Explicații biblice 28 aprilie

Data: 28 aprilie 2019 

Tema: Biserica sănătoasă – şansa societăţii: puterea învierii lui Cristos

Text: Ioan 20:1-23

Verset de aur: Filipeni 3:10-11

Ideea centrală: Puterea învierii lui Cristos s-a manifestat şi continuă să se manifeste prin mărturia lui Cristos, mângâierea lui Cristos, mijlocirea lui Cristos, mântuirea lui Cristos şi mandatul lui Cristos.

Scopul lecţiei: să ne încurajeze să trăim cu credinţa deplină ancorată în Cristos, a cărui înviere a adus binecuvântări eterne în vieţile celor care cred în El.

Explicaţii contextuale şi exegetice:

Învierea lui Isus Cristos este adevărul central al credinţei creştine. Creştinismul stă în picioare sau cade în funcţie de adevărul cu privire la învierea Domnului.

Nu este de mirare că fiecare evanghelist a acordat o atenţie maximă evenimentului învierii Domnului, iar sub călăuzirea Duhului Sfânt a căutat fiecare să scoată în evidenţă un anumit aspect.

Ioan îşi scrie materialul în aşa fel încât să arate că puterea învierii lui Cristos s-a manifestat şi continuă să se manifeste prin mărturia lui Cristos, prin mângâierea Sa, prin mijlocirea Sa, prin mântuirea Sa şi prin mandatul Său.

1. Puterea învierii manifestată în mărturia lui Cristos. 20:1-16; v.19

Cristos nu a lăsat ca asupra actului învierii Sale să planeze incertitudinea. Mărturia Sa este esenţială pentru credinţa creştină, deoarece ea are mai presus de orice mărturia Celui care a fost mort.

De fapt, timp de patruzeci de zile Isus a rămas pe Pământ tocmai pentru a face cunoscută mărturia Sa la destui oameni, în aşa fel încât aceasta să fie demnă de crezare pentru orice om care este gata să accepte un adevăr dovedit.

Astfel că noi suntem chemaţi să credem un adevăr fundamental care este însoţit de mărturia puternică a Celui are a experimentat moartea şi învierea.

Ioan însuşi a crezut când a fost confruntat cu mărturia de necontestat şi plină de putere a Cristosului înviat (20:8).

2. Puterea învierii manifestată în mângâierea lui Cristos. 20:14-17

Arătările lui Cristos după înviere au fost însoţite de mângâiere. Numai o persoană vie avea capacitatea să aducă mângâiere în inimile celor îndureraţi, aşa cum a fost Maria Magdalena.

Cristosul înviat are putere să mângâie pe cei nevrednici, dar care nu se mulţumesc cu mângâierea din altă parte. Mângâierea Lui este pentru cei ca Maria, pe care o vedem în postura unei femei disperate din cauză că l-a pierdut pe Domnul. Mângâierea Lui este pentru unul ca Petru care s-a lepădat de El, dar plânge plin de remuşcare.

Mângâierea Lui este pentru cei care sunt asemenea ucenicilor: speriaţi, fricoşi, debusolaţi, dar cu gândul la Domnul.

Mângâierea lui este pentru cei puţin credincioşi, ca Toma, dar care tot nu se îndepărtează de locul unde Domnul Îi poate întâlni şi cerceta.

Mângâierea lui Cristos Cel înviat este cu atât mai specială, cu cât nu a fost însoţită de nici un reproş faţă de cei pe care i-a întâlnit.

Dar mai ales, mângâierea oferită de Cristos se datorează noului gen de relaţie pe care, după înviere, avea să-L instituie faţă de credincioşi. Învierea Sa avea să ne transforme în postura de fii ai Tatălui din cer(v.17). Prin moartea şi învierea Sa glorioasă, noi am fost înfiaţi de Dumnezeu.

Acel gen nou de relaţie adus de învierea Sa se referă şi la cel de frate (v.17). Înainte i-a numit pe ucenici, prieteni(Ioan 15:14). Drumul de la prieten la frate a fost moartea. Cristos S-a făcut frate cu noi în moarte (Evrei 2:9-18). Când a luat păcatele noastre asupra Lui, El era fratele nostru (noi am devenit fii prin înfiere, El este Fiu prin natura Sa din eternitate.

Mângâierea învierii este că Isus Cristos a devenit frate cu cei care murind împreună cu El au vrut să şi trăiască alături de El.

Suntem fraţii Domnului nu doar pentru că El S-a identificat cu păcatele noastre, ci şi pentru că ne-a aşezat în locurile cereşti, făcându-ne părtaşi la slava pe care o are El în cer.

3. Puterea învierii manifestată în mijlocirea lui Cristos. 20:17

Exegeţii explică acest verset în mod diferit. Cei mai mulţi spun că Domnul Isus i-a sugerat Mariei că genul de relaţie cu care s-a obişnuit ea, va fi altul, va fi vorba despre o relaţie spirituală mijlocită de prezenţa Duhului Sfânt, deoarece Cristos urma să plece în cer. Dar atunci de ce la mai puţin de o săptămână l-a invitat pe Toma şi pe ceilalţi ucenici să-L atingă?

