Epistola către Romani- neprihănirea oferită de Dumnezeu
Data: 7 octombrie
Introducere
Tema: Salutări și introducere Romani 1:1-17
Verset de aur: Rom.1:16-17
Data scrierii: Deși datarea scrierilor antice este un proces destul de dificil, putem afirma cu destulă certitudine că această epistolă a fost scrisă între anii 55 și 58 d. Hr., cel mai probabil în anul 57, pe când Pavel se afla în a treia călătorie misionară, probabil în Corint (Fapte 20:2-3), după cum lasă să se înțeleagă notițele lăsate de scribii care au copiat scrisoarea, pe două dintre cele mai timpurii manuscrise.
Tema și scopul epistolei: Complexitatea compoziției și multitudinea de subiecte pe care le abordează (păcat, depravare, pedeapsă, har, Israel, Neamuri etc.), au dus în ultimii ani la dezbateri aprinse cu privire la scopul și tema acestei scrieri. Dincolo de toate dezbaterile, tema justificării prin credință, care unește omul cu Dumnezeu și oamenii între ei, în biserică, aducând astfel glorie lui Dumnezeu, este o sugestie vrednică de luat în considerare. În ce privește scopul scrierii ei, lucrurile nu stau mai simplu. Se pare, totuși, că a fost scrisă pentru a pregăti vizita preconizată la Roma (1:10-12), dar și pentru a împlini anumite nevoi specifice din cadrul bisericii (relația dintre credincioșii evrei și cei neevrei).
Observații contextuale și exegetice 1:1-17
Cea mai lungă dintre scrierile lui Pavel, Epistola către Romani este de o importanță incontestabilă, nu doar pentru exegeți și teologi, ci și pentru fiecare creștin în parte. Teologi de marcă, precum Augustin, Luther sau Wesley au fost influențați în mod covârșitor de această epistolă atât în viața cât și în teologia lor. Deși este o epistolă adresată unei biserici, seamănă mai degrabă cu un tratat teologic care descrie Evanghelia și implicațiile ei pentru viața creștină.
Contextul istoric al scrierii Epistolei către Romani are de-a face cu o anumită stare de tensiune care se găsea între credincioșii dintre Neamuri și cei dintre evrei, în marea capitală a imperiului. Împăratul Claudiu îi expulzase pe evrei din Roma, probabil în anul 49 d. Hr., iar în anul 54 un mic număr dintre ei au revenit. Între timp, prăpastia dintre cele două grupuri se acutizase, lucru evidențiat în pasajul dintre 14:1-15:13, situație pe care Pavel o cunoaște foarte bine și pe care intenționează să o abordeze în epistolă. Folosindu-se de această situație, de care nu era deloc străin, având de-a face cu ea și în alte locuri, unde el însuși predicase pentru întâia dată mesajului Domnului Isus, Pavel integrează o prezentate foarte consistentă a Evangheliei, arătând că toți oamenii, indiferent că sunt evrei sau dintre Neamuri, sunt îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu într-un singur mod: prin credința în jertfa lui Hristos.
Deoarece biserica din Roma nu fusese întemeiată de el, apostolul este nevoit să-și susțină autoritatea pornind de la evanghelia pe care o propovăduia în toată lumea, pe care nu avusese ocazia s-o ducă încă la Roma, aceasta fiind una dintre dorințele lui. Ca urmare, o bună parte a scrierii este alocată prezentării Evangheliei, lucru care i-a determinat pe mulți să supranumească această epistolă „Evanghelia după Pavel”.
În introducere, care se întinde pe parcursul a 7 versete (1:1-7), Pavel include trei elemente:
– Acreditarea și autoritatea lui, ca lucrator al cărui mesaj trebuie luat în seamă: rob și apostol cu chemarea specială de a predica Evanghelia (1:1, 5)
– Esența mesajului pe care-l va dezvolta mai târziu (1:2-4)
– Identitatea destinatarilor lui (1:6-7)
Folosind această formulă extinsă și detaliată a salutului, diferită de cea obișnuită a scrisorilor vremii, Pavel conferă dintru început o notă teologică și cristologică întregii scrieri. Din modul de prezentare el, fariseul și persecutorul de altădată al bisericii, dovedește prin experiența personală ce transformare poate aduce mesajul pe care îl are de comunicat. Pentru Pavel, apostolia este un har nemeritat cu care Dumnezeu l-a înzestrat pentru o lucrare extrem de dificilă, aceea de a aduce toate neamurile la credința anunțată din vechime de Dumnezeu poporului Israel. Această unire este, în ea însăși, un act miraculos și de extremă putere, care reprezintă, în plan pământesc, imaginea a ceea ce Dumnezeu realizează „pe verticală”, în plan spiritual, și anume unirea omului cu El, prin jertfa Fiului Său.
