Explicatii biblice 25 august

Data: 25 august 2019

Titlul lecției: Ineranța Sfintei Scripturi

Text: 2 Cor. 1:1-24; Matei 5:17-20

Verset de aur: Matei 7:18

Ideea centrală: Sfânta Scriptură este inerantă, adică demnă de crezare și fără eroare.

Scop: Să ne ajute să acceptăm și să acționăm în virtutea acestui adevăr important al ineranței Scripturii.

Explicații contextuale și exegetice: 

Tema acestui studiu este una complexă și disputată între teologi. Înainte de a prezenta aspectele principale ale pasajului studiat, vom defini ineranța biblică: aceasta se referă la faptul că Scriptura este demnă de crezare în toate învățăturile ei, pentru că nu conține erori. 

În Matei 5:17-20, Domnul Isus descrie neprihănirea cerută ucenicilor Săi (cf. 5:6 și 5:10); pasajul face referire și la relația dintre Vechiul Testament și ceea ce avea să devină Noul Testament (care conține mărturiile apostolilor și ale celor apropiați lor despre viața, învățăturile și lucrarea Mântuitorului și a bisericii primare), precum și la relația dintre Lege și Evanghelie, ca fiind întruchipată de Cristos. Astfel, în primele două versete, Domnul Isus vorbește despre relația Lui cu Legea, iar în ultimele două versete despre relația creștinului cu Legea. 

Contemporanii evrei ai Domnului Isus au fost deranjați de modul în care El exercita o autoritate care nu deriva din repetarea sau interpretarea învățăturilor Torei și a cărților profetice; li se părea că atunci când El zicea „ați auzit că s-a spus, dar Eu vă spun…” sau „Adevărat, adevărat vă spun…”, El enunța autoritatea opusă Legii. 

Domnul afirmă direct că nu a venit pentru a contrazice Legea, ci tocmai pentru a o împlini (cuvântul folosit în original, plerosai are sensul de a umple): 

  • -toate învățăturile, doctrinele din Vechiul Testament au fost explicate, completate și, de fapt, încheiate, în viața și lucrarea Sa; 
  • -toate profețiile despre venirea lui Mesia au fost împlinite în El (Marcu 1:14 „s-a împlinit vremea…”) – sistemul ceremonial al Vechiului Legământ, preoția și jertfele au fost împlinite complet în lucrarea Sa răscumpărătoare; 
  • -toate învățăturile morale, etice din Vechiul Testament nu numai că sunt reafirmate de El, ci, mai mult, aprofundate – prin pasajele „ați auzit că s-a zis…, dar Eu vă spun…” din Matei 5. Domnul Isus duce Legea de la nivelul acțiunii la nivelul inimii, al intenției. 

În Romani 10:4, apostolul Pavel afirmă că‚ „Hristos este sfârșitul Legii” în sensul nu că Legea este respinsă, ci că Isus Hristos, fiind implinirea Legii (adică El incorporează Legea în El Însuși), este Cel care inaugurează „legământul cel nou” în sângele Lui, adică relația cu Dumnezeu trebuie refăcută și apoi menținută prin El, prin credința în Mântuitorul. 

În Matei 5:19, Isus accentuează permanența și veridicitatea Legii lui Dumnezeu prin a folosi o imagine grăitoare: nicio „iotă” (cuvânt în greacă pentru a desemna cea mai mică literă a alfabetului ebraic, „iod”) și nici măcar o „keraia” (unul dintre „semnele”, „cârligele” folosite în scrierea ebraică) nu vor fi omise sau „pierdute” fără să se fi împlinit mai întâi. 

Legea lui Dumnezeu este permanentă (Matei 5:18), dar, pentru că revelația este progresivă, Legea ne-a fost descoperită gradual, până când Dumnezeu „ne-a vorbit prin Fiul”, care este „oglindirea slavei Lui și întipărirea ființei Lui” (Evrei 1:1-3). Ce se cere de la cei care aparțin Împărăției lui Dumnezeu este să trăiască și să învețe pe alții poruncile Lui (v. 19, 20).

