Explicații biblice 16 septembrie

Data: 16 septembrie

Text: 2 Timotei 2:1-15; Tit 1:4-9; Filimon 7-17

Verset de aur: 1 Timotei 3:15

Tema: Epistolele către Timotei, Tit și Filimon: Fundamentele slujirii lucrătorilor din Biserică

Ideea centrală: În cele 4 epistole pastorale, Pavel dorește să-i instruiască pe colaboratorii săi în lucrare, învăţându-i cum să „împartă drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15) şi cum „să se poarte în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu” (1 Tim.3:15). Preocuparea majoră a apostolului Pavel pentru ei era să-i ajute să se edifice în „harul care este în Isus Hristos”, astfel încât să fie în stare să „încredințeze” altora ceea ce le-a fost „încredințat”, după o strategie de lucru care să-i învrednicească să se poarte în aşa fel încît „să nu fie pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu” (1 Cor. 10:32).

Scopul lecției: Să cunoaștem mesajul epistolelor pastorale ale lui Pavel care au fost scrise pentru a instrui pe lucrătorii din Biserică ce preiau „ștafeta” slujirii spirituale. Să înțelegem principiile fundamentale ale unei slujiri eficiente și binecuvântate în Biserică, în ce privește organizarea Bisericii, desemnarea prezbiterilor și a diaconilor pentru slujire, disciplinarea aplicată unor membri neevlavioși și păstrarea purității doctrinare.

Explicații contextuale și exegetice:

1. Epistolele către Timotei.

Originar din Listra, provincia Licaonia, Timotei era fiul unui grec şi al unei evreice convertite la creştinism ce se numea Eunice (Fapte 16:1; 2 Timotei 1:5). Împreună cu Lois, bunica lui Timotei, Eunice a îmbrățişat de timpuriu credinţa creştină. Convertirea lui Timotei la creştinism, probabil, a avut loc în cursul primei călătorii misionare, când Pavel, împreună cu Barnaba, a predicat în Listra (Fapte 14: 6-20). În a doua călătorie misionară, Apostolul Pavel l-a luat pe Timotei ca însoţitor permanent al său (Fapte 16:1-2). Iar pentru a înlătura susceptibilităţile din partea iudeilor, Apostolul Pavel îl taie împrejur pe Timotei (Fapte 16:3). De aici înainte, Timotei îl va urma pe Pavel în majoritatea călătoriilor sale misionare. Astfel, îl vom întâlni pe Timotei în Macedonia, la Atena (Fapte 17:14-15), la Corint (Fapte 18:5), la Efes (Fapte 19:22) şi în Troa (Fapte 20:4). Apostolul Pavel îi adresează lui Timotei două Epistole. Timotei este amintit de 23 de ori în Noul Testament: 17 sunt menţiuni referitoare la ostenelile şi calităţile sale. Pavel îl numește „copilul meu preaiubit” (1 Cor. 4:17) și „frate” (2 Cor. 1:1; Col. 1:1; 1 Tes. 3:2) căruia îi încredințează sarcini mai dificile (1 Tesaloniceni 3: 2-6; 1 Corinteni 4:17; 16:10-11; Filipeni 2:19-24; Romani 16:4, 21). Poate că tocmai de aceea, Timotei cădea uneori în descurajare, motiv pentru care Pavel se simte îndemnat să-l încurajeze (1 Tim 1:3; 4:14). De asemenea, se pare că Timotei avea și anumite probleme medicale (1 Tim 5:23). Cu toate acestea Pavel îi încredințează sarcina de a păstori Biserica din Efes (1 Tim 1:3).

