Florin Sârb s-a stabilit de 19 ani în Italia, în zona orașului Milano, și slujește ca secretar în Biserica Baptistă Română din Milano. Este căsătorit cu Alina, au împreună un copil, Ezra (4 ani) și lucrează într-un complex socio-sanitar pentru bătrâni (cu 120 de locatari, cel mai în vârstă având 108 ani), unde conduce o echipă de 70 de asistenți medicali. Dintre aceștia, în prezent lucrează mai puțin de 30, ceilalți fiind în concediu medical, 4 chiar atinși de coronavirus). Regimul de lucru este foarte intens, munca fiind deosebit de solicitantă și periculoasă. Soția, Alina, este doctor în igienă dentară.

Familia Sârb, Florin, Alina, Ezra

Recent, Florin a fost depistat infectat cu COVID-19 cel mai probabil de la unul dintre pacienții cu care are de-a face zilnic în munca lui. Este în carantină la domiciliu. „Astăzi m-am trezit să merg la serviciu, chiar daca e ziua mea de odihnă”, povestește într-un mesaj pe un site de socializare, „fruntea îmi era transpirată și decid să îmi iau temperatura, rezultatul 37,1ºC. Mă duc totuși la serviciu. Protocolul este să luăm temperatura întregului personal care a mai rămas. Decid să-mi monitorizeze temperatura, după o oră 37,3ºC; se pare că am luat și eu virusul COVID-19. Anunț superiorii și plec acasă, în așteptarea unui examen de exudat nazo-faringian.”

„În 21 martie s-a dat o ordonanță”, continuă Florin în mesajul trimis ieri, „prin care personalul sanitar care face febră peste 37,3ºC trebuie să fie examinat. Aștep să văd dacă pot să îl fac. Anunt soția și pe cei dragi și, din acest moment, sunt în carantină pentru 14 zile”.

Să ne rugăm pentru fratele nostru, pentru sănătatea lui și a familiei, pentru binecuvântarea lui Dumnezeu peste munca pe care o face și prin care poarte aduce o bună mărturie pentru El.

Așezământul social pentru seniori Gerosa Brichetto, Milano

„Eu sunt într-o stare bună, am o tuse seacă, temperatura mi-a scăzut la 37,1ºC, respir bine deocamdată, îmi pare rau că nu pot să îi ajut pe colegii mei. O să le fiu suport de acasă. Să nu uităm că azi e duminică (ieri, 22 martie, n.red.) și mesajul de azi este să dăm cinste Lui Dumnezeu în fiecare zi”, își încheie fratele nostru mesajul al 4-lea dintr-o serie de mesaje prin care vrea să conștientizeze credincioșii și pe toți cei care le citesc de seriozitatea și gravitatea situației.

„O spun mereu, de când a început epidemia”, ne mărturisește Florin într-o conversație telefonică, „responsabilitatea noastră este PREVENȚIA, a lui Dumnezeu este PROTECȚIA.”

Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, în vizită la așezământul social Gerosa Brichetto. Florin Sârb, în plan îndepărtat, în alb cu roșu