Data: 20 decembrie 2020

Secțiunea a IV-a; Lecția a X-a 

Tema: Întruparea Mântuitorului în misiunea Bisericii (Sărbătoarea Nașterii Domnului)

Text: Ioan 1:1–16

Verset cheie: Ioan 1:14

Ideea centrală: Întruparea Domnului Isus la fel ca și învierea Sa reprezintă temelia credinței creștine. Fără întruparea și învierea Domnului nu am putea vorbi astăzi despre mântuire, despre Biserică și alte binecuvântări de care noi creștinii ne bucurăm.

Scopul lecției: Să învățăm cât de importantă este întruparea Domnului Isus și să observăm binecuvântările pe care le primim de la Dumnezeu Tatăl prin întruparea Fiului.


Dumnezeu Își arată slava prin întruparea Fiului Său: noi am privit slava Lui. Nu se poate predica Evanghelia în lume fără a vorbi despre venirea Fiului lui Dumnezeu în lumea noastră prin întrupare.

1. Natura întrupării

Pentru a înțelege cât de importantă a fost întruparea Domnului Isus și cât de mari sunt binecuvântările ei pentru noi, mai întâi trebuie să analizăm natura acestui eveniment. Studiind Scripturile vom observa că întruparea Domnului Isus a fost:

a) Miraculoasă 

Deși nu putem percepe pe deplin minunea întrupării Domnului Isus, înțelegem însă că această lucrare miraculoasă, deoarece:

Cel întrupat a fost și este Minunat. Așa l-a descris prorocul Isaia pe Cel ce urma să se întrupeze în lumea noastră (Isaia 9:6) Copilul întrupat nu era un copil obișnuit, ci era Dumnezeul întrupat în chip de om. De fapt, încă din primul verset din textul nostru, Ioan evanghelistul prezintă identitatea Cuvântului întrupat: Cuvântul era Dumnezeu.

Procesul întrupării a fost miraculos. Dumnezeu a afirmat cu multă vreme înainte că această întrupare urma să fie miraculoasă, dintr-o fecioară (Isaia 7:14), ceva nemaiauzit și nemaiîntâlnit până atunci. Dar ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință. Biblia confirmă faptul că tocmai așa s-au desfășurat lucrurile. Întruparea Domnului Isus a fost realizată prin implicare directă a lui Dumnezeu (Luca 1:35), Cel care prin Duhul Sfânt a făcut posibil ceva imposibil, întruparea din fecioară (Luca 1:26-38).

Întruparea în sine a fost miraculoasă. Cu toată opoziția diavolului de a împiedica realizarea acestui eveniment, el a avut loc. Știm insensibilitatea celor din casa de poposire, unde nu a fost loc pentru Maria și Pruncul ei (Luca 2:7). De asemenea, știm indiferența oamenilor religioși din aceea vreme față de lucrurile sfinte și punerea lor în slujba lui Irod, în slujba răului (Matei 2:4-6) sau invidia lui Irod, cel care a vrut să-L ucidă pe Domnul. Dumnezeu în providența Sa a ocrotit și a dus la bun sfârșit această lucrare măreață. 

Întruparea Domnului Isus nu a fost doar miraculoasă, ci și

b) Unică 

Așa cum moartea Domnului Isus nu va mai fi repetată niciodată (Romani 6:9), tot așa și întruparea Domnului Isus a fost și este un eveniment unic, pe care Dumnezeu Tatăl nu-L va mai repeta niciodaă;

c) Reală 

Întruparea Domnului nu este doar o poveste frumoasă, un basm impresionant, ci este realitatea pe care Cuvântul Sfânt o afirmă. Cei ce au trăit în Palestina în urmă cu două mii de ani o confirmă (v. 14). Până și iadul o recunoaște, Cerul o mărturisește (Luca 2:9–14) iar noi o credem. Împreună cu moartea și învierea Domnului formează temelia credinței creștine.

2. Necesitatea întrupării 

De ce a fost necesară întruparea Domnului Isus?

A. Întrucât bezna spirituală era densă. Prin neascultarea de Dumnezeu și depărtarea de El, lumea se cufundase în întuneric spiritual. Dumnezeu Își atenționase poporul despre această vreme, în care întunericul urma să atingă o perioadă de apogeu pe pământ. Totuși a transmis și un mesaj plin de speranță, că nu întunericul va fi biruitor, nu el va împărăți veșnic, ci lumina.(Isaia 9:1, 2). Iar aceasta Lumină era Domnul Isus, Cel ce este Lumina lumii, Singurul care poate alunga întunericul, Care poate transforma noaptea în zi. Iar prin întruparea și lucrarea Sa, tocmai lucrul acesta a fost realizat (Matei 4:16, 17).

