Data: 10 martie 2019
Titlul lecției: Biserica și statul
Text: Romani 13:1-7
Verset de aur: Matei 22:21b
Ideea centrală: Statul este intenționat și folosit de Dumnezeu pentru a pedepsi răul si a răsplăti binele.
Scop: Să ne învețe să apreciem autoritățile și să ne raportăm corespunzător la ele: cu supunere câtă vreme își îndeplinesc menirea, cu rezistență când intervin abuziv în viața noastră de credință.
Explicații contextuale și exegetice:
În capitolele 12 și 13 din Epistola către Romani, apostolul Pavel vorbește de împlinirea ‚legii lui Cristos’ prin a iubi pe aproapele ca pe sine cu o dragoste agape. În pasajul 13: 1-7, Pavel menționează unul din modurile în care este exprimată dragostea agape: recunoașterea pozitivă a formelor de guvernare și ascultarea de autorități.
Apostolul scrie acest pasaj unei minorități fără putere în mijlocul unui Imperiu oligarhic ostil; mai mult decât atât, creștinii proveniți din rândurile evreilor aveau cel puțin un trecut (dacă nu cumva și un prezent) marcat de o autentică ură față de autoritățile romane pentru că ocuparea țării însemna o negare a statutului de națiune aleasă (vezi și Deut. 17:15). Evreii au tolerat ocupația persană și egipteană după căderea monarhiei (586 î.d.C), însă jertfirea unui porc pe altarul templului din Ierusalim de către Antiochus IV (168 î.d.C) a dus la o revoltă împotriva seleucizilor care controlau țara. Succesul repurtat de Macabei în înlătura jugul cotropitor (secolele II și I î.d.C) a inspirat pe zeloții din perioada nou-testamentară; de fapt, aceștia au condus o revoltă împotriva Romei (66 d.C) care a fost dezastruoasă pentru evrei.
Evreii s-au răsculat în Roma, Alexandria refuzând să plătească taxe; împotriva împăratului Caligula care pretindea închinare față de el (39 d.C.).
Pavel însuși a fost acuzat în Tesalonic că se răzvrătește față de cezar (Fapte 17:7).
În acest context sensibil pentru evrei, Domnul Isus a cerut o atitudine reconciliantă față de autoritățile romane (Matei 22: 15-22). Pavel a avut acest mesaj pozitiv despre romani nu doar pentru că, la momentul scrierii (aprox. 57 d.C.) nu începuse prigoana (n-a uitat el că Domnul fusese răstignit cu acordul autorităților!), ci mai degrabă pentru că responsabilitatea civică este o expresie a ucenicie față de Domnul.
În pasajul studiat, Pavel vorbește despre ce ar trebui să facă statul: el este o structură civică organizată însărcinată de Dumnezeu cu răsplătirea binelui și pedepsirea răului (v. 4). În acea perioadă, imperiul roman era o oligarhie aristocratică, iar în practică un stat totalitar.
Ucenicii Domnului nu mai sunt „din lumea aceasta” (Ioan 17:13-16) fiind „străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13) cu o cetățenie în ceruri (Fil. 3:20), însă trebuie ca ei să se supună autorităților pentru că Împărăția lui Cristos nu a înlocuit-o pe a lui Cezar, ci lucrează în mijlocul ei.
Pavel nu ne spune nimic de cum anume să reacționeze creștinii atunci când statul își încalcă mandatul dat de Dumnezeu; aici se aplică Fapte 5: 29 – ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de stat atunci când statul cere închinarea care i se cuvine numai lui Dumnezeu (sau când o oprește).
În vv. 1 și 2, Pavel afirmă că Dumnezeu este sursa oricărei autorități, inclusiv a celei civile; pentru a fi respectată, autoritatea civilă nu trebuie să fie „creștină” – când Pavel a scris acest text, Nero era împărat la Roma! Pentru creștini, supunerea față de autorități este o datorie; și Statul are o datorie: să fie „slujitorul lui Dumnezeu” (v. 4) care să onoreze binele și să pedepsească răul (vv. 4, 6). Când statul se ridică împotriva lui Dumnezeu nu mai este un „slujitor”, ci ‚curva cea mare’ (Apoc. cap. 17 și 18). Numai 30 de ani după ce Pavel a scris epistola aceasta, împăratul Domițian (81-96 d.C.) s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său; când autoritățile cer închinare sau opresc închinarea, ascultarea față de Dumnezeu cere rezistență, nu supunere față de autorități (vezi Daniel 6).
Versetul 5 afirmă supunerea față de autorități într-un mod pozitiv – nu doar de pedeapsă, ci din îndemnul conștiinței; reversul este foarte important: atunci când conștiința nu îmi mai permite (trebuie să fie motive întemeiate – pretenții la închinare sau a fi oprit de la închinare față de Dumnezeu), pot să nu ascult Statul – în privința aceea.
Supunerea față de autorități înseamnă respect si a onora, dar și, practic, plătirea taxelor; pentru evrei, taxele pentru recensământ și cele „obișnuite” către autoritățile cotropitoare erau unele din cele mai greu de digerat efecte ale domniei străine (Tacitus scria despre un protest față de taxele mari în Roma, în anul 58, deci doar la un an după ce scria Pavel pasajul acesta).
Aplicații:
1) Credincioșii autentici trebuie să fie niște cetățeni-model care respectă legile, autoritățile, plătesc taxele si impozitele țării în care trăiesc; excepție face situația în care Statul interzice credinciosului să creadă și să își trăiască viața sa de credință sau când Statul – sau o persoană din el – pretinde „ce este al lui Dumnezeu.” Atunci Statul nu trebuie ascultat în acel domeniu, însă taxele trebuie plătite mai departe…
2) Biserica trebuie să fie liberă de interferențe exterioare – mai ales în raport cu autoritatea seculară, cu Statul, deoarece ea are un singur Domn, și anume Isus Cristos. De la El, ea primește tot ceea ce îi este necesar pentru existența și lucrarea sa.
Biserica nu ar trebui nici promovată, nici incomodată, sau, mai rău, persecutată de stat; tipul acesta de ecleziologie este numit Free Church („biserica liberă”).
3) O Biserică liberă într-un Stat liber duce în mod natural la principiul separării Bisericii de Stat, în sensul că fiecare din cele două entități este suverană în perimetrul ei. Niciuna dintre părți nu este condusă de cealaltă, ci fiecare își îndeplinește menirea. Biserica se organizează, se închină, își învață membrii și proclamă mesajul fără a fi ajutată și nici fără restricții din partea Statului.
4) În baza principiului separării Bisericii de Stat, baptiștii resping conceptul de Biserică de Stat sau Biserică națională – nu membrii unui stat formează o biserică, ci un număr de credincioși autentici care trăiesc într-un perimetru anume; un alt aspect practic al acestui principiu este acela că biserica trebuie să fie un profet înaintea Statului – ea îi amintește acestuia de planul divin inițial pentru el și îl avertizează când își depășește sau nu își îndeplinește scopul cu care a fost creat.
Sugestii practice:
1) Citește articolul pe tema aceasta din Mărturisirea de Credință a Cultului Creștin Baptist.
2) Cercetează-te în ce privește eventualele lucruri pe care poate le-ai putea datora statului și achită-te de ele.
Întrebări pentru discuții:
1) În ce sens este Statul intenționat de Dumnezeu?
2) Cum anume ar trebui să ne raportăm la Sstat dacă ar fi totalitar?
3) Ce înseamnă „biserică liberă într-un Stat liber”?
Sorin Bădrăgan, Decan, Institutul Teologic Baptist din București