Motivul și scopul scrierii Epistolelor 1 și 2 Timotei au fost legate de faptul că Biserica din Efes aşezată la confluenta multor curente filosofice, concepţii absurde de viaţă religioasă, ca cele din religiile de mistere ale Orientului antic. Astfel, Biserica era ameninţată de „lupii răpitori” (Fapte 20:29). Ca să le poată face faţă cu succes, Apostolul Pavel îi ofera mai multe sfaturi pastorale în prima sa Epistolă către Timotei. A doua Epistolă către Timotei a fost concepută iniţial doar ca o scrisoare de invitație a ucenicului la Roma, pentru o ultimă întâlnire cu mentorul său (2 Timotei 4: 9, 13, 21). Însă, această Epistolă s-a transformat, sub condeiul marelui Apostol, într-o epistolă pastorală şi într-un testament al lui Pavel, datorită faptului că el nu ştia dacă „copilul său” îl va mai afla în viaţă în Efes (2 Tim 4:6-9). Prin urmare, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să păstreze credinţa nealterată, să „înflăcăreze” darul pe care l-a primit de la Dumnezeu şi să îi înfrunte fără şovăire pe cei care tulbură pacea şi unitatea Bisericii (2 Tim.1:6, 3:1-14).

Prin urmare, scopul ambelor Epistole scrise de Pavel lui Timotei este acela de a-l încuraja pe Timotei, prin îndemnurile, sfaturile şi învăţăturile necesare împlinirii cu succes a misiunii sale de episcop într-o metropolă a Asiei.

2. Epistola către Tit. Nu avem decât puţine date despre Tit în Sfânta Scriptură. Luca, de exemplu, nu îl aminteşte deloc pe Tit în cartea Faptele Apostolilor. Tit este amintit de 12 ori în epistolele pauline, totdeauna la loc de cinste (Galateni 2:1-3; 2 Corinteni 2:13; 7:6, 13; 8:6, 16-23; 12:18; Tit 1:4 şi 2 Timotei 4:10). Tit s-a născut într-o familie „grecească”, adică dintre neamuri (Galateni 2, 3), fiind convertit la credința în Domnul Isus de către Apostolul Pavel (Tit 1:4). Tit l-a însoţit pe Apostolul neamurilor la Sinodul Apostolic din Ierusalim (Galateni 2:1-3). Spre deosebire de Timotei, Tit n-a fost tăiat împrejur (Galateni 2:3). Lucrarea sa a fost decisivă în reglementarea situaţiei din Corint, întorcând situaţia în favoarea Apostolului Pavel, și făcându-se astfel iubit de corinteni (2 Cor. 7:6-7). După aceea, Tit a devenit colaboratorul lui Pavel, care l-a rânduit ca episcop şi, după eliberarea sa din prima detentie romană, l-a lăsat ca înlocuitor al său în insula Creta, cu sarcina de a organiza şi de a conduce Biserica locală (Tit 1:5). Din cauza caracterului corupt al cretanilor şi din pricina propagandei iudaizatorilor, misiunea lui Tit în Creta era una dintre cele mai grele şi cerea o voinţă puternică şi o perseverenţă deosebită (Tit. 1:12). Tit întrunea toate calităţile cerute de această misiune şi s-a achitat de ea cu credincioșie. Legăturile sale personale cu Apostolul Pavel n-au fost întrerupte. Înainte de iarna anului 65-66, Apostolul îl roagă pe Tit să vină la el, în Nicopoli, pentru ca în anul următor să îl aflăm lângă Pavel în Roma (Tit 3:12; 2Timotei 4:10).

Motivul și scopul scrierii Epistolei către Tit a fost acela de a-l încuraja pe tânărul slujitor al Bisericii din Creta, unde creştinismul a pătruns curând după întemeierea Bisericii Creştine din Ierusalim. Luca ne informează de faptul că la Cincizecime, în Ierusalim se aflau şi cretani (Fapte 2:11). Iar din cartea Fapte Apostolilor aflăm că Apostolul Pavel a vizitat comunitatea de credincioși din Creta, în drum spre prima sa detentie romană (Fapte 27:6). Aflăm că Pavel a vizitat Biserica din Creta şi într-o altă împrejurare, împreună cu Tit şi cu alţi ucenici (Tit 1:5). Când l-a rânduit pe Tit ca episcop al cretanilor, Pavel i-a încredinţat organizarea şi conducerea Bisericii din insulă, însă caracterul dificil al cretanilor, propaganda iudaizatorilor şi anumite obiceiuri locale, îi dădeau mult de lucru tânărului episcop. Apostolul Pavel cunoaştea nivelul moral scăzut al locuitorilor insulei, fapt pentru care îi cere lui Tit, când îi scrie, să îşi sporească zelul misionar în propovăduirea Evangheliei, să combată cu asprime orice erezie şi delăsare morală şi să rânduiască prezbiteri şi diaconi vrednici, în fiecare cetate (Tit 1:12-14; 2:1-2). Aşadar, epistola oglindeşte grija Apostolui Pavel pentru ucenicul său Tit, pe umerii căruia a aşezat una dintre cele mai grele răspunderi, precum şi grija pentru mântuirea cretanilor, care erau ameninţaţi de învățături false (Tit 1:10, 14).

