Explicatii biblice 11 august

Data: 11 august 2019

Tema: Autoritatea Sfintei Scripturi

Text: Fapte 2:22-47

Verset de aur:  Romani 1:16 

Ideea centrală: Predicarea Evangheliei lui Isus Hristos prin puterea Duhului Sfânt determină pocăința oamenilor păcătoși și aduce mântuirea fiecăruia care crede.

Scopul lecției: Este important să înțelegem rolul predicării Cuvântului lui Dumnezeu în răspândirea Evangheliei și creșterea bisericii. 

Introducere

Capitolul 2 din cartea Faptele Apostolilor înregistrează un eveniment deosebit de important, ce constituie punctul culminant spre care s-au concentrat profețiile Vechiului Testament, pogorârea Duhului Sfânt. Sărbătoarea Cincizecimii, scoasă în evidență de pogorârea Duhului Sfânt (2:1-13) și de predica plină de putere a apostolului Petru (2:14-42), marchează începutul Bisericii. 

Explicaţii contextuale și exegetice:

Cartea Faptele Apostolilor este continuarea istorică a celor patru Evanghelii și formează fundalul și cadrul pentru majoritatea scrierilor apostolului Pavel. Nu întâmplător această carte este plasată în Biblie între evanghelii și epistole. Faptele Apostolilor le oferă creștinilor informații de bază despre Biserica primară și marchează tranziția de la lucrarea locală a lui Dumnezeu printre evrei, la întemeierea Bisericii sale universale. Cartea începe cu un scurt sumar al ultimelor zile ale Domnului Isus Hristos pe pământ, împreună cu ucenicii Săi, înălțarea Lui la cer și o scurtă relatare despre înlocuirea lui Iuda Iscarioteanul, pentru ca apoi Luca, autorul cărții, să treacă rapid la subiectul dominant al cărții: Sărbătoarea Cincizecimii era o sărbătoare anuală cu pelerinaj, care urma sărbătorii primelor roade la șapte săptămâni, motiv pentru care se mai numea și sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22). Numele „Cincizecime” derivă de la un cuvânt grecesc care înseamnă cincizeci, pentru că era a cincizecea zi după Sărbătoarea primelor roade (Levitic 23:16). Fapte 2:1-13 relatează modul în care Duhul Sfânt S-a pogorât peste evrei și neamuri, prezenți la Ierusalim la această sărbătoare. Aceasta a fost împlinirea cuvintelor lui Ioan Botezătorul cu privire la botezul cu Duhul Sfânt (cf. Luca 3:16) și a profeției lui Ioel cu privire la revărsarea Duhului Sfânt (cf. Ioel 2:28-29).

Predica lui Petru de la Cincizecime ancorată în autoritatea Scripturii (2:22-40)

Ideea centrală a predicii lui Petru de la Cincizecime este: Isus este Mesia și Domnul (v.36). Prin definiție, aceasta este o predică hristocentrică. Apostolul Petru accentuează în predica lui, cele mai importante motive pentru care cei din audiență ar trebui să asculte mărturia celor credincioși. El începe prin a argumenta că evenimentul la care aceștia sunt martori reprezintă o împlinire a profeției din Vechiul Testament (v.15-21). Apoi le vorbește despre lucrările lui Isus Hristos și învierea Lui, care atestă că El este Mesia (v.22-32). Moartea lui Hristos pe cruce și învierea Lui reprezintă cei doi piloni fundamentali ai Evangheliei creștine. Apostolul Petru face clar în predica sa faptul că răstignirea lui Isus Hristos nu a fost un accident. Conform afirmațiilor sale (v.23), răstignirea a avut loc cu sfatul hotărât (după un anumit plan) și cu știința lui Dumnezeu. Prin expresiile înaintea voastră (v.22)și sfatul celor fărădelege (v.23) apostolul Petru accentuează că atât evreii, cât și neevreii, au fost implicați în moartea lui Hristos. Vorbind despre învierea lui Isus Hristos din morți, el aduce un alt indiciu că Isus este Mesia. Este vorba despre „dezlegarea Lui de legăturile morții.” În continuare, în versetele 25-35, apostolul Petru formulează patru dovezi ale învierii și ale înălțării lui Isus Hristos, având la bază profeția din Psalmul 16:8-11 și referirea la mormântul lui David, martorii învierii și evenimentele supranaturale ale Cinicizecimii, precum și înălțarea Fiului lui David (Psalmul 110:1). David nu a fos înviat (Fapte 2:29, 31) și nici nu s-a suit în ceruri (v. 34). Cu alte cuvinte, Domnul este Iehova, Dumnezeu care vorbește Domnului meu (al lui David), iar acesta este Hristos, Dumnezeu Fiul. (Fapte 2:34) Cu această afirmație convingătoare despre dumnezeirea lui Hristos, își încheie apostolul Petru argumentația. 

