Data: 30 august 2020

Secțiunea a III-a; Lecția a IX-a

Tema: Binecuvântarea lui Dumnezeu acoperă toate domeniile vieții, dar implică participarea noastră.

Text: Psalmul 128

Verset cheie: Psalmul 128:1


Dumnezeu prețuiește familia și dorește ca toate familiile să fie binecuvântate și  fericite. Acest lucru se vede și din așezarea celor doi psalmi care vorbesc despre familie (Psalmii 127 și 128) aproximativ la jumătatea psalmilor treptelor. 

Cu toate că mulți oameni au experiențe negative legate de viața sau de familia lor, ele nu umbresc faptul că Dumnezeu dorește să binecuvânteze oamenii și familiile. Psalmul 128 începe cu exclamația: Ferice de oricine se teme de Domnul… sau cât de binecuvântat este oricine se teme de Domnul. Oricine? Nu oricine, în orice condiții, ci „oricine se teme de Domnul.” Definiția lui Dumnezeu pentru fericire este aceasta: un om este fericit când este binecuvântat! 

Acest aspect trebuie clarificat, însă, pentru aceia care folosesc un limbaj religios, dar cu înțeles diferit față de sensul biblic al cuvintelor. Un exemplu grăitor în acest sens este cuvântul binecuvântare. Ar fi interesant un exercițiu simplu: întreabă zece oameni ce înțeleg ei prin termenul „binecuvântare”. Chiar și oamenii din biserică înțeleg prin binecuvântare lucrurile bune pe care ni le dă Dumnezeu: mântuire, iertare, sănătate, soare, ploaie… Este adevărat că acestea sunt binecuvântări generale, date cu generozitate de Dumnezeu tuturor. Dar sunt binecuvântările speciale, personale, care ne dau împlinirea personală, iar presupun participarea noastră în ascultare de Dumnezeu. Omul binecuvântat de Dumnezeu se teme de Domnul, umblă pe căile Lui, muncește, se ocupă de familie, se implică în viața comunității spirituale.

1. Binecuvântarea lui Dumnezeu începe cu relația cu Dumnezeu  (v. 1)

Sursa binecuvântărilor este Însuși Dumnezeu. Psalmistul, în mod corect, așază relația cu Dumnezeu ca prima preocupare a omului fericit. Este și o continuare a ideii din psalmul precedent, care conține formula lui Solomon: „Dacă nu Domnul… degeaba!” Ideea aceasta îi aparține lui Dumnezeu, care, Îi spune lui Avraam, după ce a luat una din cele mai grele decizii din viață: După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15:1). Dumnezeu îl asigură pe Avraam că El Însuși i Se oferă și asta este cea mai mare binecuvântare posibilă.

Relația cu Dumnezeu este descrisă prin două acțiuni: se teme de Domnul și umblă pe căile Lui. 

a. Teama de Domnul este partea interioară, uneori invizibilă, a relației cu Dumnezeu. Aceasta nu este o teroare, o fobie, o frică de a nu te pedepsi neașteptat, pentru că asta nu este fericire. Teama de Domnul este acea atitudine de adorare pentru ce este și cine este Dumnezeu. Este acea prețuire, care te face să „ți se bucure sufletul în Dumnezeu”, să te lauzi cu Dumnezeu, să fii entuziasmat de Dumnezeul tău.

b. Umblarea pe căile Lui este partea exterioară, vizibilă, a relației cu Dumnezeu. Umblarea pe calea Domnului înseamnă ascultare imediată, bucuroasă și respectoasă. Solomon a concluzionat toate învățăturile lui într-una și aceeași idee: Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. (Ecles. 12:13) Domnul Isus a fost foarte explicit când a spus: Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu. (Ioan 15:14) Iar accesul în Împărăția Domnului este corelat direct cu ascultarea noastră: Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 7:21)

2. Binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă peste munca noastră (v.2)

Munca poate fi binecuvântare sau blestem. Munca este „ruptă din rai”, fiind unul dintre elementele prezente în grădina Edenului, când Adam trebuia să muncească și să păzească grădina. Însă munca a fost afectată și ea  de blestem și omului i s-au schimbat condițiile de muncă (spini și pălămidă), nivelul de dificultate a muncii (sudoarea frunții), automat și nivelul împlinirii date de muncă. 

Pentru cei care am muncit în perioada comunistă, munca avea anumite limite, o anumită etică și anumite restricții. În ultimii 30 de ani, posibilitatea de a munci a fost aproape nelimitată și familiile sunt supuse multor presiuni financiare. Munca este, pentru majoritatea oamenilor, mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. 

Cu toate acestea, psalmistul spune: Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit şi-ți merge bine. (Psalmi 128:2) Găsim aici descrierea unui om binecuvântat: este harnic, relaxat și bucuros. 

A. Omul binecuvântat se bucură că poate munci și are de lucru 

A fi apt de muncă este o binecuvântare în sine. Să fii sănătos fizic, mental, să poți munci cu mintea sau cu mâinile tale e ceva minunat. Dacă te temi de Dumnezeu și umbli în căile Lui, atunci Dumnezeu a promis că vei avea împlinite nevoile tale: vei avea hrană și îmbrăcăminte. Bineînțeles că nu vor cădea din cer, ca mana în pustie, ci va fi rodul muncii tale binecuvântată de El.

