Data: 13 decembrie 2020
Secțiunea a IV-a; Lecția a IX-a
Tema: Pericole în misiunea Bisericii
Text: Efeseni 4:17–32
Verset cheie: Efeseni 4:31
Ideea centrală: Misiunea Bisericii este să arate slava lui Dumnezeu, dar îndeplinirea acestei misiuni poate fi pusă în pericol de prezența în biserica locală a unor oameni nenăscuți din nou, imaturi din punct de vedere spiritual, neroditori sau lipsiți de sfințenie
Scopul lecției: Să ne atragă atenția asupra unor pericole ce pot împiedica împlinirea misiunii Bisericii.
De la începutul ei, urmând mandatul Domnului Isus, Biserica a fost motivată și mobilizată să facă misiune. Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit datorită zelului misionar al primilor creștini. În paralel cu lucrarea Bisericii, diavolul a făcut tot posibilul să zădărnicească această lucrare spirituală.
În acest studiu vom analiza patru cauze care pot să afecteze și chiar să pună în pericol misiunea Bisericii: lipsa nașterii din nou, lipsa maturității spirituale, lipsa rodirii și lipsa sfințeniei.
1. Lipsa nașterii din nou (3 Ioan 1:1–14)
Cum putem fi născuți din nou? Nașterea din nou este un act divin, tainic al lui Dumnezeu Tatăl și a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, în urma acceptării lucrării de mântuire a Fiului. Ca rezultat al acestui act obținem o viață spirituală nouă.
Nașterea din nou este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Ioan ne ajută să înțelegem acest lucru în Ioan 3:13. Faptul că nu avem nicio contribuție la nașterea din nou o evidențiază atât Iacov (Iacov 1:8), cât și Petru (Petru 1:3), iar termenul folosit aici e naștere (accentul fiind pus pe lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu în generarea unui nou început pentru om).
Nașterea din nou se realizează prin credință (Ioan 3:14–16). „Cum să te naști din nou?”, l-a întrebat Nicodim pe Domnul Isus (Ioan 3:9). Mântuitorul Și-a început răspunsul cu o mustrare la adresa fariseilor care nu credeau (Ioan 3:10–13). Cum? Doar prin credința în Domnul Isus (Ioan 3:14–16).
Cum pot deveni oameni nenăscuți din nou membri în biserica locală? Pornind de la definiția Bisericii (o comunitate formată din oameni născuți din nou), ne întrebăm cum se poate ca în biserica locală să existe persoane nenăscute din nou? 1 Ioan 2:19 afirmă că se poate ca în biserica locală să fie și persoane nenăscute din nou.
Unii vor să scape de consecințele păcatelor lor (Matei 3:7–10). Așa cum fariseii mergeau la Ioan Botezătorul care boteza cu botezul pocăinței, fără să fie pocăiți, ci doar să scape de consecințele păcatelor lor, tot așa astăzi unii oameni se botează cu botezul credinței fără să fie credincioși autentici, ci doar din dorința de a scăpa de consecința păcatului: moartea a doua.
Alții doresc binecuvântări pământești (Ioan 6:23–26). Domnul Isus a fost urmat și de oameni care doreau doar să mănânce. Astăzi unii oameni doresc să fie membri ai bisericii doar pentru a fi binecuvântați din punct de vedere pământesc.
Alții sunt presați de anturajul creștin. Un tânăr crescut în biserică este presat de familie, de prietenii cu care a crescut la biserică și chiar de slujitorii bisericii locale să se boteze. La fel se întâmplă și cu alți membri ai familiilor celor credincioși. Unii dintre ei, pentru a face pe plac familiei, acceptă să devină membri ai bisericii, fără să fie mântuiți.
Care sunt implicațiile lipsei nașterii din nou?
Cel nenăscut din nou, chiar dacă este trecut în registrul unei biserici, nu face parte cu adevărat din Biserica lui Hristos. Domnul Isus a punctat două lucruri majore despre importanța nașterii din nou: dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:3), dacă un om nu se naște din apă şi din Duh (naștere din nou) nu poate să între în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:5).
Cel nenăscut din nou nu-i iubește pe frați. În atitudinea lui Diotref se întâlnesc caracteristici ale omului nenăscut din nou. Una din aceste caracteristici este lipsa dragostei frățești. Cel născut din nou iubește pe ceilalți copiii ai lui Dumnezeu. Cum poți să fii parte din această familie şi să ignori pe ceilalți membri?!
Cel nenăscut din nou clevetește cu vorbe rele. Domnul Isus afirmă că una dintre fericiri este când, din pricina Sa, oamenii ne vor ocărî, ne vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate despre noi (Matei 5:11). Diotref era un astfel de om: clevetea, vorbea de rău pe fratele său, apostolul Ioan.
