Explicații biblice 30 septembrie 2018

Data: 30 septembrie

Text: Apocalipsa 22:1-21

Verset de aur: Apocalipsa 22:17

Tema: Apocalipsa: Restaurarea Paradisului

Ideea centrală: Încheiem studiul nostru din Noul Testament (în forma unei introduceri) studiind cea din urmă învățătură a Domnului Isus cu privire la restaurarea Paradisului, pe care, așa cum știm, omul l-a pierdut prin păcat. Întreaga Scriptură descrie planul lui Dumnezeu de restaurare a creației (a omului în mod special) ce a fost atât de mult devastată de păcat. Parcurgând filele Scripturii nu putem să nu remarcăm cu uimire, determinarea și dragostea Creatorului pentru recuperarea omului căzut în păcat. Istoria umanității a început în Grădina Edenului și se încheie în Cetatea Sfântă, în Noul Ierusalim. Această Cetate Sfântă este casa unde Mirele Isus își aduce Mireasa (Biserica) pentru a petrece împreună cu ea întreaga veșnicie. Ceea ce rezonează, însă, ca un laitmotiv, în aceste ultime două capitole din Apocalipsa este afirmația lui Isus Hristos: „Iată Eu fac toate lucrurile noi” (21:5). Într-o manieră uimitoare și glorioasă, la timpul hotărât de Dumnezeu, universul actual, aflat, ca lutul, în „frământarea” Mâinii Meșterului Olar (Romani 9:21), se va îmbrăca într-o haină nouă de sărbătoare a împlinirii Operei Mărețe de Restaurare a întregii creații, care va depăși farmecul, strălucirea și măreția primei creații. Ce splendoare va fi atunci în momentul Acela de apogeu al creației înnoite și desăvârșite de Creator!

Scopul lecției: Să înțelegem modul în care se va încheia planul lui Dumnezeu de restaurare și desăvârșire a universului pentru a decide asupra locului pe care-l vom ocupa și noi în veșnicie.

Explicații contextuale și exegetice:

Ceea ce a început Dumnezeu să facă în Genesa, se încheie și se desăvârșește aici, în Apocalipsa, așa cum putea vede din sumarul acestor ultime două capitole din Apocalipsa:

Geneza

Apocalipsa

Crearea cerului și a pământului (1:1)

Cerul nou și pământul nou (21:1)

Crearea soarelui (1:16)

Nu-i nevoie de soare (slava Domnului luminează) (21:23)

Crearea mărilor (1:10)

Nu vor mai fi mări (21:1)

Anunțarea blestemului (3:14-17)

Nu va mai fi blestem (22:3)

Moartea intervine în istoria creației (3:19)

Nu va mai fi moarte (21:4)

Omul alungat de la pomul vieții (3:24

Accesul omului la pomul vieții (22:14)

Necazul și lacrimile încep (3:17)

Nu vor mai fi lacrimi (21:4)

Observați în textul pentru studiu modul în care este descris Paradisul restaurat:

1. Moștenitorii Paradisului restaurat și desăvârșit (Apocalipsa 21:1-8). Dacă în primul capitol Figura dominantă era cea a lui Hristos, aici în acest capitol accentul este pus pe cei ce vor moșteni Paradisul împreună cu Isus, pentru toată veșnicia. Ioan oferă o triplă descriere a acestor cetățeni ai Paradisului Etern:

a) Prezență Divină deplină (21:3). Așa cum știm, primul pământ și primul cer au fost create pentru primii oameni și pentru descendenții lor. Dumnezeu a pregătit totul pentru primii oameni înainte de a fi așezați aceștia în gradina Edenului. Din nefericire, păcatul lor a condus spre pierderea Paradisului (au fost alungați din Eden) și apoi a condus spre moarte. De atunci și până la restaurarea totală a Paradisului, creația este într-o formă de travaliu pentru că Dumnezeu lucrează la regenerarea ei (Rom.8:18-23).

Dumnezeu le-a promis celor ce s-au încrezut în El, un cer nou și un pământ nou (Isaia 65:17; 66:22). Așadar, creația veche trebuie să facă loc noii creații. Domnul Isus numește această nouă creație: „înnoirea tuturor lucrurilor” (Matei 19:28). Unii se întreabă ce fel de materie primă va folosi Dumnezeu pentru această nouă creație de vreme ce vechea creație va fi distrusă de foc? (2 Petru 3:10-12). Ei bine, nu cred că trebuie să ne frâmântăm prea mult cu această întrebare cunoscând puterea nelimitată a lui Dumnezeu. Dacă El a creat primul univers din „nimic”, nu poate El oare să creeze un cer nou și un pamant nou?!

Faptul că „marea” nu va mai fi, nu înseamnă că nu vor mai fi ape în noua creație, ci că această creație va fi de alta esenta. În plus, de vreme ce marea a reprezentat un pericol, în multe secvențe descrise de Scriptură, atunci absența mării în noua creație poate să însemne și absența pericolelor.

