Data: 23 februarie 2020

Lecția a VIII-a

Tema: IEHOVA SAVAOTH: Dumnezeul Oștirilor 

Text: 1 Samuel 17:31–50

Verset cheie: 1 Samuel 17:45

Ideea centrală: În timp ce oamenii necredincioși își doresc să aibă numerele și mulțimea de partea lor, credinciosul își dorește ca Domnul Oștirilor să lupte de partea lui.

Scopul lecției: Să ne întărească în credința faptului că avem de partea noastră pe Însuși Domnul Oștirilor, iar acest fapt ne este suficient.


De-a lungul istoriei lumii, războiul a fost întotdeauna un lucru grav cu implicații mari și grele. Desigur, fiecare împărat sau general avea tactica lui în luptă, însă toată lumea este de acord că în luptă ai nevoie de o oștire. Nimeni nu merge la război de unul singur. Mare parte din puterea unei națiuni stătea în numărul și în forța oștirii acelei țări. Cu cât numărul de soldați era mai mare, cu atât creșteau șansele de victorie. Cu cât o țară avea tehnică militară superioară și mai mulți viteji în numărul soldaților, cu atât se putea aștepta la o victorie decisivă. Alianțele militare erau încheiate tocmai pentru ca să fie sporit cât de mult se poate numărul de soldați care merg să înfrunte armata inamică. 

Spre deosebire de restul națiunilor păgâne care erau departe de Dumnezeu, descoperim pe paginile Vechiului Testament că în cazul poporului Israel, secretul nu stătea în numărul de soldați înregimentați în oștirea țării. Luptele poporului Israel ca și cele de la Marea Roșie (Exod, cap. 14), Refidim (Exod, cap. 17), Ierihon (Iosua, cap. 6) sau de la Gabaon (Iosua, cap. 10) stau mărturie a faptului că nu întotdeauna tehnica militară și numărul garantează și victoria. Ceea ce poporul Israel avea, spre deosebire de restul popoarelor, era un Dumnezeu care se numește pe Sine Însuși ca fiind Domnul Oștirilor. Descoperim peste tot în Vechiul Testament că atunci când Domnul Oștirilor era lângă mica oștire credincioasă a poporului Israel, acolo lucrurile aveau un deznodământ cu totul neașteptat. 

Pasajul din 1 Samuel, cap. 17, este o altă narațiune a Vechiului Testament care ne arată importanța de a-L avea pe Domnul Oștirilor de partea noastră. Atunci când Scriptura Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind Domnul Oștirilor, Îl prezintă ca fiind Cel care ne poartă războaiele, în timp ce pentru noi este un Refugiu la care să putem fugi în vreme de nevoie. Încrederea în Domnul Oștirilor are multe implicații în viața creștină:

 1. Credința în Domnul Oștirilor ne întărește în nădejde (vs. 31–32)

David ajunge pe câmpul de bătălie trimis fiind de Isai, tatăl său, ca să vadă ce fac frații lui. Ajungând în locul unde era oștirea lui Israel, David află despre un anume Goliat care în fiecare zi blestema oștirea lui Israel și aștepta ca cineva să aibă suficient curaj pentru a se lupta cu el. David cere mai multe detalii cu privire la acest Goliat (v. 26) pentru a afla întreaga poveste. 

Saul află despre întrebările pe care David le-a pus în tabără și îl cheamă la el (v. 31). Înaintea unui împărat care nu mai avea nicio opțiune militară împotriva lui Goliat și care nu avea în oștirea lui niciun războinic suficient de viteaz să se lupte cu acesta, cuvintele lui David sunt foarte curajoase: Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia

Dacă era ceva ce lipsea poporului Israel în acele momente, aceasta era nădejdea. De mai bine de o lună toată armata era martora modului în care erau blestemați de acest filistean și nu se găsea nimeni să se lupte cu el. Pe măsură ce treceau zilele, nădejdea poporului a început să se diminueze. În acest context vine David cu o credință fermă în Dumnezeu ca fiind Dumnezeul Oștirilor și aduce prima rază de nădejde după multe zile de deznădejde în tabăra evreilor. Ceea ce i-a dat nădejde lui David nu a fost nici mărimea oștirii lui Israel, nici dibăcia lui Saul și nici numărul de viteji, ci credința lui în Dumnezeul Oștirilor.

