Explicații biblice 17 februarie

Data: 17 februarie 2019

Tema: Imperativul sfințeniei

Text: 1 Tesaloniceni 4:1-8

Verset de aur: Ioan 17:17

Idea centrală: Comportamentul creștin presupune trăirea în învățătura Domnului Isus, aplicând sfințirea în fiecare domeniu al trăirii. Duhul lui Dumnezeu lucrează în viața creștinului sfințire, în vederea împlinirii voii lui Dumnezeu în propria viață. 

Scopul lecției: Să înțelegem că viața de credință înseamnă mai mult decât cunoașterea unor aspecte de natură teoretică și să ne motiveze să trăim o viața sfântă, conștientizând fiecare domeniu al vieții în care trebuie aplicată sfințirea. 

Explicații contextuale și exegetice:

Tesalonicul era o cetate liberă, capitala provinciei romane Macedonia. Era un oraș prosper la Marea Egee. Orașul era situat pe Via Egnatia, ruta comercială care lega cetatea Dyrrachium de Istanbulul de azi. Era un oraș administrativ pentru nordul Greciei. Prin urmare, și ideile lumii de atunci ajungeau mult mai repede la cei din Tesalonic. 

Biserica din Tesalonic a fost fondată în anul 50 d.Hr., după ce Pavel, împreună cu Sila și Timotei, a părăsit Filipi în cea de-a doua călătorie misionară (Faptele apostolilor 17:1-9). Pavel a rămas în Tesalonic trei sabate succesive, predicând în sinagogă, iar apoi a stat pentru o vreme în casa lui Iason. Din cauza iudeilor revoltați, Iason și alți creștini au fost tâtâți în fața magistraților, cerându-li-se să nu tulbure ordinea existentă. 

1 Tesaloniceni a fost scrisă, cel mai probabil, din Corint. A fost scrisă în perioada 50-51 d.Hr. la scurt timp după vizita inițială în Tesalonic. Noii credincioși se confruntau cu probleme serioase, iar Pavel știa acest lucru. Pavel l-a trimis pe Timotei în Tesalonic care i-a adus vești despre starea credincioșilor. Două sunt temele majore care pot fi desprinse ca răspunsuri ale apostolului la provocările cu care se confruntau tesalonicenii creștini: sfârșitul lumii și sfințirea. 

În acea vreme, societatea romană avea foarte puține interdicții în privința sexualității. În acest context, Pavel le spune creștinilor că relațiile sexuale în afara căsătoriei fac rău ambilor parteneri și duc la un comportament social incorect. Atracția vechilor căi era foarte puternică pentru noii convertiți. 

În acest paragraf vedem preocuparea lui Pavel pentru căsătorie și familie. Jurămintele de căsătorie din orașele păgâne nu spuneau nimic despre puritate, așa că acolo era un mare pericol de imoralitate în viețile acestor noi creștini. Deși dragostea și puritatea au triumfat în multe cămine păgâne, atmosfera generală a acestor orașe-state, înainte de răspândirea evangheliei, era una de poftă și egoism. Creștinul are responsabilitatea zidirii unui cămin creștin care să-L glorifice pe Dumnezeu, așa că Pavel începe de la aceasta idee. 

Imoralitatea este la bază egoism și furt. Astfel, Pavel îi îndeamnă să trăiască pentru a plăcea lui dumnezeu, și nu lor înșiși. El le-a dat un exemplu (2:4) și acum aștepta ca ei să-l urmeze. Le-a poruncit din partea Domnului să trăiască în sfințenie și curăție prin puterea lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu pentru viața lor era ca ei să fie sfințiți. Cuvântul sfințit înseamnă pus deoparte pentru un scop. Credinciosul a fost pus deoparte pentru Dumnezeu. Avem o responsabilitate zilnică de a ne dedica mai mult lui Dumnezeu, așa încât în trup, suflet și duh să aparținem în totalitate lui Dumnezeu. Nimic nu întinează o persoană așa de tare cum o face păcatul sexual (2 Cor. 7:1; 1 Cor. 6:13-20). Oamenii care își calcă jurământul căsătoriei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu, a lor înșiși și a celorlalți creștini, iar aceștia vor fi tratați de Dumnezeu potrivit adevărului. 

Vasul din vesetul 4 se poate referi fie la trupul credinciosului, fie la soție (1 Petru 3:7). În fiecare caz, aceste vase au fost cumpărate prin sângele lui Cristos, sfințite prin Duhul (1 Cor. 6:9-11) și trebuie folosite pentru gloria lui Dumnezeu. A disprețui avertizările lui Dumnezeu cu privire la păcatul sexual înseamnă a-L întrista pe Duhul și a invita disciplinarea. 

Înemnul din primele două versete adresat de Pavel, care precede instrucțiunile specifice pe care urmează să le dea, este recomandabil din cel puțin două puncte de vedere: tonul său autoritat și accentul pe care îl pune pe a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. 

Observăm autoritatea cu care îi învață Pavel pe oameni în ce privesc aspectele etice. Ceea ce Pavel îi roagă și îndeamnă ține de modul în care creștinii trebuie să trăiască. Fie că Pavel îndeamnă, fie că învață, el se asociază cu îndrăzneală cu Domnul Isus în ce îi învață pe alții. Este clar că atunci când Pavel propovăduiește evanghelia și când oferă învățături etice, el pretinde că vorbește cu autoritatea delegată de la Dumnezeu. 

