Data: 27 decembrie 2020

Secțiunea a IV-a; Lecția a XI-a 

Tema: Biserica din Antiohia – model de misiune

Text: Faptele apostolilor 13:1–5

Verset cheie: Faptele apostolilor 14:26

Ideea centrală: Misiunea este menirea și scopul Bisericii pe pământ.

Scopul lecției: Să ne facă să înțelegem importanța misiunii și importanța unor lucrători buni, călăuziți de Duhul Sfânt, potrivit cu modelul prezentat de Scriptură prin Biserica din Antiohia.


Biserica din Antiohia s-a născut în urma prigoanei începută la Ierusalim, cu prilejul uciderii lui Ștefan (Faptele apostolilor, cap. 7). Credincioșii care s-au împrăștiat în urma prigoanei, au ajuns până în Fenicia, Cipru și Antiohia și propovăduiau Cuvântul numai iudeilor (Faptele apostolilor 11:19). Printre ei au fost și unii care erau originari din Cipru și din Cirena, care ajunși în Antiohia, au predicat Evanghelia și grecilor. Impactul a fost deosebit și Domnul a binecuvântat mărturia „și un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul” (Faptele apostolilor 11:20–21).

Biserica din Ierusalim, auzind despre cele ce se petreceau în Antiohia, l-a delegat pe Barnaba, „un om de bine, plin de credință și de Duhul Sfânt”, să plece în Antiohia și să evalueze lucrarea de acolo. Barnaba a rămas plăcut impresionat și s-a bucurat când a văzut harul lui Dumnezeu care era peste biserică. Apoi Barnaba l-a căutat pe Saul la Tars și împreună au slujit un an întreg în această biserică. Rezultatul a fost deosebit. Biserica a crescut și numeric și calitativ (ucenicilor li s-a dat numele de creștini pentru prima oară în Antiohia). Totodată, au apărut și slujitori noi, așa cum se arată în Faptele apostolilor 13:1. 

Biserica din Antiohia este un model de misiune, o biserică în care cresc, se pregătesc și din care pleacă oameni în lucrarea. Rostul Bisericii pe pământ era acela de a duce Evanghelia până la marginile pământului. Analizând mărturia acestei biserici vom descoperi caracteristicile unei biserici misionare.

1. Biserica din Antiohia are la bază evanghelia Domnului Isus (Faptele apostolilor 11:20)

Biserica s-a constituit pe baza Evangheliei adusă de alții în Antiohia. Nu știm cine a fost întemeietorul. Astăzi multe biserici nu se mai constituie având ca bază Evanghelia, astăzi când se constituie o nouă biserică, se constituie pe criterii geografice, oamenii sunt prea departe de o altă adunare. Astăzi trăim vremuri în care bisericile se constituie din nefericire și datorită neînțelegerilor, nu se mai înțeleg frații la un loc, nu-i prigoană din afară, dar datortă faptului că nu se mai înțeleg între ei, se separă și înființează altă biserică. 

Caracteristica de bază a bisericii din Antiohia era Evanghelia, nu separarea și nu compromisul. Au venit la ei misionarii din Ierusalim, le-au vestit Evanghelia, ei au primit Evanghelia și s-au constituit într-o nouă biserică. Ne uităm la această biserică și constatăm că e lucrarea Duhului Sfânt în Antiohia, ei se bazau pe efectul Cuvântului lui Dumnezeu, se bazau pe învățătura oamenilor pe care Dumnezeu i-a rânduit în mijlocul acestei biserici. 

Primul verset din textul lecției vorbește despre învățătorii care împărțeau Cuvântul lui Dumnezeu în biserica din Antiohia. Ne uităm la acești învățători și constatăm că între ceea ce ei predică și ceea ce trăiesc nu e nicio diferență, ei sunt rodul evanghelizării altora și la rândul lor ei își pun problema să evanghelizeze pe alții; asta înseamnă să ai fundament biblic, să fii bazat pe Evanghelie.

2. Biserica din Antiohia era alcătuită din slujitori (v. 2)

Biserica s-a fondat pe temeiul Evangheliei care a venit la ei. Toți cei credincioși din Antiohia slujeau pe Domnul. Lucrul acesta este unul extraordinar, membrii bisericii să fie implicați activ în a-L sluji pe Domnul în fiecare zi, în fiecare loc, în fiecare ocazie. Asta face din biserica din Antiohia o biserică misionară plină de viață, n-au existat șomeri spirituali acolo, cu toții au fost gata să-l slujească pe Domnul. Cum?

S-au slujit unii pe alții. Domnul Isus nu mai era fizic în mijlocul lor, se înălțase la cerurit, dar ei se slujeau unii pe alții slujindu-L pe Domnul, slujeau comunitatea în întregimea ei, erau gata să slujească în permanență și necondiționat. 

