Data: 26 iulie 2020

Secțiunea a III-a; Lecția a IV-a

Tema: Strigătul celui credincios după îndurarea lui Dumnezeu

Text: Psalmul 123

Verset cheie: Psalmul 123.2

Ideea centrală: În rugăciunea intensă și profundă, venim cu smerenie, cu încredere și perseverență ca să primim răspuns la vremea cuvenită.

Scopul lecției: Învățăm să ne rugăm profund, ca să facem față vremurilor de batjocură și dispreț, și să avem o mărturie bună.


Explicații contextuale și exegetice:

Psalmul 123, este al patrulea psalm al treptelor și este unul din cei mai scurți psalmi din Biblie. Odată ajuns la Ierusalim pentru închinare, pelerinul are ocazia să vină și să stea în liniște cu Domnul în rugăciune, să își verse inima și să își spună tot păsul. Acum revin în rugăciune marile suferințe care l-au preocupat pe pelerin la începutul drumului său spre Ierusalim, așa cum s-a văzut în Psalmul 120. Ajuns deja pe muntele Sionului, unde era construit Ierusalimul, călătorul nu mai vede muntele ca simbol al ajutorului divin, ca în Psalmul 120. Nu mai caută acolo ajutorul și speranța, ci privește mai sus, spre ceruri, unde Domnul stăpânește peste întreaga creație (1). Este rugăciunea celui care își cunoaște nevoile, o rugăciune a încrederii, a nădejdii. Este o rugăciune care izvorăște din adâncul inimii.

Rugăciunea aceasta a psalmistului este rugăciunea unui slujitor umil, a unui rob. Problemele sale au fost deja prezentate, mijlocirea s-a făcut înaintea Domnului, iar acum își face loc o așteptare intensă, o tânjire profundă după intervenția Domnului. Cele două imagini metaforice folosite de psalmist sunt admirabile, chiar memorabile. Cum stau robii cu ochii ațintiți la mâna și gestul binevoitor al stăpânului, așa stau cei credincioși privind și așteptând intervenția lui Dumnezeu, scrie David. Bărbații robi sunt cu ochii la mâna stăpânului, iar roaba urmărește mâna stăpânei. Imaginea aceasta are în vedere, astfel, orice variantă posibilă a așteptării răspunsului la rugăciune. Și bărbații, și femeile trec prin aceste experiențe ale nevoii profunde după intervenția lui Dumnezeu, până când El Se va îndura de noi și ne va dărui hrană sau va interveni, risipindu‑ne necazurile.

Într-un fel, este destul de dificil să înțelegem intensitatea acestei rugăciuni. Astăzi, parcă n‑am mai avea echivalențe acceptabile pentru această stare de așteptare și dependență, nemaiexistând robi și stăpâni. Poate că, totuși, așa cum se uită omul bolnav la mâna chirurgului înainte de operație sau cu nerăbdarea și interesul cu care așteptăm sosirea rezultatelor bune pentru analizele medicale făcute, așa așteptăm și noi, astăzi, intervenția Domnului.

Psalmistul are nevoie totală de mila lui Dumnezeu. Cuvântul „milă” este repetat de trei ori în Psalmul 123. O binecunoscută cântare spune „În îndurarea Domnului cum am ajuns nu știu, din lumea plină de păcat, răscumpărat să fiu…” Fără această îndurare, știm că nu avem altă izbăvire în cursul vieții noastre.

Motivul pentru care cel credincios așteaptă îndurarea Domnului este faptul că îi este greu să mai facă față disprețului și batjocurilor celor mândri. De obicei, batjocurile apar atunci când apar dificultățile și nu le poți face față ușor. Este extrem de greu să reziști mult timp trufiei și disprețului altora. Ți se istovește sufletul când vezi un om mândru care te disprețuiește. Ai nevoie de multă smerenie și de multă nădejde și încurajare ca să faci față unei asemenea încercări. 