2. Lipsa maturității spirituale (Efeseni 4:17–23)
Maturitatea creștină este o poruncă a Domnului Isus (Matei 5:48). Termenul tradus cu „desăvârșit” înseamnă întreg, perfect, pe deplin crescut, matur, adult.
Care e portretul credinciosului imatur spiritual? Credinciosul imatur este cel aflat la începutul vieții de credință, când nu i se pot încredința responsabilități și are nevoie de îndrumare și ajutor pentru dezvoltare spirituală.
Credinciosul imatur nu poate primi în încredințare lucrări sau responsabilități (Efes. 4:13), fiindcă nu are capacitatea de om mare. El nu are puterea necesară, nu are cunoștința necesară și nu privește lucrurile cu responsabilitate.
Credinciosul imatur este expus erorii, amăgirii și influenței celor care vor să profite de naivitatea lui (Efes. 4:14), fiindcă el nu este fundamentat în doctrină. Pentru că nu are discernământul maturității, este tentat să accepte orice idee și învățătură. Maturitatea creează deprinderi și automat impune cunoașterea voii lui Dumnezeu.
Credinciosul imatur este expus reîntoarcerii la trăirea de necreștin (Efes. 4:17, 18). Fiind copil în credință, va cădea foarte ușor și des, vechile deprinderi și relații îl vor face vulnerabil, fiindcă nu este deprins încă să gândească duhovnicește.
Din ce cauze zăbovesc unii credincioșii în imaturitate? Fiecare credincios este responsabil de creșterea lui spirituală. Mulți credincioși nu se dezvoltă spiritual, fiindcă nu sunt preocupați de disciplina spirituală – Cuvânt, rugăciune, ucenicie – care conduc spre maturizare în credință.
Unii credincioși sunt imaturi din cauza indiferenței și lipsei de preocupare pentru voia lui Dumnezeu (Efes. 4:16–18). Neglijarea vieții spirituale și punerea altor interese pe plan principal duc la rămânere în starea de imaturitate. Această indiferență și neglijență spirituală se manifestă prin părtășie slabă cu Hristos și cu Trupul Său, Biserica, prin gânduri îndreptate spre lucrurile păcatului, prin insensibilitate față de adevăr.
Unii credincioși sunt imaturi din cauza păstrării vechii identități (Efes. 4:20–24). Viața creștină este o continuă transformare, care înseamnă renunțare la tot ceea ce este vechi și care aparține naturii anterioare convertirii; și în același timp, împărtășirea tot mai mare a vieții lui Isus Hristos.
Unii credincioși sunt imaturi din cauza neglijării Scripturilor (Efes. 4: 24). Lipsa cercetării Cuvântului lui Dumnezeu face ca credinciosul să nu aibă bazele necesare consolidării credinței și nici hrana necesară creșterii spirituale (1 Petru 2:2).
Cum putem să ne dezvoltăm spiritual? Expresia de aceea din Efeseni 4:25 face referire la motivația pentru care credinciosul trebuie să caute să crească spiritual: identificarea cu Domnul Isus Hristos, împărtășirea „chipului lui Dumnezeu” (reflectarea atributelor Lui).
Credinciosul poate crește spiritual colaborând în părtășia frățească (Efes. 4:25). Credinciosul nu are cum să crească singur, ci numai prin sfătuirea, îmbărbătarea, încurajarea, chiar mustrarea, care are loc în cadrul părtășiei frățești, ajutorării reciproce și oferind fiecare partea lui.
Credinciosul poate crește spiritual dorind o implicare productivă (Efes. 4:28). Dumnezeu vrea implicare în orice lucrare bună. Maturizarea se vede atunci când credinciosul începe să acționeze responsabil, căutând să facă voia lui Dumnezeu.
Credinciosul poate crește spiritual practicând înfrânarea și accentuând generozitatea (Efes. 4:31, 32). Modelul este Domnul Isus Hristos, care a iertat, a iubit, a arătat milă, bunătate și îndurare. Dacă credinciosul nu elimină din viața lui lucrurile care întristează pe Duhul Sfânt, dezvoltarea spirituală va fi oprită. Versetul 31 prezintă o serie de atitudini care trebuie să dispară din mijlocul credincioșilor.
3. Lipsa rodirii (2 Petru 1:5–13)
Fiecare credincios, indiferent de darurile pe care le-a primit, are mandatul de a-și face partea spre creștere și zidire personală și reciprocă.
De ce trebuie credinciosul să fie roditor?
Din pricina credinței căpătate (2 Petru 1:1). Apostolul Petru subliniază o motivație pe care Domnul ne-a oferit-o pentru a nu fi leneși și nici neroditori: o credință de același preț cu a noastră. Totodată avem și mijlocul prin care am căpătat această credință: prin …dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru…, adică prin neprihănire („dreptate” are același sens cu „neprihănire”, în limba greacă fiind același cuvânt).