B. Întrucât tăcerea lui Dumnezeu era profundă. Trecuseră sute de ani de când Dumnezeu nu îi mai vorbise omului, cum a făcut-o mai înainte. Părea că Dumnezeu l-a abandonat pe om, dar, de fapt, omul Îl abandonase pe Dumnezeu. Totuși, prin întruparea Fiului Său, Dumnezeu a decis să-i vorbească încă o dată omului, de data aceasta și mai clar și mai minunat: După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut veacurile. (Evrei 1:1, 2)

C. Întrucât omenirea avea nevoie de mântuire. Prin neascultarea omului păcatul a intrat în lume. Lumea zăcea în cel rău (1 Ioan 5:19). Prin ascultarea Fiului de Tatăl (Gal. 4:4, 5) mântuirea a fost făcută posibilă pentru toți oamenii (Ioan 3:16, 17).

3. Nădejdea întrupării 

Întruparea lui Mesia a fost prevestită de Dumnezeu încă din momentul căderii, ca o lucrare plină de nădejde pentru neamul omenesc (Geneza 3:15). Această nădejde a întrupării lui Mesia este regăsită în mesajul fiecărui om al lui Dumnezeu din vechime, care a scris despre acest eveniment inspirat de Duhul Sfânt. 

Totuși atunci când el s-a consumat în urmă cu două mii de ani, mare parte din cei de atunci au fost găsiți fără nădejde în Cel Întrupat. De aceea L-au respins (v. 11). Cu toate acestea, întruparea Domnului Isus, la fel ca întreaga Lui viață și lucrare, a oferit și încă oferă nădejde:

A. Nădejdea că Dumnezeu nu l-a abandonat pe om. Mesajul întrupării Domnului Isus este cel al apropierii lui Dumnezeu de noi. Întruparea Domnului Isus tocmai despre această apropiere ne vorbește. Pentru că ne-a iubit și ne iubește, Cel care ne-a creat nu ne-a părăsit, nu ne-a abandonat. Iar lucrul acesta ar trebui să ne umple inima de bucurie și de speranță. Prin Cel Întrupat avem garanția că Dumnezeu va fi permanent cu noi. De aceea El a fost numit Emanuel (Dumnezeu este cu noi). 

B. Nădejdea unei vieți noi prin Cel Întrupat. În textul nostru se vorbește despre oameni născuți din Dumnezeu (vs. 12, 13), oameni cu o viață nouă pe care o poate realiza doar Cel Întrupat. Apostolul Pavel afirmă: Căci, dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Cor. 5:17) Nu doar istoria omenirii a fost împărțită în două prin întruparea Domnului Isus, ci și viața noastră poate fi împărțită la fel: înainte de Hristos, când în viața noastră era păcat, lipsea speranța și eram sortiți pieirii și după intervenția lui Hristos, când am fost curățiți, transformați și umpluți de nădejde. Lucru pe care Dumnezeu îl face posibil pentru toți cei ce cu pocăință se apropie de Domnul Isus, iar prin credință Îl acceptă în viața lor.

C. Nădejdea continuării lucrărilor pe care Cel Întrupat le-a instituit. Ne rezumăm să vorbim despre Biserică, această instituție divină care există datorită întrupării, învierii și înălțării Domnului Isus (v. 3) și datorită coborârii Duhului Sfânt. Ea îi cuprinde pe toți cei ce au fost transformați de puterea Celui Întrupat. Ea este totalitatea credincioșilor care au crezut în Hristos și au fost născuți din nou, care se adună cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufletește, de a păstra curată credința și învățătura creștină și de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Capul Bisericii este Domnul Hristos (Col. 1:18) iar Trupul sunt cei mântuiți. Vrășmașul Bisericii este diavolul, cel care vrea să o distrugă. Totuși Biserica va exista și va rezista datorită Domnului Isus, Cel care a promis că porțile Locuinței morților nu o vor birui. Intenția Domnului este aceea de a înfățișa la sfârșitul vremurilor înaintea Tatălui, Biserica Sa: fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană (Efes. 5:27). De aceea, avem nădejdea că Cel ce a început această lucrare bună prin întemeierea Bisericii, o va duce până la sfârșit. 

Concluzii: 

Fără întruparea Domnului Isus nu am putea vorbi astăzi despre mântuire și Biserică. Toate acestea există datorită venirii Sale în lumea noastră. Nu am putea vorbi despre nădejdea lucrurilor viitoare. Dar datorită Lui avem nădejde: Hristos în voi nădejdea slavei (Col. 1:27b).

Aplicații:

• Să continuăm să vestim ceea ce îngerii au transmis păstorilor și anume că și pentru generația noastră avem un Mântuitor – Hristos Domnul!

• Să fim plini de bucurie în manifestarea credinței noastre că, deși întâmplată demult, întruparea Mântuitorului este actuală și azi!

• Domnul Isus Hristos a venit o singură dată în vederea mântuirii, având în vedere și nevoile spirituale ale generației noastre! 


autor: Beniamin Dragu, pastor, Biserica Creștină Baptistă din Bolvașnița, jud. Caraș-Severin