Data: 19 mai 2019
Textul: Evrei 10:1-39
Versetul de aur: Evrei 10:24
Tema: Biserica implicată – mărturie pentru societate: veghere unii asupra altora
Ideea centrală: Cei mântuiți sunt chemați necurmat să vegheze unii asupra altora.
Scopul lecției: Credincioșii să fie motivați de jertfa Domnului Isus să vegheze unii asupra altora.
Explicații contextuale și exegetice:
În primele optsprezece versete din acest capitol, autorul epistolei către Evrei prezintă jertfa perfectă a Domnului Isus. Ea este comparată cu jertfele aduse de preoți după Lege. Jertfele aduse de preoți nu puteau să facă desăvârșiți pe cei ce le aduceau (10:1) și nu puteau să șteargă păcatele (10:4). În contrast cu aceste jertfe, este descrisă jertfa perfectă și suficientă a Domnului Isus. Prin jertfirea unică a trupului Său, credincioșii Săi au fost sfințiți odată pentru totdeauna (10:10), „căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.” (10:14). Astfel, când Dumnezeu privește omenirea, El îi vede neprihăniți pe cei ce sunt ai Lui, pe cei născuți din nou, prin jertfa Domnului Isus, nu printr-un merit personal. Astfel, prin jertfa perfectă a Domnului Isus, copiii Săi sunt făcuți desăvârșiți (10:14) și li s-au șters păcatele (10:17).
Următoarele versete, 19-21 realizează trecerea spre partea a doua a capitolului. Datorită jertfei perfecte a Mântuitorului, copiii lui Dumnezeu devin parte din Biserică. Credincioșii au intrare liberă în Împărăția cerurilor prin mijlocirea Marelui Preot. Jertfa Domnului Isus este temelia vieții de credință. Datorită ei, membrele Trupului Său, sunt îndemnate la perseverență. De la versetul 22 până la finalul capitolului apar cinci îndemnuri pentru biserică: 1. Apropiere de Dumnezeu (22), 2. Mărturisirea credinței (23), 3. Veghere unii asupra altora (24), 4. Rămânerea în biserică (25) și 5. Încredere neclintită în Dumnezeu (35-39).
Unul dintre scopurile mărturisirii Evangheliei este intrarea în părtășie cu Dumnezeu și unii cu alții. Apostolul Ioan scria, „ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3) și „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” (1 Ioan 1:7). Copiii lui Dumnezeu sunt așezați într-o comunitate, nu sunt lăsați să-și trăiască credința singuri. Nu e biblic să pretinzi că ești copilul lui Dumnezeu și să nu faci parte dintr-o biserică. Biserica este inițiativa lui Dumnezeu pentru copiii Săi, ca ei să aibă părtășie comunitară, să crească împreună în credință și să realizeze scopurile pentru care Biserica a fost trimisă în lume.
Copiii lui Dumnezeu au multe binecuvântări dar au și câteva îndatoriri. Una dintre ele este vegherea unii asupra altora (10:24). Vegherea conține ideea de a lua în considerare în urma observării atente a tot ceea ce se întâmplă în viața unui om. Vegherea face parte din părtășia personală a omului cu Dumnezeu dar și din părtășia bisericii. Fiecare credincios este chemat să vegheze asupra lui ca să trăiască o viață sfântă și dedicată Domnului dar în același timp el trebuie să vegheze ca frații lui să trăiască o astfel de viață. Chemarea la veghere în Scriptură este personală dar și comunitară.
Atenția pe care sfinții Domnului o au asupra celor din biserică trebuie să ducă la îndemnarea membrelor Trupului să iubească și să facă fapte bune. Credincioșii sunt chemați să se provoace unii pe alții la dragoste și fapte bune. Ei trebuie să aprindă în cei care nu veghează dorința de a trăi pentru Dumnezeu cu toată inima.
În versetul 24 sunt două indicatoare care arată spre Dumnezeu, dragostea și faptele bune. Biserica este îndemnată să vegheze asupra ei ca să îi direcționeze pe oameni înspre Dumnezeu, să fie o bună mărturie în societate. Credincioșii sunt îndemnați să-i încurajeze pe frații lor să-L iubească mai mult pe Dumnezeu și unii pe alții. Când o persoană Îl iubești pe Dumnezeu, este în stare să iubească și biserica. Biserica are o mărturie puternică în societate când Îl iubește pe Dumnezeu și când membrii se iubesc unii pe alții. Domnul Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:35).
