Tema: Soluția neprihănirii oferite de Dumnezeu
Data: 28 octombrie
Text: Romani 3:21-30
Verset de aur: 3:24
Ideea centrală: Din moment ce Scriptura afirmă atât universalitatea păcatului cât și a condamnării divine, iar omul lăsat de unul singur nu poate să se mântuiască, singura soluție pentru salvarea păcătosului rămâne neprihănirea imputată a lui Isus păcătosului care crede în El ca Mântuitor și Domn.
Explicații contextuale:
În prezentarea magistrală pe care o face Evangheliei în epistola către Romani, Pavel folosește la maxim rigoarea logicii pentru a-și susține argumentația. Într-un mod sistematic și precis, Pavel își conduce cititorii pas cu pas la realizarea nevoii de salvare prin lucrarea perfectă a lui Cristos de la cruce. El începe cu condamnarea întregii lumi înaintea lui Dumnezeu (1:18-3:20) pentru a arăta condiția precară a umanității și nevoia de salvare. După ce descrie într-un tablou extrem de sumbru depravarea morală și spirituală a lumii greco-romane din secolul I (care seamană izbitor cu lumea noastră post-modernă!), Pavel respinge orice încercare de disculpare. „Nu se pot dezvinovăți” (v.20), pentru că au respins revelația naturală și s-au dedat la idolatrie. La fel de lipsiți de scuză sunt cei auto-neprihăniți și religioși. În capitolul 2, sunt vizați cei care se încred în moralitatea și religiozitatea lor. Aceștia comit aceleași păcate pe care le condamnă la alții, iar Iudeii care se consideră superiori datorită statutului lor special de popor ales, își ratează privilegiile pe care le dețin datorită călcării Legii lui Dumnezeu pe care clamează că o cunosc. Astfel că, în ciuda avantajelor pe care indiscutabil le pot avea – Iudeii sunt la fel de vinovați ca și Neamurile. Concluzia paragrafului (3:9-20), afirmă ca „toți, fie iudei, fie greci sunt sub păcat”. Într-una din cele mai vivace și dramatice prezentări, înțesate de citate din VT, Pavel afirmă depravarea totală a ființei umane, care înseamnă ca păcatul afectează fiecare facultate a ființei umane infectate de el. Sunt atinse: vorbirea (v.13-14), acțiunile (v.15-16), atitudinea (v.17), perspectiva asupra vieții, etc. Starea umanității este disperată, iar Legea nu poate ajuta cu nimic, „deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului” (v.20). Funcția Legii este aceea de a închide gura păcătosului înaintea lui Dumnezeu, de a aduce convingere de păcat, însă ea nu poate justifica pe nimeni înaintea lui Dumnezeu. Doar El o poate face.
Dar cum? Răspunsul îl dă paragraful următor (3;21-5:21). Versetul 21 este un fel de „balama” teologică a întregii epistole. Există un „dar acum” care schimbă radical datele problemei. Acel „acum” se referă la o acțiune recentă făcută de Dumnezeu în planul Său de salvare și anume anunțarea justificării oferite de El păcătoșilor care cred (3;21-23). Ea nu vine prin Lege, nu depinde de faptele Legii, deși despre ea mărturisesc Legea și profeții. (În capitolul 4, Pavel argumentează acest lucru folosind exemplul lui Avram și David). Ea este neprihănirea oferită de Dumnezeu (dar gratuit!) care se obține prin credința în Isus Cristos, fără vreo deosebire. Dacă „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (v.23), rezultă ca toți au nevoie de această neprihănire, pentru a avea un statut corect în fața lui Dumnezeu.
Pavel foloseste verbul „hamartano” (subst. „hamartia”) care sugerează ratarea țintei, falimentul de a se ridica la nivelul așteptărilor lui Dumnezeu. În versetul 24, Pavel definește în termeni și mai specifici metoda folosită de Dumnezeu în justificare. Ea este: (1) fără plată – adică fără vreun merit uman sau contribuție din partea omului; este opera divină, bazată pe meritele perfecte ale lui Isus Cristos (2) prin harul Său- în sens pozitiv, este un dar nemeritat, o favoare necondiționată (3) prin răscumpărarea realizată prin Isus Cristos. Dacă „justificarea” are o conotație strict juridică (sala de tribunal), Pavel schimbă imaginea cu o piață de sclavi din lumea antică, unde unii sclavi erau eliberați prin plătirea unui preț. Expresia „apolutrosin” este folosită cu referire la prețul plătit de Dumnezeu pentru a ne elibera și a face din noi copiii Săi.
