Explicații biblice 5 mai

Data: 5 mai 2019  

Tema: Biserica implicată – mărturie pentru societate: brațe deschise

Text: Luca 15:1-10 

Verset de aur: Luca 15:7

Ideea centrală: Necesitatea căutării celor ce s-au pierdut în păcatele lumii.

Scopul: Să înțelegem valoarea fiecărui suflet.

Capitolul 15 din Evanghelia după Luca reprezintă triologia pildelor Domnului Isus, deoarece este un capitol în care sunt afirmate trei pilde, toate având un mesaj comun. Unii teologi sunt de părere că în sine este o singură pildă, spusă în trei episoade aparent separate, dar care au un trunchi comun: atitudinea lui Dumnezeu față de cei păcătoși și care ar trebui să fie răspunsul nostru în fața acestui adevăr.

În urma acuzei fariseilor și cărturarilor că Domnul Isus primește pe păcătoși, El afirmă ca răspuns trei pilde, legate împreună. Să privim la primele două pilde din această pereche de trei.

Pilda cu oaia rătăcită

Un om are o sută de oi și pierde una dintre ele. Când face numărătoarea, vede că îi lipsește una, și în loc să renunțe la ea, o caută până o găsește, iar găsirea acesteia îi produce bucurie, lucru care îl și împărtășește vecinilor lui. Sunt câteva lucruri care trebuie observate: intenția căutării, insistența căutării și inima căutării. Păstorul a căutat oaia cu intenția de a o găsi, nu a abandonat-o dacă s-a pierdut, chiar dacă mai avea nouăzeci și nouă. A insistat în căutarea lui și nu a renunțat, acest lucru este explicat de conjuncția cu aspect temporal până, iar inima căutării este înțeleasă de bucuria păstorului că a găsit oaia pierdută, o bucurie personală și comunitară, întreaga comunitate este invitată să se bucure de găsirea acesteia. 

Partea aplicativă:

Această pildă arată în trei direcții: spre Dumnezeu, spre noi și spre omul pierdut. În această pildă putem învăța despre lucrarea harului lui Dumnezeu, care a venit să caute pe cel păcătos. Aici vedem dragostea lui Dumnezeu, bunătatea Lui și dorința de a-l întoarce pe om la El. Aici putem găsi lucrarea lui Cristos de urmărire a celui căzut, putem să vedem bucuria pe care o are Dumnezeu când găsește pe unul singur. În Scriptură poziția oilor este în două locuri: pe umeri și la piept. Păstorul poartă mieii în brațe – un loc de iubire, de afecțiune (Isaia 40:11), însă în această pildă o pune pe umeri – un loc de tărie, un loc al puterii și siguranței. Unii oameni se întreabă dacă se pot ține de pocăință, însă ei trebuie să știe că sunt purtați pe umerii Lui, și indiferent cât le va fi umblarea în lume „prin ispitele haine, numai harul Lui ne ține”.

Când păstorul a abandonat celelalte oi, nu înseamnă că le-a lăsat în nesiguranță, ci acest lucru arată valoarea care a acordat-o acestei oi rătăcite. Când Biserica va înțelege valoarea fiecărui individ rătăcit, când va vedea o valoare în fiecare, atunci nu va abandona căutarea (evanghelizarea), ci va insista până va găsi. E adevărat că mai erau încă nouăzeci și nouă, și ele erau importante pentru păstor, însă Domnul Isus ne comunică valoarea unuia singur. Fiecare este important. Cei nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care nu au nevoie de pocăiță, nu înseamnă că ei nu s-au pocăit, ci înseamnă că deja au fost găsiți, mântuiți și sunt în starea de neprihănire (acceptare – justificare) înaintea lui Dumnezeu. 