Această rugăciune a psalmistului are câteva calități foarte mari și dorim să le identificăm. Mai întâi, ea este o rugăciune liniștită. Se bazează pe domnia și puterea Domnului peste întreaga lume. Așa îl vede psalmistul pe Dumnezeu, locuind în cerurile înalte. Apoi,  rugăciunea lui are o înțelegere smerită a poziției noastre față de Domnul. În Noul Testament, Domnul Isus spune, într-adevăr, că nu suntem robi, ci prietenii Săi, dacă facem ce ne spune El (Ioan 15:14–15). Tot El însă ne spune și că, adesea, în slujirea noastră față de Dumnezeu, nu putem emite pretenții de mândrie, pentru că în tot ce facem noi „am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17:7–10). Pavel se numește foarte des pe sine „rob al lui Hristos” și „rob al lui Dumnezeu”. Însăși Maria, mama mântuitorului Hristos, spune: Iată, roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale (Luca 1:38). O credință puternică a avut femeia căreia Isus i-a vindecat fiica și care i-a răspuns cu înțelepciune și smerenie: „Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă fărîmiturile care cad de la masa stăpînilor lor”. Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta, facă-ţi-se cum voieşti”. Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela (Matei 15:25–27, Marcu 7:25–30).

În final, rugăciunea psalmistului este plină de răbdare. Domnul Hristos ne-a atras atenția că trebuie să ne rugăm cu perseverență și să nu ne lăsăm. Ne-a dat mai multe parabole, ca să învățăm să ne rugăm cu perseverență (văduva și judecătorul nedrept, Luca 18:1–8, vizita unui prieten în noapte care are nevoie de pâini, Luca 11:5–8 etc.). Și psalmistul spune că noi privim la Domnul și ne rugăm până când El se va îndura de noi. Ce obținem prin răbdare și perseverență în rugăciune? Obținem un caracter după voia lui Dumnezeu, care poate să primească, la timpul potrivit, răspunsul lui Dumnezeu.

De fapt, acesta este substratul rugăciunii din Psalmul 123. Cel credincios se roagă după voia Domnului, într-o stare de dependență și ascultare de Dumnezeu, căutând să facă voia Domnului, la fel cum face un rob credincios și disciplinat. Iar Domnul îi va răspunde.

Aplicaţii: 

În viață, traversăm cu toții felurite perioade și experiențe. Uneori, suntem entuziasmați că Îl vedem pe Domnul la lucru și ne bucurăm să ne închinăm Lui cu toată Biserica. Alteori, experimentăm mari biruințe, prin harul Lui. Uneori, participăm la mari acțiuni, împreună cu alți creștini, și satisfacțiile duhovnicești sunt pe măsură. Dar există și vremuri când parcă nu se mai întâmplă nimic, și parcă Domnul ne amână răspunsul ori ne-a uitat și suntem asaltați de dificultăți și de eșecuri. Ce facem în asemenea momente? Nu ne rămâne decât rugăciunea liniștită și perseverentă, încrederea în Domnul. 

În Scriptură sunt multe exemple de astfel de rugăciuni. Isaac și Rebeca s-au rugat mult până când au primit darul a doi copii, Iacov și Esau. Ana, s-a rugat intens până a primit, ca pe un dar prețios, nașterea lui Samuel. Ilie s-a rugat mult și, drept răspuns, a primit și secetă, și ploaie de la Domnul, ca mărturie înaintea poporului lui Israel sedus și cufundat în idolatrie. 

Sugestii practice:

Când ești într-o situație dificilă, de persecuție, fă-ți timp să te rogi în liniște. Adu-ți aminte că Dumnezeul căruia te rogi este Creatorul Universului și locuiește dincolo de ceruri, deasupra lor, și cunoaște toate detaliile nevoii și suferinței tale. 

Este normal să privești la mâna lui Dumnezeu, cea dătătoare de hrană și care poate interveni în viața ta, cu bunăvoință. Asigură-te că te rogi cu încredere, cu evlavie, cu sfințenie, și ești gata să fii un ucenic credincios. Domnul este gata să ne facă parte de îndurarea Lui, de harul Său, trebuie doar ca noi să venim cu curăție și smerenie la El, cu încredere. 

Întrebări pentru discuţii:

• Ce fel de reacții ai când devii ținta batjocurilor unor oameni necredincioși și mândri?

• Ce poți face când ești tratat cu dispreț? Revolta sau un dispreț asemănător față de vrăjmași este un răspuns bun?

• Este nepăsarea o reacție bună atunci când suntem tratați cu dispreț?

• Ce metaforă ai folosi tu ca să descrii răbdarea cu care aștepți răspunsul Domnului la rugăciune?

• Ce asemănare vezi între Psalmul 123:1 și începutul rugăciunii Tatăl nostru (Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău! …)? Ce crezi că spune acest lucru despre felul în care ar trebui să ne facem rugăciunea?

• Ce calități are rugăciunea prezentată în Psalmul 123?


autor: Octavian D. Baban, pastor, Biserica Baptistă „Sfânta Treime” București. (e-mail: obinfonet@gmail.com)