Astăzi, 14 martie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o hotărâre pentru instituirea  unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus).
Prin hotărârea CNSSU, au fost aprobate recomandările „Grupului de analiză”, care vizează:

  • relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare;
  • relațiile echipelor de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă) în interacțiunea cu persoanele aflate în autoizolare;
  • relațiile reprezentanților autorităților publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu șoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în țară venind din zonele roșii și galbene;
  • definirea termenului de „contact apropiat” al unui caz confirmat;
  • aspecte privind planul de continuitate în instituțiile esențiale și infrastructurile critice
  • restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri.

Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (14), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 
Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.