Data: 15 noiembrie 2020
Secțiunea a IV-a; Lecția a V-a
Tema: Rolul dărniciei în misiunea Bisericii
Text: 2 Corinteni 9:1–15
Verset cheie: 2 Corinteni 9:7
Ideea centrală: Biserica este o Instituție creată de Dumnezeu pentru împlinirea planurilor divine. Dărnicia este unul din mijloacele prin care Biserica își împlinește chemarea și rolul în lume, fiind o mărturie pentru cei din jur, pregătind astfel venirea Împărăției și aducând slavă lui Dumnezeu
Scopul lecției: Să vedem importanța dărniciei în lucrarea creștină și să fim încurajați spre fapte bune izvorâte din credința adevărată.
Dacă în Vechiul Legământ poruncile erau stricte, în cadrul Noului Legământ viața creștină se construiește în baza unor principii de viață spirituală, menite să conducă viața credinciosului, deci și a Bisericii, la împlinirea mandatului dat de Dumnezeu de a transmite prin mărturii vii Evanghelia harului lui Dumnezeu către lume.
În cea de-a II-a Epistolă către corinteni, după ce a vorbit, până în capitolul 7, despre natura lucrării sale, apostolul Pavel s-a ocupat de subiectul dărniciei pline de har. Nu era un subiect abstract, ci unul real, menit să răspundă nevoilor pământești ale credincioșilor din Ierusalim. Corintenii, auzind despre strângerea de ajutoare, au dorit să contribuie și ei; astfel, Pavel i-a instruit în privința organizării colectei (1 Cor. 16:1–3). Capitolul 9 ne prezintă dărnicia ca pe un har, ca pe o binecuvântare și nu ca pe o obligație care împovărează credincioșii sau Biserica creștină.
I. Rolul spiritual al dărniciei creștine
Lucrarea creștină nu este doar o lucrare omenească, ci este, mai întâi, una divină, deoarece este lucrarea lui Dumnezeu, Cel care implică Biserica să I se alăture. Sub conducerea divină, Biserica creștină are de împlinit o slujire cu caracter spiritual, de aceea, chiar și lucrarea dărniciei este o isprăvnicie cu caracter spiritual, deosebindu‑se de lucrarea de caritate a oamenilor cu înclinații filantropice.
1. Întărește slujba apostolică a Bisericii
Apostolul Pavel, sensibil ca întotdeauna la adevărata motivație, a preferat ca decizia lor să nu se bazeze pe porunci exterioare, ci motivația lor să izvorască din devotamentul lor interior, din curăția dragostei lor față de el și, mai important, față de Domnul.
Mesajul Evangheliei nu înseamnă doar vorbe, ci și fapte care pot dovedi că Pavel nu este un dușman al evreilor. Nevoia corintenilor de a încheia lucrarea pe care au început-o cu atâta entuziasm (2 Cor. 8:6–10) era preocuparea lui Pavel. Corintenii au fost de acord să participe cu tot entuziasmul la strângerea de ajutoare pentru sfinți. Ei aveau bunăvoința de a ajuta (2 Cor. 8:4), fapt pe care Pavel l-a spus macedonenilor cu un an înainte și care i-a determinat pe cei din Macedonia să participe și ei.
Între macedoneni și corinteni exista o diferență în privința seriozității cu care au dus la bun sfârșit această sarcină. Deși au început mai încet, macedonenii au terminat repede. Dar corintenii cu zel la început, aveau nevoie de ajutor în disciplinarea spirituală. Pavel se lăudase cu râvna corintenilor (v. 2) în participarea la această strângere (cap. 8:10, 11). Dacă promisiunea corintenilor de a dărui ar fi rămas neîmplinită, ei ar fi fost dați de rușine în fața celor din Macedonia, mai puțin bogați, dar mai generoși, care urmau să-l însoțească pe apostol în a treia călătorie (2 Cor. 13:1).