3. Epistola către Filimon. Epistola lui Pavel către Filimon (locuitor al orașului Colose) este o scrisoare personală de la apostol, din timpul detenției sale la Roma. Această scrisoare a fost trimisă o dată cu Epistola lui Pavel către Coloseni, prin Tihic, prietenul apostolului, iar scrierea ei a fost cauzată de o criza din viața unuia dintre convertiții lui Pavel. Onisim, un sclav al lui Filimon, nemulțumit cu starea lui de rob, a fugit, luând cu el o parte din banii sau bunurile stăpânului său (v. 18). În cele din urma, Onisim a ajuns la Roma, așa cum făceau mulți sclavi, așteptând, probabil, să se piardă în mulțimea acestui oraș. Însă, pe când se afla acolo Onisim l-a întâlnit pe Pavel și așa devine „copilul născut în lanțuri” al apostolului (v.10). Onisim a fost bine primit și a simțit îndemnul de a-i sluji cu devotament bătrânului apostol. Conștiința și voința pe care le avea l-au pregătit să urmeze calea datoriei, să îndrepte greșelile trecutului întorcându-se din nou în casa fostului lui stăpân. Onisim nu a așteptat să vadă răspunsul stăpânului său la scrisoarea lui Pavel, ci a plecat împreuna cu Tihic, solul lui Pavel. Nu se știe cum a fost primit înapoi, dar ar fi dificil de imaginat că Filimon, ca urmaș al lui Hristos, nu a fost înduplecat de o mijlocire atât de duioasă. Apelul demn al scrisorii reflectă încrederea apostolului că Filimon îl va primi pe Onisim ca pe un „frate preaiubit” (v. 16). Putem să presupunem că încrederea lui Pavel nu a fost dezamăgită.

Observați în textele pentru studiu:

1. Portretul slujitorilor Bisericii (Gal. 1:11-12). Pavel dorește să se asigure că Timotei nu ajunge în vreo criză de identitate cu privire la specificul caracterului său de slujitor al Bisericii, așa că descrie ceea ce ar trebui să fie acest lucrător prin șapte diferite tablouri:

a) Administratorul (2 Tim. 2:1-2). Administratorul este cineva care nu păstrează pentru sine ceea ce primește, ci păzește și investește pentru alții ceea ce i se încredințează. Lucrătorii spirituali din Biserică sunt administratori ai „harului care este în Isus Hristos” și pe care ei îl investesc în viața altora (2 Tim. 2:1-2). Observați aici progresia aritmetică a multiplicării ucenicilor lui Hristos și legătura celor patru generații de formatori de ucenici: (1) Pavel, (2) Timotei, (3) oameni de încredere, (4) alții (2 Tim. 2:2). Un lucrător autentic al Bisericii lui Hristos se implică cu responsabilitate să transmită această comoară a harului lui Dumnezeu după un plan care să se întindă peste patru generații de ucenici.

b) Soldatul (2 Tim. 2:3-4; 8-13). Ca un bun ostaș al lui Hristos, lucrătorul spiritual îndură greutățile (v.3), nu se „încurcă cu treburile vieții” (adică este dedicat în totalitate păstoririi) (v.4), își amintește mereu de Domnul Isus Hristos (ca și Comandant Suprem) (v.8), „rabdă totul pentru cei aleși” (v.10), nu se leapădă niciodată (oricât ar fi de greu) de Comandantul Suprem (v.11-13).

