Explicații biblice 29 septembrie

Data: 29 septembrie

Tema: Supremația Sfintei Scripturi 

Text: Neemia 8:1-8; Ezra 7:6-10

Verset de aur: Iosua 1:8

Ideea centrală: Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea supremă la care trebuie să se raporteze toţi oamenii. Sfânta Scriptură deţine supremaţia totală, iar recunoaşterea şi respectarea acestui adevăr aduce mântuirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Scopul lecției: Pornind de la hotărârea lui Ezra de a se adânci în Legea Domnului, vom observa momentul şi modul în care poporul Israel se întoarce la această Lege ca să o respecte şi să o împlinească. Beneficiile unei astfel de hotărâri ne sunt garantate şi nouă astăzi. 

Explicaţii contextuale și exegetice: 

Cărţile Ezra şi Neemia înregistrează întoarcerea evreilor din robia babiloniană. Dumnezeu îi oferă poporului Israel un nou început şi îi pune în faţă un viitor binecuvântat, cu condiţia ca acesta să rămână sub autoritatea şi protecţia Lui

Unul dintre personajele cheie de care s-a folosit Dumnezeu pentru a-Şi aduce poporul înapoi la Ierusalim a fost preotul şi cărturarul Ezra. Născut în Babilon, acesta s-a întors la Ierusalim cu aproximativ 14 ani înainte de venirea dregătorului Neemia şi a fost folosit de Dumnezeu pentru a aduce o trezire spirituală prin felul în care a trăit, a slujit şi a pus Legea Domnului înaintea poporului. Lucrul acesta s-a întâmplat şi înainte de finalizarea lucrării de reconstrucţie a zidurilor Ierusalimului de către Neemia, dar în mod special după aceasta.

Motivul principal pentru care „mâna Domnului era peste el” (Ezra 7:6) şi, drept urmare, a avut parte de favorul împăratului, a fost faptul că Ezra „îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile” (7:10). Iubea Legea Domnului și cugeta la ea, dar, cu toate că era cărturar, nu s-a retras între cărți și nu s-a izolat de oameni. Dimpotrivă, Ezra a inițiat și a organizat călătoria de întoarcere la Iersualim împreună cu „mulți din copiii lui Israel” (7:7). Odată ajuns la Ierusalim, acesta își înțelege datoria importantă în noul context și se îngrijește ca poporul să înveţe cum trebuie să trăiască după Legea Domnului dată prin Moise. 

Acum, când zidurile erau ridicate și poporul era în siguranță, toată atenția trebuia îndreptată spre cel mai important lucru, și anume Legea Domnului. Cărămizile și mortarul nu erau suficiente pentru a aduce siguranță și binecuvântare. După 70 de ani de robie, poporul avea nevoie să fie condus în închinare și trăire în sfințenie,iar Ezra trebuia să fie în primul rând un model vrednic de urmat și apoi un învățător dedicat și disciplinat.

În anul 444 î. Hr. are loc o adunare în recent reconstruita capitală, Ierusalim, unde evreii vin din toată Iudea, dornici să li se citească din cartea Legii lui Moise (Neemia 8:1). Pare să fie o adunare spontană, o inițiativă populară, cu toate că putea fi în același timp un rezultat al lucrării lui Ezra de până atunci, posibil chiar un lucru cu care Ezra îi obișnuise pe cei din popor, iar acum aceștia veneau din obișnuință (Ezra 3:1, Neemia 8:4). Întâlnirea nu are loc în curțile Templului, ci într-un loc ușor accesibil, în văzul și auzul tuturor (Neemia 8:1). Respectul față de Legea Domnului se vede și din faptul că, atunci când a fost deschisă cartea, tot poporul s-a ridicat (8:5). Mai apoi s-au plecat și s-au închinat înaintea Domnului cu fața la pământ (8:6), într-o atmosferă solemnă, plină de reverență, un act de închinare autentică.

