirea a 70 de ani de captivitate, potrivit cu profeția lui Ieremia (9:2). Daniel nu asistă pasiv la desfășurarea istoriei, ci își asumă un rol activ, de mijlocitor, fiind bazat pe caracterul Dumnezeului care a intrat în legământ cu poporul Său.

Contextul istoric (vs. 1, 2) – Acțiunea din Daniel capitolul 9 se petrece în jurul anului 538 î.Hr., la aproximativ 67 de ani de la cucerirea Ierusalimului (anul 605 î.Hr.). Este pe vremea lui Dariu, împăratul medo‑persan. Daniel s‑a numărat printre primii evrei care au fost duși în Babilon, în anul 597 î.Hr., pe vremea împărăției babiloniene, respectiv a împăratului Nebucadnețar. După mai bine de zece ani de la capitulare, Ierusalimul a fost complet distrus în anul 586 î.Hr. Totul se petrece conform profeției lui Ieremia atât din perspectiva distrugerii Ierusalimului (Ieremia 25:11, 12), cât și din perspectiva refacerii (Ieremia 29:10–14). Se pare că Daniel nu s‑a mai întors niciodată în Ierusalim, deși a prins perioada în care primele grupuri de evrei s‑au întors acasă pe vremea împăratului Cir (Ezra 1:1; Daniel 10:1). Contextul istoric ne ajută să înțelegem atât situația dramatică a poporului Israel, cât și suveranitatea lui Dumnezeu care conduce istoria, guvernează împărățiile lumii, ridică sau coboară pe împărați. Relația de legământ pe care o dezvoltă cu poporul Israel nu poate fi explicată decât în acest context: Dumnezeu Își arată măreția și slava prin toate aspectele lui.

Cadrul legământului (vs. 2–19) – Daniel face apel la Dumnezeu din perspectiva legământului cu poporul evreu. Textul ne oferă o multitudine de expresii care vorbesc despre drepturile și obligațiile cuprinse în legământul dintre Dumnezeu și popor.
Elementele centrale prezentate în intervenția lui Daniel și care fac referire la legământul dintre Dumnezeu și popor sunt: caracterul lui Dumnezeu, cerințele față de popor, consecințele călcării legământului și condițiile refacerii relației cu Dumnezeu.

1. Caracterul și atributele lui Dumnezeu: legământul este inițiativa lui Dumnezeu și se bazează pe ceea ce este El

Prin aceasta Daniel scoate în evidență unul din lucrurile cele mai importante despre legăminte, acela că ele nu decurg dintr‑o relație de egalitate între părți. În legământ Dumnezeu intră de pe o poziție net superioară, caracteristicile evidențiate de Daniel fiind utile pentru a înțelege acest lucru. Daniel vorbește despre:

1. Măreția lui Dumnezeu (v. 4 – Doamne Dumnezeule mare și înfricoșate)
2. Dreptatea lui Dumnezeu (v. 7 – Tu, Doamne, ești drept)
3. Suveranitatea lui Dumnezeu (v. 15 – scoaterea poporului din Egipt, călăuzirea lui până în prezent)
4. Îndurarea lui Dumnezeu (v. 16 – după toată îndurarea Ta)
5. Dragostea lui Dumnezeu (v. 17 – pentru dragostea Domnului)
6. Adevărul și sfințenia lui Dumnezeu (vs. 15, 16, 18 – adevărul Tău, muntele Tău sfânt, nu pentru neprihănirea noastră…, ci pentru Numele Tău).

2. Cerințele lui Dumnezeu cu privire la popor: legământul are cerințe concrete

Cerințele care trebuiau îndeplinite de popor sunt scoase în evidență de către Daniel prin negații, subliniind ideea că nu au fost împlinite, iar poporul a falimentat.