În finalul predicii, el arată că Isus Hristos, Mesia cel glorificat, a turnat Duhul Sfânt care poate transforma și viețile lor (v. 33-36). Versetele 37-40 conțin aplicația predicii lui Petru. Lucrarea de convingere a Duhului (Ioan 16:8-11) în inima lor, a fost deosebită și i-a determinat să se întrebe: dacă evreii L-au răstignit pe Mesia al lor și El este acum înălțat, ce le mai rămâne lor de făcut? Răspunsul clar și hotărât al apostolului Petru a fost îndemnul la pocăință.

Descrierea primei biserici (Fapte 2:41-47) 

Această secțiune descrie activitatea Bisericii primare, accentuând două laturi importante: perseverența primilor creștini în învățătura apostolilor și în legătura frățească caracterizată prin frângerea pâinii și prin rugăciuni. Luca încheie această secțiune cu un raport al progresului Bisericii primare. Biserica a crescut rapid chiar de la început, deoarece în fiecare zi se adăuga la numărul celor ce erau mântuiți. Această creștere rapidă a Bisericii s-a datorat în mare măsură predicării apostolice.Analizând predicarea apostolică și dezvoltarea ei în Faptele apostolilor, teologul C.H. Dodd a observat că aceasta a constat în: 

  1. Anunțul începutului epocii mesianice: epoca împlinirii mesianice a venit (Fapte 2:16);
  2. Aceasta s-a evidențiat prin misiunea, moartea și învierea Domnului Isus, care s-au petrecut ca o împlinire a profețiilor Vechiului Testament;
  3. Datorită învierii Sale, Domnul Isus a fost înălțat la rangul de Căpetenie mesianică a Israelului Nou – testamentar (Fapte 2: 33-36);
  4. Duhul Sfânt este dat ca semn al puterii și al gloriei prezente ale lui Isus Hristos (Fapte 2:33);
  5. Consacrarea epocii mesianice va avea loc în actul revenirii lui Isus Hristos (Fapte 3:21);
  6. Predicarea apostolică a cuprins un apel la pocăință pentru a se oferi iertarea, darul Duhului Sfânt și asigurarea mântuirii (Fapte 2:38-39).

În concluzie, putem afirma că perioada Noului Testament a fost prin excelență o perioadă a predicării Cuvântului lui Dumnezeu. Creștinii primului veac au folosit toate oportunitățile pentru a predica Evanghelia, iar aceasta a condus la expansiunea creștinismului în Imperiul Roman și la schimbări profunde în societate. 

Aplicații:

  • De la începutul Bisericii, Scriptura a avut un loc cheie atât în viața liturgică a ei, cât și în ucenicia Bisericii.
  • Autoritatea Scripturii trebuie privită ca parte a unei autorități mai largi, autoritatea lui Dumnezeu. Sursa ultimă a autorității este Dumnezeu, care ni Se descoperă în Scriptură.
  • Duhul Sfânt ne dă motivația, energia și puterea de a duce vestea bună a Evangheliei în toată lumea.
  • Autoritatea Scripturii este importantă nu numai în proclamarea biblică, dar și în viața practică.

Întrebări pentru discuții:

De ce este importantă autoritatea Scripturii pentru proclamarea biblică?

În ce sens este importantă autoritatea Scripturii pentru viața practică?

Care este locul tău în planul lui Dumnezeu de răspândire a Evangheliei în toată lumea?

Cum ne ajută Duhul Sfânt în mărturisirea Evangheliei?

Păstor Dr. Daniel Mariș 

Rector, Institutul Teologic Baptist București


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.