Și nu este vorba aici despre binevenita supravegherea divină a creștinului, ci despre măsurile de „supraveghere” aplicate creștinilor în China și India.

Într-un top al celor mai ostile țări față de creștinism, alcătuit de Open Doors pe criterii foarte solide, China ocupă în 2019 locul 23. Persecuția creștinilor de aici (se estimează la 97 de milioane numărul acestora) a intrat într-o nouă fază, cea înalt tehnologizată.

Un raport recent citat de CNBC (canal TV nord-american) estimează că în prezent în China sunt 415 milioane de camere de supraveghere active, iar estimările mai spun că numărul lor crește constant. De asemenea, China a dezvoltat aplicații software de recunoaștere facială din mulțime, impunând scanarea facială la achiziționarea unui telefon. Luate împreună, aceste două mijloace tehnologice avansate, arată cum China poate supraveghea cetățenii cum n-a făcut-o niciodată vreo țară din lume.

De asemenea, China derulează la scară națională un Sistem Social de Credit (SCS) prin care autoritățile pot recompensa cetățenii „buni” și-i pot pedepsi pe cei „răi”. Deja au sosit informații cum că într-o zonă a întinsei Chine s-a decis aplicarea de penalități pentru cei care „răspândesc ilegal creștinismul”, informează în raportul anual 2020, organizația Open Doors. Sistemul SCS și „supravegherea” înalt tehnologizată arată cum viața individului devine foarte dificilă pentru orice persoană considerată de guvernanții Chinei ca fiind insuficient de „chineză”, și aici se includ în mod evident și creștinii.

India, aflată pe locul 10 în topul Open Doors menționat mai devreme, plănuiește introducerea unui sistem național de recunoaștere facială. Raportul 2020 al Open Doors menționează că în decursul anului trecut au avut loc 447 de crime și violențe dovedite împotriva creștinilor din India. Teama este că „supravegherea” avută în vedere de autorități va spori numărul acestor acte de violență.