1. Păzirea poruncilor (vs. 4b, 5 – ne‑am abătut de la poruncile și orânduirile Tale)
2. Ascultarea de Dumnezeu (vs. 10, 11 – n‑am ascultat glasul Domnului, Israel… s‑a abătut ca să n‑asculte de glasul Tău)
3. Reprezentarea cu cinste a lui Dumnezeu (vs. 15, 16 – Israelul/Ierusa­limul trebuia să fie o mărturie pentru slava lui Dumnezeu care Își pusese Numele peste ei).

3. Consecințele călcării în picioare a legământului de către popor

Călcarea legământului are consecințe! Rugăciunea lui Daniel reliefează câteva dintre acestea:

1. Robia (v. 7 – i‑ai izgonit din pricina fărădelegilor)
2. Dărâmarea Ierusalimului și al templului (v. 2 – dărâmăturile Ierusalimului)
3. Rușinea (vs. 8, 16b – poporul Tău [este] de ocara tuturor celor care ne înconjoară)
4. Mânia și urgia lui Dumnezeu (v. 16 – abate mânia și urgia Ta).

4. Condițiile revenirii la legământ: în cazul încălcării legământului există și posibilitatea refacerii relației

Condițiile revenirii la forma inițială a legământului sunt clare și la îndemâna oricui. Daniel parcurge fiecare din aceste condiții pentru a mijloci pentru popor și pentru a ajuta la restaurarea relației cu Dumnezeu:

1. Întoarcerea la Cuvânt (v. 2a – am văzut din cărți – Daniel se referă la scrierile profetice)
2. Întoarcerea către Dumnezeu (v. 3a – mi‑am întors fața spre Domnul)
3. Rugăciunea și postul (vs. 3, 4 – să‑L caut cu rugăciune și cereri, postind)
4. Mărturisirea păcătoșeniei (vs. 5–16 – noi am păcătuit)
5. Apelul îndurării și iertării lui Dumnezeu (vs. 17–19 – ascultă… pentru dragostea Domnului… pentru îndurările Tale cele mari… din dragoste pentru Tine).

Acțiunea lui Daniel se înscrie în contextul promisiunii făcute la sfințirea Templului zidit de Solomon, condensat în două versete bine‑cunoscute: 2 Cronici 7:13, 14 prezintă cerințele și promisiunile lui Dumnezeu cu privire la popor.
Daniel capitolul 9 poate reprezenta un tipar general – evidențiază elementele centrale pe care le conțin toate legămintele pe care le inițiază și le parafează Dumnezeu în raport cu rasa umană: orice legământ se bazează pe caracterul și atributele lui Dumnezeu, are cerințe concrete cu privire la oameni și, totodată, conține și soluția reparării acestuia în cazul în care este deteriorat.
Un alt aspect important în Daniel capitolul 9 este legat de imaginea mijlocitorului. Pentru ca legământul dintre Dumnezeu și popor să fie reabilitat, Daniel acționează ca un mijlocitor: este unul care are trecere înaintea lui Dumnezeu, dar totodată se identifică cu poporul. Imaginea ne duce cu gândul la Hristos, mijlocitorul legământului cel nou, și la lucrarea pe care Acesta a făcut‑o pentru a pune păcătoșii vinovați într‑o relație corectă cu Dumnezeu.
Partea cea mai importantă o reprezintă finalitatea relației lui Dumnezeu cu poporul: Numele lui Dumnezeu să fie cinstit și onorat, nu doar în cadrul acestei relații, ci și la nivel public (v. 19).