Atunci când un credincios ajunge în mijlocul problemelor, este posibil ca nădejdea lui să se diminueze pentru că ochii nu îi sunt ațintiți acolo unde trebuie. Suntem obișnuiți ca în mijlocul problemelor să ne uităm în jur și să vedem modul în care putem rezolva noi respectiva problemă. Cine înțelege că Dumnezeul Scripturii este Dumnezeul oștirilor, acela se uită în sus mai întâi și de acolo primește nădejdea pe care apoi o răspândește și celorlalți.

2. Credința în Domnul Oștirilor ne protejează la nevoie (vs. 33–37) 

Important de notat în textul nostru este faptul că, pentru David, credința într-un Dumnezeu al Oștirilor nu era ceva doar teoretic. Realitatea acestui Dumnezeu era ceva extrem de practic în viața lui. Ca răspuns la temerile lui Saul, care vedea doar un copil care nu are capacitatea necesară să se lupte cu un războinic ca Goliat, David îi istorisește din experiența personală pe care a avut-o cu Domnul Oștirilor în timp ce era cu oile tatălui său la păscut. Experiența lui David este fascinantă pentru că el istorisește modul în care a reușit să ucidă leul sau ursul care încerca să fure o oaie din turmă. Totuși, nici iscusința, nici tinerețea lui David nu au fost decisive în lupta cu leul sau ursul ci credința în Domnul Oștirilor. David însuși recunoaște în v. 37: Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean

Iată modul în care credința lui David în Domnul Oștirilor este arătată practic în felul în care David recunoaște că în acele momente de luptă cu animalele sălbatice, Cel care l-a protejat a fost doar Domnul Oștirilor. Orice credincios care are o astfel de credință vede și recunoaște protecția lui Dumnezeu în cele mai delicate momente ale vieții. Iată un alt adevăr biblic uimitor: protejarea noastră să nu stea neapărat în mâinile altor oameni, ci în mâinile Domnului Oștirilor!

3. Credința în Domnul Oștirilor ne creează conștiența că suntem diferiți (vs. 38–45) 

Atunci când se merge la război, e normal ca soldatul să fie cât se poate de bine echipat pentru misiunea pe care o are. Așa a crezut și Saul, încercând să îl înarmeze cât de bine putea pe David pentru misiunea, practic imposibilă, care-i stătea înainte. David însă nu s-a putut deplasa în armura oferită de rege, astfel că a plecat la război fără armură, doar cu hainele cu care venise și cu toiagul lui de păstor, sfidând astfel orice reguli militare. Nu s-a putut folosi nici chiar de sabia lui Saul, așa că s-a înarmat cu o praștie și cu cinci pietre netede pe care le-a găsit în pârâu. 

Reacția filisteanului Goliat când l-a văzut pe David atât de diferit față de felul cum ar fi trebuit să arate un soldat, nu a întârziat să apară. Dacă până acum Goliat blestema armata lui Israel, de data aceasta îl blestemă personal pe David, simțindu‑se insultat de modul în care arăta acesta. Totuși, David explică foarte clar înaintea lui Goliat că motivul pentru care arată atât de diferit este dat de diferența de abordare a situației. În vreme ce Goliat vine bazându-se pe propria forță și pe armura din dotare, David vine în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o (v. 45). 

Din exemplul lui David descoperim că cei care Îl au de partea lor pe Domnul Oștirilor vor arăta altfel, chiar și în exterior, decât cei care se încred în puterile lor. Într-un anume fel arată un credincios aflat într‑o situație dificilă, și cu totul altfel arată un om necredincios care trece prin aceeași încercare. În toată această situație tensionată, David nu încearcă să argumenteze cu Goliat pe marginea „armurii” lui sau a absenței ei, ci redirecționează toată discuția îndreptând atenția celor prezenți spre Dumnezeul în care el și-a pus credința, Domnul Oștirilor.

