Data: 31 mai 2020

Secțiunea a II-a; Lecția a IX-a

Tema: SOLOMON — Alege având în vedere veșnicia, nu vremelnicia

Text: Eclesiastul 11:1–12:14

Verset cheie: Eclesiastul 11:1–12:14

Ideea centrală: Deoarece viața aceasta este trecătoare și deoarece Creatorul a pus în om gândul veșniciei, ființa umană își va îndeplini menirea doar atunci când va lua decizii din perspectiva eternității.

Scopul lecției: Să-ți așeze înainte îndemnurile și mărturia lui Solomon, cel care, în pofida înțelepciunii și cunoașterii sale fără egal, a ales de multe ori din perspectiva vremelniciei, și astfel să fii motivat să-ți pui fiecare alegere pe cântarul valorilor eterne.


Solomon a avut expertiză în multe domenii ale vieții sub soare. Dendrologia (studiul copacilor), ornitologia (studiul păsărilor) sau ihtiologia (studiul peștilor) sunt doar trei exemple de domenii în care a avut competență (1 Împărați 4:33). Dar în ultimele două capitole ale cărții scrise de el la bătrânețe găsim aluzii la alte trei domenii ale vieții. În viața și învățăturile lui Solomon se vede mai clar decât la oricare alt personaj biblic tensiunea dintre veșnicie și vremelnicie. De aceea, vom privi la economie, anatomie și pedagogie ca să învățăm ce înseamnă să alegem având în vedere veșnicia, nu vremelnicia.

1. Vremelnicia și veșnicia din perspectiva economiei (11:1–6)

Versetul 1 spune: Aruncă-ți pâinea pe ape, și după multă vreme o vei găsi iarăși! E posibil să se aibă în vedere comerțul pe mare (Isaia 18:2; Proverbe 31:14). Sensul este să-ți trimiți grâul peste mări și, după o vreme, ele se vor întoarce cu profit. In acest context al investiției, a-ți trăi viața în lumina veșniciei înseamnă să faci investiții spirituale. Ce este o investiție spirituală? Ce exemple de investiții spirituale am putea da?

Am putea vorbi despre a) practicarea cu regularitate a rugăciunii publice, în biserică. În felul acesta, vei putea așeza în fața creștinilor convertiți de curând un exemplu de viață de rugăciune. Poate îmbrăca forma b) evanghelizării unei persoane: dacă acea persoană se va converti și apoi se va căsători, vei influența implicit o viitoare familie. Sau poate c) practicarea ospitalității față de o familie din biserica ta, nedeprinsă cu ospitalitatea. Ea va ajunge la rândul ei să-și deschidă locuința pentru alții. Un ultim exemplu ar putea fi d) dăruirea din roadele câmpului unor școli de teologie și de misiune. Proviziile pe care le dăruiești pot asigura hrană pentru slujitori ai lui Dumnezeu care se pregătesc pentru amvoane și câmpuri de misiune. Toate acestea sunt exemple de investiție spirituală. Nu doar că-ți aduc răsplată cerească, ci și influențează viețile multora. 

Cum trebuie făcută o investiție spirituală? Cu alte cuvinte, de ce principii am putea ține cont când vrem să investim spiritual? La fel cum cei ce investesc pe plan financiar trebuie să țină cont de anumite reguli, tot așa e valabil și în planul investițiilor spirituale. Îndemnul inițial, „aruncă-ți pâinea pe ape”, este urmat de o serie de aplicații. 

a. Investește cu înțelepciune (v. 2).

Deși trebuie să-ți „arunci pâinea pe ape”, nu trebuie să o arunci într-o singură direcție. Ci trebuie împărțită în „șapte și chiar în opt”. În economie se spune, „Nu-ți ține toate ouăle într-un singur coș!” Adică nu-ți investi, de pildă, toți banii la o singură companie sau doar într-un singur mod, cum ar fi cumpărarea de acțiuni. Diversifică-ți investițiile, pentru că sunt riscuri. Textul spune: Nu știi ce nenorocire poate da peste pământ. Nu investi într-o singură persoană. Dacă se va lepăda de Hristos? Nu investi într-o singură lucrare. Dacă se va prăbuși? Diversifică-ți investițiile spirituale. Nu știi ce anume se va dovedi perdant și ce anume se va dovedi roditor. 

b. Investește cu îndrăzneală (vs. 3, 4).

Cineva poate să aștepte în permanență „timpul potrivit”. Se uită mereu după vânt și după nori (v. 4) și ezită să acționeze. Motivează inactivitatea prin investiție cu înțelepciune. Dar trebuie să fie plin de îndrăzneală, acționând înainte ca norii să se umple de ploaie (v. 3). Trebuie să taie un copac înainte ca acesta să cadă de la sine, doborât de boală sau intemperii. Dacă va acționa din timp, îl va putea tăia și să-l facă să cadă unde dorește. Deși este o vreme pentru tot ce este sub soare (Eclesiast 3:1), cineva poate rămâne toată viața la stadiul de intenție, nu de acțiune. Va fi mereu un om ezitant în așteptarea „timpului potrivit”, căruia nicio perioadă nu i se va părea prielnică investițiilor spirituale. Noi trebuie să vestim Cuvântul „la timp și ne la timp” (2 Timotei 4:2).  

c. Investește cu umilință (v. 5).

