Data:14 octombrie
Tema: Condamnarea neamurilor nelegiuite
Verset de aur: Romani 1:18
Ideea centrală: Cei care Îl părăsesc pe Dumnezeu sunt părăsiți și lăsați pradă propriilor porniri.
Scop: Să ne conștientizeze că întreaga lume se află sub mânia lui Dumnezeu.
Observații contextuale și exegetice:
Apostolului Pavel nu îi era în niciun fel „rușine de Evanghelia lui Hristos.” Dimpotrivă, avea „o vie dorință să vestească Evanghelia celor din Roma.” Această afirmație ridică însă o întrebare: de ce ar avea cei din Roma nevoie de Evanghelie? Să nu uităm că Roma era capitala lumii de atunci, un centru care se putea mândri cu toate realizările posibile, culturale, politice și chiar religioase. Oare la ce le-ar folosi acestora Evanghelia? Iată întrebarea la care apostolul va răspunde în textul lecției de astăzi.
Primul verset al lecției reprezintă teza: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer” (v.18a). Prima parte a textului, v. 19-23, va arăta care este motivația acestei mânii (de ce se manifestă mânia divină?), iar cea de-a doua parte, v. 29-32, va arăta care este expresia acesteia (cum se manifestă mânia divină). Mânia divină este un subiect extrem de nepopular pentru zilele noastre. Există chiar voci care susțin că acesta este un atribut nedemn pentru un Dumnezeu iubitor. Trebuie însă subliniat faptul că mânia nu este opusul dragostei, ci al indiferenței. Mai mult, mânia divină este radical diferită de mânia noastră, care adeseori este arbitrară, disproporționată și nedreaptă. Mânia lui Dumnezeu izvorăște din dreptatea Sa. Mânia lui Dumnezeu nu este o temă nouă, ci este una recurentă în Scripturi. Aceasta se manifestă împotriva „necinstirii lui Dumnezeu” (relația pe verticală), dar și împotriva „nelegiuirii” (relațiile pe orizontală), adică împotriva oricărui lucru ce contravine sfințeniei lui Dumnezeu. Cei care nu înțeleg seriozitatea acestei mânii, nu vor putea să se bucure cu adevărat de Evanghelie și nu vor înțelege eliberarea pe care o aduce.
Apostolul Pavel anticipează în versetele următoare (v.19-20), una dintre obiecțiile ce ar putea apărea în mintea cititorilor: poate că oamenii nu știu cum să Îl cinstească pe Dumnezeu și să trăiască vieți care să Îl onoreze. Acestei obiecții, apostolul îi răspunde afirmând că Dumnezeu s-a descoperit în creație. Orice om care privește cu atenție la lumea din jurul lui poate înțelege că există un Creator Atotputernic, vrednic de închinarea noastră (v.19-20), dar, deși adevărul acesta este evident, oamenii aleg să îl suprime.
Consecințele suprimării adevărului revelat al lui Dumnezeu ne sunt descrise în următoarele versete (21-23). Este prezentată aici esența rebeliunii umane: refuzul de a-L recunoaște pe Dumnezeu drept Dumnezeu. Totuși, pentru că omul este un închinător prin însăși natura lui, va continua să se închine. În loc să se închine Creatorului însă, se va închina acum unei părți din ordinea creată. Precum profetul Isaia în Vechiul Testament (Isaia 44:9-17), apostolul Pavel arată și el ridicolul idolatriei, ridicol care este accentuat și de mândria nejustificată a omului. Acesta are impresia că a găsit lumina și s-a emancipat, când, de fapt, se cufundă în beznă (v.21 și 22).
Următoarea secțiune a textului (v.24-31) ne arată care este modul în care Dumnezeu își manifestă mânia. Această secțiune cuprinde alte trei sub-secțiuni: v.24-25, v. 26-27 și v. 28-32. Fiecare dintre acestea este introdusă de o formulare asemănătoare: „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat” (v. 24), „Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat” (v. 26) și „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat” (v. 28). Există o reciprocitate teribilă în judecata pe care Dumnezeu o exercită asupra omenirii: întrucât omenirea L-a părăsit, întorcându-i spatele, Dumnezeu o părăsește, la rândul Lui: „Dumnezeu i-a lăsat.” În mod activ, Dumnezeu ne lasă pradă poftelor propriilor noastre inimi. Astfel, oamenii ajung să fie controlați de dorințele lăuntrice păcătoase, ceea ce îi conduce, inevitabil, la autodistrugere. Se observă că problema fundamentală nu ține de conduita defectuoasă, ci de inima păcătoasă (v.24: „poftele inimilor lor”), de natura decăzută și deformată a omului care se manifestă într-un comportament deviant. Păcatele enumerate în această secțiune au de-a face cu pervertirea relațiilor umane. Este dovedit încă o dată că o relație frântă pe verticală, conduce la relații greșite pe orizontală.