4. Credința în Domnul Oștirilor ne motivează în a-I da slavă Lui (vs. 46–47)

Din ce prezintă textul Scripturii, David nu a avut nicio îndoială legată de cel care va câștiga lupta dintre el și filistean. Faptul că David știa care va fi deznodământul luptei l-a motivat să nu își atragă lauda asupra propriei persoane, ci să îndrepte laudele și cinstirea înspre Cel care avea să‑i confere victoria în acea luptă. 

În versetele 46 și 47 David nu își arogă nici cea mai mică contribuție în viitoarea înfrângere a lui Goliat, ci Îl înalță pe Domnul ca fiind Cel care merită toată lauda, atât din partea filistenilor, cât și din partea evreilor: victoria este a Domnului.

Orice credincios care trăiește cu credința în Dumnezeul Oștirilor trebuie să fie motivat ca prin tot ceea ce face să-I dea slavă lui Dumnezeu. Cel credincios se luptă cu ispita de a atrage înspre el reflectoarele, pentru ca, astfel, el să fie scos în evidență. Adevăratul credincios va avea dorința de a-L proslăvi pe Dumnezeu prin tot ceea ce face și de a-I da Lui toată slava pentru minunatele-I lucrări. Aceasta pentru că omul luminat de Duhul Sfânt înțelege că toate capacitățile și înzestrările sale nu ajută la nimic în lipsa Dumnezeului Oștirilor. Ceea ce poate aduce biruința în viața noastră nu sunt aptitudinile noastre, ci prezența Domnului Oștirilor. 

5. Credința în Domnul Oștirilor ne asigură victoria, în ciuda împrejurărilor (vs. 48–50)

Probabil că nimeni din întreaga oștirea a Israelului și, mai ales, a filistenilor nu i‑ar fi dat nici cea mai mică șansă lui David în fața lui Goliat. Cu toate acestea, narațiunea se încheie cu victoria acestuia. Modul în care este relatată lupta dintre cei doi și felul în care David îl ucide pe Goliat scot în evidență intervenția Domnului Oștirilor în toată acțiunea. A fost nevoie de o singură piatră direcționată cu precizie de către Domnul Oștirilor pentru ca Israelul, poporul Domnului, să câștige bătălia. 

În toate războaiele relatate în Vechiul Testament în care Dumnezeu a intervenit de partea poporului Său descoperim că Israel a câștigat lupta, în pofida tuturor așteptărilor. Încă o dată constatăm că avantajul în viața noastră este adus nu este persoana proprie, ci este conferit de Domnul Oștirilor. Atunci când ajungem într-o situație delicată dată de probleme sau de încercări și atunci când așteptările ne sunt cu totul nefavorabile, credința în Domnul Oștirilor ne asigură victoria, în pofida tuturor dezavantajelor.

Concluzii:

Este deosebit modul în care David a purtat în inima lui credința în Domnul Oștirilor, însă aceasta nu a rămas ceva strict teologic, la nivel intelectual, ci a fost o realitate demonstrată în mod practic în una din cele mai importante momente ale vieții sale: lupta cu Goliat. 

Este important de notat faptul că atât David, cât și autorul cărții 1 Samuel l-au înălțat pe Domnul ca fiind în centrul întregii narațiuni. David a fost instrumentul de care Domnul S-a folosit ca să Își atragă slava. Cel care a creat superioritatea a fost Domnul. El să ne dea această credință puternică în Numele Lui, în așa fel încât să alergăm la El atunci când ajungem în probleme sau încercări. 

Aplicații: 

a) Când te afli în mijlocul încercărilor, îți poți întări nădejdea privind în sus către Dumnezeul Oștirilor, și nu în jos, spre circumstanțele potrivnice!

b) Recapitulează momente din viața ta în care te-ai bucurat de protecția lui Dumnezeu și mulțumește-I pentru aceasta.

c) Dă slavă lui Dumnezeu și subliniază-I meritul pentru toate izbăvirile din viața ta, în așa fel încât să nu existe niciun dubiu cu privire la cine este Autorul acelor izbânzi.


autor: Emanuel Ciupe, pastor, Biserica Baptistă „Betel”, Botoșani