Explicații biblice 24 martie

Data: 24 martie 2019

Titlul lecției: Judecata finală

Text: Apocalipsa 20:11-15

Verset de aur: 2 Corinteni 5:10

Ideea centrală: Toți oamenii se vor înfățișa la judecata finală a lui Dumnezeu, pentru a da socoteală de faptele lor. Unii vor fi condamnați pentru vecie, alții vor primi răsplata eternă. Diferența dintre unii și alții o face jertfa lui Isus Cristos.   

Scop: Să ne amintească importanța eternă a mântuirii. Să ne motiveze să facem fapte vrednice de mântuirea aceasta. 

Explicații contextuale și exegetice:

Ultima secțiune circulară a Apocalipsei anunță triumful lui Dumnezeu peste întreaga creație (17:1-20:15). Ca exprimare decisivă a acestui triumf, secțiunea se încheie cu judecata finală a omenirii (20:11-15). De fapt, biruința finală a lui Dumnezeu și a poporului Său este o temă centrală în Apocalipsa (e.g., 2:7, 11, 17; 3:5, 12, 21; 5:5; 12:11; 15:2; 17:14; 21:7). 

Întregul sistem al răului a fost eradicat din Univers (20:1-10). Iar omenirea, înzestrată cu capacitatea de-a alege binele sau răul, stă acum în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu (20:11-15). Pentru ca cei care au ales sistemul diabolic al lumii să fie pedepsiți; iar cei care au ales calea lui Dumnezeu să fie răsplătiți (20:15). Cel care stă pe scaunul de judecată este Dumnezeu (cf. 4:1-11), care va judeca lumea prin intermediul Fiului Său (cf. Mat. 25:31-46; Ioan 5:22; Rom. 14:10; 2 Cor. 5:10). „Mărimea” scaunului de judecată arată puterea și importanța Judecătorului, iar „albul” transmite ideea de biruință și corectitudine (20:11a; cf. 3:4): judecata Lui va fi dreaptă și definitivă. 

Vechea creație („cerul și Pământul”), coruptă de răzvrătire, păcat, haos și moarte, fuge din fața scaunului de judecată, ca semn al trecerii ei definitive (20:11b). Noua creație a lui Dumnezeu o va înlocui pe cea veche (cf. 20:11b; 21:1) și nimic din ceea ce s-a împotrivit lui Dumnezeu nu își va găsi locul în „cerul nou” și pe „pământul nou” (cf. 2 Pet. 3:7, 10-13). 

Odată cu intrarea în scenă a omenirii, judecata trece de la nivel cosmic (20:11b) la nivel individual (20:12a, 13): („apoi am văzut… și am văzut”). Nimeni nu poate evita judecata („mari și mici… Fiecare a fost judecat după faptele lui.”). Fiecare persoană, fără nici o excepție, se va înfățișa în fața Judecătorului (20:13; cf. 2 Cor. 5:10); cele trei domenii ale morții („marea”, „moartea” și „Locuința morților/Hades”) îi cuprinde pe toți oamenii care au trăit și murit vreodată pe Pământ. Menționarea celor trei domenii întărește ideea de universalitate.  

Judecata se va face pe baza unor cărți în care sunt consemnate faptele fiecărui om care a trăit vreodată (20:12; cf. Dan. 7:10b). Verbul „a deschide” este la pasiv (20:12), comunicând  ideea că Dumnezeu este Cel care deschide cărțile (passivum divinum). Faptul că oamenii vor fi judecați în conformitate cu faptele făcute în timpul vieții este o temă recurentă în Apocalipsa (2:2; 3:1; 14:13; 16:10-11; 18:5-6; 20:13; 22:12). Iar toți cei care vor fi judecați doar pe baza faptelor sunt pierduți pentru totdeauna (20:12b, 15; cf. Isa. 64:6; Rom. 3:9-12). Pentru aceștia, cărțile judecății sunt, de fapt, cărți ale condamnării. 

Între cărțile de judecată se distinge, însă, „Cartea Vieții” (cf. Ex. 32:31-33; Ps. 69:28; Dan. 12:1; Lc. 10:20; Fil. 4:3; Ev. 12:23), „Carte” deja menționată în Apocalipsa (3:5; 13:8; 17:8; vezi și 21:27). „Cartea vieții” a fost scrisă înainte de întemeierea lumii (13:8; 17:8), iar numele scrise în Ea pot fi șterse ulterior (Ex. 32:31-33; Ps. 69:28; Apoc. 3:5). În funcție de sistemul teologic adoptat (e.g., calvinist sau arminian), exegeții sunt împărțiți: unii consideră că, în Carte, sunt scrise numele tuturor oamenilor care vor popula Pământul (dar vezi 13:8; 17:8); alții, consideră că sunt trecute doar numele celor mântuiți. Oricare ar fi interpretarea, la momentul judecății, Cartea va conține doar numele celor mântuiți pe baza jertfei Mielului (cf. 13:8). Cărțile de judecată accentuează relația dintre om și propriile fapte. „Cartea vieții” vorbește despre relația dintre om și jertfa lui Cristos. În primul caz, oamenii sunt condamnați la iad pe baza faptelor; în al doilea, oamenii sunt acceptați în noua creație pe baza jertfei (20:15). Avem, așadar, contrastul dintre faptele omului și harul lui Dumnezeu. 