Cred că e de dorit să avem o asemenea biserică și astăzi când fiecare membru, fiecare mădular să fie implicat în slujire. Din păcate astăzi se aud tot mai des expresii de genul: să slujească păstorii că pentru asta sunt angajați, să slujească cei din comitet că de asta i-am ales, să slujească alții.

Semănau tot mai mult cu Hristos. Biserica din Antiohia e biserica unde creștinilor li s-a dat pentru prima dată numele de creștini. Ce-a însemnat asta? Că oamenii care s-au întors la Domnul și au primit Evanghelia în Antiohia semănau atât de mult cu Hristos încât ceilalți, cetățenii din Antiohia, au fost obligați să spună: „aceștia sunt ai lui Hristos, seamănă leit cu El”. 

Îmi place să cred că biserica de acolo a fost o biserică care a învățat de la Domnul cum să folosească ștergarul, cum să ia ligheanul, cum să slujească. 

O biserică vie este o biserică pe care Dumnezeu o binecuvântează cu vigoare și cu putere, e o biserică zidită pe Cuvântul lui Dumnezeu, e o biserică în care toți membrii slujesc, nu doar unii, ci toți, fiecare duce mai departe Evanghelia. 

3. Biserica din Antiohia a cultivat relații sănătoase cu alte biserici

Spre deosebire de biserica din Ierusalim, care a ezitat atunci când a fost vorba de plecarea în misiune, în biserica din Antiohia, când apar unele probleme, ea se consultă cu biserica din Ierusalim, nu se izolează, nu-și vede mai departe de problemele ei gândind că fiecare își are problemele lui. Pentru a-și rezolva problemele interne, probleme de doctrină care apar în Antiohia, ea se consultă cu cei de la Ierusalim, ascultă sfatul lor și rezolvă problemele care apar în mijlocul ei (Faptele apostolilor 15:2). O biserică sănătoasă e o biserică care nu se face vinovată de păcatul independenței, ci în colaborare strânsă, sinceră, sfântă cu toți ceilalți care sunt ai Domnului e gata să facă tot ceea ce Domnul așteaptă de la ea.

4. Biserica din Antiohia lucrează prin puterea Duhului Sfânt

Este interesant de subliniat faptul că slujitorii Bisericii din Antiohia n-au lucrat în puterile lor. De foarte multe ori se menționează că Duhul Sfânt lucra împreuna cu ei: Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 11:24), iar Agab a anunțat o foamete prin revelația ce a primit-o tot prin Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 11:28). Dar nu numai el, ci toți membri bisericii au primit lumină și călăuzire pentru desemnarea misionarilor prin aceiași revelație a Duhului Sfânt (Faptele apostolilor 13:3). 

Pavel și Barnaba, deși au fost trimiși de biserică, au mers și au predicat în autoritatea Duhului Sfânt (Faptele apostolilor 13:4). Când misionarii s-au împotrivit puterii întunericului, au vorbit în aceiași autoritate (Faptele apostolilor, cap. 13). Iar credincioșii ce au primit Cuvântul Evangheliei prin vestirea misionarilor, erau plini de bucurie și Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 13:52). 

Slujirea misionarilor prin prezența și lucrarea Duhului Sfânt este evidentă și prin intervenția directă a lui Dumnezeu, care a ascultat rugăciunea lui Pavel și a lovit cu orbire pe vrăjitorul Elima (Faptele apostolilor 13:11) și a întărit picioarele unui olog din naștere în Listra (Faptele apostolilor 14:8–10). În urma acestor lucrări, misionarii nu și-au atribuit nici un merit, ci ei au folosit aceste ocazii ca oportunități pentru vestirea Evangheliei. 

Când oamenii din Liconia voiau să-i cinstească aducându-le jertfe ca unor zei, misionarii le-au spus răspicat: Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni de aceeași fire ca voi; noi vă aducem o veste bună , ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele (Faptele apostolilor 14:15). Experiența misionarilor trimiși de biserica din Antiohia ne arată că, deși responsabilitatea misiunii a fost încredințată oamenilor, aceasta nu poate fi împlinită decât prin ajutorul lui Dumnezeu.

5. Biserica din Antiohia se îndeletnicea cu postul și cu rugăciunea (v. 3)

În biserica din Antiohia rugăciunea și postul nu erau lucruri sporadice la care se întorceau din când în când atunci când le era greu. Vocea lui Dumnezeu și călăuzirea clară a Duhului Sfânt se aude atunci când biserica se roagă și postește. Oricât am încerca să evităm postul și rugăciunea, oricât am căuta alte lucruri de a ieși din monotonie, oricât de mult am vrea să găsim o soluție ca vremurile de înviorare spirituală să vină peste noi și peste biserici, oricât ne-am strădui, nu putem să ocolim adevărul acesta: e nevoie de post și de rugăciune. 