Pentru a aranja dinainte lucrurile, Pavel a trimis pe Tit cu încă doi frați să-i ajute pe corinteni să-și pună ordine în problemele lor financiare. Vedem aici deosebita abilitate a lui Pavel de a nu îi pune într‑o situație jenantă pe cei din Corint și de a nu crea dezamăgire în cei din Macedonia care urmau să îl însoțească. Atunci, la sosirea lui Pavel, nu s-ar mai fi făcut nici o colectă (1 Cor. 16:1–4) sub presiunea situației, lucru care ar fi putut semăna a exploatare (2 Cor. 7:2; 9:7; 12:17–18). O astfel de motivație este nedemnă de slujitorii lui Isus Hristos. Dimpotrivă, dărnicia trebuie să fie un răspuns al inimii în fața harului Divin și nu trebuie făcută cu silă sau cu zgârcenie.
Peste secole, în spatele unor preconcepții și interese se aruncă o umbră tristă și necinstită peste lucrarea creștină prin exemplele negative (Evanghelia prosperității etc.), care au reușit să răspândească otravă și să arunce o lumină nefavorabilă asupra lucrătorilor adevărați ai Evangheliei.
2. Încurajează creștinii să trăiască în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu
În 2 Corinteni 8–9 ni se dezvăluie faptul că apostolul Pavel se ocupă de strângerea de ajutoare pentru credincioșii din Iudeea (1 Cor. 16:1–3; Rom. 15:25–28). La început credincioșii din Ierusalim aveau toate de obște, în comun, dar când a început să se facă tranziția către neamuri, mulți evrei din Ierusalim plecând, situația aceasta i-a lăsat pe sfinți în mare lipsă. Pentru aceștia apostolul Pavel le aducea ajutor din partea fraților dintre neamuri. Aceste capitole se concentrează pe acțiunea de strângere de ajutoare cu caracter misionar, și ne ajută să înțelegem rolul dărniciei în activitatea misionară a Bisericii.
Darurile trebuie aduse la biserică; adică, în prima zi a săptămânii, în ziua de închinare spre gloria Celui înviat, credincioșii trebuiau să-și aducă darurile lor la Casa Domnului, locul de adunare al bisericii. Prima responsabilitate a creștinului este față de biserica locală. Dacă creștinii nu-și aduc contribuția prin zeciuială și donațiile lor la biserica locală, atunci inimile lor nu sunt implicate în lucrarea bisericii locale (Matei 6:21). Cu siguranță că putem avea și o dărnicie individuală, pe lângă cea de la biserică (Rom. 16), însă prima obligație este față de biserica în care ne închinăm, unde avem părtășie și în care slujim.
Una dintre obligațiile bisericii locale este aceea de a susține lucrarea de răspândire a Evangheliei și pe cei ce slujesc în cadrul ei. Responsabilitatea de a sprijini financiar și material pe cei ce se ostenesc în lucrare nu este o povară, o corvoadă, ci răspunsul nostru la dragostea lui Hristos, este darul nostru pentru El. Suntem chemați să fim parteneri la Evanghelie, contribuind cu timpul, bunurile, banii și inima noastră întreagă (Fil. 1:5–6).
Darurile trebuie să vină din inimă, deoarece dărnicia creștină nu este obligatorie, ci benevolă. Ea nu depinde atât de situația materială sau financiară, cât de starea spirituală a credincioșilor. Cei din Macedonia erau săraci și în suferință, dar pentru că dragostea lor pentru Domnul era mare, ea s-a îndreptat și față de sfinții din Iudeea. Ei au dorit să ia parte la strângerea de ajutoare și au făcut-o cu dăruire și cu bucurie. A da înseamnă a fi asemenea lui Hristos, pentru că viața Lui întreagă este o manifestare a dărniciei.
3. Îmbracă Biserica în slava divină – aduce glorie lui Dumnezeu
Puține afirmații depășesc versetul 9 sub aspectul prezentării unui rezumat plin de miez al Evangheliei. Din splendoarea cerului, Hristos a venit pe pământul acesta. Întruparea a fost o neînțeleasă renunțare la slava Sa divină; Cel care era bogat, care avea totul, S-a făcut sărac, făcându-Se rob. El a luat asupra Sa datoria păcatului omenirii și a plătit-o cu viața Lui (Fil. 2:7, 8). Corintenii au beneficiat direct de generozitatea Lui. El a devenit ceea ce erau ei, pentru ca ei să poată deveni ce este El. Era, deci, o colectă materială prea mult? (2 Cor. 9:11).