Observăm, așadar, o combinație ideală: un popor dornic să fie învățat și un învățător gata să împlinească această nevoie! În plus, timpul nu pare să fie o problemă pentru nimeni: Ezra a citit de dimineață până la amiază, în timp ce tot poporul era cu luare aminte (8:3) și fiecare stătea la locul lui (8:7)! În tot acest timp, leviții se asigurau că aceia care ascultă și înțeleg ce se citește (8:7). E posibil să fi existat pauze în citire, iar poporul să fi fost împărțit în grupuri, pentru ca să li se poată explica textele citite.

Cel mai probabil, cartea Legii era compusă din primele cinci cărți ale Bibliei (Pentateuhul): Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul, toate scrise de Moise. Oamenii de rând nu aveau copii ale cărții Legii, ceea ce o făcea cu atât mai prețioasă pentru ei. Cu toate acestea, israeliții iubeau nu doar cartea în sine, ci cu mult mai mult mesajul și pe Autorul ei. 

Ce a urmat auzirii și înțelegerii cărții Legii a fost cu totul remarcabil: plânsul poporului în urma înțelegerii că viețile lor nu erau după cum cerea Dumnezeu în Lege (8:9), bucuria motivată de înțelegerea faptului că Dumnezeu iartă păcatul (8:10,12), dărnicie (8:12), studiu aprofundat cu capii de familie (8:13), împlinirea Legii prin ţinerea Sărbătorii Corturilor (8:14,15), citirea Legii în fiecare zi timp de șapte zile (8:18), un post însoțit de mărturisirea păcatelor (9:1-3) și în final înnoirea în scris a legământului cu Dumnezeu (9:38, 10:29-39). O adevărată reformă spirituală națională care a început cu un preot care și-a pus inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului, ca apoi să îi învețe și pe alții, citindu-le și explicându-le înțelesul spiritual al Legii lui Dumnezeu. A continuat cu un popor care și-a dorit să cunoască voia lui Dumnezeu, s-o împlinească și să recunoască supremația Legii Lui în viața lor. 

Aplicaţii și sugestii practice:

După cum am văzut, citirea, studiul, explicarea și aplicarea Scripturii este un act de închinare înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, atât citirea în particular și în public a Scripturii, cât și studiul și predicarea ei nu trebuie să ajungă niciodată un simplu ritual. Când Duhul Sfânt ne luminează pentru a înțelege Cuvântul și ne călăuzește, în timp ce îl predicăm are loc o puternică implicare emoțională, intelectuală și spirituală. Cuvântul are impact maxim când apropierea de Cuvânt se face cu așteptări mari, cu o atitudine plină de reverență, o ascultare atentă și cu dorință puternică de a-l împlini.

Beneficiile unei citiri „deslușite” și ale „arătării înțelesului” Scripturii (Neemia 8:8) nu vor întârzia să apară, în mod special atunci când există un echilibru sănătos între citirea sau proclamarea Cuvântului în fața unei congregații mari și explicarea acesteia în grupuri mici.

Cercetătorii Bibliei consideră că Ezra este autorul Psalmului 119, un psalm care evidenţiază în mod repetat importanța Cuvântului lui Dumnezeu. Conştient fiind de această importanţă, Ezra recurge la o disciplină personală a inimii pentru studierea Scripturii, a împlinirii acesteia și a învățării altora. Expresia „și-a pus inima” (Ezra 7:10) transmite ideea unei hotărâri luate în urma realizării faptului că inima este „nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9) şi trebuie, deci, pusă/obligată/disciplinată să stea aproape de Cuvânt. În mod firesc, lăsată după poftele ei, inima omului înclină spre păcat, nu spre Scriptură. Ezra a știut să își controleze inima în așa fel încât să se adâncească în legea Domnului, să o împlinească și să o transmită și altora. Este important de remarcat că Ezra a început această practică încă din perioada de robie în Babilon. Ajuns mai târziu la Ierusalim era deja „un om încercat care împarte drept Cuvântul adevărului” (2Tim.2:15) şi „scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi“ (Matei 13:52) spre binele celor din jurul lui.