c) Atletul (2 Tim. 2:5). Atletul se supune cu strictețe regulilor stabilite pentru concurs așa încât să nu fie descalificat, ci, dimpotrivă, să câștige cununa. La fel, lucrătorii spirituali trebuie să caute, cu atenție deosebită, să persevereze în slujire până la capătul vieții lor, respectând toate rânduielile stabilite de Dumnezeu al Căruia este Biserica.

d) Plugarul (2 Tim. 2:6-7). Acest tablou al plugarului evidențiază „munca” sa asiduă, „răbdarea” până la cules (Iacov 5:7) și plata pentru munca sa (2 Tim. 2:6).

e) Lucrătorul (2 Tim. 2:14-18). El trebuie să fie harnic, astfel încât să nu-i fie rușine când activitatea sa este inspectată de alții. Lucrătorul, de asemenea, „împarte drept Cuvântul adevărului” cunoscând bine nevoile membrilor din Biserică și nu se ține de „vorbării goale și lumești” (2 Tim. 2:15-16).

f) Vasul (2 Tim. 2:19-22). Iar provocarea pentru orice lucrător din Biserică este aceea de a fi un „vas de cinste sfințit și folositor stăpânului”, indiferent de compoziția (valoarea) pe care o are acel vas (aur, argint, lemn, pământ).

g) Robul (2 Tim. 2:23-26). Titlul de glorie pe care l-a îndrăgit și Pavel, acela de rob, „sclav” al lui Isus Hristos, care aparține Lui și este la dispoziția Lui.

Acesta este tabloul descris de Pavel pentru slujitorii spirituali din Biserică, tablou în care ar trebui să se oglindească fiecare pastor, misionar, evanghelist, etc., din vremea noastră.

2. Calitățile slujitorilor Bisericii (Tit 1:4-9). Tit a fost provocat de Pavel să „așeze prezbiteri în fiecare cetate” (Tit 1:5). Însă, oricât de urgentă și strategică era această lucrare, Tit nu trebuia să uite că acești prezbiteri trebuiau să îndeplinească anumite calități, sau cerințe:

a) Fără prihană (v.6). Adică, dincolo de orice reproș venit din partea altora. Un lucrător cu o mărturie neobișnuită în credincioșia sa față de Domnul.

b) Bărbatul unei singure neveste (v.6). Aceasta presupune că un lucrător nu trebuie să fie divorțat sau recăsătorit. Poligamia, fără îndoială, nu trebuie să fie menționată deloc aici deoarece aceasta este o cerință pe care ar trebui să o îndeplinească orice credincios.

c) Copii credincioși (v.6). Adică, proprii lor copii să-L cunoască și să-L accepte pe Domnul Isus prin credință, oferind exemplu de mărturie creștină și altora.

d) Administrator bun („econom al lui Dumnezeu”) (v.7a). Să fie un administrator credincios și înțelept.

e) Fără încăpățânare (v.7b). Să nu-și impună modul său de înțelegere a lucrurilor. Să fie flexibil în a cunoaște părerile celorlalți. Să fie gata să renunțe la propriile păreri, dar nu la adevărul Scripturii, de dragul câștigării oamenilor. Liderii uneori pot câștiga, cu încăpățânare, argumentul pe care ei îl susțin, dar pot pierde relația lor cu oamenii în urma acestui proces! Ce câștig mai este acesta? Povara ce apasă pe inima lor, după ce liderii își câștigă dreptatea, poate fi mai mare decât dacă și-ar pierde dreptatea pe care consideră ei că o merită. Așadar nu fiți încăpățânați!

f) Fără mânie (v.7c). Să nu aibă un temperament iute. Desigur, mânia îndreptată împotriva păcatului este îndreptățită (Efes. 4:26), însă nu și mânia îndreptată împotriva oamenilor. Autocontrolul este o comoară așa de prețioasă încât ar fi mare păcat să-l pierdem!

g) Nici dedat la vin (v.7c). Toleranță zero față de orice fel de băutură alcoolică.

h) Nici bătăuș (v.7c). Fără agresivitate și violență.

i) Nici lacom de câștig mârșav (v.7c). Integritate financiară. Banii constituie o sursă de mare ispitire pentru lucrătorii din Biserică. Falimentarea în acest domeniu înseamnă descalificare din slujire.

