Explicații biblice 3 martie

Data: 3 martie 2019

Titlul lecției: Păstrarea sfinților în har

Text: 1 Petru 1:3-16; Isaia 41

Verset de aur: 1 Petru 1:5;

Ideea centrală: Dumnezeu este credincios și va duce până la capăt mântuirea noastră; deci și noi să Îi rămânem credincioși, păstrând credința și progresând în sfințenie.  

Scop: Să ne asigure de credincioșia lui Dumnezeu, în procesul mântuirii noastre. Să ne motiveze la o viață de credincioșie față de Dumnezeul mântuirii noastre.  

Explicații contextuale și exegetice:

Apostolul Petru le scrie această scrisoare creștinilor din Asia Mică (1:1), cu scopul de a-i încuraja în suferințele prin care treceau datorită prigoanei (1:7, „încercarea credinței voastre”). Iar temeiul încurajării este „nădejdea vie” a mântuirii prezente și viitoare (1:3-5).

Prima secțiune majoră a scrisorii (1:3-2:10) îmbină privilegiile și responsabilitățile celor care sunt mântuiți. Prin nașterea din nou (1:3), credincioșilor le este asigurată mântuirea viitoare, eschatologică (1:4-5). Această mântuire este, de altfel, moștenirea cerească a fiecărui credincios (1:4). Mai mult, nu doar nașterea din nou asigură finalitatea procesului mântuirii (cf. 1:9), ci și „puterea lui Dumnezeu”, care devine eficientă în viața creștinului prin credință (1:5). 

Chiar în vremea de acum, marcată de „încercare” și întristare”, creștinii au motive de bucurie: „în ea [adică în această vreme] voi vă bucurați mult” (1:6). Credința, pentru care sunt prigoniți în prezent sau care le este testată prin focul încercării, are ca finalitate mântuirea viitoare, „la arătarea lui Isus Hristos” (1:7-9). Mântuirea este un proces, iar credința îi asigură continuitatea și finalitatea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu (1:3-5), parcurgerea acestui proces al mântuirii este asigurată de la primul pas („nașterea din nou”) până la ultimul („arătarea lui Isus Hristos”). 

În vv.10-12, apostolul Petru deschide o scurtă paranteză, în care oferă o perspectivă istorică cu privire la glorioasa noastră mântuire: oferită din inițiativa lui Dumnezeu (1:3, „Binecuvântat să fie Dumnezeu… care… ne-a născut din nou”), prin moartea și învierea lui Isus Hristos (1:3, 11, „patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate”; „prin învierea lui Isus Hristos din morţii”), prin lucrarea Duhului (1:12, „prin Duhul Sfânt trimis din cer”), prin Evanghelie (1:12 „cei ce v-au propovăduit Evanghelia”) și prin har (1:10, 13 „harul care vă era păstrat vouă”; „harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos”). Profeții au încercat să o înțeleagă, îngerii au așteptat să o vadă realizată; dar creștinii sunt cei care o experimentează pe deplin. 

După ce apostolul Petru aduce în discuție siguranța (1:3-5), bucuria (1:6-9) și gloria mântuirii (1:10-12), secțiunea 1:13-2:3 este dominată de responsabilitățile celui mântuit, care trebuie să trăiască la înălțimea acesteia. Sub-secțiunea 1:13-16 are ca punct central trăirea în sfințenie, după modelul divin: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” (1:16). Modelul de sfințenie este Dumnezeu (1:15, „după cum Cel ce v-a chemat este sfânt…”), iar la acest model desăvârșit avem acces prin intermediul Scripturilor (1:16, „Căci este scris…”). Sfințirea trebuie să fie un proces continuu (1:14 „nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată”) și trebuie să cuprindă toate domeniile existenței (1:15„în toată purtarea voastră”). Pentru a fi parte activă a procesului de sfințire, credincioșii trebuie să își „pregătească mintea pentru acțiune” (1:13), și „să fie [mereu] treji” (1:13), nepermițând poftelor păcătoase să îi întoarcă la modul de viață din trecut (1:14). Și chiar dacă acest proces al sfințirii este nedesăvârșit pe acest pământ, „harul… adus la arătarea lui Isus Hristos” va acoperi orice neajuns și va desăvârși orice slăbiciune (1:13). 

Așadar, ca urmare a faptului că au fost răscumpărați (1:3-12), credincioșii trebuie să trăiască sfințirea (1:13-2:3), până la momentul glorificării lor, „la arătarea lui Isus Hristos” (1:7, 13). Modelul sfințeniei este Dumnezeul revelat în Scripturi (1:15-16); procesul sfințeniei este caracterizat de acțiune voită, continuitate și integralitate (1:13-14); iar desăvârșirea sfințeniei este realizată prin harul lui Isus Hristos (1:13). 