Probabil că, dintre toate, cel mai greu este să împlinim Scriptura (Iacov 1:22), dar cunoașterea Cuvântului fără împlinirea lui duce la mândrie (1Cor.8:1). Ascultarea de Scriptură poate fi o mare provocare uneori, dar, în final, aduce „mare veselie” (Neemia 8:17). Poporul Israel ar fi putut să se scuze, apelând la faptul că nici Samuel, nici David, nici Solomon și nici mulți alții nu au respectat Sărbătoarea Corturilor, așa cum au descoperit că cerea Legea, având în vedere că așa ceva nu se mai făcuse din vremea lui Iosua (Neemia 8:17). În schimb, poporul a recunoscut autoritatea Legii și a respectat-o cu mare bucurie.

Împlinirea Scripturii aduce binecuvântare peste o persoană, o familie, o biserică sau o națiune. Țări precum Anglia, SUA sau Israel au cunoscut mâna lui Dumnezeu peste ele pentru că la începuturile lor au avut Scriptura ca piatră de temelie și autoritate supremă în conștiința lor. Odată ce lucrul acesta a fost ignorat, iar Biblia a început să fie neglijată sau chiar ridiculizată, Dumnezeu Și-a retras mâna Lui bună de peste aceste națiuni. 

Dorința lui Dumnezeu a fost dintotdeauna ca Scriptura să devină autoritatea supremă în viața oamenilor. Pentru a avea parte de binecuvântare, poporul trebuie să facă din împlinirea Scripturii o parte integrantă și continuă a vieții, să dovedească o împlinire totală și permanentă, nu una parțială sau ocazională.

Supremația Scripturii reiese din următoarele adevăruri: este inspirată de Dumnezeu (2Tim. 3:16-17), este revelația lui Dumnezeu, este de origine divină (Galateni 1:11-12 Cuvântul reflectă caracterul și supremația Autorului său). 

Supremaţia Scripturii are ca rezultat următoarele realităţi: Scriptura este deasupra oricărei alte scrieri, este deasupra rațiunii (raţiunea nu poate explica miracolele, creația ex nihilo, Trinitatea etc.), este deasupra bisericii (biserica este condusă de Scriptură şi nu invers), este deasupra tradiției (tradiția este subordonată Scripturii şi nu invers Marcu 7:9,13), este deasupra experiențelor personale (vise, vedenii, revelații, profeții extrabiblice). Supremaţia Scripturii nu înseamnă bibliolatrie, ci închinare şi supunere totală Celui revelat în Scriptură. 

Biblia posedă dreptul suprem de a defini ce trebuie să credem și cum trebuie să trăim. Dumnezeu Creatorul este autoritatea cea mai înaltă. Fiind Cuvântul Său, Scriptura are autoritatea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă standardul suprem al adevărului. („Cuvântul Tău este adevărul” Ioan 17:17). Adevărul este ceea ce spune Dumnezeu, iar în Scriptură avem ce spune Dumnezeu.

O reformă asemănătoare celei de pe vremea lui Ezra a avut loc în Europa în secolul al XVI-lea, când biserica majoritară de la acea vreme a neglijat Scriptura, iar reformatorii au chemat biserica înapoi la Biblie ca singura sursă infailibilă de autoritate spirituală (Sola Scriptura). Presat să renunţe la scrierile lui inspirate din Scriptură, Luther s-a adresat reprezentanților papei spunând: „conștiința mea este roabă Cuvântului lui Dumnezeu”. 

La fel ca pe vremea lui Ezra şi a lui Luther, singura sursă de reformă/trezire spirituală rămâne şi astăzi Sfânta Scriptură: cu cât Cuvântul ne luminează mai mult, cu atât vedem mai bine păcatul din noi, dar şi soluţia la păcat.

Dați-mi în mână Biblia cea sfântă

Să gust Cuvântul ei mântuitor,

Lacrimi să vărs ca semn de pocăință

Și să fiu Domnului mulțumitor.

Întrebări pentru discuţii:

Care este autoritatea spirituală supremă din viața ta?

Ce porțiune trebuia Iosua să împlinească din cartea legii? (Iosua 1:8)

Cât timp trebuia să cugete Iosua asupra cărții legii? (Iosua 1:8)

Ce înseamnă ca Scriptura „să nu se depărteze de gura ta” (Iosua 1:8)?

Ce îți garantează înțelepciune și izbândă? (Iosua 1:8)

Păstor Cătălin Croitor Biserica Baptistă Betleem Suceava


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.