Cineva poate acționa cu îndrăzneală, devenind arogant, sigur pe investițiile sale. Însă omul este limitat. Nu le știe pe toate. Nu știe „calea vântului”, și nici misterul formării unui copilaș în pântece. Felul în care lucrează Dumnezeu depășește capacitatea de înțelegere a omului. Chiar dacă investim spiritual, ceea ce face diferența între profit și faliment este intervenția lui Dumnezeu. Degeaba unul sădește cu pricepere și altul udă cu îndemânare. Dumnezeu este Cel ce face să crească (1 Corinteni 3:6, 7). 

d. Investește cu hărnicie (v. 6).

Din nou putem să cădem într-o extremă a pasivității spunând: „Oricum, totul depinde de Dumnezeu!” Așa că Solomon îl îndeamnă pe lucrător să trudească de dimineața până seara: Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! (Eclesiastul 9:10a).

2. Vremelnicia și veșnicia din perspectiva anatomiei (11:7–12:7)

Binecunoscutul pasaj din prima parte a capitolului 12 este plin de imagini sugestive. Este descrisă aici foarte plastic degradarea biologică a trupului uman. Textul este foarte grăitor pentru că se face aluzie la toate cele cinci simțuri ale omului. Sunt recunoscute următoarele simțuri umane: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul.

Ce expresii din text am putea pune în dreptul fiecăruia dintre cele cinci simțuri? a) Văz: se întunecă soarele (v. 2); b) auz: glasul cântărețelor se aude înăbușit (v. 4); c) miros: înflorește migdalul (v. 5); d) gust: se opresc cei ce macină (v. 3); e) pipăit: tremură paznicii casei (v. 3). Dacă fiecare zi contribuie la degradarea fiziologică a omului, cum trebuie să ne raportăm la zilele noastre? 

a. Pentru că trupul se va degrada, trăiește fiecare zi cu bucurie. 

A vedea lumina (v. 7a) înseamnă a fi în viață. A vedea soarele în fiecare dimineață (v. 7b) înseamnă a avea posibilitatea unui nou început. De aceea, nu este de mirare că urmează un îndemn repetat la bucurie: să se bucure (v. 8), bucură-te tinere (v. 9). Necazurile inerente vieții nu trebuie să umbrească bucuria cu care trebuie trăită fiecare zi (v. 10). Solomon rostește în cartea aceasta de 38 de ori cuvântul „deșertăciune”. Deși este o carte tristă, totuși înțeleptul îndeamnă aici la a te bucura de viață. 

A trăi în lumina veșniciei nu înseamnă a trăi o viață de doliu, încins în permanență cu un sac de jale. Am fi surprinși să vedem de câte ori Scriptura poruncește copiilor lui Dumnezeu să se bucure (Psalmul 70:4; 97:1; 118:24; Filipeni 4:4; 1 Tesaloniceni 5:16; 1 Petru 4:13).

b. Pentru că trupul se va degrada, trăiește fiecare zi cu reve­ren­­ță: aceasta este posibilă prin perspectiva finalului și a spiritualului.

Îndemnul la bucurie este urmat de indicarea judecății (v. 9b). Aparent bucuria și judecata par a fi opuse. Însă ele trebuie păstrate împreună, pentru că astfel dau o perspectivă echilibrată asupra vieții. Bucuria e poruncită. Dar o bucurie nesfințită poate genera o trăire neînfrântă. Omul trebuie să se bucure de viață, dar fără să păcătuiască. Raportarea permanentă la întâlnirea cu Dumnezeu generează curăție (1 Ioan 3:3). Creștinul trebuie să treacă alegerile de astăzi prin filtrul perspectivei întâlnirii cu Dumnezeu.  

Omul va trăi cu reverență nu doar dacă va avea în vedere finalul său (judecata lui Dumnezeu), ci și lăuntrul său (v. 7b). Degradarea fizică a omului ajunge în capitolul 12 la „elementul de bază”: țărână (v. 7). Însă omul este mai mult decât trupul fizic. El are și o parte spirituală (duhul). De aceea, o trăire în lumina veșniciei trebuie să aibă în vedere și împlinirea nevoilor spirituale, nu doar a celor materiale. 

Care dintre cele două ești mai predispus să o accentuezi: bucuria sau reverența? Care crezi că e explicația? Dacă analizezi categoria tinerilor și cea a vârstnicilor, spre care dintre cele două de mai sus vezi că e predispusă fiecare? Care crezi că e explicația?  

3. Vremelnicia și veșnicia din perspectiva pedagogiei (12:8–14)

Finalul cărții poate fi încadrat la domeniul pedagogiei, pentru că Solomon a fost prin excelență un om al educației și al instruirii altora. 

Ce cuvinte putem identifica în versetele 9–13 care comunică ideea de „învățătură”? 