j) Primitor de oaspeți (v.8a). Literal însemnând să iubească pe cei străini.

k) Iubitor de bine (v.8a). Aceasta poate include fapte bune, cărți bune, muzica bună, cauze bune, etc.

l) Cumpătat (v.8b). Să aibă o atitudine echilibrată (calmă, stăpânită, fără excese).

m) Drept (v. 8b). Integru și echilibrat în evaluarea situațiilor cu care se confruntă, raportându-se mereu la reperul Evangheliei, nu la opiniile sale proprii.

n) Sfânt (v. 8b). Fără prihană (vină), consacrare totală.

o) Înfrânat (v. 8b). În stare să se controleze pe el însuși (emoțiile, debitul său verbal).

p) Să se țină de Cuvântul adevărat (v. 9a). Să iubească, să respecte și să învețe Evanghelia Adevărului, iar nu opiniile sale.

r) Să înfrunte pe potrivnici (v. 9a). Desigur, nu este vorba aici de potrivnicii săi, ci potrivncii Evangheliei, iar lucrătorii trebuie să aibă curajul să spună, indiferent de cost, ce spune Biblia în cu privire la învățătorii falși și ideile lor.

3. Așteptări de la slujitorii Bisericii (Filimon 7-17). Pavel îl numește pe Filimon „tovarășul nostru de lucru” (v.1). Aceasta presupune că Filimon era prezbiterul „Bisericii din casa sa”, pe care Pavel îl asigură de prețuirea sa nespusă: „preaiubitul Filimon” (v.1).

Așa cum am văzut mai sus, Filimon a suferit o mare pagubă când Onisim, un sclav al lui Filimon, nemulțumit cu starea lui de rob, a fugit, luând cu el și o parte din banii sau bunurile stăpânului său (v. 18). Potrivit obiceiului vremii de atunci, o astfel de faptă, în mod just, ar fi trebuit să fie raportată către oficialitățile responsabile, iar sclavul să fie dat în urmărire. Pavel, însă contrar acestui obicei, îl roagă pe Filimon să-l primească pe Onisim înapoi, dar nu ca pe un rob ci pe un „frate preaiubit” (v.16). Ce lucru neobișnuit îi cere Pavel acestui prezbiter! Pentru a argumenta cererea sa, Pavel face apel la cinci motivații:

a) Reputația lui Filimon (v.7). Filimon avea reputația unui om care iubește pe alții și, prin urmare, „inimile sfinților au fost înviorate” prin el (v.7). Ce reputație extraordinară! Iar Pavel dorește să-i mai ofere lui Filimon o șansă, neobișnuită de altfel, de a fi o binecuvântare și pentru sclavul său Onisim a cărui viață fusese schimbată de Domnul acum.

b) Dragostea lui Filimon (v.8-9). Pavel ar fi putut să facă apel la autoritatea sa apostolică și să-i poruncească lui Filimon să facă acest gest al dragostei neobișnuite (v.8), însă apostolul a preferat să facă un apel de la inimă la inimă „în numele dragostei” pentru acceptarea lui Onisim ca frate, ca efect al dragostei sale (v.9). De altfel, și numele lui Filimon se traduce prin „cel cu afecțiune” sau „cel bun”.

c) Convertirea lui Onisim (v.10). Acum sclavul Onisim devenise „copilul” spiritual „născut în lanțurile” sale și frate de credință cu Filimon (v.10, 16). Evident, aceasta convertire a lui Onisim nu-i anula calitatea sa de sclav și nici datoria pe care o avea pentru Filimon, însă schimbarea lui adăuga o calitate spirituală incomensurabilă: membru al aceleiași familii de credincioși. Este important să reținem că prietenii (și sclavii, în cazul lui Filimon) ni-i putem alege, dar frații în credință (ca și frații biologici, de altfel), ni-i dă Domnul. Filimon trebuia să ia și el în considerare acest aspect, ca o motivație de a-l accepta pe Onisim.

