Știri din țară

Pastorul Petru Costea (1932-2020) și-a sfârșit lucrarea și își așteaptă cununa

După aproape 90 de ani de viață, dar și după doi ani de suferință, pe 11 februarie, pastorul Petru Costea a trecut din existența de aici spre viața de dincolo. A lăsat în urmă famiiile frumoase ale celor cinci copii și numeroase biserici din comunitățile baptiste Cluj și Arad pe care le-a slujit de-a lungul a mai bine de 50 de ani, începând din 1954.

Studiu biblic

Explicații biblice 1 martie

Relația dintre Avraam și Dumnezeu este mai mult decât o simplă relatare biblică. În fapt, relația aceasta are de-a face cu relația de mai târziu a poporului Israel cu Dumnezeu, dar și a modului în care Dumnezeu pregătește răscumpărarea omenirii căzute în păcat. La modul absolut, purtarea de grijă a lui Dumnezeu se manifestă în procesul răscumpărării omenirii. Lecția de față are în vedere apogeul relației omului cu Dumnezeu: răscumpărarea prin Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Știri baptiste, Știri din țară

Evenimente dedicate susținerii proiectului noii clădiri a Liceului Baptist „Alexa Popovici” din Arad

Proiectul noii clădiri a Liceului Baptist „Alexa Popovici” din Arad se bucură de sprijinul bisericilor baptiste din comunitatea arădeană. Biserica Baptistă „Dragostea”, de exemplu, dedică susţinerii acestui proiect întâlnirea de tineret Aletheia din 22 februarie, în cadrul căreia pastorul Onisim Mladin prezintă tema: „Când telefonul ajunge să-mi schimbe teologia”. În cadrul întâlnirii, închinarea va fi condusă de tineri de la liceul amintit, iar fondurile care se vor aduna vor ajuta la finanțarea proiectului acestui liceu.

Mapamond creștin

Oricine este liber să facă evanghelizare în parcul Millennium din Chicago

Este decizia un judecător federal din Chicago, într-un dosar în care unor studenți la Collegiul Wheaton li s-a interzis să facă evanghelizare personală în parcul Millennium din centrul metropolei. Studenții Colegiului Wheaton formează un grup de evanghelizare care descinde în fiecare vineri seara în centrul orașului pentru a duce trecătorilor Vestea Bună a mântuirii.

Mapamond creștin

Franklin Graham: „Unii ar putea crede că am renunțat. N-am anulat nimic. Venim!”

Plănuit să atingă opt orașe din Anglia și Scoția, inclusiv Londra, turneul evanghelistic Graham Tour are încă detaliile incerte, însă Franklin Graham nu renunță: „Nu vin în Marea Britanie să discut politică, declară evanghelistul pe Facebook, vin să predic despre viața, despre moartea și despre îngroparea și Învierea lui Isus Hristos, singura cale de mântuire. Isus a spus: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine»”

Diaspora

„Radiografia credinței personale” – tema conferinței tinerilor baptiști români din Spania

Pastorul și profesorul sibian Radu Câmpean a fost principalul orator la ediția a 14-a a Conferinței tinerilor baptiști români din Spania, desfășurată pe 1-3 noiembrie 2019, la Dehesa de Campoamor, în Alicante. Predicile și expunerile au avut ca punct de plecare Epistola lui Iacov, iar motto-ul a fost: „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători!”

Studiu biblic

Explicații biblice 23 februarie

Adevăratul credincios va avea dorința de a-L proslăvi pe Dumnezeu prin tot ceea ce face și de a-I da Lui toată slava pentru minunatele-I lucrări. Aceasta pentru că omul luminat de Duhul Sfânt înțelege că toate capacitățile și înzestrările sale nu ajută la nimic în lipsa Dumnezeului Oștirilor. Ceea ce poate aduce biruința în viața noastră nu sunt aptitudinile noastre, ci prezența Domnului Oștirilor.

