Pandemia COVID-19 care a lovit puternic Iranul în ultimele luni, determină autoritățile islamice să elibereze și creștini din închisori. Iranul înregistrează peste 80 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus și mai bine de 5 200 de decese (cifrele corespund datei de 20 aprilie 2010).

Potrivit unui comunicat de presă al Christian Solidarity Worldwide din Marea Britanie, Fatemeh Bakhteri, o creștină iraniană condamnată la 12 luni de închisoare, pe 22 septembrie 2018, sub acuzația de „propagandă împotriva regimului” pentru că fusese surprinsă purtând discuții pe teme creștine într-o biserică neautorizată dintr-o locuință, a fost eliberată. Membră a bisericii iraniene, ea a fost eliberată temporar din cumplita închisoare Evin, pe 15 martie, din cauza izbucnirii noului coronavirus în închisorile supraaglomerate din Iranul islamic. Pe 12 aprilie, autoritățile i-au comunicat că nu trebuie să se reîntoarcă la închisoare.

Bakhteri a fost arestată împreună cu o altă creștină, Saheb Fadaie, sub aceleași acuzații. Fadaie a fost condamnat atunci la 18 luni de închisoare. Rechizitoriul împotriva lor a susținut că au discutat despre credința creștină într-o adunare creștină dintr-o locuință, ceea ce se consideră a fi un atac la adresa islamului.

Fatemeh Bakhteri (foto: CSW)

În timpul procesului, judecătorul i-a propus lui Fatemeh Bakhteri retragerea acuzațiile împotriva ei dacă se va reîntoarce la credința islamică, dar ea a respins această ofertă. În cele din urmă, a fost condamnată la un an de închisoare și interdicția activităților sociale timp de doi ani.

„Fatemeh Bakhteri a petrecut un an departe de cei dragi pentru că a conversat despre credința creștină cu colegii creștini, ceea ce nu este ilegal”, a declarat Mervyn Thomas, șeful executiv al CSW. „Salutăm eliberarea ei din închisoare, însă semnalăm faptul că mulți iranieni care sunt pedepsiți pentru adoptarea de bună voie a unei alte religii, fapt ce este garantat de art. 18 al Convenției internaționale asupra drepturilor civile și politice, aprobată și de statul iranian”, a mai spus Mervyn Thomas. 

Odată cu Bakhteri, au fost eliberate peste 85 000 de persoane încarcerate, cu pedepse la închisoare pe termen scurt, în încercarea regimului iranian de a combate răspândirea coronavirusului în închisori.

Tot în această perioadă, Ramiel Bet Tamraz, un creștin iranian de 35 de ani a fost, de asemenea, eliberat înainte de termen. El ispășea o pedeapsă de patru luni de închisoare pentru participarea la o biserică neautorizată dintr-o locuință. Tamraz era în închisoare încă de la începutul lunii ianuarie și a fost eliberat la sfârșitul lunii februarie.

„Suntem foarte fericiți și încântați că Ramiel este în siguranță și s-a întors acasă. Aceasta a fost o mare surpriză și un miracol pentru familia noastră ”, a spus sora sa, Christian Dabrina Bet-Tamraz, pentru secția engleză a postului TV Al Arabiya. „Ne rugăm în continuare pentru cei care sunt în închisoare, pentru protecția lui Dumnezeu asupra sănătății lor.” Mulți dintre cei eliberați în masă, vor trebui să se întoarcă la închisoare la o dată ulterioară, pentru continuarea pedepselor. Însă Tamraz nu se numără printre aceștia.

De mai mulți ani, Iranul este considerat de Departamentul de Stat al SUA drept „țară aflată sub atentă supraveghere” pentru încălcarea sistematică a libertăților religioase. În luna decembrie 2019, nouă creștini, arestați în ianuarie–februarie 2019, au fost condamnați la un total de 45 de ani de închisoare de un Tribunal Revoluționar din Iran. În această țară cu dictatură islamică este ilegal ca un musulman să se convertească la creștinism. Iranul ocupă locul 9 din lume, când vine vorba de persecuția creștinilor, într-un clasament al celor mai ostile țări față de creștini realizat de Open Doors USA. Cel puțin 169 de creștini au fost arestați în Iran în perioada 1 noiembrie 2018–31 octombrie 2019.