0

13 august 2020. Comunicat al Alianței Evanghelice din România

Congresul  Alianței Evanghelice din România (A.E.R.), întrunit în data de 12 august 2020, a decis să ofere fraților de credință și celor interesați următoarele informații:

1.  Domnul Constantin Pandelea, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, județul Suceava, prezentat de presă ca slujitor neoprotestant, NU este nici măcar membru într-una dintre bisericile din Cultul Baptist, Creștin după Evanghelie sau Penticostal, care formează AER.

2.  Bazați pe învățătura Sfintelor Scripturi, delegații prezenți la Congres condamnă cu fermitate orice act de violență și de abuz în familie.

3.  Pentru binele societății și pentru păstrarea unei mărturii bune, delegații prezenți la Congres îi îndeamnă pe slujitorii și membrii bisericilor din AER să ia în continuare măsurile necesare, în concordanță cu legislația în vigoare adoptată pentru depășirea crizei sociale și sanitare generată de pandemia de Covid-19, cât și pentru limitarea răspândirii, transmiterii și îmbolnăvirii cu noul coronavirus. De asemenea, chemăm la rugăciune și post credincioșii din cadrul AER, ca Dumnezeu să păzească familiile, bisericile și țara noastră.

4.  Delegații prezenți la Congres condamnă orice abuz făcut de autoritățile centrale sau locale față de biserici și roagă toate autoritățile să se informeze și să respecte dreptul credincioșilor la închinare publică, așa cum îl garantează Constituția și Legea Cultelor, conform Mărturisirii de Credință și Statutului fiecărei Biserici sau Cult recunoscut de statul român. 

Dumnezeu să binecuvânteze România, fiecare Biserică, familie și slujitor al Evangheliei!

Comitetul Executiv al Alianței Evanghelice din România

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.