Data: 1 noiembrie 2020

Secțiunea a IV-a; Lecția a III-a 

Tema: Rolul unității în misiunea Bisericii

Text: Ioan 17:20‑26

Verset cheie: Ioan 17:21

Ideea centrală: Odată cu proslăvirea lui Hristos, lucrarea misionară rămâne pe umerii ucenicilor, iar pentru ca aceasta să fie eficientă și Dumnezeu să fie glorificat este nevoie de unitate desăvârșită.

Scopul lecției: Să ne determine la a trăi în unitate și la a colabora în marea lucrare de evanghelizare a lumii. Slava lui Dumnezeu se vede și din unitatea Bisericii Sale.


În fiecare lucru Domnul Isus căuta slava Tatălui și, prin această rugăciune (numită și Rugăciunea de Mare Preot), El intenționează același lucru: glorificarea lui Dumnezeu! Ca urmare a acestui lucru, și Fiul va fi proslăvit cu slava pe care o avea înainte de întemeierea lumii (anterioară întrupării, v. 5), prin lucrarea de proclamare a Numelui lui Dumnezeu pe pământ (predicarea evanghelistică prin care facem cunoscut Numele Domnului și puterea Lui, vs. 4, 6; aceeași misiune o avem și noi, v. 18), prin sfințirea credincioșilor (creșterea în asemănare cu Hristos, vs. 17–19) și prin unitatea ucenicilor, care să reflecte unitatea existentă în dumnezeire (v. 21).

Rugăciunea aceasta este făcută cu numai câteva ore înainte de cea mai grea parte a misiunii Sale. Proslăvirea lui Dumnezeu depindea de lucrarea Sa, pe care El era hotărât să o finalizeze prin moarte pe cruce, dar și de activitatea de misiune a ucenicilor, prin care lumea urma să cunoască mijlocul mântuirii, să le fie schimbată viața prin Duhul Sfânt și astfel Dumnezeu să primească toată slava! Lucrarea ucenicilor este continuarea lucrării Domnului Isus, iar pentru aceasta era nevoie de putere divină. Prioritatea Sa în rugăciune erau mesagerii mântuirii, ucenicii care urmau prin Duhul Sfânt să devină misionari (martori) ai lucrării Domnului Isus Hristos pe pământ.

Textul vorbește de misiune, despre credința lumii (v. 21) și despre cei care vor crede prin mărturisirea lor (v. 20). Această parte a rugăciunii Domnului Isus este concentrată pe misiunea ucenicilor în lume. Pentru că misiunea autentică se face în unitate, Domnul cere pentru ucenici o unitate desăvârșită, după modelul divin (v. 21).

Lucrarea evanghelistică este o îmbinare a lucrării umane de propovăduire cu cea divină de convingere, iar fără unire cu Dumnezeu (v. 23) și unitate între ucenicii misionari (v. 21), în acțiune, gândire și intenție, nu există eficiență. Izbânda este în unitate și Biserica trebuie să fie un Trup compact, în care fiecare mădular să își cunoască locul și să‑și îndeplinească funcția. Din aceasta derivă sănătatea Trupului și eficiența lucrării. Domnul Isus Însuși, în cadrul rugăciunii Sale, mărturisește că de unitatea credincioșilor depinde credibilitatea mesajului lor și recunoașterea originii Persoanei Sale (ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis, v. 21).

Textul vorbește despre importanța unității ucenicilor în cadrul misiunii încredințate lor, dar și despre faptul că Domnul nu‑i abandonează, ci menține unitatea cu ei (v. 26), continuând să le reveleze Numele Domnului, ca ei să continue să‑L proslăvească pe Dumnezeu. Proslăvirea lui Dumnezeu derivă din achitarea sarcinii încredințate, aceea de a face cunoscut Numele Domnului omenirii (vs. 4, 6), cât și din trăirea Cuvântului proclamat (v. 6).

Privind la rugăciunea Domnului Isus, putem înțelege trei aspecte importante.

1. De ce este absolută nevoie de unitate 

Unitatea este un imperativ, nu o opțiune, și ea trebuie să fie una cu legături puternice. Domnul cere ca ucenicii să fie în chip desăvârșit una (v. 23). Unitatea nu trebuie să fie doar în unele lucruri, ci în toate! De cele mai multe ori, unitatea este frântă din cauza unor ritualuri care aruncă o lumină diferită asupra moralei creștine și a unității doctrinare. Credincioșii care cred același lucru ar trebui să trăiască la fel, fiindcă doar așa validează prin viață mesajul proclamat. 

