Decesul lui Ravi Zacharias, la câteva zile după ce familia a anunțat suspendarea tratamentului pentru cancerul agresiv pe care îl contractase de ceva vreme, a fost anunțat într-un mesaj postat pe site-ul RZIM de fiica lui, Sarah Davis, directorul general al organizației de misiune. „Mântuitorul Isus Hristos a fost subiectul predilect al tatălui meu. Chiar și în ultimele sale zile, când nu mai avea nici destulă energie nici suficient suflu, aducea în fiecare conversație vorba despre Isus și despre ceea ce făcuse Domnul”, a spus Davis. „N-a încetat niciodată să se întrebe de ce Dumnezeu a luat un sceptic în vârstă de 17 ani, învins de deznădejde și necredință, și l-a chemat către o viață de speranță glorioasă și credință în adevărul Scripturii – aceasta era esența mesajului pe care la răspândit pe tot globul vreme de 48 de ani.“

Ravi Zacharias adresându-se conferinței anuale a Convenției Baptiste de Sud din SUA. în 2018, la Dallas. Foto: © Baptist Press ( Van Payne)

De-a lungul a aproape o jumătate de secol de slujire la nivel mondial, Zacharias a vorbit despre adevărurile adânci ale credinței creștine, abordând elocvent subiecte legate de evanghelizare, de convingerea interioara, de mântuire, de misiune și teologie, arătând o pasiune profundă pentru a răspunde întrebărilor scepticilor. Răspunsurile sale la aceste întrebări – uneori puse în mod violent sau ostil, adesea în dezbateri publice – au venit de obicei pe un ton blând și cu o conduită care indica dorința lui Zacharias nu atât de a câștiga argumentarea în dispute, cât mai ales de a-i sluji pastoral pe cei cu care era în dispută. Pe lângă conferințele susținute peste tot în lume, Zacharias a scris și a publicat peste 30 de cărți.

„A fost un om smerit al lui Dumnezeu”, a declarat Johnny Hunt, vicepreședinte senior pentru evanghelizare și conducere în Consiliul de Misiune Nord-Americană (NAMB) al Convenției Baptiste de Sud din SUA. „Avea un fel unic de a face pe toată lumea să se simtă specială. Cum a reușit să realizeze atâtea lucruri în atâtea locuri din lume este un mister pentru toți”. Johnny Hunt, care i-a fost un prieten apropiat, a relatat o amintire cu Zacharias din 2018, din Dallas, când într-un mesaj intitulat „Convingeri care au cucerit lumea”, Zacharias le-a spus delegaților la acea conferință că „opinia este ceva ce ai, în vreme de convingerea este ceva care te are. Este ceva care te posedă, te deține, este ceea ce te motivează, este inteligența sufletului tău și nu poți schimba niciodată o convingere fără ca să te schimbi tu însuți”. „În cele din urmă, convingerile noastre sunt cele care ne vor conduce prin viață, în special în cele mai grele anotimpuri ale sufletului”, a mai spus atunci Ravi Zacharias.

Născut și crescut în India, Zacharias s-a convertit la vârsta de 17 ani, declarând apoi că schimbarea din viața lui s-a petrecut după ce a încercase să se sinucidă, atunci când un lucrător al misiunii Youth For Christ (Tinerimea pentru Hristos) l-a vizitat și i-a citit din Evanghelia după Ioan. Pasiunea care l-a cuprins de a împărtăși Evanghelia l-a făcut să câștige la 19 ani premiul Predicatorul Tineretul Asiatic, după care a emigrat în Canada unde a absolvit Ontario Bible College (actuala Universitate Tyndale) și Trinity International University. În 1984 a fondat Ravi Zacharias International Ministries (RZIM), misiune creștină cunoscută și în România. cu sediul în suburbia Alpharetta a orașului Atlanta, din Georgia (SUA). Misiunea își desfășoară lucrarea în peste 70 de țări, în campusurile universitare, prin radio și televiziune și în diverse publicații. RZIM derulează, de asemenea, programe de formare pentru slujire și face acțiuni umanitare prin Wellspring International.

În ultima vreme starea sănătății lui Ravi Zacharias se înrăutățise, iar în luna martie, când a fost supus unei intervenții chirurgicale, medicii i-au descoperit un cancer osos agresiv numit sarcom, la nivelul coloanei vertebrale. 

J.D. Greear, președintele Convenției Baptiste de Sud din SUA, a scris pe o rețea de socializare: „Sunt profund îndurerat pierderea unui gigant spiritual și intelectual astăzi. A fost unul dintre primii predicatori care mi-au arătat forța apologiei creștine evanghelistice plină de Duh Sfânt. Fie ca Dumnezeu să ridice alți 10 000 de oameni în locul său. Ne vom revedea dincolo, Ravi!“

Au rămas în urma lui Ravi Zacharias soția lui, Margie, în vârstă de 48 de ani, două fiice, Sarah și Naomi, și un fiu, Nathan, precum și câțiva nepoți.