Cel mai probabil, Domnul Isus S-a dus imediat după înviere în cer la Tatăl, exact aşa cum i-a spus Mariei.

Isus nu era condiţionat de nimic ca să putem spune că nu era posibil acest lucru. Cele patruzeci de zile petrecute pe pământ după înviere au fost pentru evidenţa mărturiei Sale.

Înţelegem mai bine de ce a trebuit să meargă Cristos în cer, dacă ne aducem aminte că mai presus de lucrurile de pe pământ, El trebuia să curăţească lucrurile din cer (Evrei 9:23).

Dumnezeu a poruncit să se construiască Cortul întâlnirii care era de fapt o copie a Cortului din cer (Evrei 8:2,5).

Când a murit, Cristos a luat păcatele noastre şi în limbajul Vechiului Testament le-a dus în domeniul lui Azazel. Dar lucrurile din cer au rămas necurăţite. De aceea, Cristos S-a dus în cer, curăţind lucrurile din cer cu sângele Său (Evrei 9:23, 24).

Din acest motiv i-a spus lui Maria să nu-L atingă şi de aceea era important ca ucenicii să ştie ce face El şi unde merge.

Indiferent când S-a întâmplat acest lucru, este clar că învierea a făcut posibil ca Isus Cristos să şadă în cer, la dreapta Tatălui, de unde mijloceşte pentru noi în mod perfect.

Accesul nostru la Dumnezeu Tatăl se face în baza morţii şi învierii lui Cristos, precum şi a faptului că El este în cer în calitate de Mijlocitor.

4. Puterea învierii manifestată în mântuirea lui Cristos. 20:21-23

Cristos avea să ofere mântuire în baza a ceea ce a realizat la cruce, dar dacă nu ar fi înviat, mântuirea oamenilor nu ar fi fost posibilă. De aceea, învierea Sa ne spune tuturor că jertfa Lui a fost acceptată de Dumnezeu Tatăl şi în acest fel mântuirea este o realitate pe care o poate experimenta orice om de pe acest pământ.

Ucenicii erau trimişi să proclame această mântuire care se poate primi prin credinţa în Cristosul mort şi înviat.

Din clipa învierii Sale, izvorul mântuirii era deschis tuturor. Moartea lui Cristos pentru păcat, proclama că suntem iertaţi de vină şi că nu mai trebuie să suferim condamnarea. Dar învierea avea să desăvârşească această proclamare, spunând nu doar că suntem iertaţi, ci şi că putem trăi o viaţă nouă împreună cu El.

Astfel că Evanghelia mântuirii nu are de-a face numai cu iertarea, ci şi cu umblarea cu Dumnezeu prin Cristos şi pregătirea în vederea aşezării pentru totdeauna în glorie cu Domnul Isus Cristos.

5. Puterea învierii manifestată în mandatul lui Cristos. 20:21-23

Mesajul mântuirii prin Cristos Cel înviat este atât de important încât toţi oamenii trebuie să-l audă. Dar cum anume avea să ajungă vestea mântuirii la urechile tuturor oamenilor? Pentru ca acest lucru să fie posibil, Cristos a dat mandatul propovăduirii Evangheliei, fraţilor Lui, adică credincioşilor, dar mai întâi i-a abilitat pentru această slujire.

În legătură cu v.22, unii sunt de părere că Isus S-a referit la Rusalii, dar trebuie să avem în vedere că afirmaţia Domnului a fost la prezent şi nu la viitor.

Alţii consideră că, deoarece Isus a folosit forma nearticulată „Duh Sfânt”, le-a dat nu Duhul în plinătatea Lui, ci doar o lucrarea a Duhului Sfânt, necesară pentru misiunea primită.

Rezerva cea mai mare vine din afirmaţia făcută de Domnul că Duhul nu poate veni până când va fi proslăvit Isus (Ioan 7:39).

Dar Scriptura foloseşte expresia proslăvirii atât la înălţarea lui Cristos, cât şi la proslăvirea prin moarte (Ioan 12:23). 

Dacă admitem că afirmaţia din v.17 se referă la prezentarea lui Cristos înaintea Tatălui în dimineaţa învierii, atunci putem spune şi că Domnul Isus putea înzestra cu Duhul Sfânt oricând din momentul acela.

Această afirmaţie nu alterează deloc rolul unic al Rusaliilor ca zi în care s-a format Biserica, Duhul Sfânt botezându-i şi adunându-i într-un singur trup pe toţi credincioşii.

Nu trebuie să ne temem de afirmaţia că umplerea cu Duhul Sfânt este o acţiune repetată. Duhul Sfânt se primeşte odată pentru totdeauna, dar de umplut trebuie să fim umpluţi continuu.