Apostolul Pavel le amintește corintenilor de bogățiile lor în Hristos (1 Cor. 1:5; 4:8; 2 Cor. 9:11, 12). În felul acesta Dumnezeu primește mulțumirea și slava. Sublinierea acestui adevăr este făcută și de Pavel, care îi învață că strângerea de ajutoare, distribuirea lor nu numai că va ajuta pe sfinți, ci va aduce slavă lui Dumnezeu.
Prin versetul 13, Pavel ne arată două motive pentru care frații evrei din Ierusalim, care vor primi darurile fraților dintre neamuri, vor aduce slavă lui Dumnezeu.
Psalmistul afirmă că al Domnului este pământul cu tot ce este pe el (Psalm 24:1). Noi nu ar trebui să uităm niciodată acest lucru, iar atunci când ne deschidem inima pentru a dărui trebuie să fim conștienți de această realitate. Tot ce este în lumea aceasta este al lui Dumnezeu, tot ce avem vine de la El! El are deja totul, și nu are nevoie de nimic, dar în schimb dorește inima noastră. El cunoaște tendința umană de a iubi banul și lucrurile materiale, de aceea credincioșii sunt chemați să aibă încredere în Dumnezeu și dependență de El și nu de lucruri materiale. În acest mod, slava lui Dumnezeu va fi vizibilă în Biserică și printre credincioși.
Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta, spunea Mântuitorul (Matei 6:21). Dacă inima ta îi slujește banului, ea nu Îl onorează pe Dumnezeu. Cu câțiva ani în urmă, în West Palm Beach din Florida, a fost găsită o femeie moartă de malnutriție, dar după efectuarea cercetărilor s-a constatat că aceasta avea 1,5 milioane de dolari în acțiuni și certificate de valoare. A fost gata să moară, numai să nu cheltuiască vreun dolar.
II. Rolul social al dărniciei creștine
1. Demonstrează dragostea lui Dumnezeu față de lume
Orice act de dărnicie făcută cu generozitate implică un sacrificiu, o renunțare la sine, și mărturisește dragostea față de aproapele. Dărnicia este o ocazie nimerită de a ne arăta dragostea față de Dumnezeu, dar și de a demonstra dragostea Sa față de oameni. Dărnicia și facerea de bine ar trebui să fie un concept universal al credincioșilor, o manifestare a noii vieți în Hristos, asemenea Lui care atunci când era pe pământ umbla din cetate în cetate făcând bine oamenilor. Orice act de binefacere și dărnicie este o manifestare a recunoștinței noastre față de Dumnezeu, care a fost, la rândul Lui, bun și darnic cu noi și ne-a făcut mult bine.
Mântuirea dată de Dumnezeu este cel mai concludent act al dărniciei divine față de credincios, prin care a fost gata să dăruiască totul, chiar și pe Fiul Său (Ioan 3:16), și împreună cu El toate lucrurile (Rom. 8:32).
Fiul lui Dumnezeu, este modelul dăruirii de Sine pentru noi, văzută în actul răscumpărării, o dăruire cu renunțare la Sine, cu scopul de a ne îmbogății pe noi. El ne-a dăruit totul (2 Cor. 8:9), chiar și viața Sa! Înțelegând binefacerea și dărnicia Lui față de noi, Scriptura ne spune că noi avem datoria de onoare să călcăm pe urmele Lui, mai ales în raporturile noastre cu frații (1 Ioan 3:16). Dacă Dumnezeu ni S-a dăruit, și noi trebuie să ne dăruim Lui!
2. Devine o binecuvântare pentru cei nevoiași
Dărnicia, la rândul ei, este o jertfă: să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac (Evrei 13:16). Actele de dărnicie, împreună cu binefacerea și milostenia, sunt fapte izvorâte dintr-o inimă sensibilă la nevoile celor din jur, care simte cu aproapele și care iubește și cu fapta, nu doar cu vorba. Ele dovedesc o inimă plină de dragoste și compasiune, o dorință de bine și bunăstare îndreptată către cei din jur; aceasta constituie, de fapt, o manifestare a aprecierii și prețuirii față de cineva.