Prima categorie de păcate amintită este aceea a păcatelor sexuale și, în mod deoseobit, păcatul homosexualității sau al sodomiei (v. 26 și 27). Acest lucru nu ar trebui să surprindă. Genesa 1 și 2 ne arată că Dumnezeu „l-a creat pe om după chipul Său, l-a făcut după Chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Genesa 1:27). Planul inițial este ca „omul (bărbatul) să se alipească de nevastă-sa, iar cei doi să se facă un singur trup” (Genesa 2:24). Respingerea lui Dumnezeu (descrisă în versetele de mai sus) conduce automat la subminarea acestor relații umane primare, astfel că homosexualitatea este una dintre expresiile cele mai clare ale rebeliunii împotriva Creatorului, prin respingerea ordinii create. Perioada recentă a fost martora unor încercări de a reconcilia homosexualitatea cu Biblia. Adepții unor astfel de poziții susțin că apostolul condamnă aici doar anumite comportamente deviante, dar nu homosexualitatea în sine. Astfel de încercări însă sunt sortite eșecului, întrucât textul biblic este cât se poate de clar, calificând astfel de acte ca fiind „împotriva firii,” v. 26 și 27 sugerând limpede o violare a ordinii create. În relatările biblice, păcatul homosexualității este manifestarea supremă a degradării unei societăți (vezi Genesa 19 sau Judecători 19).
Începând cu versetul 29, apostolul Pavel întocmește un inventar al păcatelor umane. Evident, unele păcate sunt mai grave prin prisma consecinlelor lor, dar apostolul Pavel nu face o astfel de clasificare. Invidia este pusă alături de crimă! Ambele sunt păcate care ne fac vinovați înaintea lui Dumnezeu. „Orice fel de nelegiuire a oamenilor” (v. 18) atrage mânia și dreapta judecată a lui Dumnezeu. Orice om sincer care se analizează în lumina acestei liste își va înțelege starea disperată și nevoia de Evanghelie. Tocmai din cauza aceasta, apostolul „avea o vie dorință să vestească Evanghelia celor din Roma.”
Aplicații:
1. Într-o societate care se aseamănă izbitor de mult cu cea descrisă aici, dar și cu cea din vremea Judecătorilor, în care „fiecare face ce-i place,” suntem chemați să înțelegem că Dumnezeu ia în serios păcatul (v.18). Nu doar păcatele pe care noi le considerăm mari, ci chiar ceea ce un bine cunoscut autor creștin numea „păcate respectabile,” cum ar fi bârfa sau cearta (v. 29)
2. Idolatria, în esența ei, înseamnă închinarea înaintea unei părți din ordinea creată, în loc de închinare înaintea Creatorului. Aceasta poate lua o mulțime de forme, dar esența ei rămâne aceeași. Oamenii de azi se închină carierei, lucrurilor materiale, plăcerilor sau chiar ideilor de tot felul. Apostolul Pavel ne reamintește că Unul singur e vrednic de închinarea noastră: „Făcătorul care este binecuvântat în veci!” (v. 25).
3. Mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului se manifestă prin faptul că Dumnezeu ne lasă să fim robiți de acesta și să gustăm din roadele amare ale propriilor noastre fapte. Omul de azi se cufundă în păcat, alunecând tot mai jos pe spirala decăderii. Între timp, își spune că judecata divină este o poveste, fără să realizeze că tocmai această adâncire în păcat este manifestarea judecății.
4. Homosexualitatea rămâne un păcat oribil înaintea lui Dumnezeu, o deformare a ordinii create. Totuși, să nu uităm mesajul general al epistolei: puterea Evangheliei de a izbăvi din orice păcat!
În 1 Corinteni 6:9-10, apostolul Pavel afirmă că unii dintre credincioșii de acolo fuseseră vinovați chiar de păcatul acesta. El continuă, însă în v.11: „Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.” Adevărul pe care suntem chemați să îl proclamăm este că Evanghelia are puterea de a-i ierta și înnoi și pe acești oameni.
Întrebări pentru discuție:
1. Cât de des ți-ai făcut timp în ultima perioadă pentru a vedea slava lui Dumnezeu descoperită în lucrurile create, în natura de lângă tine?
2. Care sunt idolii care te ispitesc cel mai puternic și care se luptă pentru supremație în viața ta? Cariera, bunurile? Poate chiar familia sau o religiozitate moartă?
3. Ești convins că Evanghelia are puterea de a transforma orice viață? Ți-ai făcut timp să o împărtășești săptămâna acesta?
Pastor Valentin Făt
Biserica Baptistă Betania Timișoara
