0

Franklin Graham și Michael W. Smith au prezentat pe canalul FoxNews, în Duminica Învierii, un program evanghelistic realizat în Central Park din New York

Săptămâna trecută, în imensul parc newyorkez aproape pustiu, pe pajiștea dinspre est, pe o platformă instalată în vecinătatea spitalului de campanie pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19, al organizației creștine Samaritan’s Purse, evanghelistul Franklin Graham împreună cu binecunoscutul compozitor și interpret de muzică creștină Michael W. Smith au realizat pentru televiziune un program evanghelistic dedicat celebrării Învierii Domnului nostru Isus Hristos.

Mesajul a fost preluat de canalul TV FoxNews și transmis duminică dimineață în cadrul unei emisiuni intitulate „America împreună: păstrând credința”, emisiune ce a putut fi recepționată pe tot cuprinsul Statelor Unite.

După intrepretarea unei piese proprii recente „Sovereign Over Us”, Michael W. Smith a rostit câteva gânduri încurajatoare „de pe terenul pe care pandemia se înfruntă cu speranța, de pe terenul unde se duce bătălia cea mai înverșunată împotriva acestui virus dușman cu care ne confruntăm cu toții”.

„Mă gândesc la Isus, Cel atârnat pe cruce, într-o altfel de confruntare, a Raiului cu Iadul, a vieții cu moartea”, a spus el. „A existat un moment în care Isus a strigat„ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Și cred că mulți dintre voi acolo [simțiți] probabil același lucru. Dacă suferința și moartea îi ating pe toți deopotrivă, poate strigați și voi: „Unde ești, Doamne? Unde ești în mijlocul acestei molime?”

Recunoscând că nu are răspunsuri la toate întrebările, muzicianul a mărturisit că tot ce poate face este să se focalizeze pe Învierea lui Hristos. A continuat interpretând melodia „Above All” („Mai presus de toate”) al cărei refren spune: „Crucificat/Depus în spatele unei pietre/ Ai trăit pentru a muri/ Respins și părăsit/ Ca un trandafir strivit la pământ/Ai luat căderea/ Și te-ai gândit la mine/ Mai presus de toate.”

„Astăzi este sărbătoarea celei mai mari povești de dragoste pe care lumea a cunoscut-o vreodată. Când Dumnezeu Însuși L-a dat pe Fiul, L-a trimis pe Pământ să arate lumii ce este iubirea, chiar să moară pe cruce pentru păcatul tuturor ”, a declarat Smith. „Isus a îndurat suferința crucii deoarece știa că este temporară. Trei zile mai târziu, El va învinge moartea și va aduce speranță tuturor celor care cred”, a adăugat el.

Franklin Graham a prezentat câteva situații din Biblie cu oameni care își pierduseră speranța, erau înfricoșați și se simțeau neputincioși, arătând schimbarea pe care Isus a adus-o în viețile lor.
„Sărbătorim Paștele. Sărbătorim ziua în care Isus Hristos a ieșit din mormânt”, a spus Franklin Graham. „El este viu și este gata să intre în fiecare inimă care este dispusă să se deschidă înaintea Lui, prin credință.”

Programul de 25 de minute transmis de FoxNews poate fi urmărit aici:

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.