0

Explicații biblice 30 iunie

Data: 30 iunie 2019

Text: Apocalipsa 19:1-21

Versetul de aur: Apocalipsa 22:17

Tema: Biserica mărturisitoare – transformarea societății: spiritul profetic al Bisericii

Ideea centrală: spiritul profetic. Biserica are un spirit profetic când predică despre ce se va întâmpla la sfârşitul vremurilor.

Explicații contextuale și exegetice:

  1. 1.Spiritul profetic al bisericii este inspirat de biruința lui Dumnezeu asupra celui rău (1-5)

În primul verset al capitolului 21, se anunță cu glas puternic faptul că Dumnezeu are parte de biruința finală. La finalul istoriei, toți cei care au crezut în El și toți cei care nu au crezut în El vor auzi public faptul că mântuirea, slava, cinstea și puterea Îi aparțin lui Dumnezeu. Încercând să Îi ia locul lui Dumnezeu, conducătorii lumii par adesea să ne ofere speranța că vom găsi la ei mântuirea (salvarea), că nimeni nu se aseamănă cu ei în putere și că merită toată slava și cinstea, însă va veni ziua când nimeni nu va putea ignora supremația lui Dumnezeu. 

Faptul că s-a auzit un glas puternic de gloată multă reprezintă faptul că Dumnezeu nu se bucură singur de victorie, ci alături de aleșii Săi, de Biserică, care se va dovedi în final biruitoare.

Versetul al doilea întărește această idee, subliniind faptul că nu doar biruința și lauda lui Dumnezeu va fi făcută public, ci și înfrângerea curvei celei mari. Acest personaj este responsabil de stricăciunea pământului (imoralitate) și de sângele robilor Săi. De multe ori în istorie, poporul lui Dumnezeu a fost încercat, persecutat, părând că se îndreaptă spre eradicare (robia egipteană, babiloneană, persecuțiile romane, persecuțiile evului mediu, holocaustul, comunismul etc). Textul de față ne întărește credința în faptul că Dumnezeu Își va păstra poporul până la capăt și îi va nimici pe toți cei ce au încercat să distrugă Biserica. Imediat după nimicirea acestui personaj demonic, glasul puternic a început din nou să îi dea slavă lui Dumnezeu și a confirmat înfrângerea curvei: Aleluia!… Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!

2. Spritul profetic al Bisericii este inspirat de instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de nunta Mielului (19:6-9)

În versetul al șaselea, Ioan aude din nou ca un glas de gloată multă, un glas atât de puternic încât îl compară cu vuietul unor ape multe și cu bubuitul unor tunete puternice. Acest glas strigă: Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărățească.

Expresia a început să împărățească pentru unii cititori s-ar putea să ridice semne de întrebare. Nu a domnit Dumnezeu până în momentul profețit în versetul 6? Ps. 22:28, 47:8, Mat. 6:13 și multe alte versete vestesc faptul că Dumnezeu este suveran, suveranitatea Lui este veșnică și domnește peste toate neamurile. Totodată, Dumnezeu a îngăduit în lumea dominată de păcat domnia Diavolului. Domnul Isus îl numește de trei ori în cartea Ioan pe Satan, stăpânitorul lumii acesteia (In. 12:31, 14:30, 16:11). Situația se aseamănă cu țara care are un conducător de jure și unul de facto (de drept și de fapt), Dumnezeu fiind conducătorul de jure, iar pentru o vreme Satan fiind conducătorul de facto. Ilustrația are limitări, întrucât inclusiv autoritatea pe care o are Satan pe pământ este limitată de Dumnezeu. La finalul istoriei însă, domnia de drept și de fapt va fi deplină a lui Dumnezeu.

Glasul care strigă pare imposibil de ignorat. Veștile bune pe care le aduce, iar gloata care strigă în cor par a anunța o bucurie de nestăpânit. Să ne bucuăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit. Și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat. (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților) (7-8). Bucuria capătă o atenție tot mai mare, întrucât evenimentul la care participă întreaga creație răscumpărată este o nuntă, nunta lui Cristos cu mireasa Sa, Biserica.

