Data: 19 aprilie 2020
Secțiunea a II-a; Lecția a III-a
Tema: Alege să proclami învierea Domnului Isus Hristos
Text: 1 Corinteni 15:1–28
Verset cheie: 1 Corinteni 15:19–20
Ideea centrală: Credinciosul trebuie să proclame învierea Domnului Isus, pentru că ea este un fapt adevărat fără de care credința creștină este zadarnică.
Scopul lecției: Să ne motiveze să vestim plini de încredere și pasiune adevărul învierii Domnului Isus Hristos.
Creștinismul a ajuns până la noi și s-a răspândit în orice colț de pe pământ pentru că au existat și există creștini care au ales să răspândească mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos. Imediat după ziua Cincizecimii, primii creștini au răspândit peste tot vestea că Domnul Isus a înviat. Conducătorii lui Israel au încercat să-i descurajeze să mai predice Evanghelia, fiind uimiți cât de bine au reușit să umple tot Ierusalimul cu învățătura Domnului Isus (cf. Fapte 5:28). Dumnezeu nu și-a schimbat metoda de câștigare a oamenilor, o face tot prin credincioșii care proclamă mesajul Evangheliei.
Învierea Domnului Isus Hristos a fost mereu în centrul proclamării Bisericii. Totodată, de-a lungul timpului, acest adevăr a fost atacat din toate părțile de către oponenții creștinismului. Credinciosul trebuie să aibă o puternică convingere că Domnului Isus Hristos a înviat și este viu. Fără credința în învierea Domnului Isus Hristos toată credința noastră este zadarnică.
De ce trebuie să proclamăm învierea Domnului Isus Hristos?
Noi trebuie să proclamăm învierea Domnului Isus Hristos pentru că ea este adevărată. Învierea nu este un mit religios, ci este un fapt istoric. Isus din Nazaret a existat cu adevărat. De unde știm că învierea Domnului Isus este adevărată?
1. Din relatările Scripturii (v. 4)
Apostolul Pavel spune că Domnul Isus a murit, a fost îngropat și a înviat conform Scripturilor. Scriptura Vechiului Testament afirmă că Mesia va învia. În ziua Cincizecimii apostolul Petru amintește acest lucru. El citează din Psalmul 16: Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea (Psalmul 16:10). De asemenea, profetul Isaia spune că Robul Domnului, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui (Isaia 53:10) Domnul Isus face o analogie cu evenimentul din Iona, în care după cum profetul a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui, tot așa va sta și El în inima pământului (Matei 12:38-40).
2. Evidența martorilor oculari (vs. 5–11)
În vederea descoperirii adevărului martorii oculari sunt foarte importanți. Apostolul Pavel aduce în sprijinul argumentului său o serie de martori care puteau fi consultați în acea vreme.
El începe cu o persoană importantă și recunoscută la nivelul Bisericii, apostolul Petru. În Biserica din Corint unii se declarau susținători ai lui Petru. Domnul Isus i S-a arătat personal lui Petru de mai multe ori după învierea Sa, iar el a profitat de orice ocazie ca să depună mărturie că L-a văzut pe Domnul Isus viu (Fapte 2:32; 3:15).
Cei doisprezece ucenici L-au văzut împreună pe Domnul Isus viu (aici se include și Matia, care a trebuit să fie martor al învierii Domnului Isus când a fost ales în locul lui Iuda Iscarioteanul). Este foarte greu să-i faci pe atât de mulți oameni să moară pentru o minciună. Toți aceștia au ales să moară, mărturisind că Domnul Isus este viu.
Apoi, apostolul Pavel aduce un argument foarte puternic, cei peste cinci sute de frați. Aceștia l-au văzut pe Domnul Isus în același timp. Halucinațiile pot fi individuale, dar nu colective. Majoritatea dintre cei cinci sute de oameni puteau fi întrebați despre ceea ce au văzut. Care tribunal ar respinge mărturia a peste cinci sute de oameni?
Un alt martor important al învierii Domnului Isus este fratele Lui, apostolul Iacov. Iacov, împreună cu frații lui nu L-au crezut pe Isus la început și L-au respins (Ioan 7:3–5). După învierea Domnului și după întâlnirea cu El, Iacov devine un conducător de seamă în Biserica de la Ierusalim. Întâlnirea cu Domnul Isus i-a schimbat viața fundamental.
La final, după ce apostolul Pavel înșiră o serie de martori oculari ai învierii Domnului Isus, vine cu propria-i mărturie a întâlnirii sale cu Isus (15:9-11). În timp ce mergea spre Damasc, când se apropia de cetate, Domnul Isus i S-a arătat personal. Această arătare a fost diferită de celelalte menționate de apostolul Pavel, pentru că Domnul Isus era acum în slavă. Întâlnirea dintre Domnul Isus și Saul din Tars a avut un puternic impact asupra celui din urmă. Viața lui a fost mântuită și transformată radical. Saul era cunoscut printre primii creștini, așa încât chiar și după convertirea lui, ei se temeau de el și-l țineau la distanță. În timp s-a putut vedea schimbarea din viața lui, el fiind cunoscut ca Apostolul neamurilor, un om care a lucrat cu multă râvnă pentru Hristos.
Așadar, putem observa din relatarea Scripturii cât și din evidențele martorilor faptul că Domnul Isus a înviat. Acest adevăr ne motivează și pe noi să ne alăturăm lor și să vestim celor din jurul nostru faptul că Isus Hristos a înviat. Toți apostolii și-au riscat viața pentru a proclama și a comunica semenilor lor acest adevăr, iar rezultatul a fost pe măsură: adevărul că Domnul Isus Hristos a înviat a împânzit lumea.