B. Omul binecuvântat se bucură în timp ce muncește

Procesul muncii produce bucurie. Împăratul Solomon explică acest aspect prin cuvintele: Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogății şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. (Ecles. 5:19)

C. Omul binecuvântat se bucură de rezultatele muncii depuse 

Finalul muncii este împlinitor. Atunci când muncim, când făurim ceva, ne asemănăm cu Dumnezeu. El a creat totul din nimic și a privit cu drag spre lucrarea lui, spre Creație. Ba mai mult, a exclamat: „Sunt foarte bune!” Indiferent ce muncești, fie că tragi o brazdă sau că gătești o mâncare, că generezi un program sau că faci un proiect… când ai finalizat, simți ceva din bucuria pe care a simțit-o Dumnezeu, bineînțeles cu respectarea proporțiilor între Creator și creatură. 

Lipsa acestei bucurii este numită de Solomon deșertăciune. Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății şi slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune şi un rău mare. (Ecles. 6:2) Să ai tot ce-ți trebuie și să nu te bucuri – ce deșertăciune!

3. Binecuvântarea lui Dumnezeu se exprimă prin relațiile din familie (v.3)

Relațiile dintre soți și dintre părinți și copii sunt asemănate cu două plante de cultură: vița de vie și măslinul. Pentru evrei, aceste plante erau foarte importante. 

Vița de vie era importantă, pretențioasă, dar reprezenta și o sursă de împlinire sau de frustrare. Ea este o prefigurare a soției binecuvântate în casa ei. Vița de vie era emblema națională a Israelului și era simbolul păcii şi al prosperității. În Scriptură apare frecvent conceptul viței de vie: 

• Dumnezeu folosește via ca imagine pentru Israel;

• Domnul Isus folosește via în cinci dintre pildele Sale;

• Domnul Isus ne spune că El este Vița;

• Dumnezeu lucrează la noi, care suntem mlădiţele Domnului Isus.

Doar atât dacă am ști, ar fi suficient să înțelegem importanța/unicitatea soției. Dar cultivarea viței de vie are nevoie de atenție specială. Ea are nevoie de:

• Un loc cu mult soare. Dacă are soare, se dezvoltă şi într-un teren mai puțin prielnic;

Sprijin – să fie susținută de un arac pe care să se agațe și să se întindă;

Îngrijire – muncă și supraveghere tot timpul anului și an de an;

Protecție – de factorii externi (vulpile mici), de dăunători; 

Curățare – detașarea, desprinderea de unii factori interni, de anumiți vlăstari care ar afecta rodirea.

Vița de vie are și un potențial imens de împlinire sau frustrare. Dacă nu este îngrijită, se sălbăticește, devine doar un umbrar, cu struguri puțini şi acri. Dar dacă are soare și este îngrijită are un aspect frumos, produce înviorare și răcorire, iar strugurii sunt aromați și savuroși. 

Lăstarii de smochin sunt folosiți ca o imagine pentru copiii binecuvântați. Ei sunt fragezi și sunt în perioada de formare. Acasă ei sunt „în jurul mesei”, în atenția părinților, în prezența lor, în interacțiune cu ei, în atmosfera relaxantă dimprejurul mesei. Educarea copiilor este un proces intenționat, constant în care lecțiile se învață într-un mod natural și în situații neconflictuale. Familia are responsabilitatea de a‑și educa copiii. 

• Care ar fi imaginea care se potrivește, în general, familiilor de azi? 

• Mai petrec timp împreună membrii familiei, stând față în față la masă sau în jurul ei? Sau stă fiecare în fața unui ecran? 

• Unde sunt sădiți lăstarii azi?

• Cu ce se hrănesc? 

4. Binecuvântarea lui Dumnezeu se întregește în comunitatea de credincioși (vs. 5, 6)

Urarea de la finalul psalmului vorbește despre Ierusalim, despre Sion. Acolo era capitala, acolo urma să se construiască Templul lui Dumnezeu, acolo era locul prezenței lui Dumnezeu, acolo se adunau familiile lui Israel pentru a se închina cu bucurie. 

Noi avem astăzi mult mai multe decât aveau ei atunci. Avem fiecare un loc de închinare în localitatea noastră, nu trebuie să călătorim de trei ori pe an, cale de câteva zile. Avem o comunitate de credincioși care se tem de același Dumnezeu, doresc aceeași binecuvântare, au aceleași idealuri. Acolo este locul unde să participi cu toată familia ta. Acolo trebuie să fii o binecuvântare și să fii binecuvântat!

Concluzii:

Binecuvântarea pe care ne-o dorim cel mai mult este părtășia între Dumnezeu și om. Un om binecuvântat are o relație bună cu Dumnezeu, este harnic și bucuros în munca lui, se dedică total relației cu partenerul de viață (soțul sau soția), se implică profund în viața copiilor și participă activ la viața comunității de credincioși! 

Aplicații:

• Verifică și îmbunătățește-ți relația cu Dumnezeu! 

• Muncește cu bucurie, cu hărnicie și cu măsură. Nu lăsa munca să-ți fure timpul datorat familiei. 

• Atenție la perioadele lungi în care familia este despărțită din cauza muncii (fie în străinătate, fie în țară, când muncești fără oprire).

• Dacă ești soț, asigură-te că aduci soarele pentru soția (via) ta! Dacă are soare, rodește și pe teren pietros. Dacă aduci crivățul cu tine, poți să o sădești în cel mai luxos teren posibil (să îi împlinești toate dorințele și visele ei materiale), ea nu va rodi. 

• Dacă ești soție, cultivă o relație de armonie și de bucurie cu soțul tău. 

• Dacă ești părinte, implică-te în viața copiilor pentru a crește frumos. Nu-i abandona ecranului de computer sau TV, nici prietenilor, nici chiar bisericii.

• Du familia la biserică și adu biserica acasă. Biserica are nevoie de familii, și familiile au nevoie de biserică!

• Fii binecuvântat!


autor: Timotei Rusu, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” Deva, jud. Hunedoara
(e-mail: timoteicorinar@gmail.com)