De la Uniune

În primul număr din 2020 al revistei Creștinul azi puteți citi despre coronavirus cu Martin Luther; despre suveranitatea lui Dumnezeu; despre sărbătoarea de după sărbători

Din cuprins: Emmy Yang — ȘI CINE ESTE APROAPELE MEU? Despre coronavirus cu reformatorul Martin Luther; Paul Negruț — SUVERANITATEA ȘI ATOTCUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU. O abordare critică a teismului deschis. (partea I); Daniel Bărnuț — SĂRBĂTOAREA DE DUPĂ SĂRBĂTORI; Ilie Milutin — CE NU TREBUIE SĂ UITĂM; Invitatul revistei, pastorul VALENTIN POPOVICI.

De la Uniune, Teologie biblică

Suveranitatea și atotcunoașterea lui Dumnezeu

Afirmațiile unor teologi moderni cum că Dumnezeu nu ar cunoaște în totalitate viitorul a stârnit un val de reacții din partea creștinilor care cred că Dumnezeu este atotștiutor. Pentru a înțelege mai bine implicațiile teologice și practice ale acestor dezbateri este nevoie să cunoaștem argumentele celor două curente teologice implicate în această dezbatere. Teismul deschis îl dezbracă pe Dumnezeul Sfintei Scripturi de atributele suveranității, omnipotenței și omniștiinței, proclamând un dumnezeu antropologizat – după chipul și asemănarea omului.

Mapamond creștin

În Coreea comunistă, creștinii și bisericile au parte de persecuție extremă, susține Raportul anual 2020 al organizației OpenDoors

Raportul anual publicat de Open Doors prezintă lista celor mai ostile 50 de țări din lume față de Hristos și față de Biserica Lui, țări în care a-L urma pe Isus implică riscuri extreme.
World Watch List 2020, cum se numește acest raport anual, calculează pe baza unor date de mare exactitate culese din teren în mod nemijlocit gradul de persecuție al creștinilor din întreaga lume. Calculul gradului de persecuție se bazează pe metode și principii statistice solide, luându-se în considerare multiplele aspecte ale vieții credincioșilor și bisericilor

Știri din țară

Capelan militar canadian despre provocările contemporane pentru tinerii creștini

Căpitanul Jean Max Destine, capelan canadian din cadrul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, Constanța, le-a adresat tinerilor care au participat la conferința organizată de Biserica Creștină Baptistă Golgota din Constanța, chemarea către o viață dedicată Domnul Isus Hristos, care îi va ajuta să fie atât cetățeni destoinici ai țării, cât și oameni de încredere ai Împărăției lui Dumnezeu.

Știri baptiste, Știri din țară

Dragostea poate avea uneori forma prăjiturilor delicioase

Târgurile cu prăjituri ale tinerilor Bisericii Baptiste Mănăștur, Cluj-Napoca, organizate de Crăciunul acesta, pe 15 și 22 decembrie, au „îndulcit” consistent viața unor semeni de-ai noștri și asta pentru că, uneori, dragostea poate căpăta forma unor delicioase prăjituri, făcute cu pricepere și oferite din toată inima. Dragostea e prezentă, în același fel, și în ciocolata caldă, dar și în aromele subtile ale unui pahar cu ceai.

Știri din țară

Biserica „Betleem” Suceava. Întâlniri tematice pentru tineri și familiile tinere

Familiile tinere, dar și tinerii încă necăsătoriți sunt în atenția Bisericii Baptiste „Betleem” din Suceava, ne informează Cătălin Croitor, pastorul acestei biserici, . „Familia sub asediu” și „Timpul potrivit pentru o relație de prietenie” sunt temele a două întâlniri speciale organizate de biserică pe 15 februarie, la orele 10.00, respectiv 17.00, cu participarea pastorului Bebe Ciaușu din Ineu, Arad, și a Biancăi, soția acestuia.

Mapamond creștin

Oficiali americani și europeni cer Chinei să elibereze pastorul închis

SICHUAN, China – Statele Unite și Uniunea Europeană cer guvernului chinez să-l elibereze pe pastorul Wang Yi, condamnat la nouă ani de închisoare, considerând că nu este vorba despre altceva decât despre un act flagrant de persecuție religioasă. China l-a declarat vinovat pe pastorul Wang pentru „operațiuni comerciale ilegale” și pentru „incitare la subminarea puterii de stat”. Convingerea apărătorilor libertăților religioase este că avem doar un act de persecuție religioasă împotriva pastorului Bisericii Legământul Ploii Timpurii din Chengdu (Sichuan) și de intimidare a tuturor creștinilor neînregistrați oficial.