Comentând acest verset, Billy Graham scrie: „a fost un eveniment literal, nu o profeţie legată de Rusalii, dar acesta a fost doar începutul unei serii de minunate umpleri care au continuat pe tot parcursul vieţii lor.”(Billy Graham –Duhul Sfânt)

Expresia folosită de Domnul Isus pentru a sufla(enfuzao) este corespondentul grecesc al ebraicului bara din Geneza, expresie folosită pentru crearea omului, când Dumnezeu a suflat în om suflare de viaţă (Geneza 2:7).

Efectiv, acela a fost un act de creaţie care marca începutul unei vieţi noi prin Duhul. Din oameni morţi spiritual, Cristos a făcut oameni în care a aşezat viaţa veşnică, viaţă prin Duhul Sfânt.

Versetul 23 conţine partea acestui mandat şi nu este nicidecum o pledoarie pentru cei care susţin că au primit de la Domnul puterea de a ierta păcatele.

O astfel de afirmaţie trebuie privită în lumina altor afirmaţii din Biblie în legătură cu acest subiect.

„…Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” (Marcu 2:7).

Cristos nu a corectat această afirmaţie, deoarece este adevărată, numai că a adăugat menţiunea că fiind Dumnezeu, şi El are calitatea de a ierta păcatele.

De aceea, afirmaţia din v.23 nu trebuie interpretată în sensul puterii de a ierta păcatele, ci în sensul declarativ. Adică, mergând în lume şi vestind Evanghelia, credincioşii au dreptul şi mandatul să declare că păcatele celor care cred în Cristos sunt iertate, iar păcatele celor care nu Îl acceptă pe Cristos rămân asupra lor, ducându-i la osândă.

Aplicaţii:

Este extraordinar să ştim că avem o credinţă care nu se bazează pe născociri şi fantezii, nici pe mituri sau pe ideile oamenilor, ci pe realitatea istorică, care pe lângă mărturiile altora, are în prim plan mărturia Celui înviat.

Puterea învierii este manifestată în mângâierea lui Cristos, astfel încât, dacă te numeri printre cei întristaţi, deznădăjduiţi, nemângâiaţi, cuprinşi de necredinţă şi incertitudini, Cristos Cel înviat este gata să îţi aducă mângâiere şi să îţi risipească temerile şi îndoiala.

Dacă crezi din toată inima că Dumnezeu l-a înviat pe Isus Cristos din morţi, te poţi bucura de privilegiul special de a fi numit alături de ceilalţi credincioşi, copil al lui Dumnezeu.

Învierea lui Cristos aduce celor ce cred în El o mângâiere veşnică, oferindu-le şansa nesperată de a fi fraţi ai Lui pe care să-i facă părtaşi la slava din cer.

Puterea învierii se manifestă în mijlocirea lui Cristos, ceea ce înseamnă că noi Îl avem în cer pe Domnul Isus care stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru oi.

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! (Romani 8:33-34).

Din acest motiv, Scriptura ne încurajează să venim cu orice fel de problemă, mai ales cu cele spirituale, înaintea tronului de har ca să găsim ajutor şi rezolvare.

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie (Evrei 4:14-16).

Deoarece moartea şi învierea lui Cristos au făcut posibilă acordarea mântuirii tuturor celor care primesc Evanghelia, credincioşii sunt chemaţi să ducă vestea bună tuturor oamenilor, chemându-i să creadă în Isus Cristos.

Sub stăpânirea şi călăuzirea Duhului Sfânt, credincioşii au primit autoritate de a declara că păcatele celor care cred în Cristos sunt iertate, iar păcatele celor care resping Evanghelia rămân asupra lor.

Nu trebuie să ne fie teamă să mărturisim, deoarece, Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne va învăţa să mărturisim prin puterea Lui şi nu bazaţi pe abilităţile noastre.

Mandatul mărturisirii Evangheliei Cristosului mort şi înviat, trebuie tratat cu maximă responsabilitate, având în vedere că este vorba despre iertarea veşnică a oamenilor sau de condamnarea eternă.

Sugestii practice:

Comparaţi şubrezimea altor sisteme religioase cu mărturia solidă a credinţei creştine care are la bază adevărul învierii lui Cristos.

Discutaţi despre felul în care aţi găsit mângâiere în braţele Domnului Isus cel înviat.

Descoperiţi cum îşi exercită credincioşii mandatul încredinţat de Isus Cristos şi oferiţi sugestii prin care putem îmbunătăţi îndeplinirea acestui mandat.

Întrebări de discuţii:

Enumeraţi şi alte mărturii, care, alături de mărturia Domnului susţin evenimentul învierii.

Care sunt domeniile în care cei credincioşi se pot bucura de mijlocirea lui Cristos la Tatăl?

De ce mijlocirea în vederea mântuirii este posibilă numai prin Isus Cristos?

Din ce motiv, numai realitatea învierii lui Cristos putea da naştere unei Evanghelii ca veste bună?

Cum ar trebui privit mandatul trimiterii, ştiind că este o poruncă, ţinând cont că suntem locuiţi de Duhul Sfânt şi că implică o atât de mare responsabilitate?

Păstor Daniel Chereji


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.