Aplicații

1. Relația pe care Dumnezeu o inițiază cu rasa umană este responsabilă și serioasă. Legămintele pe care le oferă Dumnezeu se bazează pe caracterul și atributele Lui, legămintele fiind un mod de exprimare a slavei lui Dumnezei și a măreției Lui în raport cu omul păcătos.
2. Scripturile, ca revelație specială a lui Dumnezeu, reprezintă mijlocul prin care Dumnezeu Își descoperă planurile, cerințele și soluțiile pentru omul păcătos. În Scripturi descoperim nu doar intenția lui Dumnezeu de a avea o relație de legământ cu omul, ci și modalitățile prin care omul poate intra în legământ sau prin care poate să‑și refacă legământul (în situația în care l‑a nesocotit).
3. Păcatul, călcarea legământului, are consecințe. Pedepsele lui Dumnezeu pentru călcarea legământului sunt clar specificate încă de la încheierea acestuia. În funcție de situație, unele consecințe pot fi doar temporare (Daniel 9:2 – 70 ani), altele pot fi veșnice.
4. Îndurarea și iertarea lui Dumnezeu sunt disponibile tuturor celor care se apropie de Dumnezeu într‑un mod potrivit. Cheia problemei o reprezintă întoarcerea spre Dumnezeu cu smerenie, rugăciune, post, mărturisirea păcatelor și dorința îndreptării (2 Cronici 7:13, 14).
5. O problemă aparte o constituie mijlocitorul legământului. La fel ca în Daniel 9, constatăm că în cazul tuturor legămintelor puntea de legătură dintre Dumnezeu și om este realizată de cineva care are trecere înaintea lui Dumnezeu, dar se identifică și cu omul păcătos. Exemplul suprem îl reprezintă Hristos, mijlocitorul legământului cel nou (1 Timotei 2:5).
6. Dumnezeu nu uită și nu Se dezice de legămintele pe care le face (2 Timotei 2:13), ci rămâne credincios promisiunilor pe care le oferă poporului Său.
7. Scopul reabilitării relației omului cu Dumnezeu prin intermediul legămintelor este ca Numele lui Dumnezeu să fie proclamat și proslăvit (Daniel 9:18, 19; Ioan 17:2, 6, 26).

Sugestii practice și întrebări pentru discuție

1. Observă și împărtășește câteva dintre elementele distincte ale legămintelor pe care Dumnezeu le‑a făcut cu oamenii de‑a lungul istoriei. Care sunt câteva dintre asemănările și deosebirile acestora?
2. Care este contextul în care Dumnezeu inițiază fiecare dintre legămintele pe care le face cu omul? De ce este nevoie de legămintele respective, fix în acel moment al istoriei sau în acel context? Ce ne descoperă aceste legăminte despre caracterul și atributele lui Dumnezeu?
3. Este cunoscut faptul că omul nu poate de unul singur (prin sine însuși) să își împlinească partea lui din legământul cu Dumnezeu. Ce mijloace îi pune Dumnezeu la dispoziție omului pentru a‑și îndeplini partea lui din legământ? Detaliați răspunsurile în funcție de legământul la care faceți referire.
4. Care este legământul la care face apel Daniel în momentul în care mijlocește pentru poporul evreu (Daniel 9:4)? Ce fel de cerințe sau așteptări avea Dumnezeu cu privire la popor în cadrul acelui legământ și cum au fost acestea încălcate sau nesocotite?
5. Care sunt cuvintele și expresiile cheie din rugăciunea lui Daniel care să exprime relația de legământ dintre Dumnezeu și popor? În ce mod este prezentat Dumnezeu și cum este caracterizat poporul în rugăciunea lui Daniel?
6. Ce fel de consecințe suportă poporul Israel ca urmare a călcării în picioare a legământului cu Dumnezeu (fizic, social, politic, spiritual)? Care dintre aceste consecințe sunt temporare și care sunt reversibile?
7. În ce mod exemplul lui Daniel Îl prefigurează pe Hristos, ca mijlocitor al legământului cel nou? Cum se raportează la Dumnezeu? Cum se raportează la popor?
8. Cum ne raportăm la Dumnezeul legămintelor pentru a avea o relație stabilă, serioasă și responsabilă cu El?
9. Este legământul nostru cu Dumnezeu doar unul privat sau și unul public? În ce măsură seriozitatea noastră în legământ îi influențează pe cei din jur? Este Dumnezeu onorat sau rușinat din pricina modului în care ne trăim viața?

autor: Florin Iosub, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harul”, Cărpiniș, jud. Timiș; florin75tm@gmail.com