Strădania lui Pavel va fi, de-a lungul întregii epistole, aceea de a demonstra că vestea bună despre Isus Hristos este adânc înrădăcinată în scrierile vechi-testamentare, dar că aceasta nu face din ea monopolul poporului evreu, ci doar că lor le-a fost încredințată de Dumnezeu pentru a fi dusă tuturor Neamurilor și el, Pavel, este unul dintre campionii acestui demers, pe care alții îl găsesc extrem de greu de realizat. De aceea, v. 2 amintește că Evanghelia lui Dumnezeu este un mesaj adus deja de multă vreme de proorocii din vechime.
Probabil că cea mai frumoasă prezentare din această secțiune a cărții este aceea pe care o face Domnului, amintind de cele două naturi: fiul lui David, în ce privește trupul – omul (v. 3) și Fiul lui Dumnezeu, în ce privește duhul sfințeniei – Dumnezeu (v. 4).
Modul în care sunt descriși destinatarii „preaiubiți ai lui Dumnezeu, chemați să fie sfinți” este expresia vechi-testamentară consacrată de descrierea poporului lui Dumnezeu, iar termenul „vouă tuturor” arată că Pavel îi include și pe evrei și pe ne-evrei în acest popor dumnezeiesc.
Urmând modelul epistolar antic, Pavel trece în v. 8-15 la o secțiune de mulțumiri și aprecieri la adresa celor cărora le scrie, dar o face după bunul său obicei, și anume, mulțumind lui Dumnezeu pentru calitățile lor spirituale. În mod special le apreciază credința. În această secțiune, lipsindu-i autoritatea pe care o are în celelalte cazuri, ține să-i asigure pe acești frați pe care nu i-a întâlnit vreodată, de aprecierea, rugăciunile și intenția lui de a-i vizita în vederea părtășiei și slujirii împreună.
Prima secțiune a epistolei se încheie cu o extraordinară descriere a Evangheliei, ca mijloc de revelație a neprihănirii lui Dumnezeu în lume. Aceste două versete (16-17) reprezintă rezumatul temei întregii epistole, pe care autorul o va dezvolta în continuare.
Aplicații:
1. Indiferent cine suntem și de unde venim, înaintea lui Dumnezeu avem același statut, de copii îndreptățiți prin jertfă, lucru care ne îndeamnă și ne ajută să dezvoltăm relații bune cu cei din jurul nostru.
2. În vremea lui Pavel, una dintre marile provocări ale bisericii era divergența dintre evrei și ne-evrei, soluționată de Dumnezeu prin adevărul biblic. În prezent, una dintre marile provocări este cea privitoare la contestarea autorității biblice asupra vieții omului și a relațiilor dintre oameni, așa că biserica trebuie să lupte pentru păstrarea în prim-plan a învățăturii biblice.
3. Evanghelia lui Dumnezeu, din diverse motive, a reprezentat un motiv de poticnire pentru mulți oameni. Alături de Pavel, suntem chemați să nu ne rușinăm de această extraordinară cale pe care o pune Dumnezeu la dispoziția tuturor oamenilor, pentru a avea viața veșnică alături de El.
Sugestii practice:
1. Roagă-te să poți dezvolta relații de dragoste cu cei diferiți de tine în Trupul lui Cristos.
2. Cere-I lui Dumnezeu putere să nu te rușinezi de Evanghelie, ci să fii dispus să o poți împărtăși oamenilor indiferent de statutul social sau criteriul etnic.
Întrebări pentru discuție:
1. Care este chemarea pe care simțiți că v-a făcut-o Dumnezeu pentru lucrare? Când ați simțit-o? Care sunt elementele care vă fac să credeți că aveți această chemare?
2. Ce înseamnă pentru Pavel să fie dator, și grecilor, și barbarilor? Față de cine vă simțiți dumneavoastră obligat în lucrare?
3. În ce mod poate contribui acest pasaj la îndeplinirea misiunii bisericii?
4. De ce dorește Pavel să meargă și să predice Evanghelia celor din Roma?
5. Cum înțelegeți expresia din v.17 „o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință”?
Pastor Radu Oprea
Biserica Baptistă Emanuel Timișoara