Unitatea dorită de Domnul Isus trebuie să fie una identică cu cea care este între Dumnezeu Tatăl și Domnul Isus Hristos (v. 22). Pentru că această unitate nu este doar între credincioși, ci și cu Tatăl și Fiul (expresia părtășiei autentice, 1 Ioan 1:3); ea trebuie să fie desăvârșită.

Domnul motivează nevoia unității credincioșilor spunând că:

a) Numai așa lumea va crede în misiunea Sa (v. 21). Dacă ucenicii nu vorbesc aceeași limbă, induc multă confuzie și oamenii nu știu ce să mai creadă. Mulțimea religiilor creștine, care a determinat pierderea unității creștinismului, a creat și creează multă confuzie în rândurile celor nemântuiți. Ei nu pricep nuanțele doctrinare, ci se întreabă: „Dacă este un singur Dumnezeu, de ce sunt atâtea religii?” Confuzia crește mai mult atunci când nu există unitate nici măcar în cadrul aceluiași cult. Creștinismul și‑a pierdut impactul tocmai prin lipsa de unitate, fiindcă vrăjmașul știe că atunci când nu este unitate, poate birui („Divide și stăpânește!”). 

b) Numai așa lumea va pricepe dragostea divină (v. 23). Dragostea lui Dumnezeu față de credincioși este de cea mai înaltă calitate, identică cu dragostea pe care Tatăl o are pentru Fiul, fiindcă noi suntem rodul muncii sufletului Său (Isaia 53:11). Dacă între credincioși nu este unitate, ci rău­tate, oamenii nu pot pricepe dragostea divină, fiindcă nu este reflectată prin ucenici. Dragostea se reflectă și se manifestă doar în armonie, nu în dezbinare. Semnul de recunoaștere a ucenicilor autentici este manifestarea dragostei autentice (divine) în cadrul comunității (Ioan 13:34–35). Fără unitatea generată de dragoste nimeni nu ne va recunoaște ca ucenici și nimeni nu va putea pricepe manifestarea dragostei divine (agapaō), o iubire care oferă în mod dezinteresat, una a deciziei de a iubi necondiționat! 

c) Numai așa oamenii vor putea împărtăși slava cerească (v. 24). Numai așa vom putea fi martorii slavei lui Hristos. Unitatea care derivă din dragoste, mărturisește dorința de a împărtăși împreună bogățiile cerului, iar activitatea misionară este mărturia că dorim să împărtășim cu alții valorile pregătite de Dumnezeu pentru noi. Domnul subliniază nevoia unității, tocmai pentru ca un număr cât mai mare să poată să vadă în final gloria Sa cerească. Unitatea Îl glorifică pe Dumnezeu și determină împărtășirea gloriei cerești! 

2. Cum se realizează această unitate și care sunt implicațiile ei

Domnul insistă asupra unității, pentru ca noi să înțelegem importanța ei. Cum se realizează unitatea? Ce trebuie să facem noi ca să se realizeze? De cine depinde realizarea ei? Pentru că Domnul apelează la Tatăl ca ucenicii să fie una, înțelegem că această unitate este o activitate divino‑umană, adică pentru realizarea ei participă atât Dumnezeu (prin Duhul Sfânt), cât și credinciosul. Este datoria credinciosului de a căuta unitatea, iar Dumnezeu ne pune la dispoziție mijloacele, iar unul dintre ele este prezența Duhului Sfânt în credincios.

Unitatea deplină se realizează doar:

a) Prin ajutorul divin oferit de Dumnezeu credincioșilor (v. 21). Unitatea nu este ceva care să vină de la sine; de aceea Domnul Isus mijlocește la Tatăl pentru unitatea credincioșilor (ucenicii și generațiile viitoare de ucenici). Ajutorul divin implică părtășia misionarilor ucenici cu Dumnezeu, care înțeleg că succesul lor depinde de implicarea divină, sau mai precis, de cooperarea lor cu Dumnezeu în actul propovăduirii. Cu cât relația dintre credincios și Dumnezeu este mai strânsă, suntem mai aproape de Hristos și suntem mai aproape unii de alții.