Temelia învățăturii etice a lui Pavel este necesitatea trăirii pentru ca toți creștinii să fie plăcuți lui Dumnezeu (v.1). Alternativa înfricoșătoare este a nu-i fi pe plac lui Dumnezeu sau a întrista Duhul Sfânt. Găsim aici un principiu etic practic ce să ne călăuzească pentru trăirea noastră creștină de zi cu zi. 

Nu ne surprinde faptul că apostolul începe cu subiectul sexului, ținând cont de contextul cultural. Tesalonicul și Corintul erau renumite pentru imoralitatea lor. În Corint, Afrodita, zeița greacă a iubirii și frumuseții, pe care romanii o numeau Venus, își trimitea prostituatele să bântuie străzile în timpul nopții. Tesalonicul era cunoscut pentru cultul zeităților, ale căror rituri promovau o imoralitate crasă în numele religiei. 

Prima jumătate a versetului 4 conține cea mai dificilă expresie din întreaga epistolă. Afirmația este că fiecare trebuie să învețe să își dobândească propriul vas în sfințenie și cinste. Comentatorii au avut păreri împărțite cu privire la ce se înțelege prin vas, dacă este o metaforă pentru soție, sau pentru trup. Dacă prima variantă este corectă, Pavel îl îndeamnă pe fiecare credincios să aibă soție. Dacă a doua variantă este corectă, credinciosul trebuie să ajungă să își stăpânească trupul, sau să își controleze propriul corp, instinctele. 

Oricum, principiul lui Pavel este că singurul context hotărât de Dumnezeu pentru practicarea contactului sexual este cel al căsătoriei heterosexuale și monogame. Pavel trece de la primul principiu la cel de-al doilea, care spune că fiecare trebuie să trăiască în sfințenie și cinste. El așază în contrast comportamentul onorabil din căsătorie cu aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. Pavel afirmă că este posibil ca partenerii de căsătorie să fie cu vicleșug și nedreptate unul față de celălalt. 

Realitatea este că diferența dintre poftă și dragoste, dintre practicile sexuale dezonorante care se folosesc de partener și adevărata dragoste care îl onorează, dintre dorința egoistă de a poseda și dorința altruistă de a iubi, prețui și respecta este imensă. Într-adevăr Domnul pedepsește toate aceste lucruri, pentru că El însuși veghează asupra aspectelor intime ale vieții. El detestă orice formă de exploatare umană, inclusiv ce este numit uneori exploatare sexuală. Se poate ca un asemenea comportament să nu fie sancționat de instanțele umane de judecată, dar ele nu vor rămâne nepedepsite în fața instanței lui Dumnezeu. Dumnezeu este alături de cel abuzat, pentru că Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire (v.7). De aceea, cine nesocotește aceste învățături, nesocotește nu un om, ci pe Dumnezeu în calitate de Creator și dădător al Duhului Sfânt (v.8). 

Conform planului lui Dumnezeu, contextul relațiilor intime este cinstirea. Învățăturile apostolului sunt clare, deschise, practice și autoritare. Astfel de lucruri trebuiau să audă noii convertiți. Este important să știm că acest paragraf este un exemplu de etică teologică, etică născută din doctrina creștină despre Dumnezeu. Dacă păgânii se comportă într-un anume fel pentru că nu îl cunosc pe Dumnezeu, creștinii trebuie să se comporte într-un mod complet diferit, deoarece Dumnezeu este sfânt și se revelează în Scriptură. Acest pasaj arată locul pe care îl ocupă Dumnezeu în concepția lui Pavel despre etică. El pune împreună voia lui Dumnezeu, judecata Acestuia, chemarea Lui și darul Duhului Sfânt, transformându-le în temeiul apelului său de a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. 

Rezumând, putem spune că Pavel în acest pasaj face un apel la sfințire, explică că voia lui Dumnezeu este sfințirea creștinului, arată că Duhul lui Dumnezeu este un Duh Sfânt dat tuturor celor care sunt ai Săi, pentru a-i face sfinți (2 Tesaloniceni 2:13). De asemenea, se arată că judecata lui Dumnezeu vine peste orice lipsă de sfințenie (v.6). 

Aplicații:

  1. Gândește-te la modalități prin care poți fi plăcut lui Dumnezeu. Aplică cerințele lui Dumnezeu la viața de familie. 
  2. Compară modul în care trăiesc oamenii în imoralitate sexuală cu principiile biblice din acest domeniu. 
  3. Amintește-ți de învățăturile Domnului Isus despre familie și discută-le cu cei din familia ta și cu alți credincioși. Poți discuta și cu cei necredincioși despre ce ne învață Biblia cu privire la sfințirea în viața de familie. 

Sugestii practice:

  1. Caută în Biblie pasaje despre viața de familie și sfințire.
  2. Cere-i iertare lui Dumnezeu pentru tot ce ai greșit față de soțul sau soția ta. 
  3. Angajează-te să trăiești în sfințenie, pentru binele tău, al familiei tale și pentru mărturia ta de creștin. 

Întrebări pentru discuție:

  1. 1. Ce înseamnă pentru tine a fi plăcut lui Dumnezeu?
  2. 2. În ce fel crezi că se aplică sfințirea în relațiile intime?
  3. 3. Care sunt lucrurile care trebuie să le schimbi în viața ta pentru a avea o familie binecuvântată?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.