Explicații biblice 27 Ianuarie

Data: 27 ianuarie 2019

Titlul lecției: Despre rugăciune – cum ne rugăm

Text: Matei 6:5-13

Verset de aur: 1 Tesaloniceni 5:17

Ideea centrală: Rugăciunea este una dintre marile binecuvântări și îndatoriri ale credinciosului individual, precum și a bisericii.

Scop: Să ne încurajeze să avem o viață de rugaciune bogată, practicând disciplina aceasta la nivel personal, dar și ca adunare de credincioși.

Explicații contextuale și exegetice: 

Una dintre cele mai importante îndatoriri religioase ale evreilor era rugăciunea; dimineața și după-amiaza evreii pioși reciteau Shema (trei pasaje scurte din Deut. 6 și 7 și Numeri 15), iar la ora 9.00 dimineața și la ora 3.00 după-amiaza) se rugau folosind ceea ce se numea Shemoneh Esreh (Cele 18 benedicții). Potrivit tradiției evreiești, dacă la orele menționate evreul pios era pe stradă, era potrivit ca să se întoarcă cu fața către templu, să-și ridice mâinile și să se roage. Domnul Isus spune că oamenii aceștia ‘și-au luat deja răsplata’ pentru că au fost văzuți de ceilalți, lucru pe care probabil că și-l doriseră (v. 5). Pe aceștia Domnul îi numește ”fățarnici” (hypokrites), adică cei care poartă o mască atât de mult încât vor să îi identificăm cu rolul pe care îl joacă până la a ne face să credem că ei chiar așa sunt.  

Mântuitorul le spune în schimb să meargă în ‘cămăruță’ – cuvântul folosit aici este ”tameion” care desemna cămara unde erau depozitate diverse lucruri, singura camera cu ușa dintr-o casă a secolului I; unii comentatori sugerează că în depozitul Acela erau și lucrurile de preț ale familiei. Imaginea de aici este extraordinară: când ne rugăm, exista deja comori care ne așteaptă!

În versetele 7 și 8 Domnul îi avertizează pe ucenici să nu imite pe păgânii care se bazau pe rugăciuni lungi crezând că așa vor obține ce își doresc de la zeii cărora se rugau. Cuvântul battalogeo, tradus cu ‘să nu bolborosiți’ apare doar în acest loc pe întreg cuprinsul Noului Testament și provine din ‘a bâlbâi’ referindu-se la a vorbi mult fără a avea noimă, doar a repeta la nesfârșit același lucru. Păgânii repetau numele zeităților la nesfârșit crezând că așa vor controla respectiva zeitate. Avem exemple și în Scriptură: proeții lui Baal au strigat ‘e dimineață până seara’ (1 Împ 18:26), cei din Efes au strigat 2 ore despre Artemis ‘Mare este Diana Efesenilor!’ (Fapte 19:34).   

În următoarea parte a pasajului, Domnul ne învață rugăciunea ‘Tatăl nostru’, care are trei petiții ce privesc pe Dumnezeu și Împărăția Lui și patru legate viața credincioșilor pe pământ. Rugăciunea începe cu expresia ‘Tatăl nostru’, care setează rugăciunea în contextual unei relații noi pe care oamenii o pot avea cu Dumnezeu: una personală, vie și caldă, așa după cum o au copilașii cu tatăl lor – pe care îl numesc abba (în aramaică); vezi Rom. 8:15; Gal. 4:6.

În rugăciune noi înălțăm Numele lui Dumezeu, lucru care în cultura antică însemna o raportare față de Persoana și caracterul Domnului; ‘sfințească-Se…’ are sensul de a Îl recunoaște ca fiind sfânt, adică unic, separat de tot ce există, desăvârșit, infinit în perfecțiunea Sa. Noi nu putem să-I adăugăm, dar nici să Îi luăm din sfințenie (Iov 35:55-8), astfel că cererea aceasta se referă dorința ca și alții să recunoască toate aceste lucruri. 

‘Vie Împărăția Ta…’ (v. 10) se referă nu la stabilirea unei împărății într-un teritoriu anume; Împărăția lui Dumnezeu este sfera în care Dumnezeu este recunoscut ca Domn și voia Sa este împlinită întru totul. Împărăția a venit prin viața și lucrarea lui Cristos, care a întruchipat-o, însă va fi o desfășurare completă escatologică, la ‘împlinirea vremurilor’ (1 Cor. 15:28). Împărăția este actualizată așadar acolo unde voia lui Dumnezeu este făcută. Unii comentatori sugerează că ‘precum în cer, așa și pe pământ’ s-ar aplica celor trei cereri, nu doar ultimei.