Aici în această nouă creație va exista și o cetate nouă: „cetatea sfântă” pregătită de Dumnezeu într-un decor ca de nuntă (21:2). Domnul Isus spunea ucenicilor Săi că El se duce să le pregătească un astfel de loc (Ioan 14:1-6). Cel mai important aspect aici este acela că în această „cetate sfântă” Dumnezeu însuși va locui împreună cu poporul Său: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii” (21:3). Ce măreție ce splendoare să locuim în același oraș, pe aceeași stradă, în aceeași casă cu Dumnezeu! Prezența lui Dumnezeu, cea mai mare binecuvântare făcută vreodată omenirii, se va împlini într-o formă glorioasă, atunci, în noua creație. Amintiți-vă, mai întâi Creatorul a umblat cu omul prin grădina Edenului înainte de căderea lui Adam în păcat (Gen. 3:8). Apoi Dumnezeu și-a manifestat prezența într-o formă mediată în Cort și Templu (Exod 40:34) (însă atunci când ei au păcătuit, Dumnezeu s-a îndepărtat de ei – Ezechiel 10:34). Mai târziu, Isus a venit pe pământ și a reprezentat El o altă formă a „Cortului lui Dumnezeu cu oamenii” (Ioan 1:14). Astăzi, Dumnezeu nu mai locuiește în temple făcute de mâini omenești (Fapte 7:48-50), ci locuiește în trupurile celor credincioși (1 Cor. 6:19-20) și în mijlocul Bisericii Sale (Efeseni 2:21-22). Însă, în Cort și în Templu, prezența Domnului era mascată de perdeaua care separa Sfânta de Sfânta Sfintelor, iar prezența lui în Hristos în viața celor credincioși este experimentată prin credință. Atunci, în noua creație, vom experimenta însă prezența deplină a lui Dumnezeu, într-o formă în care poate doar Adam și Eva au mai experimentat-o înainte de căderea lor în păcat. Cea mai bună descriere pe care o găsește Ioan pentru a ne spune cum va fi acolo este descrierea prin contrast: „acolo nu va mai fi durere, nu va mai fi moarte, nu vor mai fi lacrimi”.

b) Împlinire umană deplină (21:6). Această împlinire este ilustrată într-un mod extrem de plastic: „îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții” (21:6). Apa este una dintre nevoile esențiale ale vieții. Poți trăi mai multe zile fără hrană, dar nu poți trăi fără apă. De aceea, așa cum se spune mereu, pentru o viață echilibrată, ar trebui să consumăm minimum doi litri de apă în fiecare zi. Imaginați-vă cum poate fi viața celor ce nu au resurse suficiente de apă (localitățile din zonele de deșert) sau locurile izolate (cum ar fi minele de extracție a cărbunelui). Imaginați-vă setea cumplită îndurată de oamenii ce locuiesc în aceste zone sau aceste condiții de viață!

Transpuneți această analiză asupra nevoilor sufletului uman. Ce ar putea să ne satisfacă setea sufletului? Adevărul este că nimic din ceea ce ar putea să-și imagineze cineva: bogăție, plăceri păcătoase, prieteni, poziție socială, etc., nu pot satisface pe deplin setea sufletului uman. De aceea, promisiunea din Apocalipsa despre un „izvor de apă”, iar nu orice fel de apă, ci „apa veții”, este promisiunea împlinirii depline a vieții umane. Isus Hristos a afirmat acest adevăr încă din timpul vieții Sale de pe pământ, când spunea: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37). Cum este satisfăcută această nevoie fundamentală a sufletului nostru? Isus ne răspunde: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38). Așadar, împlinirea deplină a vieții noastre este dobândită, doar prin credința în Isus Hristos. Iar prezența noastră cu Domnul Isus în veșnicie reprezintă cea mai deplină formă de împlinire.

c) Biruință spirituală deplină (21:7-8). „Cel ce va birui” este o expresie cheie în Apocalipsa (2:7, 11, 17, 26; 3:5, 12, 21, 12:11). Ioan spunea și în prima sa Epistolă despre biruința pe care o manifestă toți cei ce cred în Isus: „pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4-5). În „cetatea sfântă” vor fi doar cei ce au biruit deplin în lupta lor cu spiritul lumii acesteia, cei ce și-au pus încrederea totală în Hristos. De fapt, doar în veșnicie cu Dumnezeu putem să ne bucurăm de această biruință deplină, pentru că până atunci trebuie să fim mereu în alertă, de vreme ce potrivnicul nostru „diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Atunci, în Împărăția lui Dumnezeu, răul va fi izolat și distrus, împreună cu toți cei înfrânți de el: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (21:8). Toți aceștia care săvârșesc astfel de nelegiuri au urmat îndemnurile lumii păcătoase, ale „fiarei”, așa cum o descrie Ioan în Apocalipsa (17:4, 6; 18:3, 9; 19:2). Tu pe cine urmezi? Care îți sunt faptele?

