Data: 25 octombrie 2020
Secțiunea a IV-a; Lecția a II-a
Tema: Rolul Cuvântului în misiunea Bisericii
Text: II Timotei 3:14–17
Verset cheie: Romani 1:16
Ideea centrală: Cuvântul lui Dumnezeu este central în zidirea Bisericii și în propovăduirea Evangheliei
Scopul lecției: Să înțelegem faptul că Scripturile sunt esențiale și au un rol central în îndeplinirea misiunii Bisericii. Dumnezeu Își arată slava prin Cuvântul Său, aplicat și propovăduit în Biserica Sa.
I. Care este locul Scripturii în lucrarea Bisericii?
Absolut tot ceea ce se știe despre misiunea Bisericii, rugăciune, dărnicie, unitate, disciplină, închinare sau oricare alt subiect de acest gen, ne este descoperit în Sfânta Scriptură. De exemplu, înțelegem că cel credincios trebuie să se roage neîncetat, că acela care nu are, nu are pentru că nu cere sau pentru că cere cu gândul de a risipi în plăcerile sale. Creștinii știu că trebuie să se roage fără să abandoneze și trebuie să aducă toate cererile lor la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciune.
Imperativul acestor afirmații este dovedit de experiență, dar experiența nu face altceva decât să demonstreze adevărul prezentat în Scripturi. Scriptura este cea care scoate în evidență aceste necesități din viața unui creștin. De fapt însăși definiția unui creștin sau chiar cea a Bisericii și a misiunii sale trebuie căutată tot în Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie să cunoască, să creadă și să facă un credincios se găsește înscris pe paginile Bibliei.
În 2 Tim. 3:16, 17, apostolul Pavel ne atrage atenția că rolul Scripturii este acela de a-l face pe omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Practic, aceste cuvinte oferă Bibliei un loc proeminent în viața Bisericii, un loc pe care nu îl împarte cu niciuna dintre celelalte unelte ale harului lui Dumnezeu. Bineînțeles că, pentru a crește în credință, copilul lui Dumnezeu trebuie să se roage, dar el știe asta pentru că așa îi spune Scriptura. Bineînțeles că, pentru a se maturiza, credinciosul are nevoie de părtășia cu celelalte mădulare din trupul lui Hristos, dar și acest adevăr îi este făcut cunoscut tot prin Cuvântul lui Dumnezeu. Este evident, astfel, faptul că Scriptura trebuie să ocupe un loc central în viața și lucrarea Bisericii.
Ce se întâmplă când Biserica nu oferă Scripturii locul care i se cuvine?
Atunci când Scriptura își pierde locul central în Biserică, autoritatea ei este subminată și pericolul ce decurge de aici este subliniat foarte bine în 2 Petru 1:17–19: Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înșine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.
În acest pasaj, apostolul Petru vorbește despre schimbarea la față a Domnului Isus Hristos (Luca 9:28–35), eveniment la care a fost martor împreună cu alți doi ucenici. Experiența a fost unică și, mai ales, autentică. Cu toate acestea, după ce vorbește despre experiența sa, Petru le spune destinatarilor epistolei că ei au un cuvânt al proorociei mai puternic, mai tare, mai sigur, decât ceea ce a experimentat el pe munte (2 Petru 1:19). În versetul 20 din 2 Petru, cap. 1, el definește în mod indirect acest cuvânt al profeției care este mai puternic decât experiența sa: Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. El vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu care este mai sigur decât experiența, chiar și atunci când experiența este autentică și vine din partea lui Dumnezeu.
Pericolul punerii experienței deasupra Cuvântului reiese chiar din întâmplarea la care a făcut aluzie Petru în epistola sa. Atunci când L-a văzut pe Domnul Isus stând de vorbă cu Moise și Ilie, el a exclamat: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.” Nu știa ce spune (Luca 9:33). El a înțeles că acolo se întâmplă ceva extraordinar, dar percepția lui a fost greșită. În momentul în care vine cu ideea confecționării a câte unui cort pentru Domnul Isus, pentru Moise și pentru Ilie, el, fie Îl coboară pe Hristos la nivelul celor doi, fie îi ridică pe ei la nivelul Mântuitorului. Din acest motiv este nevoie ca Dumnezeu să intervină El Însuși pentru a oferi perspectiva corectă: Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați”.