Acțiunea de dărnicie cu generozitate desemnează o binefacere, adică virtutea de a ajuta pe cel aflat în nevoie, fără a aștepta nimic în schimb. Întâlnirea dintre Domnul Isus și tânărul bogat a fost un test în fața conceptului de autoneprihănire pe care se baza acest tânăr extrem de bogat. L-a pus în fața unei decizii majore, de a-și desprinde inima de bogățiile materiale, de a demonstra această decizie prin împărțirea averii la săraci, și de a-și schimba temeiul încrederii de pe bogății pe Dumnezeu. Noi nu avem nici un lucru pe care să nu-l fi primit de la Dumnezeu. Oare ne vom târgui cu Dumnezeu pentru a zecea parte sau a n-a parte din venitul nostru când tot ce avem, chiar și însăși suflarea noastră, sunt un dar de la Dumnezeu?
Apostolul Pavel îi încurajează pe cei din Corint, în calitate de beneficiari ai harului felurit al lui Dumnezeu, să participe și ei la acțiunea de ajutorare a fraților iudei aflați în nevoie și să devină, astfel, o binecuvântare pentru aceștia. În harul lui Dumnezeu, dărnicia creștină aduce trei feluri de beneficii: dătătorii sunt îmbogățiți (2 Cor. 9:6–10); nevoile celor care primesc ajutor sunt împlinite (vs. 11, 12); Dumnezeu, Sursa tuturor binecuvântărilor, este preamărit (vs. 13–15). Capcana zgârceniei este întinsă de diavol și credincioșilor, și mulți cad în ea fără să știe că, prin faptul că nu sunt gata să dăruiască așa cum le‑o cere Scriptura, se privează singuri de binecuvântarea lui Dumnezeu; și în timp ajung să fie tot mai nefericiți și mai nevoiași.
3. Dovedește părtășia, legătura frățească în Trupul Domnului, Biserica
Nevoia fraților care trec prin încercări – așa cum a fost cazul fraților din Ierusalim, pentru care se organiza strângerea de ajutoare – este o ocazie specială de a arăta părtășia noastră în Trupul lui Hristos, de a dovedi că suntem cu adevărat frați în Hristos și că ne pasă de ceilalți.
Făcând parte din aceeași familie a celor răscumpărați din păcat (oameni din Casa lui Dumnezeu, Efes. 2:19), simțim cu ceilalți confrați ai noștri și ne manifestăm dragostea față de cei cu posibilități și resurse reduse, ajutându-i să trăiască bucuria binecuvântărilor divine.
Înțelegând aceste aspecte, binefacerea și dărnicia constituie mijloace de încercare (testare) a curăției dragostei creștinului, ca indicator al maturității spirituale și al relației sale cu Domnul (v. 8). Binefacerea și dărnicia nu au rolul de a încuraja lenea și lipsa de responsabilitate, ci dimpotrivă, au rolul de a face ca poporul Domnului să propășească prin contribuția fiecăruia, fiind o ocazie de a manifesta dragostea și recunoștința față de Dumnezeu.
În Romani 12:8, Scriptura ne vorbește despre dărnicie și ajutorare (milostenie) ca fiind daruri spirituale și speciale, date de Dumnezeu credincioșilor, daruri prin care slujim Bisericii. În acest context apostolul Pavel prezintă două principii clare:
• dărnicia trebuie să fie făcută cu inimă largă (fără nicio reținere) – când faci o lucrare pentru Domnul nu poți s-o faci cu strângere de inimă;
• milostenia (ajutorarea) să fie făcută cu bucurie – este o ocazie excelentă de a fi în părtășie și de a ne îmbărbăta unii pe alții. Dumnezeu face ca lucrarea să fie reciprocă și să aducă beneficii tuturor celor implicați în cadrul acestei părtășii.
