Vântul aprig, rigorile sanitare de distanțare impuse de epidemia prelungită, măștile și mănușile purtate de participanți alături de obișnuitele robe, chiar și pajiștea tomnatică din vecinătatea capelei, modul extrem de riguros, concis și alert în care s-a derulat lucrurile, toate acestea au conferit un aspect absolut inedit ceremoniei de absolvire.

foto: UEO

La 30 de ani de la înființare, această binecunoscută și recunoscută universitate baptistă și‑a sărbătorit sâmbătă 3 octombrie 2020 cei 90 de noi absolvenți ai programelor de licență și de master, aceștia adăugându-se celor „peste 2 500 de tineri pregătiți aici pentru a duce lumina Evangheliei până la marginile pământului, răspândiți în 40 de țări ale lumii și slujind ca pastori, misionari, asistenți sociali, lideri ai unor organizații creștine sau seculare, oameni de afaceri, informaticieni, profesori, învățători”, după cum consemnează site-ul universității.

Din cei 90 de absolvenți de anul acesta, 19 au absolvit Școala de Teologie Practică, iar 71 au absolvit celelalte programe de licență și de master ale universității baptiste orădene, teologie pastorală, asistență socială, litere, muzică, management și informatică economică. În prezent, Universitatea Emanuel din Oradea pregătește, sub îndrumarea a 31 de profesori titulari, un număr de 260 de studenți.

foto: UEO

Mesajul cald, de felicitare și de încurajare din partea Senatului univer­si­tății rostit de pastorul Dan Aurelian Botică a fost urmat de cel al pastorului Paul Negruț, rectorul Universității Emanuel. Fratele Negruț a transmis celor prezenți, dar și celor ce au vizionat pe internet ceremonia, chemarea la acțiune, inspirată din îndemnul lui Ieremia pentru evreii captivi în Babilon: „«Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde»” (Ieremia 29, 11). „Zidiți și locuiți, cultivați și recoltați. Nu abandonați niciodată, dimpotrivă, fiți  creativi. Folosiți resursele aflate la dispoziție pentru a valorifica orice moment și fiecare ocazie. Prefaceți valea plângerii într-un loc plin de izvoare. Întemeiați familii, sporiți numeric. E nevoie imensă de oameni de caracter, deci nu uitați să rămâneți ancorați în Dumnezeu, singura ancoră solidă în vremuri tulburi”. Imnurile intonate împreună de toată asistența și rugăciunile de consacrare rostite la încheiere în maghiară și română de pastorii Borzasi István și Ilie Țundrea au întregit „sărbătoarea familiei Universității Emanuel din Oradea”. Pentru mai multe imagini de la eveniment accesați acest link.