Lucrarea lui Dumnezeu din inima credinciosului se răsfrânge și în relația cu ceilalți credincioși, iar împlinirea Legii vizează atât dragostea de Dumnezeu, cât și dragostea de semeni. 

b) Prin slava primită de la Domnul Isus (v. 22). Slava în contextul Vechiului Testament este interpretată ca fiind prezența divină (care se manifesta la Cortul Întâlnirii). În cartea Ezechiel, plecarea Slavei Domnului ilustra plecarea lui Dumnezeu din mijlocul națiunii. Ucenicii au fost încununați cu slavă prin încredințarea Evangheliei slăvite care oferă mântuire, și apoi, prin prezența Duhului Sfânt în ei și cu ei. 

Privind descrierile Scripturii cu privire la Domnul Isus, înțelegem mai bine în ce constă slava pe care Domnul a transmis‑o ucenicilor, și care venea de la Tatăl. Dacă profetul Isaia ne spune că n‑avea nici frumusețe, nici strălucire și înfățișarea Lui n‑avea nimic care să ne placă (Isaia 53:2), ucenicul Ioan, care a trăit în compania Domnului Isus, ne spune: Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl (Ioan 1:14). Slava despre care se vorbește nu este o aureolă, ci o referire clară la neprihănire, caracter divin și autoritate. Aceste valori le‑a transmis și ucenicilor, fapt care i‑a umplut de slavă, El manifestând astfel gloria cerului. Slava implică reflectarea caracterului divin: a‑L lăsa pe Hristos să trăiască prin tine!

c) Prin cunoașterea Numelui Tatălui (v. 26). Cunoașterea numelui înseamnă, de fapt, cunoașterea persoanei care poartă acel nume. Pentru o lucrare de misiune eficientă este nevoie de înțelegerea Persoanei și a voii divine (a planului, preferințelor și manifestărilor divine), fapt care implică evlavie și teamă sfântă. O misiune eficientă implică dorința de a‑L cunoaște mai mult pe Dumnezeu, care ar trebui să fie o preocupare continuă (Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău și li‑l voi mai face cunoscut, v. 26). În felul acesta, dragostea pentru Hristos va crește până la nivelul dragostei cu care Tatăl L‑a iubit pe Fiul. Cu cât cunoști mai mult Persoana divină, o vei putea face mai bine de cunoscut altora.

3. Modelul unității în misiune

Domnul Isus privea la lucrarea lor viitoare, punând accent pe cel mai important lucru în această lucrare: unitatea! Dar nu poate fi orice fel de unitate, ci una după modelul divin, exprimată și manifestată de Domnul Isus în relația cu Tatăl. Atât de strânsă era legătura Lui cu Tatăl, încât El arată clar că nu putea lucra independent, ci doar în cooperare și unitate deplină cu Tatăl: Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai (Ioan 5:19). Numai în aceste condiții Dumnezeu este proslăvit!

Atunci când cauți glorificarea lui Dumnezeu, această proslăvire a Lui se răsfrânge și asupra celui care‑L proslăvește. Acest lucru se vede foarte clar din cuvintele Domnului Isus: Acum, Fiul omului a fost proslăvit și Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit, în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuși și‑L va proslăvi îndată (Ioan 13:31–32). În felul acesta, între cel proslăvit și cel care proslăvește se realizează o comuniune tot mai mare, care duce la împărtășirea tuturor valorilor. Credinciosul va radia prezența divină.

Unitatea este promovată și susținută doar atunci când ucenicii au un obiectiv comun (proslăvirea lui Dumnezeu – aceasta ne ajută să nu deviem de la cale), când sunt în același duh și au aceleași convingeri. Pentru o lucrare reală de succes, este nevoie de o unitate ca cea dintre Domnul Isus și Tatăl, unitate care se manifestă în principal ca:

a) Unitate relațională deplină. Fiul Îl glorifică pe Tatăl și Tatăl Îl glorifică pe Fiul, dându‑I biruință în lucrare. Relația a fost așa de strânsă, încât nimic nu a fost făcut fără consultare și cooperare (Ioan 5:19–21). În cadrul rugăciunii Sale de Mare Preot, Domnul exprimă această unitate relațională în cuvintele: ei să fie una, cum noi suntem una (Ioan 17:22). Între Hristos și Tatăl nu a fost nicio neconcordanță de voință, de intenție sau de metodă. Obiectivul final a fost mântuirea păcătoșilor (Ioan 17:2–4, 6).