Dărnicia este ceva care trebuie să ne coste. Dumnezeu ne cere să dăruim potrivit cu ce avem. Nu ni se cere să dăm din ceea ce nu avem. Poate că noi dăm puțin, potrivit cu ceea ce avem, dar Dumnezeu ne binecuvântează însutit. Nimeni nu este prea sărac să dea, iar rădăcinile dărniciei sunt dragostea și compasiunea.
Dărnicia este răspunsul nostru la cruce. Dumnezeu a dăruit totul pentru noi, pe Însuși Singurul Lui Fiu. Domnul Isus S-a făcut asemenea nouă și a ales să meargă la cruce pentru noi. Mântuirea noastră este gratuită, dar nu și ieftină. Ea a costat enorm de mult! (Fil. 2:7; 2 Cor. 8:9).
Dărnicia atrage după sine binecuvântarea lui Dumnezeu. În mod paradoxal, de cele mai multe ori binecuvântarea vine pe măsură ce ne deschidem inima pentru a-L onora pe Dumnezeu (Luca 6:38). Să nu uităm că cine seamănă puțin, puțin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera (2 Cor. 9:6). Felul cum dăruim arată unde este inima noastră și cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu, după cum spunea Mântuitorul: pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră (Matei 6:21).
Dărnicia ne aduce și o răsplată veșnică, în conformitate cu cuvintele pe care le-a adresat Domnul Isus tânărului bogat: îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor… și vei avea astfel o comoară în cer (Luca 18:22).
Concluzii:
Fiecare moment al vieții noastre este un dar de la Dumnezeu și peste toate acestea se află promisiunea unei binecuvântări, ca și cum Domnul ar vorbi astfel: Dacă voi veți da, ceea ce eu v-am dat deja, vă voi înmulți totul! Vă voi face folositori pentru Împărăția slavei, voi face din voi o binecuvântare pentru alții, voi face ca viața voastră să fie importantă, voi fi proslăvit prin viața voastră. Resursele nu sunt doar financiare, ci și de timp, de energie, de dragoste, companie, încurajare, toate cele ce v-au fost încredințate de Dumnezeu și care-I aparțin.
Sunt cel puțin trei motive pentru care nu facem ce zice Isus: suntem cuprinși de necredință și îndoială, paralizați de teamă și controlați de un duh de lăcomie.
După ce David a transmis viziunea legată de construirea Templului, el oferă și un exemplu personal de dărnicie (1 Cron. 29:1–5). Cine își mai aduce contribuția, dedicându-se astăzi Domnului? Răspunsul poporului a fost pe măsură (ei au dat pentru lucrarea de la Casa lui Dumnezeu, v. 7).
Atât în Marcu 12, cât și în Luca 21 unde este relatat episodul văduvei sărace, acesta este precedat de un avertisment cât se poate de vehement din partea Mântuitorului: feriți-vă de cărturari… (Luca 20:47). El nu i-a apreciat pe cei care au fost înaintea femeii, în schimb a înțeles sacrificiul văduvei. Prin darul făcut, ea a recunoscut faptul că tot ce avea vine de la Dumnezeu. Ea și-a pus toată încrederea în Dumnezeu.
Aplicații:
• Este banul mai important decât Dumnezeu și lucrările Lui pentru tine?
• Are nevoie Dumnezeu de banii tăi, de bunurile tale? Are El nevoie de ceva de la tine, când tot ce ai vine de la El?
• Obligația este înlocuită cu dorința de a-I fi plăcut lui Dumnezeu! Cum vei răspunde cu iubire la iubirea Lui? Ce înseamnă pentru tine zeciuiala și dărnicia? O povară sau un prilej de nespus de mare bucurie?
• Ești plin de teamă sfântă sau ești cuprins de un spirit de lăcomie?
A fost inima ta întotdeauna recunoscătoare pentru ceea ce ai primit, deși nu meritai; dar pentru ceea ce meritai să primești?
• Este comoara inimii tale legată de nevoile lucrării Lui, de împlinire a misiunii bisericii Lui?
autor: Zoly Bancsov, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Betel”, Reșița