Prin Cuvânt, Dumnezeu l-a ajutat pe Petru să înțeleagă experiența pe care tocmai a avut-o. Orice experiență trebuie verificată și explicată prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, care este o sursă de inspirație „mai tare” decât orice altceva. A neglija acest aspect, a detrona Cuvântul de pe locul ce i se cuvine, înseamnă a deschide ușa unor invățături greșite, practici eronate și, fără îndoială, erezii ce vor îndrepta biserica locală spre dezastru.
Care este misiunea Bisericii?
În Matei 28:19, 20, Domnul Isus concentrează în doar câteva cuvinte întreaga misiune a Bisericii: Duceți-vă şi faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Misiunea Bisericii este facerea de ucenici care se realizează prin evanghelizare și prin învățare. În acest proces, Cuvântul lui Dumnezeu are, din nou, un rol central.
2. Care este aportul Scripturii la misiunea Bisericii?
În 2 Tim. 3:14–17, apostolul Pavel subliniază în mod clar aportul Scripturii la misiunea Bisericii, descriind-o atât ca mijloc de convertire, cât și ca unealtă pentru maturizarea în credință a individului.
Cuvântul este instrumentul divin esențial în convertirea celor pierduți. Fiind inspirat de Dumnezeu (2 Tim. 3:16) Cuvântul are o putere intrinsecă (Evrei 4:12). Printre altele, el are puterea de a da înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus (v. 15). În felul acesta observăm că Scripturile sunt un instrument esențial pe care Dumnezeu îl folosește în convertirea celor pierduți.
Care este rolul Cuvântului în convertirea celor pierduți?
a) Cuvântul dă înțelepciune duhovnicească (v. 15a).
Omul firesc – afirmă Pavel – nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește (1 Cor. 2:14). Omul nemântuit nu cunoaște și nu poate înțelege lucrurile care țin de mântuire. Versetul următor continuă și spune că omul mântuit, omul duhovnicesc, cunoaște aceste lucruri și le poate înțelege pentru că are gândul lui Hristos. Trebuie să se întâmple ceva cu omul firesc, pentru ca el să capete acea înțelepciune duhovnicească ce îi va da voie să privească în lucrurile lui Dumnezeu și să le înțeleagă. Mintea lui trebuie transformată, înnoită. În termeni biblici, această transformare sau înnoire este numită naștere din nou, iar în termeni teologici este numită regenerare.
Cine produce lucrarea de regenerare?
Sfânta Scriptură afirmă că lucrarea de înnoire a omului este ceva ce depășește puterile proprii ființei umane. În Tit 3:5, apostolul Pavel afirmă că lucrarea aceasta este făcută de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Pe de altă parte, în 1 Petru găsim următoarele cuvinte: ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac (1 Petru 1:23). Duhul lui Dumnezeu ia Cuvântul lui Dumnezeu și prin el deschide mintea omului neconvertit, ducându-l în punctul în care are loc nașterea din nou.
b) Cuvântul Îl revelează pe Domnul Isus Hristos (v. 15b).
Scriptura pune semnul egal între mântuire și naștere din nou; nașterea din nou este urmarea credinței în Domnul Isus Hristos. Atunci când este predicat cu credincioșie, Cuvântul poate produce credință în viața celor care ascultă. Acest aspect este extrem de important. Pentru a produce viață veșnică în ascultător, Scripturile trebuie predicate cu credincioșie, în mod clar, în integralitate. Pentru ca vestea bună a Evangheliei să aibă sens, nu trebuie evitată predicarea veștii rele. Biblia nu se sfiește să-i numească păcătoși pe toți oamenii și nu se teme să spună că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor (Rom. 1:18). De asemenea, Scriptura spune apăsat că toți au păcătuit şi sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23).