Pentru că ucenicii au un obiectiv comun, ei stau unii lângă alții pentru a se sprijini. Lucrarea este complexă și fiecare își aduce contribuția prin darurile pe care le are pentru propășirea lucrării, într‑o colaborare deplină. Unitatea derivă din faptul că toți au același obiectiv: glorificarea lui Dumnezeu prin mântuirea oamenilor (1 Cor. 10:31).

b) Unitate spirituală deplină. Fiul nu poate fi separat de Tatăl, fiind un tot unitar. Domnul  îi spunea lui Filip: Cine M‑a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl… Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. (Ioan 14:9–10). În textul nostru Domnul exprimă această unitate prin cuvintele: să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine (Ioan 17:21). Aceasta presupune, așa cum spunea apostolul Pavel, a avea o simțire, o dragoste, un suflet și un gând (Fil. 2:2), o unitate interioară deplină. Pentru a ieși biruitori împotriva vrăjmașului și pentru a realiza obiectivul glorificării lui Dumnezeu prin mântuirea sufletelor, e nevoie de unitate deplină.

c) Unitate doctrinară deplină. Trebuie să vorbim „aceeași limbă”. Tatăl și Fiul au fost uniți în adevăr (Ioan 17:17). Dezbinarea doctrinară este marele nostru dușman, pentru că creează confuzie în poporul Domnului, denaturează adevărul și‑L jefuiește pe Dumnezeu de slavă. Domnul Isus spunea: le‑am dat cuvintele pe care Mi le‑ai dat Tu. Ei le‑au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M‑ai trimis (v. 8). Cunoașterea lui Dumnezeu (v. 26) înseamnă cunoașterea adevărului. Orice denaturare a adevărului în proclamare (deviere doctrinară) aduce o imagine distorsionată cu privire la Dumnezeu și nu numai că nu aduce glorie Domnului, ci atrage și condamnare.

Așa cum pentru succesul misiunii Fiului a fost nevoie de o unire desăvârșită între El și Tatăl, tot așa, pentru a avea succes în misiunea noastră de proclamare a adevărului mântuirii, este nevoie de unitate deplină între noi și Hristos, unitate care în final se realizează cu divinitatea (Eu în ei și Tu în Mine, așa putând fi în chip desăvârșit una, v. 23). O astfel de unitate deplină duce la ascultarea rugăciunilor credincioșilor, așa cum au fost ascultate rugăciunile Domnului Isus și garantează o lucrare de aceeași calitate cu a Lui: ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine.

Concluzii

O misiune de succes se face în unitate. Așa cum Hristos a fost în unitate cu Tatăl, și noi trebuie să fim una cu Hristos și unii cu alții, pentru a avea izbândă în misiunea încredințată nouă. Dumnezeu Își primește slava și Își manifestă slava doar atunci când poporul Domnului lucrează în unitate și păstrează unitatea cu El. 

Rugăciunea Domnului Isus își află împlinirea prin pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, care realizează unitatea desăvârșită a credincioșilor. Ei sunt chemați să păstreze unirea Duhului prin legătura păcii (Efes. 4:3). Duhul Sfânt este cel care realizează unitatea Trupului lui Hristos (botezați de același Duh, 1 Cor. 12:13) – toți avem un singur Duh, care a sădit în inimile noastre o singură nădejde; toți avem același Domn (Isus Hristos), cu care ne‑am unit prin botez (El fiind Capul Trupului) și în care avem o singură credință mântuitoare (dată odată pentru totdeauna, Iuda 3); și toți avem un singur Dumnezeu și Tată, care lucrează prin toți și care este în toți (Efes. 4:4–6). 

Aplicații:

• Puneți întrebarea: „Există ceva în mine care ar putea distruge unitatea Trupului lui Hristos și ar periclita misiunea Bisericii?”

• Caută modalități de promovare a unității, cum ar fi grupe de studiu biblic și rugăciune (caută să cunoști cât mai bine și mai profund Numele Domnului, v. 26).

• Roagă‑te în mod constant pentru unitatea bisericii și a mărturiei membrilor ei.

• Verifică dacă unitatea ta cu ceilalți credincioși este sau nu după modelul unității dintre Hristos și Tatăl. Dacă nu, cere‑I iertare Domnului și caută să remediezi situația.

• Pune‑ți întrebarea: „Reflectă viața mea unirea cu Hristos și unirea Duhului în legătura păcii? Recunosc cei care privesc la mine iubirea pe care mi‑o poartă Dumnezeu (v. 23) și iubirea pe care I‑o port Lui?”


autor: Marcel Țepeneu, Biserica Creștină Baptistă „Maranata”, Fârliug , jud. Caraș‑Severin