Cei scriși în „Cartea vieții” sunt și ei judecați după faptele lor (20:12-13; cf. 2 Cor. 5:10). Dar nu pentru a fi condamnați, ci pentru a fi răsplătiți (cf. Ioan 5:24). Deși mântuirea nu este prin fapte, faptele contează: răsplătirea mântuiților depinde de ce și cât au făcut pentru Mântuitorul.       

Aplicații:

1. Apocalipsa a fost interpretată diferit, de-a lungul secolelor de creștinism. Chiar și interpretările cu privire la „Cartea vieții” diferă, după cum am văzut. Atunci când intrăm în dezbateri teologice și argumentăm perspective diferite, să nu uităm cuvintele scriitorului Alan Woods: „N-om fi toți în același capitol [cu referire la faptul că ne diferențiem în anumite privințe, n.n.], dar suntem toți în aceeași Carte [cu referire la eternitatea noastră comună, la faptul că avem numele scrise în Cartea vieții, n.n.].” Ceea ce ne unește este mult mai important decât ceea ce ne diferențiază. 

2. Abia atunci, când vom sta la judecata finală a lui Dumnezeu și veșnicia se va deschide sub ochii noștri, vom începe să realizăm cu adevărat cât de măreț este harul mântuirii și cât de binecuvântați suntem să avem numele scrise în Cartea vieții. Abia atunci, când vom vedea grosimea paginilor în care s-au consemnat toate gândurile, vorbele și faptele noastre nelegiuite, vom aprecia, la adevărata valoare, sângele Mielului care le-a șters pe toate. Chiar dacă acum avem doar percepții umbrite cu privire la grandoarea mântuirii noastre, să ne trăim viața de zi cu zi ca gest de recunoștință față de această „mântuire așa de mare” (Ev. 2:3). 

3. La judecata finală, vom da socoteală de gândurile (Mat. 5:27-30), vorbele (Mat. 12:36-37) și faptele noastre (Apoc. 20:12-13). Prin urmare, trebuie să veghem zilnic la viața noastră, în totalitatea ei: gândurile să ne fie aservite lui Cristos (2 Cor. 10:6), vorbirea să ne fie dreasă cu sare (Col. 4:6) și faptele să reflecte mântuirea noastră măreață (Efes. 2:10).  

4. La judecata finală, diferența dintre rai și iad o va face jertfa lui Cristos (Apoc. 20:15). Conștienți de aceasta, să (re)aprindem în noi pasiunea pentru evanghelizare, spunându-le la cât mai mulți despre Domnul și mântuirea Lui veșnică.   

Sugestii practice: 

1. Se spune că sunt necesare 21 de zile pentru a-ți forma un obicei nou. În următoarele trei săptămâni, petreceți în fiecare seară câteva minute în care să analizați gândurile pe care le-ați avut și cuvintele pe care le-ați rostit pe parcursul zilei. Pocăiți-vă de toate gândurile și vorbele care nu l-au onorat pe Dumnezeu. 

2. În această săptămână, vorbiți-i unei persoane despre Domnul Isus Cristos și despre jertfa Lui, prin care suntem mântuiți și pe baza căreia vom fi primiți în veșnicie. 

Întrebări pentru discuții:

1. În Apoc. 20:13 ni se spune că „fiecare a fost judecat după faptele lui”, inclusiv cei mântuiți (cf. 2 Cor. 5:10). Cum explicați, atunci, afirmația Domnului Isus din Ioan 5:24 („Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.”)? 

2. Ce credeți, cine sunt cei scriși în „Cartea vieții”, încă de la întemeierea lumii (Apoc. 13:8; 17:8)? Răspundeți la această întrebare arătând respect față de perspectivele diferite ale fraților de credință.  

3. Există o ordine în desfășurarea judecății finale – întâi Biserica, apoi lumea? Dar grade diferite de exigență – pentru unii creștini judecata fiind mai aspră, iar pentru alții mai blândă? Explicați următoarele texte: 1 Petru 4:17; Iacov 3:1. 

Amiel Drimbe, Institutul Teologic Baptist București


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.