2. Caracterul Paradisului restaurat și desăvârșit (Apocalipsa 21:9-22:5). Cetatea Eternă nu este doar o locuință pentru Mirele Isus și mireasa Sa (Biserica) ci este însăși mireasa! De aceea, este important de notat că cetatea nu constă în clădiri, ci în oameni. Un înger l-a invitat pe Ioan spunându-i: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului” (21:9). Apoi, l-a dus „pe un munte mare și înalt” și i-a arătat lui Ioan „cetatea sfântă” (21:10). Această cetate vie (formată din cei ce l-au acceptat pe Hristos ca Domn) „avea slava lui Dumnezeu” iar „lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul” (21:11). Ce glorioasă este această imagine a Bisericii slăvite în Gloria cerească!

Descrierea cetății urmează un tipar cunoscut de cititorii lui Ioan: temelie, ziduri, porți (21:12-21). Dar semnificația lor este diferită aici: temelia reprezintă permanența (veșnicia), zidurile și porțile vorbesc despre protecție. Iar măsurătorile făcute de înger indică perfecțiune (nimic nu este deplasat sau neechilibrat) (21:15-17). Este, de altfel Opera Măreață a lui Dumnezeu! Dimensiunile rezultate din măsurătoare sunt de-a dreptul impresionante, indicând suficiența și plenitudinea spațiului oferit pentru fiecare credincios. La fel calitatea materialelor folosite în construcția acestei cetăți vii, nu face alceva decât să scoată în evidență bogăția pe care Dumnezeu a investit-o în viața fiecărui credincios și pe care acum, în glorie, El îi așează în locul stabilit de Dumnezeu, potrivit Planului Său (21:18-21). Important de reținut că Dumnezeu, fiind și un Dumnezeu al frumosului, va face ca frumusețea Paradisului restaurat să fie copleșitoare. El însuși va reprezenta Templul și Soarele Paradisului restaurat (21:22-23).

Cetatea Eternă este apoi descrisă de Ioan în Apocalipsa ca fiind o grădină splendidă, comparativă cu grădina Edenului (22:1-5). Dacă în Eden erau patru râuri care străbăteau această grădină (Gen.2:10-14), aici, în Paradis este doar un singur râu, dar prin care curge „apa vieții”, sursa inepuizabilă a vieții eterne, care curge direct „din scaunul de domnie a lui Dumnezeu și a Mielului” (22:1; Ioan 7:37). De asemenea, dacă în Eden, în mijlocul grădinii, existau doi pomi (unul din care omul nu avea permisiunea lui Dumnezeu să mănânce) (Gen. 2:15-17), aici, în Paradis este doar pomul vieții unde accesul este nelimitat (22:2).

În Paradisul restaurat și desăvârșit de Dumnezeu, nu va exista „nimic vrednic de blestem” (22:3). Interesant de remarcat, poate, este faptul că ultimele cuvinte ale Vechiului Testament sunt: „ca nu cumva la venirea Mea să lovesc țara cu blestem” (Maleahi 6:4), iar aici în Paradis ni se spune că blestemul nu va mai fi pentru că Diavolul și îngerii lui vor fi izolați pentru toată veșnicia. Ce vom face oare veșnicia întreagă? Nu ne vom plictisi? Ioan precizează că robii Domnului „Îi vor sluji” (22:3). Aceasta presupune că, pe lângă închinarea noastră veșnică adusă cu bucurie lui Dumnezeu, vom avea responsabilități (glorioase și edificatoare) încredințate de Dumnezeu pentru întreaga veșnicie. O activitate care ne va face plăcere și care ne va aduce împlinire: vom „împărăți în vecii vecilor” (21:5).

Aplicaţii:

1. Descrie imaginea pe care o ai în minte când te gândești la eternitatea petrecută cu Dumnezeu.

2. Fă o comparație a Paradisului restaurat cu grădina Edenului. Ce elemente constituiente lipsesc sau sunt adăugate în veșnicie?

3. Verifică-ți convingerile și credința pe care o ai acum ca nu cumva să pierzi veșnicia cu Dumnezeu.

4. Fă tot ce-ți stă în putință pentru a lua cu tine în veșnice pe copiii tăi, rudele tale trupești și cât mai mulți oameni cu putință. Aceasta va fi una dintre cele mai mari bucurii ale vieții tale.

Sugestii practice:

1. Imaginează-ți că te afli în veșnicie cu Dumnezeu; care sunt acele activități care crezi că te-ar indispune (plictisi)? Sper ca închinarea adusă lui Dumnezeu și slujirea pentru El să nu se regăsească pe lista ta!

2. Fă tot ce poți ca să trăiești o viață creștină de biruință. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine (Romani 12:21).

3. Strânge comori pentru veșnicie. Nu pierde multă vreme cu acumularea valorilor de pe pământ (toate acestea vor fi nimicite).

4. Fă o radiografie a vieții tale spirituale. Unde te regăsești?

Întrebări pentru discuţii:

1. Ce crezi că te va impresiona cel mai mult în veșnicie?

2. Care este siguranța pe care o ai legată de veșnicie?

3. Ce trebuie să facă cineva ca să ajungă în rai cu Dumnezeu?

4. Cât de mare este pasiunea ta pentru Dumnezeu?

Echipa de redactare a Calendarului de Studiu Biblic 2018


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.