Pentru a fi mântuit, omul păcătos nu trebuie să creadă și în Domnul Isus Hristos, ci trebuie să creadă doar în Domnul Isus Hristos. El trebuie să înțeleagă că nu există nicio altă cale. El trebuie să fie convins că toate faptele lui bune sunt înaintea lui Dumnezeu ca o haină murdară (Isaia 64:6) și este necesar să ajungă în punctul în care singura lui rugăciune s‑ar putea rezuma astfel: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). Duhul Sfânt folosește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deschide ochii omului și pentru a produce în el convingerea care îl va duce la crucea lui Hristos: credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos (Rom. 10:17).
3. Care este rolul Scripturii în lucrarea de sfințire?
Și în cazul sfințirii, lucrarea este produsă de Duhul Sfânt (1 Cor. 6:11), dar și aici instrumentul primordial și esențial pe care îl folosește Duhul lui Dumnezeu este Sfânta Scriptură (2 Tim. 3:16, 17). În versetul 17 este expus scopul lucrării Scripturii în viața celui credincios: pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Versetul 16 ne arată cum este dus la îndeplinire acest scop.
a) Cuvântul dă învățătură
Toată Scriptura este de folos pentru instruirea creștinului, atât în privința trăirii personale, cât și în privința lucrării pentru Hristos. În Romani 15:4, apostolul Pavel scrie că tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, iar în pasajul de față tot el spune că Biblia este folositoare în a-l face pe om potrivit pentru orice lucrare bună. Scriptura dictează învățătura și practica Bisericii.
b) Cuvântul mustră
Un alt rol esențial al Cuvântului lui Dumnezeu este de a combate învățăturile false și de a mustra trăirea nesănătoasă a membrilor Bisericii. Acest principiu este reluat de Pavel sub forma unui îndemn: propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea şi învățătura (2 Tim., cap. 4).
c) Cuvântul îndreaptă
Cum își va ține tânărul curată cărarea, se întreabă psalmistul (Psalm 19:9)? Tot el vine și cu răspunsul: îndreptându-se după Cuvântul Tău. Scriptura aruncă lumină asupra trăirii credincioșilor și atunci când aceștia rătăcesc de la cale sau cad pe ea, Biblia oferă remediile care ajută la îndreptarea lor.
d) Cuvântul dă înțelepciune în neprihănire
În al patrulea rând, Cuvântul dă înțelepciune în neprihănire. O traducere mai literală a expresiei din limba greacă ar fi „antrenează în neprihănire”. Aceeași expresie este folosită în Efes. 6:4, când se vorbește despre educația creștină în familie, sau în Evrei 12:5, unde este adusă în discuție disciplinarea. Scripturile au puterea de a antrena copilul lui Dumnezeu, de a-i insufla un stil de viață neprihănit.
Concluzii:
Care este aportul Scripturii în misiunea Bisericii?
Scriptura are un rol esențial în misiunea Bisericii și absolut tot ceea ce face o adunare trebuie filtrat și reglementat conform Scripturii. Biblia nu este doar o carte din care se pot scoate predici frumoase și eseuri elevate, ci este un manual care trebuie să controleze întreaga lucrare a Trupului lui Hristos, fie că este vorba de lucrarea de convertire a celor necredincioși, fie că este vorba de lucrarea de zidire a celor credincioși.
Aplicații:
Probabil că nu există slujitor duhovnicesc care să nu admită faptul că Scriptura este norma de trăire și funcționare a Bisericii. Cu toate acestea, mulți acționează și lucrează de parcă adevărul ar fi altul. De aceea este imperativ necesar ca fiecare Biserică să își evalueze lucrarea.
Sunt câteva întrebări pe care fiecare lucrător ar trebui să și le pună:
• Este oare biblică structura programelor din biserica pe care o slujesc?
• Când vine vorba despre practicile adunării pe care o slujesc, au ele bază biblică?
• De ce ne adunăm în formatul în care ne adunăm? De ce cântăm ceea ce cântăm?
• Cum ajută structura bisericii noastre la îndeplinirea misiunii sale?
• Se califică lucrătorii bisericii noastre să facă lucrare atunci când sunt puși în fața cerințelor Scripturii? Întrebarea nu este dacă sunt talentați. Întrebarea este dacă au ei caracterul pe care îl cere Scriptura.
autor: Ovidiu Măduța, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Maranata”, Arad