Noi trebuie să proclamăm învierea Domnului Isus Hristos pentru că ea constituie miezul creștinismului. Fără înviere, credința creștină este zadarnică.
Ce legătură este între învierea Domnului Isus și credința creștină?
În Biserica din Corint erau credincioși care nu credeau în învierea trupească, fizică a credinciosului. Ei nu respingeau învierea Domnului Isus, dar negau învierea credinciosului în trup fizic. Unii dintre aceștia erau chiar predicatori, ceea ce l-a determinat pe apostolul Pavel să ia atitudine față de această problemă.
Cât de periculoasă poate să fie o învățătură falsă? Care sunt efectele unei învățături false?
3. Fără învierea Domnului Isus Hristos, Evanghelia este zadarnică (vs. 14a, 15)
Dacă Domnul Isus Hristos nu a înviat, atunci toată predicarea este fără sens. Evanghelia nu ar avea nicio putere de mântuire. Din creștinism ar rămâne doar niște principii morale, alături de celelalte ale altor religii. Ba mai mult, scriitorii Noului Testament ar fi dovediți mincinoși, șarlatani, pentru că ei și‑au întemeiat scrierile într‑o măsură covârșitoare pe învierea Domnului Isus.
4. Fără învierea Domnului Isus, a crede Evanghelia ar fi în zadar (vs. 14b, 17)
Dacă n-a înviat Domnul Isus, atunci credința în Evanghelie nu ajută la nimic. Evanghelia este Vestea bună că Dumnezeu oferă mântuire prin harul Său omului păcătos. Iar dacă Evanghelia este zadarnică, atunci și credința în Evanghelie este zadarnică. În felul acesta problema păcatului nu ar fi încă rezolvată. Dacă n-ar fi înviat Isus Hristos, atunci noi am fi și acum sub blestemul păcatele noastre.
Vedem astfel că implicațiile învierii Domnului Isus sunt imense.
Acum, pentru că avem certitudinea că Domnul Isus a înviat, credința creștinului nu este lipsită de sens, ci ea demonstrează că se fundamentează pe un fapt adevărat, pe Adevărul învierii care-l poate mântui pe cel păcătos.
5. Fără învierea Domnului Isus, speranța în fața mormântului este zadarnică (vs. 18, 20–28).
Cum întâmpină oamenii moartea? Ce le dă speranță oamenilor în fața mormântului? Despărțirea de cei dragi care mor este mai ușoară deoarece credinciosul trăiește cu speranța că cel credincios care a murit, nu a trecut în neființă, ci își continuă existența în prezența lui Dumnezeu.
Învierea Domnului Isus a fost primul rod dintr-un grup mai mare care va învia. Ea garantează faptul că și ceilalți credincioși vor învia într-un trup de slavă, asemănător Domnului Isus.
6. Fără învierea Domnului Isus, suferința și slujirea sunt zadarnice (v. 19)
Care sunt dificultățile și suferințele de care avem parte pentru că suntem urmașii Domnului Isus?
Faptul că ne-am pus credința în Domnul Isus Hristos pentru mântuire face ca viața noastră să fie de multe ori mai grea. Nu putem face tot ce dorim, nu putem să trăim după imboldurile firii, sunt multe lucruri care nu ne sunt permise etc. Sunt foarte mulți credincioși care au murit ca martiri datorită credinței lor în Domnul Isus Hristos. Credința lor în învierea Fiului lui Dumnezeu, garanția propriei lor învieri, i-a ajutat să treacă cu bine prin toate greutățile care au venit peste ei.
Concluzie
Pentru că era un subiect foarte important, apostolul Pavel a acordat foarte mult spațiu acestui subiect. El a căutat să dovedească credincioșilor din Corint faptul că Isus Hristos a înviat din morți. Erau foarte mulți și foarte importanți martori care putea depune mărturie că L-au văzut pe Domnul Isus viu. Această înviere nu a fost o întâmplare, ci ea a fost menționată cu mult timp în urmă în Sfintele Scripturi.
Dacă scoatem din creștinism învierea Domnului Isus, atunci scoatem esența, fără de care predicarea Evangheliei, speranța în fața morții și puterea de a depăși greutățile sunt zadarnice.
Aplicații
• În contextul sărbătorii Paștelui putem folosi multe ocazii ca să vorbim cu oamenii despre învierea Domnului Isus Hristos.
• Sunt mulți cei care, deși salută cu „Hristos a înviat!”, în realitate nu cred că El a înviat sau nu cred într-o înviere viitoare în trup și într‑o viață după moarte. Putem astfel să argumentăm din Scriptură felul în care Scriptura arată cum a înviat Domnul Isus și mai ales schimbările pe care le-a făcut în viața celor ce au crezut acest adevăr.
• Sunt multe ocazii când, în fața morții, putem mângâia pe cei în cauză vorbindu-le despre învierea Domnului Isus Hristos și despre garanția învierii omului credincios. În astfel de situații, lucrurile acestea pot aduce multă consolare.
• Dacă învierea Domnului Isus Hristos este cel mai important eveniment din istorie, atunci el trebuie proclamat de orice creștin, cu orice ocazie pe care o are.
autor: Cristian Vidican, pastor, Biserica Baptistă „Emanuel”, Hidișelu de Sus, Bihor