Faptele credincioșilor au o mărturie puternică despre ei personal dar și despre comunitatea credincioșilor. Ele arată cine sunt și ce cred. Faptele bune, acest indicator, probabil cel mai vizibil, îi ajută pe credincioși să fie o mărturie bună în societate atunci când oamenii nu vor să asculte de Cuvânt. Este bine știut că faptele bune ale credincioșilor sunt Evanghelia pe care o citesc cei din societate. Există o legătură puternică între dragostea de Dumnezeu și faptele bune. Dragostea de Dumnezeu se vede făcând fapte bune.
Datoria fiecărui membu al bisericii este de a veghea asupra lui și asupra celorlalți ca să-L iubească pe Dumnezeu și unii pe alții și să fie plini de râvnă pentru fapte bune. Această lucrare de veghere este motivată de jertfa nespus de mare a Domnului Isus. Având această motivație, fiecare credincios, ca un soldat care privește atent și necurmat orizontul pentru a înfrunta inamicul, este îndemnat să ia bine seama la viața lui dar și la viața fraților săi cu care a fost unit prin cea mai puternică legătură de sânge, sângele Domnului Isus.
Aplicații:
(1) Jertfa Domnului Isus a schimbat viața credinciosului și l-a așezat într-o comunitate de oameni care au fost și ei schimbați. Această jertfă revarsă în viața credinciosului o bogăție nespusă de binecuvântări prezente dar și viitoare. Una dintre aceste binecuvântări este Biserica, prezența vizibilă a lui Dumnezeu pe acest pământ. Jertfa Domnului Isus ne motivează la a veghea unii asupra altora.
(2) Mărturia bisericii în societate este dată de viața fiecărui membru, în mod individual. Fiecare este important pentru ca biserica să aibă o mărturie puternică în această societate a păcatului. Credincioșii trebuie să vegheze necurmat unii asupra altora pentru că păcatul unui singur om afectează mărturia și părtășia bisericii (necredincioșia lui Acan, Iosua 6-8).
Sugestii practice:
(1) Caută-ți o persoană matură cu care poți împărtăși luptele și durerile tale.
(2) Nu te mai uita doar la tine, privește și la cei din jur. Credinciosul este chemat să nu fie egocentric, ci să se defocalizeze de pe sine, să se focalizeze pe oameni, dar în mod special, să se super-focalizeze pe Dumnezeu.
(3) Interesează-te de cel din stânga și din dreapta ta pe parcursul săptămânii. Întreabă-l cum te poți ruga pentru el și roagă-te pentru el. Fă din această o practică săptămânală, perseverează.
(4) Caută pe văduve și pe orfani, ei au mare nevoie de ajutor. Caută și pe cei bolnavi. Caută-i cu empatie, pune-te în papucii lor.
(5) Încurajează-i la o viață dedicată pe cei care stau în bancă nepăsători și neatenți la nevoile din jur.
(6) Credinciosul nu este singur în această lume. Se poate baza pe frații lui. Înconjoară-te de oameni care se roagă pentru tine.
Întrebări pentru discuții:
(1) Când ai sunat ultima oară pe un frate sau o soră care nu a venit la părtășia bisericii? Ce te oprește să faci acest lucru? Aloci timp săptămânal pentru a-i căuta pe cei în nevoi?
(2) Ai ridicat vreodată un frate căzut sub povara îngrijorărilor sau a păcatului sau ai trecut pe lângă nepăsător? Ai discutat cu blândețe cu un frate care a făcut fapte rele? Când ți-a zis ultima oară cineva că prin faptele tale L-ai arătat pe Dumnezeu?
(3) În zilele noastre, încurajarea este unul din lucrurile care lipsesc cel mai mult din biserici. Din acest motiv, se spune că omul trăiește cu o încurajare câteva luni. Când ai încurajat ultima oară pe cineva? Cum ar trăi și cum am sluji frații și surorile dacă ne-am încuraja mai mult?
(4) Ce te oprește din a veghea asupra fraților și surorilor? Oare nu lipsa vegherii din viața ta?
Ștefan Păcurar – student Universitatea „Emanuel” din Oradea