Cei din Împărăția lui Dumnezeu au datoria de a împlini întocmai poruncile Domnului și de a-i învăța și pe alții să facă la fel; credincioșia în această privință determină statutul în Împărăție (v.19). Ascultarea este esențială pentru cetățenii Împărăției divine.

Domnul Isus avertizează că intrarea în Împărăție se face prin a avea o neprihănire opusă celei a cărturarilor și a fariseilor – deși aceștia pretindeau că împlinesc Legea (cu 613 porunci, dintre care 248 pozitive și 365 negative, interdicții, după cum le calculaseră ei în Talmud), neprihănirea lor era de fațadă – să-i impresioneze pe cei din jur – în schimb, urmașilor Domnului li se cere să aibă o neprihănire a inimii, pe care o pot primi în dar de la Mântuitorul (Rom. 3:21, 22) și în care trăiesc prin puterea Duhului Sfânt (Ezechiel 36:27).

Aplicații: 

1. Ineranța Scripturii a fost aprig dezbătută în ultimele decade, deoarece ea a fost înțeleasă ca având diferite grade de intensitate; unii afirmă o ineranță totală, absolută în sensul că Biblia (scrierile originale) nu a conținut nicio greșeală în niciun domeniu (istorie, geografie, măsurători, astronomie, detalii etc.) care apare indirect în Scriptură; conform acestei poziții, orice discrepanță (de ex.: Marcu 6:8 comparat cu Matei 10:9, 10 și Luca 9:3; 2 Samuel 24:9 față de 1 Cronici 21:5; 2 Sam. 24:1 față de 1 Cron. 21:1; inscripția deasupra capului Mântuitorului răstignit – Mat. 27:37; Marcu 15:26; Luca 23:38; Ioan 19:19 etc.) poate fi explicată.

O altă înțelegere este ineranța parțială sau limitată, care susține lipsa vreunei erori în Scriptură în ceea ce privește mesajul spiritual, învățăturile și poruncile divine; în această variantă, este posibil să existe discrepanțe datorate elementului uman din procesul de scriere și transmitere a cărților biblice.

O altă înțelegere este aceea a unei ineranțe a scopului, în sensul că Scriptura își realizează scopul în mod inerant. De fapt, termenului „inerant” îi este preferat cel de „infailibil”, adică Scriptura nu face nicio greșeală în privința credinței sau practicii creștine și ea este demnă de crezare în aceste aspecte. Infailibilitatea Scripturii este un adevăr ce ar trebui acceptat prin credință, nu demonstrat.

2) Ineranța Scripturii este bazată pe faptul că ea este inspirată de Dumnezeu cu scopul „…să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire…” (2 Tim. 3:16, 17). Biblia spune întotdeauna adevărul despre tot ceea ce vorbește. Ineranța Scripturii înseamnă că în manuscrisele originale, Scriptura nu afirmă nimic care să fie contrar adevărului. Deși folosim traduceri ale unor versiuni mult mai târzii decât originalele, noi credem că Dumnezeu a vegheat asupra adevărului Scripturii și prin urmare are autoritate divină și este folosită de Duhul lui Dumnezeu pentru a transforma viețile păcătoșilor și pentru a modela caracterul copiilor Săi după chipul Domnului Isus.

3) Faptul că Scriptura este inerantă ne oferă baza predicării și a acceptării autorității ei în materie de credință și practică în toate dimensiunile vieții personale și a bisericii, precum și cu privire la mesajul pe care îl transmitem lumii căzute.

Sugestii practice:

1) Citește articolul pe tema Bibliei din Mărturisirea de Credință a Cultului Creștin Baptist în care Scriptura este prezentată ca fiind „izvorul fără greș al conștiinței de Dumnezeu.”

2) Studiază (cu ajutorul unor comentarii biblice, precum și al unor cărți de specialitate dintr-o bibliotecă creștină) pasajele care sunt într-o aparentă discrepanță.

Întrebări pentru discuții: 

1) De ce este important să afirmăm ineranța Scripturii? 

2) Care sunt bazele conceptului de ineranță a Scripturii?

3) Care sunt implicațiile conceptului de ineranță a Scripturii?

Sorin Bădrăgan, Pastor, Biserica Creștină Baptistă Providența, București


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.