În versetele 25-26 Pavel descrie manifestarea publică a justificării, faptul că, în decizia de a oferi justificare prin credința păcătoșilor, Dumnezeu a trebuit să Își mențină propria integritate morală. Aflăm , bunăoară, faptul că Cristos a fost rânduit mai dinainte (un limbaj al predeterminării, legat de decretele divine) să fie o „jertfa de ispășire” prin credința în El. Dacă Dumnezeu face „toate lucrurile după planul alcătuit în Sine Însuși” (cf. Efes.1: 9), înseamnă că nici căderea în păcat a părinților noștri, nici păcatul nostru nu L-a luat prin suprindere pe Dumnezeu; iar planul de răscumpărare a fost făcut cu minuțiozitate, dar manifestat numai la vremea rânduită de Dumnezeu. Versetul 25 conține o expresie care pare să ridice anumite semne de întrebare cu privire la integritatea caracterului divin: „trecuse cu vederea păcatele dinainte în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”. Ce înseamnă „trecuse cu vederea”? Dar „păcatele dinainte”? Înțelegem din context că este vorba de păcatele comise în perioada Vechiului Testament și care au fost totuși iertate. „Pe baza a ce?” ar putea întreba cineva. Epistola catre Evrei este clară atunci când afirmă că este imposibil ca sângele taurilor și țapilor să șteargă păcatele (Evr.10:4) și cu toate acestea, noi știm că și în perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a iertat pe oamenii care căutau fața Lui și favoarea Lui. Rigoarea sfinteniei și a dreptății divine Îl obligă pe Dumnezeu să fie corect în tot ce face. Pavel spune că Dumnezeu a fost drept în iertarea vechilor păcate (iertate pe baza jertfei care urma să vină, dar era stabilită „dinainte”), iar acum, El rămâne drept atunci când Își manifestă neprihănirea Sa și îl justifică pe cel care crede în Cristos. Nu există dovadă mai clară a dreptății și sfințeniei divine ca și Crucea lui Cristos. Acolo, Dumnezeu Și-a manifestat în modul cel mai clar dreptatea, pedepsind toate păcatele noastre în persoana Fiului Său. În același timp, atunci când „impută” (trece în contul păcătosului) dreptatea lui Cristos, Dumnezeu rămâne drept: cerințele dreptății Sale au fost satisfăcute: păcatul a fost plătit, iar păcătosul care crede este „acoperit” de haina dreptății lui Cristos, iar Dumnezeu îl declară pe acest om, neprihanit – drept în ochii Lui. (Este important de precizat faptul că justificarea este un act declarativ, nu o acțiune prin care Dumnezeu „ne face” drepți). Drept urmare, implicațiile acestei justificări sunt logice, așa cum arată versetele 27-31: (1) lauda omului este cu desăvârșire exclusă (v.27-28) (2) Dumnezeu folosește aceeași metodă pentru justificare –atât în cazul Iudeilor cât și al Neamurilor (3), rolul Legii divine nu este diminuat, ci întărit chiar. Dumnezeu nu Își compromite standardele atunci când hotărăște să îi declare pe păcătoși drepți în ochii Lui pe baza meritelor exclusive ale Fiului Său.
Aplicații:
1. Înțelege corect Evanghelia. Pasajul acesta (3:21-30) constituie miezul Evangheliei mântuitoare. Dacă Luther a avut dreptate atunci când a afirmat că „justificarea prin credință este articolul de credință pe baza căruia biserica fie că va cădea sau va rămâne în picioare”, atunci înțelegerea corectă a justificării este o necesitate. Justificarea este un act declarativ a lui Dumnezeu, prin care El ne declară drepți în ochii Săi, pe baza meritelor lui Cristos. Nu mai este nimic de adăugat, decât să acceptăm prin credință însoțită de pocăință darul iertării.
2. Bucură-te de Evanghelie. Bucuria provine din siguranța salvării. Domnul Isus i-a îndemnat pe ucenici să nu se bucure de faptul că duhurile le sunt supuse, ci că „numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc.10:20). Bucuria mânturii trebuie să caracterizeze mereu un copil al lui Dumnezeu, conștient de faptul că păcatele sunt iertate și statutul sau înaintea lui Dumnezeu este asigurat de dreptatea perfectă a lui Cristos.
3. Vestește Evanghelia. Un asemenea mesaj este la fel de relevant și astăzi, în societatea postmodernă sofisticată și seculară a secolului XXI, ca în lumea păgână greco-romană din secolul I. Pavel a fost conștient că doar Evanghelia este soluția pentru salvarea indivizilor și redresarea morală și spirituală a societății, așa că nu s-a rușinat de ea și a dorit să o vestească inclusiv la Roma. Să fim și noi intenționali în acest lucru.
Sugestii practice:
1. Nu îți pierde uimirea pentru faptul că ai fost salvat! Multumește chiar acum lui Dumnezeu pentru soluția perfectă pe care a găsit-o cu privire la nevoia ta acută.
2. Ai încredere în integritatea caracterului lui Dumnezeu. Studiază pasaje biblice (din VT și NT) care arată cum Dumnezeu Și-a manifestat dreptatea și sfințenia în raport cu păcatul omului.
3. Cere Domnului să poți păstra în inimă bucuria mântuirii și să o poți exterioriza.
4. Vestește Evanghelia chiar astăzi unui suflet nemântuit. Roagă-te mai întâi!
Întrebări de discuție:
1. De ce Dumnezeu nu poate fi învinuit de nedreptate în iertarea păcatelor sfinților din vechiul legământ?
2. Ce înseamnă că Domnul Isus a fost rânduit să fie o „jertfă de ispășire” (v.25)?
3. De ce justificarea trebuie considerată ca un act prin care Dumnezeu ne declară drepți, nu ca o acțiune prin care Dumnezeu ne face drepți? Se limitează însă la aceasta? Cum trebuie să înțelegem sfințirea ca urmare a justificării?
4. De ce lauda omului este cu desăvârșire exclusă, în timp ce doar Dumnezeu merită toată lauda pentru planul salvării?