Fraza de celebrare înglobează toată istoria Bisericii. A venit nunta Mielului, implică faptul că Biserica, care s-a născut prin sacrificul Mielului, acum participă la nunta Lui și de asemenea faptul că Domnul Isus Cristos care a suferit, se va bucura de rodul suferințelor Lui (Is. 53:11). 

3. Spritul profetic al Bisericii a inspirat închinarea adevărată înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea sfinţilor, îngerilor, etc. (19:10)

Scopul Bisericii nu este să se închine îngerilor, sfinților, clericilor etc. De fiecare dată când un om de pe paginile Scripturii a fost tentat să se închine unui înger sau unui om (Petru, Pavel), aceștia au refuzat închinarea. Omul a fost creat ființă închinătoare, el simte dorința de a se închina și totodată numai Creatorul său merită închinarea pe care omul este capabil să o ofere.

4. Spiritul profetic al Bisericii este inspirat de biruinţa finală a lui Isus Hristos asupra fiarei, proorocului şi împărăţiilor celui rău (19:11-21)

Ultima parte a capitolului descrie biruința Domnului Isus în termenii războiului. În versetul al unsprezecelea Domnul este văzut călare pe un cal alb, având numele Cel credincios și Cel adevărat și de asemenea este menționat faptul că El judecă și Se luptă cu dreptate

O primă observație constă în faptul că dacă la intrarea triumfală în Ierusalim Domnul Isus a intrat pe un măgăruș, îmbrăcat în smerenie, la momentul biruinței finale el va fi văzut călare pe un cal alb, îmbrăcat în glorie (19:11). De asemenea, gloria Îi este subliniată prin descrierea ochilor Săi aprinși ca para focului, capul încununat de cununi și de asemenea, un nume ascuns și necunoscut de nimeni (19:12).

Îmbrăcămintea Domnului Isus atrage atenția la următorul aspect: Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge (19:13). Această haină mărturisește despre moartea cu care Cristos a murit și despre meritele pe care le are să judece și să conducă.

Un alt contrast dintre statutul Domnului Isus pe pământ și cel de la sfârșitul istoriei îl vedem la cei care Îl urmează. Pe pământ era urmat adesea de cei mici, intrarea triumfală în Ierusalim fiind alături de ucenici. Iar aici este urmat de oștile din cer care Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat (19:14).

Pe de altă parte, Ioan percepe dumnezeirea Domnului Isus, prin următoarele aspecte:

  • ïNumele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu” (19:13). Același Ioan scrie în prologul Evangheliei sale: La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. În versetul de față El afirmă explicit faptul că Domnul Isus este Cuvântul lui Dumnezeu.
  • ïVersetul 16 exprimă următoarele: Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. Dacă titlul de împăratul împăraților poate avea o conotație strict pământească, titlul de Domn al domnilor, are inevitabil o conotație divină.

Finalul capitolului (19:17-21) descrie înfrângerea finală a tuturor potrivnicilor Domnului. În final, vor fi nimiciți împărați, căpitani, oștiri și în special, fiara și respectiv prorocul mincinos vor fi aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă

Instrumentul folosit pentru nimicirea finală a vrăjmașilor este o sabie ascuțită care a ieșit din gura Domnului (19:15,21). Prin aceasta, este subliniată din nou identitatea de Cuvânt viu a Domnului Isus, identitate materializată cu putere și impact, conform Evrei 4:12.

Aplicații practice:

– biruinţa lui Dumnezeu ne insuflă un duh de laudă şi închinare. Dumnezeu este drept (judecă răul), îşi împlineşte făgăduinţele și ne cheamă să fim parte la biruința și la bucuria Sa.

– indiferent care sunt presiunile vieții creștine, merită să rămânem statornici, ca unii care știm că trăim nu pentru suferința trecătoare, ci pentru bucuria eternă.

– deși creștinismul este adesea subjugat de puterile veacului acestuia, creștinul trebuie să înțeleagă și să își amintească în lumina eternității faptul că identitatea sa este de învingător.

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.