Petiția pentru pâine recunoaște că noi depindem de Dumnezeu pentru nevoile noastre, începând cu cele de bază; cererea aceasta este un ecou al experienței israeliților care, în pustie fiind, primeau mana de la Dumnezeu în fiecare zi (Exod 16). Dumnezeu răspunde nevoilor noastre în fiecare zi. 

Pentru că Îi datorăm lui Dumnezeu ascultare totală, orice eșec în privința aceasta ne face datori față de El; Domnul așteaptă de la noi să iertăm pe alții (v. 12) – aceasta pentru că așa este drept, ar fi un semn al schimbării celui iertat (iertarea aduce restabilirea relației cu Creatorul și, implicit, transformarea celui iertat).

‘Și nu ne duce pe noi în ispită’ (v. 13) înseamnă ‘nu ne lăsa să intrăm într-o încercare așa de grea încât să cădem’. Dumnezeu nu ne ispitește, ci cel rău prin poftele noastre (Iacov 1:13, 14). Ajutorul nostru în încercare si ispite este Dumnezeu, care îl limitează pe cel rău în ceea ce privește măsura atacului împotriva noastră (vezi Iov 2).

Doxologia din v. 13b nu apare in cele mai vechi si mai bune manuscrise, însa este foarte probabil ca acesta era modul în care se încheiau rugaciunile la evrei:

Cu benedictia ‘Binecuvântat să fie Numele gloriei împărăției Sale pentru totdeauna!’

Această preamărire a Domnului este bazată probabil pe alte texte biblice cum ar fi 1 Cron 29:10-13.   

Aplicații: 

1) Roagă-te lui Dumnezeu, nu pentru ‚spectatori’. Ce-ar însemna asta? Să nu ne mai rugăm când ne întâlnim ca biserică la închinare, în familie, la întâlnirile de rugăciune? Nicidecum! Asta ar fi o altă diversiune a lui Satan! Biserica primară se ruga cu zel ca Domnul să lucreze cu putere (Fapte 12:5, 12). Mare este impactul unei biserici care se adună să strige înaintea lui Dumnezeu pentru ceva (uitați-vă la starea bisericilor creștine din Coreea de Sud). Versetul 6 nu înseamnă că trebuie să fim preocupați de secretoșenia rugăciunii, pentru că, de fapt, Domnul Isus vrea purificarea motivației noastre. Cand te rogi doar lui Dumnezeu, nu contează câți sunt in jurul tău, ci ceea ce contează este motivația inimii tale!

2) Noi trebuie să avem o viață de rugăciune mai mare decât ce ne rugăm la biserica; așadar, rugăciune nu nu mai la timpul special în cadrul serviciilor unei biserici, dar și acasă, în odăița noastră. Unii își fac rugăciunea ce ar trebui să fie acasă la biserică: nu-i mai poti opri. Când ne întâlnim la rugăciune, dacă ne rugăm prea mult o singură persoană, demotivăm pe ceilalți. Cineva spunea că cine se roagă prea lung în public, se roagă prea puțin acasă.

3) Rugăciunea este o convorbire pe care noi o avem cu Tatăl nostru din ceruri, așadar trebuie să avem încredere că El ne ascultă și dorește să ne facem timp să fim în prezența Lui. Îi putem cere orice: lucruri spirituale, care au de-a face cu înaintarea noastră pe calea credinței (iertare, protecție în fața ispitelor) cu progresul Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta, dar și lucruri care țin de nevoile noastre materiale – dorințele noastre nu întotdeauna sunt totuna cu nevoile noastre!  

4) Rugăciunea ‚Tatăl nostru’ este lăsată de Domnul Isus pentru a fi repetată de ucenicii Lui (pluralul ‚nostru’), dar și ca model; rugăciunea poate fi de laudă, mulțumire, mărturisire, mijlocire și cerere. Fiind un dialog între credincios și Tatăl său, rugăciunea este ‚liberă’, în sensul că ea izvorăște din inima fiecărei persoane; în timpul ei, nu numai noi îi vorbim lui Dumnezeu, ci și El ne vorbește nouă (unii propun și un timp de rugăciune a tăcerii, în care ne desfătăm în prezența Domnului fără să spunem nimic).  

Sugestii practice:

1) Citește articolul pe tema aceasta din Mărturisirea de Credință a Cultului Creștin Baptist.

2) Hotărăște un timp minim de rugăciune zilnică pentru următoarele 6 luni; spune-i unui alt credincios despre hotărârea luată și cere-i să te întrebe în mod regulat dacă îți ții promisiunea înaintea Domnului.

Întrebări pentru discuții: 

1) Domnul Isus zice ‚când vă rugați…’; de ce nu ne prea rugăm? 

2) Cum arăta o viață bogată de rugăciune?  

3) Ce putem face pentru a avea o viață bogată de rugăciune?

Sorin Bădrăgan, Pastor, Biserica Creștină Baptistă Providența, București 


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.