d) Utilitatea lui Onisim (v.11-14). Onisim prin traducere înseamnă „folositor” sau „profitabil”, așa că Pavel folosește acest joc de cuvinte cu numele acestui sclav (precum și cu numele stăpânului său -Filimon): „altă dată ți-a fost nefolositor, … dar acum ne va fi folositor și ție și mie” (v.11). Argumentul apostolului Pavel pare să fie ceva de genul: „dacă sclavul acesta trebuie să se ridice la înălțimea numelui său, atunci ce putem spune despre așteptarea legată de numele stăpânului său?”. Dumnezeu așteaptă acest gen de dragoste voluntară și sacrificatoare (v.13-14).

e) Providența lui Dumnezeu (v.15-16). Ca și credincioși, argumentează Pavel, noi ar trebui să credem că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor, chiar și în cele mai dificile experiențe ale vieții. Prin urmare, Dumnezeu a îngăduit ca Onisim să ajungă în Roma pentru a deveni, astfel, un om credincios (v.15-16). Onisim a fost despărțit de Filimon pentru o vreme ca așa să-l aibă pentru veșnicie. Onisim a plecat spre Roma ca sclav, dar s-a întors în Colose ca frate în credință! Merită orice sacrificiu făcut din dragoste pentru a-i câștiga pe oameni pentru veșnicie!

Toate aceste argumente au constituit motivații pentru Filimon de a-l primi și de a-l ierta pe sclavul său fugar (v.17). Pentru aceasta, Pavel se identifică cu Onisim și-i spune lui Filimon: „primește-l ca pe mine însumi” iar „dacă ți-a produs vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea” (v.17-18). Ce model extraordinar de dragoste și sacrificiu!

Aplicaţii:

1. Studiază cu atenție Epistolele pastorale ale lui Pavel și descoperă temele majore ale acestor scrisori.

2. Fă-ți timp să memorezi în întregime una dintre Epistolele pastorale ale lui Pavel (Filimon, de exemplu). Ai să fii surprins să constați bogăția mesajului din această Epistolă!

3. Fă o listă cu calitățile slujitorilor duhovnicești, așa cum sunt ele prezentate de Pavel. Roagă-te ca Dumnezeu să dezvolte astfel de calități în viața lucrătorilor din Biserica ta locală.

4. Identifică cel puțin o persoană care te-a influențat prin dragostea ei neobișnuită și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru acea persoană.

5. Fă o listă cu cele mai mari nevoi sociale din vremea noastră. Câte dintre acestea sunt în atenția Bisericii tale locale?

Sugestii practice:

1. Fă o listă cu ucenicii pe care i-ai ajutat să creadă în Dumnezeu și să crească apoi spre maturitate spirituală.

2. Dacă n-ai nici un nume de trecut pe această listă, nu mai sta pe gânduri, ci începe să formezi ucenici pentru Hristos.

3. Indică calitățile cele mai puțin dezvoltate între lucrătorii de pe ogorul Evangheliei astăzi. Cum crezi că pot fi dezvoltate acestea?

4. Dacă ești un lucrător în Biserica ta locală, evaluează-ți atent calitățile și slăbiciunile în lumina Scripturii.

5. Ce lucruri neobișnuite ai făcut ca efect al iubirii pe care o porți pentru frați, în special și pentru semeni, în general.

Întrebări pentru discuţii:

1. Care sunt calitățile slujitorilor spirituali? Ce se poate întâmpla dacă acestea nu sunt practicate în Biserica locală?

2. Ești implicat într-un proces de ucenicie? Formezi alți ucenici în credință?

3. Care sunt ucenicii tăi în lucrare? Pe cine ajuți să devină un lucrător destoinic?

4. Cum reacționezi când alții nu-ți respectă punctul de vedere?

5. Ce faci când nu câștigi dreptatea în argumentare?

6. Ce nevoi sociale majore există în localitatea în care este așezată Biserica ta locală? Ce crezi că ne-ar solicita Dumnezeu să facem ca efect al unei iubiri neobișnuite?

7. Ce modele de iubire neobișnuită cunoști printre frații și surorile de credință din Biserica ta locală?

8. Ce s-ar întâmpla dacă Biserica ar fi lipsită de dragoste frățească?

Echipa de redactare a Calendarului de Studiu Biblic 2018


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.