Așadar, apostolul Petru îmbină siguranța mântuirii (partea divină) și responsabilitatea mântuirii, care este sfințirea progresivă (partea umană). Mai mult, parcurgerea procesului de mântuire este asigurată de Dumnezeu, de la primul până la ultimul pas (partea divină); iar credinciosul parcurge acest proces prin credință (partea umană). Această conlucrare divino-umană este redată în „Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist – UBCBR” în următorul articol: 

Noi credem şi mărturisim că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinței personale şi a credinței, e păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioșie (când de bună voie părăsește această păstrare). În acest scop a dăruit credincioșilor Duhul Sfânt să-i mângâie, lumineze, călăuzească şi să-i desăvârșească. Această conlucrare între Duhul Sfânt şi om se vede în toate laturile vieţii.

Aplicații: 

1) De secole, dezbaterile pe tema pierderii sau nepierderii mântuirii s-au dovedit fără finalitate (și de multe ori fără un beneficiu real); la fel stau lucrurile și în cazul dezbaterilor despre suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea umană. Scriptura, însă, prezintă ambele perspective, lăsându-le într-o tensiune creativă. Pentru a rămâne fideli Scripturii, trebuie să le afirmăm pe amândouă, păstrând aceeași tensiune care ne amintește că logica lui Dumnezeu este diferită de logica noastră (Rom. 11:33-34). Dumnezeu este credincios, ducând până la capăt mântuirea noastră; iar noi trebuie să Îi rămânem credincioși, ducându-ne mântuirea până la capăt (Fil. 2:12-13).       

2) Chiar dacă doctrina biblică a mântuirii a fost intens dezbătută în istoria creștinismului, chemarea biblică la sfințenie este fără echivoc. Cum ar arăta creștinismul baptist din România dacă la dictonul lui Johann Gerhard Oncken, „Fiecare baptist, un misionar!”, l-am adăuga și pe acesta „Fiecare baptist, un sfânt contemporan!” – și l-am și pune în aplicare cu toată seriozitatea?    

3) John Newton, autorul imnului „Mărețul har”, descria procesul sfințirii prin aceste cuvinte: „Nu sunt ceea ce ar trebui să fiu. Nu sunt ceea ce aș vrea să fiu. Nu sunt ceea ce într-o zi glorioasă am să fiu. Dar nici nu sunt ce am fost. Și prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.” Analizați-vă personal parcursul vieții de credință: cum erați în trecut, la începuturile umblării cu Domnul, și cum sunteți în prezent. Care sunt termenii care vă descriu cel mai bine parcursul: progres, stagnare sau regres?

Sugestii practice: 

1) În această săptămână, rugați-vă pentru creștinii care sunt persecutați pentru credința lor, mai ales cei din țările: Coreea de Nord, Afganistan, Somalia, Sudan și Pakistan. Conform datelor oferite de organizația Open Doors, acestea sunt țările în care persecuția actuală este cea mai aprigă.    

2) În această săptămână, rugați-vă pentru o persoană cunoscută care „a căzut de la credință”. Faceți-vă timp pentru a sta de vorbă cu ea. Cu dragoste, răbdare și tact, încurajați-o să revină pe calea credinței.  

Întrebări pentru discuții:

1) Oferiți exemple concrete, din viața creștină zilnică, de îmbinare armonioasă a siguranței divine a mântuirii și a responsabilității umane în procesul mântuirii. 

2) „1 Petru” a fost scris în contextul persecuțiilor zonale. Dacă ați trăit în perioada comunistă și puteți face o comparație cu zilele de libertate din prezent, care perioade credeți că sunt mai nefavorabile credinței și sfințeniei – cele de persecuție declarată sau cele de seducție fină? Exemplificați.  

3) Care sunt astăzi dușmanii feroce ai sfințeniei? Cu ce fel de ispite vă confruntați cel mai adesea? Și care vă duc cel mai frecvent la păcătuire? 

4) Analizați, în contextul lor biblic, următoarele sintagme pauline: „ați căzut din har” (Gal. 5:4); „au căzut din/de la credință” (1 Tim. 1:19); și „pofta le desparte de Hristos” (1 Tim. 5:11). Arătați considerație față de poziții teologice diferite de ale dumneavoastră.  

Amiel Drimbe, Institutul Teologic Baptist București 


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.