Din pricina puterii Dumnezeiești (2 Petru 1:3). Apostolul Petru ne arată un alt motiv ce stă la baza rodirii: puterea divină în baza căreia ne-a fost dăruit totul. Cu alte cuvinte, avem tot ce ne este necesar pentru viață și trăire (evlavie) prin puterea divină venită de sus!
Din pricina făgăduințelor oferite (2 Petru 1:4). Slava și Puterea Lui sunt garanții nu doar ale făgăduințelor, ci chiar mai mult, ale binecuvântărilor venite din făgăduințe, ceea ce este cu mult mai mult decât strict făgăduințele. Datorită acestor făgăduințe, am devenit părtași firii dumnezeiești, după ce am ales să ne îndepărtăm de stricăciune.
Ce trebuie să facă credinciosul pentru a rodi? Citim în 2 Petru 1:5–7.
Să-și dea toată silința. Apostolul Petru îndeamnă credinciosul să se arate dispus să-și facă partea. Adică, să facă tot ce depinde de el, să se implice nemijlocit, să facă toate diligențele spre arătarea practică a binecuvântărilor oferite de El.
Să-și canalizeze energia în mod corect. Fiecare credincios are o capacitate mai mare sau mai mică, o motivație mai mare sau mai mică, îndreptată uneori înspre o direcție nefolositoare lucrării lui Dumnezeu. Apostolul îndeamnă ca tot ceea ce ține de viața ucenicului Domnului Hristos să fie canalizat în direcția dorită de Dumnezeu.
Să-și dovedească caracterul creștin. Credința, fapta, cunoștința, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de frați și iubirea de oameni nu sunt prezentate aici ca ceva gradual, ce se realizează treaptă cu treaptă. Adică, nu le realizăm pe rând, ci ele trebuie luate toate legate unele de altele (vezi verbul folosit de Petru să uniți…).
Care sunt pericolele de care suntem scutiți prin rodire? Citim în 2 Petru 1:8–10.
O viață leneșă. În pilda talanților Domnul Isus caracterizează robul ce a primit doar un talant ca fiind leneș, iar lenea i-a fost motivată de viclenie. În felul acesta, el a încercat să-și motiveze inactivitatea (Matei 24:14–30). Lenea sau lipsa rodirii este periculoasă pentru credincios. Mântuitorul arată soarta mlădiței care nu aduce roadă: El o taie. Apoi ea este aruncată în foc și arde (Ioan 15:2, 6). Putem aduce roade, după cum spune apostolul Pavel, de care acum ne este rușine (Romani 6:21) sau roade ale neprihănirii (Romani 6:22), dar, odată socotiți neprihăniți, putem deveni leneși!
O viață orbită. Versetul 9 ne spune că nerodirea ne face orbi, adică oameni ce renunță la lumină și uită că s-a plătit un preț pentru noi. „Orbirea” de aici nu este prezentată în sensul că nu vedem nimic, asemenea unui orb, ci, de fapt, fără roadă suntem incapabili de a vedea în perspectivă. Ne încurcăm cu lucrurile ce ne sunt în imediata apropiere fără a vedea viitorul promis de Dumnezeu.
O viață nesigură. Versetul 10 ne spune că putem fi în pericol de a aluneca, însă dacă ne întărim în chemarea noastră, putem fi siguri că nu vom aluneca. Conștienți că suntem vulnerabili și că putem aluneca în păcat, avem însă promisiunea că, dacă ne recunoaștem și tratăm această situație corespunzător, avem garanția revenirii pe cale (1 Ioan 3:6–9).
4. Lipsa sfințirii (2 Timotei 3:1–17)
Sfințirea, ca proces de dezvoltare a credinciosului, este strâns legată de nașterea din nou, de maturizare și de rodire. Sfințirea începe cu acea transformare și curăție incipientă numită naștere din nou, apoi ea continuă cu dorința de a crește în cunoașterea lui Dumnezeu și este vizibilă prin viața de rodire al celui sfințit.
Care sunt etapele sfințirii?
Sfințirea începe cu nașterea din nou. Acesta este momentul special prin care suntem spălați de Domnul nostru, curățiți de vechile păcate și pregătiți pentru ceea ce urmează, umblarea cu Dumnezeu. Fără sfințire nu putem sta în prezența lui Dumnezeu și nu puteam intra în Împărăția cerurilor (Ioan 3:5; Tit 3:5, 6).
Sfințirea continuă pe tot parcursul vieții creștine. Sfințirea este, în același timp, și o inițiativă a lui Dumnezeu, și un răspuns dat de cel credincios. Apostolul Pavel afirmă în Romani, capitolul 6, că oamenii credincioși sunt eliberați de păcat și, chiar mai mult decât atât, morți față de păcat și vii față de neprihănire. De aceea păcatul nu mai trebuie să domnească în viața celui răscumpărat.
