0

Pastorul Ion Popescu (n. 1950) din Moldova Nouă a plecat la Domnul.

Născut în Moldova Nouă în 1950, Ion Popescu a slujit ani îndelungați biserica din orașul natal, dar și în Biserica Creștină Baptistă nr. 1 din Reșița, unde se stabilise cu familia. Lucra de ani buni cu tinerii și slujea și în comitetul bisericii reșițene, când a auzit chemarea pentru slujirea pastorală în localitatea natală, acolo unde se întorsese la Dumnezeu și unde primise botezul noutestamentar în 1971 prin păstorul Nicolae Rață.

Absolvise în 1972 Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, era căsătorit din 1974, iar în 1991 când a fost ordinat păstor al Bisericii Baptiste din Moldova Nouă (jud. Caraș Severin) era deja tată pentru cei 3 copii cu care fusese binecuvântat de Dumnezeu. În 1996 a absolvit și studiile teologice în cadrul Universității Emanuel din Oradea.

Din 2004 a colaborat în slujire cu tânărul Sabin Varan, pe care, după absolvirea studiilor la Universitatea Emanuel din Oradea, biserica avea să-l angajeze ca păstor. Fratele Popescu a fost apreciat mult pentru seriozitate, ca om de caracter, bun organizator și predicator vreme de aproape 30 de ani cât a slujit Biserica Baptistă Maranata din Moldova Nouă.

În 2018 a publicat în colaborare cu Valentin și Mihaela David-Izvenar o monografie a bisericii, la aniversarea a 100 de ani de existență a acesteia.

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.