Biserica trebuie să înțeleagă că fiecare om este o valoare și fiecare individ găsit este o bucurie atât pentru pământ, cât și pentru Cer. Ce anume oferă valoare fiecărui om, indiferent de etnie, de crez, de statut social etc.? Atât oaia pierdută, cât și cele de pe islaz aveau un statut egal: oi. Atât cei neprihăniți, cât și cei pierduți, au un statut egal: oameni creați după Chipul lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi văzut Dumnezeu în noi o valoare (și aceasta dată de El), nimeni nu ar fi ajuns să se bucure de mântuire, de răscumpărare, care de asemenea ne egalizează pe toți.

Întrebări pentru discuții:

Cum îi văd pe cei pierduți? Cât sunt dispus să sacrific pentru găsirea cuiva?

Care este atitudinea mea față de cei care se pocăiesc? 

Este fiecare vrednic de mântuire? Am eu vreun merit înaintea lui Dumnezeu că m-a mântuit?

Pilda banului pierdut

În a doua pildă este prezentată o femeie care pierde un ban, o drahmă romană, pe care o caută aprinzând lumina și măturând casa, și nu se oprește până nu o găsește. Momentul găsirii este un moment al veseliei personale și comunitare. Când o fată în Israel se căsătorea, ca semn al căsătoriei (și ca zestre) primea din partea părinților o salbă de zece monede de argint. Această salbă reprezenta statutul ei trecut și actual: a fost o fiică și acum este soție, oarecum varianta iudaică a verighetei moderne. După ce a fost găsit banul, a fost pus în locul lui în salbă. 

Partea aplicativă:

Dacă în prima pildă era o oaie care s-a pierdut datorită limitării ei intelectuale, în cea de-a doua este un bănuț care este pierdut la întuneric, din cauza neatenției altora. Unii se rătăcesc în păcat din cauza lor (precum oaia), însă alții ajung în păcat din cauza neatenției altora. 

Fiecare este important și fiecare își are locul lui. Oaia își are locul în turmă și banul în salbă. Fiecare credincios are locul lui în Împărăția lui Dumnezeu. Nimeni nu este de lepădat. Valoarea fiecăruia este importantă. Dacă procentul în prima pildă este de 1%, în cea de-a doua este de 10%, iar în cea de-a treia (pilda fiului risipitor) este de 50 %. Acest procent crește, și arată că fiecare este esențial, iar pierderea este prea costisitoare. 

Locul pierderii acestui ban este la întuneric, iar găsirea lui este după ce se aprinde o lumină. Unii se pierd datorită faptului că nu stau la lumină și preferă întunericul. Rolul Bisericii este să păstreze lumina aprinsă și curățenia (disciplina) necesară.

Ideea din această pildă este că dacă valoarea oii în raport cu întreaga turmă este mare, cu atât mai mult valoarea unui singur ban față de ceilalți zece.

Amândouă pildele arată valoarea lucrului pierdut, căutarea plină de interes și de persuasiune și bucuria găsirii, o bucurie personală și comunitară. 

Întrebări pentru discuții:

Ai cunoscut bucuria găsirii unui suflet din păcat?

Ai participat la bucuria cuiva care a găsit din cei dragi ai lui și a fost mântuit?

Care este atitudinea ta când știi că unii sunt pierduți în întuneric?

Biserica este chemată să înțeleagă valoarea sufletelor pierdute și să le caute cu interes. Bucuria creștină este un rezultat al găsirii celui pierdut, o bucurie prețioasă pentru fiecare Biserică.

Un om bogat a găsit într-o zi în praful străzii o monedă de un pence, o subdiviziune a lirei sterline. A ridicat-o, a curățat-o bucuros și a pus-o în buzunar. Un cerșetor s-a uitat indignat și a spus: „Cu siguranță că ești foarte zgârcit dacă te uiți și te bucuri de moneda aceea nesemnificativă!” Omul s-a uitat și a răspuns: „Nu pentru valoarea ei am ridicat-o, ci datorită faptului că pe ea era chipul reginei Angliei.” 

Andreas Schoger

Pastor la Peștiș, jud. Bihor


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.