Sfințirea ajunge la desăvârșire doar atunci când vom ajunge în glorie. Fiindcă trăim într-o lume a păcatului, sfințirea noastră totală nu va fi terminată în această viață. Când înțelegem că sfințirea cuprinde și trupurile noastre (1 Tes. 5:23), înțelegem că sfințirea nu va fi în totalitate desăvârșită decât în clipa primirii trupurilor de slavă.
De ce e periculoasă lipsa sfințirii în viața credinciosului?
Lipsa sfințirii îl împiedică să fie diferit de cei necredincioși (2 Tim. 3:2–6). Credinciosul ce nu caută sfințirea va fi caracterizat de aceleași trăsături morale negative ce vor caracteriza oamenii în zilele din urmă.
Lipsa sfințirii îl împiedică să cunoască adevărul (2 Tim. 3:7). Cel ce nu caută sfințirea, caută mereu argumente de tot felul pentru a-și justifica starea. Cel sfințit nu mai este interesat de argumente lumești, ci de a rămâne în Adevăr!
Lipsa sfințirii îl împiedică să progreseze (2 Tim. 3: 8, 9). Exemplul vrăjitorilor din Egipt este prezentat spre a înțelege că au fost și vor fi întotdeauna oameni împotrivitori căii lui Dumnezeu. Dar cei sfințiți vor înainta tot mai mult în cunoașterea lui Dumnezeu și în umblarea cu Dumnezeu.
De ce trebuie să dorească credinciosul sfințirea?
Pentru unii credincioși motivele pentru care sfințenia ar trebuie căutată sunt neclare. Poate din această cauză dorința de curăție pe parcursul vieții creștine nu este vizibilă.
Pentru a păstra o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu (1 Tim. 1:5). Credinciosul care vrea să aibă o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu nu poate face acesta decât prin dorința de sfințire.
Pentru a fi eficient în lucrarea lui Dumnezeu (2 Tim. 2:20, 21). Credinciosul ce vrea să devină un „vas” de cinste, de întrebuințare bună, nu poate fi altfel decât prin sfințire.
Pentru a-i vedea pe necredincioși întorși la Domnul (1 Petru 3:15, 16) Chiar dacă este vorba în mod direct de partenerii necredincioși, ideea apostolului Petru este aceea de a avea o viață de sfințenie prin care să atragem spre Domnul pe cei necredincioși.
Pentru a evita disciplinarea sau chiar mânia lui Dumnezeu (2 Cor. 5:11; 7:1). Credinciosul are toate motivele și resursele pentru a se sfinți. Dacă refuză lucrul acesta, va suporta consecințele deciziilor lui.
Concluzii
Misiunea Bisericii poate fi compromisă chiar de cei care au menirea de a o îndeplini: membrii bisericii!
Nașterea din nou este o condiție obligatorie pentru toți cei care vor să devină membri ai Bisericii lui Hristos. Din nefericire nu toți membri bisericii locale sunt oameni născuți din nou. Prezența oamenilor nenăscuți din nou în biserică este un pericol pentru biserică, pentru că vor face mereu probleme, atât prin atitudinea firească, cât și prin trăirea lumească și mărturia compromisă.
Starea de imaturitate spirituală este periculoasă, fiindcă aduce prejudicii atât vieții personale, cât și comunității credincioșilor. Bisericile cu membri imaturi spiritual sunt biserici slabe, în care credincioșii sunt conduși de firea pământească și care nu sunt capabili să digere bucatele tari și nici să priceapă adevăruri spirituale profunde.
Conștientizând pericolul lipsei de rodire, credincioșii trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a nu fi leneși sau neroditori. Lipsa de rodire a unui mădular aduce prejudicii Bisericii, lăsând imaginea unor consumatori extrem de pretențioși, dar și ambițioși în a se împlini pe sine, fără interes în mântuirea altora.
Omul născut din nou are ca rod sfințirea, iar ca răsplată, viața veșnică. Creșterea în sfințenie este creșterea în cunoașterea lui Hristos și în asemănarea cu Hristos, astfel încât frumusețea caracterului Său devine vizibilă în viața credinciosului.
Întrebări pentru discuții
- Care sunt consecințele pentru cei care sunt membri ai bisericii, dar le lipsește nașterea din nou?
- Ce se poate face pentru ca toți membrii bisericii să ajungă la maturitate spirituală?
- Cum împiedică unii membri ai bisericii, prin lipsa rodirii, realizarea misiunii bisericii?
- Care sunt evidențele lipsei de sfințire care pot fi observate la unii membri ai bisericii
autor: Gelu Dumitrașcu, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Speranța”, Reșița, jud. Caraș-Severin