În v. 9: înțelept, învățat, știința, a cercetat, a adâncit, zicători. În v. 10: a căutat să afle, să scrie, cuvinte. În v. 11: cuvintele înțelepților. În v. 12: învățătură, cărți, învățătură. În v. 13: să ascultăm, învățături

a. Utilitatea cunoașterii (v. 11) 

Eclesiastul compară cuvintele înțelepților cu niște țepușe „bolduri” („țepușe”) și niște „cuie bătute”. Boldurile erau folosite pentru împungerea sau înțeparea animalelor. Erau niște obiecte lungi și ascuțite, folosite pentru direcționarea boilor atunci când arau. Animalul încăpățânat era îndreptat în direcția dorită de cel ce le mâna. Cunoștințele acumulate de cineva într-un domeniu îl vor îndruma și se vor dovedi de ajutor. De pildă, cineva care învață o limbă străină va avea acces la o paletă largă de profesii. Cu atât mai mult cunoașterea adevărului se va dovedi folositoare. Adevărurile din această carte, ca și întreaga Scriptură, pot fi dureroase, dar se vor dovedi totodată folositoare vieților noastre. Poate că și noi, ca Saul din Tars, vom vrea uneori să dăm cu piciorul în țepușele Domnului (Fapte 9:5). Dar vom trece peste durerea scurtă odată ce ne vom da seama că suntem în siguranța turmei lui Dumnezeu. 

În schimb, cuiele bătute erau folosite pentru animalele care tindeau să se rătăcească. Fie că erau bătute pentru priponirea animalului, fie pentru stabilirea unor hotare de netrecut, ele comunică stabilitate, statornicie. Dacă boldurile erau folosite pentru a aduce animalul în locul potrivit, cuiele erau întrebuințate pentru a-l ține în locul potrivit. Primele erau utilizate pentru un animal rebel, cele din urmă pentru unul rătăcitor. Adevărul Scripturii nu doar că ne duce în locul care trebuie, ci ne și ține acolo. Adevărurile Scripturii ne oferă statornicie în căile Domnului. 

Ai putea da câteva exemple de adevăruri scripturale care te-au ținut de-a lungul timpului?

b. Infinitatea cunoașterii (v. 12)

Solomon a fost pasionat de cunoaștere. Dumnezeu i-a dat o înțelepciune aparte. Cunoștințele sale au fost uimitoare, nu doar prin numărul zicerilor sale înțelepte (1 Împărați 4:32), ci și prin amploarea pe care o presupuneau ele (4:33). Nu este de mirare că îi întrecea pe cei din vremea lui în cunoaștere (4:30, 31) și că a devenit faimos (4:34). 

Cu toate acestea, la finalul vieții, el subliniază că, deși cunoașterea este inepuizabilă (n-ai mai isprăvi), ea este totuși epuizantă (multă învățătură obosește trupul). Oamenii sunt limitați în cunoaștere. Potrivit unor statistici, într-un an se publică, la nivel mondial, aproximativ 2 200 000 de cărți! Iar în România, aproximativ 15 000! A trăi din perspectiva veșniciei înseamnă și a conștientiza că suntem limitați în cunoaștere. Să înțelegem că, oricât vom căuta să descoperim lucruri noi, nu vom face decât să ne realizăm că mai sunt domenii în care nu prea știm nimic. Pe cât este de folositoare cunoașterea, pe atât este de inepuizabilă. 

c. Esența cunoașterii (vs. 13, 14)

Sunt unii care învață în permanență, dar învață ce este nefolositor, pentru că nu ajung la esența cunoașterii: cunoașterea adevărului (2 Timotei 4:7). Solomon rezumă toată cunoașterea sa la o singură întrebare: Care este datoria oricărui om? Fiecare ființă are o responsabilitate înaintea Creatorului ei. Din perspectivă interioară, datoria ta este să te temi de Dumnezeu. Din perspectivă exterioară, e vizibil că te raportezi corect la Creatorul tău prin faptul că „păzești poruncile Lui”. 

Frica de Domnul este „începutul înțelepciunii” (Proverbe 9:10). Iar Scriptura dă înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus (2 Timotei 3:15). Când omul ajunge să se teamă de Dumnezeu, ajunge să se teamă de judecata Creatorului (Eclesiastul 12:14) și își dă seama că nu are scăpare de o asemenea judecată aspră. Își va da seama că Legea Domnului îl condamnă (Romani 3:20). Așa că va începe să caute soluții. Astfel, va vedea că numai Hristos ne izbăvește de mânia viitoare (1 Tesaloniceni 1:10). El a împlinit Legea în mod perfect. Hristos poate să-i dea o natură nouă celui care se apropie de El cu pocăință și credință. Duhul Sfânt, care vine în cel născut din nou, îi va da putere să păzească Legea Domnului. Astfel, cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, păzirea poruncilor nu i se va mai părea grea (1 Ioan 5:3). 

Iată esența cunoașterii: cunoașterea Domnului Isus Hristos, Cel care este „mai mare decât Solomon” (Matei 12:42). Și ce înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Hristos? Viața veșnică (Ioan 17:3)!


autor: Daniel Suciu, pastor, Biserica Baptistă „Harul” Tinăud, jud. Bihor