Domnul Isus, înainte de a se înălța la Ceruri, a spus celor din vremea Lui că vor veni zile când Mirele le va fi luat. Atunci vor posti și zilele acestea sunt zilele pe care noi le trăim, zile în care Domul ne așteaptă să ne întoarcem la El cu post și cu rugăciune, să-L slujim pe Domnul cu post și cu rugăciune. 

Adesea am uitat lucrul acesta și postim și noi cum postesc alții, fără să ținem cond de învățătura și modelul biblic al adevăratului post. Cei din Antiohia slujeau pe Domnul cu post și cu rugăciune. Probabil că au avut și ei neputințele lor fizice, dar au slujit pe Domnul cu post și cu rugăciune și au auzit vocea Domnului și asta le-a dat putere să împlinească Voia Lui.

6. Biserica din Antiohia este interesată în plantarea de noi biserici

Deși Biserica din Antiohia a ales, a trimis și a susținut misionari, ea a fost preocupată în aceeași măsură și de multiplicare, prin deschiderea de noi Biserici. De aceea, ei au trimis misionari și au primit rapoartele acestora, dovedind ca sunt interesați de ceea ce se întâmpla pe câmpul Evangheliei (Faptele apostolilor 14:27). 

Au fost preocupați apoi și de creșterea spirituală a celor convertiți: După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, și au făcut mulți ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credință, și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie sa intrăm prin multe necazuri (Faptele apostolilor 14:21–22). În localitățile unde prin misionarii trimiși a pătruns Evanghelia, s-a început imediat și un proces de ucenicizare. În scurt timp cei convertiți au fost numiți „ucenici”. 

Pe lângă interesul de a forma și crește lucrători locali, o altă strategie folosită pentru întărirea si înmulțirea noilor biserici a fost cea a vizitelor repetate. Pavel și Barnaba sau alte echipe de misiune, vizitau frecvent bisericile înființate, oprindu-se pentru mai mult timp acolo unde era cea mai mare nevoie de ei. Pentru ca grupurile de credincioși nou formate să continue în credință și să se dezvolte ca noi biserici, echipa de misiune a rânduit și ordinat prezbiteri: Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică, și după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră (Faptele apostolilor 14:23). Atunci când au apărut probleme doctrinare sau de relații, observăm că Biserica din Antiohia, ca o biserică mamă, este preocupată de rezolvarea acestora. Bisericile nou formate n-au fost abandonate si nici n-au fost lăsate să se descurce singure în fața iudaizatorilor. Pentru rezolvarea acestei situații Biserica din Antiohia a hotărât ca Pavel si Barnaba însoțiți de un grup dintre ei să meargă la Ierusalim unde să găsească răspunsul pentru această situație (Faptele apostolilor 15:2, 3). Cei din Antiohia n-au lăsat ca provocarea luptelor teologice sa fie purtată de bisericile nou înființate, ci, după ce Consiliul de la Ierusalim a luat o hotărâre în acest sens, au mers să le ducă un răspuns clar (Faptele apostolilor 15:24–35). Urmărind exemplul lor înțelegem că o biserică misionară trebuie să fie preocupata nu numai de formarea unei noi Biserici, ci și de creșterea, maturizarea și multiplicarea acesteia.

Concluzii

Noi avem un slogan: fiecare baptist un misionar. Astăzi nu știu cât la sută dintre baptiști își mai pun problema că și ei trebuie să misioneze, să alerge cu Vestea bună a Evangheliei, astăzi nu știu câți dintre noi mai suntem dispuși să slujim și câți ne-am obișnuit să fim slujiți.

Aplicații

Ne dorim vremuri de înviorare spirituală. Aceste vremuri depind în bună măsură și de noi. Dumnezeu vrea ca și noi să trăim vremuri de înviorare spirituală. Dumnezeu vrea ca și noi să trăim din belșug vremuri de care să ne bucurăm încă de aici de pe pământ. Dar aceste vremuri atârnă și de noi, atârnă de cât de mult suntem de implicați în a sluji, atârnă de cât de mult suntem dispuși să postim și să ne rugăm pentru cei ce pleacă în misiune, cât de mult putem să-i sprijinim și să-i susținem. Vremurile de înviorare spirituală peste o biserică sunt vremurile în care misionarii se întorc de pe câmpul de misiune și spun: „Doamne și duhurile ne sunt supuse, Cuvântul a lucrat cu putere și viețile au fost transformate.”

Să binecuvânteze Dumnezeu fiecare biserică din țara noastră, făcând-o plină de dorința de misiune și de rămânere lângă adevăr, asemenea Bisericii din Antiohia! 


autor: Ovidiu Copocean, pastor, Biserica Creștină Baptistă din Cărbunari, jud. Caraș-Severin