EXPLICAȚII BIBLICE 26 AUGUST

Data: 26 august

Text: Faptele Apostolilor 13: 1-12

Verset de aur: Matei 9: 37-38

Tema: Biserica: Locul meu și al tău în planul de misiune al lui Dumnezeu

Ideea centrală: Biserica primară a început misiunea ei în Ierusalim, iar apoi și-a extins-o spre alte zone geografice (incluzând Samaria, Damasc, Cezarea și Antiohia Siriei). Pavel, împreună cu alți câțiva ucenici, au „răspândit cu prisosință” Evanghelia lui Isus Hristos „de la Ierusalim și țările de primprejur până la Iliric” (Rom. 15:19). Duhul lui Hristos este un duh al misiunii, de aceea cu cât se apropie cineva mai mult de El, cu atât mai misionară îi devine inima. Vom urmări, așadar, chemarea la misiune (proclamarea Evangheliei în zone culturale diferite de cea proprie) a ucenicilor Domnului Isus în contextul în care „secerișul” era mare iar „lucrătorii” erau puțini (Matei 9:37-38).

Scopul lecției: Să descoperim inima misionară a primilor creștini și să ne rugăm ca Dumnezeu să ne facă și pe noi pasionați de misiune (așa cum a fost inima lui Hristos și a ucenicilor Săi), și, de asemenea, să ne rugăm pentru „secerișul” misionar din generația noastră.

Explicații contextuale și exegetice:

Pavel (Saul) și Barnaba și-au încheiat misiunea lor în Antiohia, și s-au întors în Ierusalim, care era considerat până atunci un fel de „centru misionar” (Fapte 11:19-30). Însă, din acest moment, descris de Luca în capitolul 13 din Faptele Apostolilor, se produce o schimbare majoră în privința locației centrului misionar și a coordonatorului misiunii: Antiohia devine locul de unde misionarii pleacă și apoi revin, iar Pavel devine noul coordonator al misiunii creștine.

Luca prezintă o listă cu patru bărbați ce slujeau cu diferite responsabilități în Biserica din Antiohia: Barnaba (pe care l-am cunoscut din studiul anterior), Simon, numit Niger (adică „cel negru” – provenind probabil din Africa), Luciu (de loc din Cirene – fiind, probabil, unul dintre fondatorii Bisericii – Fapte 11:20), Manaen (un prieten apropiat sau poate un frate vitreg al lui Irod – impresionant că Manaen devine un lider al Bisericii în timp ce fratele său vitreg a fost un vrăjmaș al ei), și Saul (ultimul de pe listă ce curând avea să devină cel dintâi). Aceștia slujeau ca „proroci și învățători” în Biserica din Antiohia (Fapte 13:1). Profeții au ajutat la fondarea Bisericii creștine prin faptul că au vestit Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 2:20). Ei erau mesageri ai lui Dumnezeu în perioada în care Cuvântul Scripturii n-a fost încă revelat pe deplin. Învățătorii i-au ajutat pe noii convertiți să cunoască doctrinele de bază a credinței în Domnul Isus (2 Tim. 2:2).

Pe când aceștia slujeau Domnului (și posteau, probabil, împreună cu întreaga Biserică), Duhul Sfânt al lui Dumnezeu intervine să le ofere o nouă provocare misionară, în acord cu planul Său (Fapte 13:2).

Observați în textul pentru studiu reperele fundamentale ale chemării la slujire misionară pe care ar trebui să clădim și noi astăzi misiunea noastră creștină:

1. Urgența misiunii creștine (13:2). Remarcați faptul că Duhul lui Dumnezeu intervine cu această nouă provocare misionară „pe când slujeau Domnului” (Fapte 13:2). Conducătorii Bisericii din Antiohia nu șomau, nici nu erau plictisiți de timpul mult rămas între diversele forme de slujire! Ci, ei erau ocupați, cu multă slujire. Și tocmai atunci Dumnezeu le oferă o nouă provocare urgentă: „puneți-Mi deoparte pe Barnaba și Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Fapte 13: 2). Dumnezeu și astăzi caută după oameni ocupați ca să-i cheme la slujirea misionară.

De asemenea, ni se spune că Biserica era angrenată în post (Fapte 13:2). Postul comunică tocmai această atmosferă de urgență ce stăpânea inimile credincioșilor din Biserică. Nu postești când te relaxezi, ca la nuntă, ci când solicitările slujirii sunt majore. Astăzi credincioșii nu mai postesc la fel de des ca în perioada comunistă pentru că, probabil, s-a dus sensul de urgență și pericol din Biserici. Parcă ne-am afla în vacanță, iar nu în linia întâia a frontului de misiune creștină!

Agenda de lucru o stabilește Domnul, nu noi: „puneți-Mi deoparte … pentru lucrarea la care i-am chemat” (Fapte 13:2b). Așadar, mai întâi reținem că Domnul este Stăpânul misiunii (Duhul Sfânt spune „puneți-Mi deoparte”, iar nu „puneți-vă deoparte”! Păstorii și misionarii sunt ai Domnului înaintea de a fi ai Bisericii! Iar, apoi, chemarea este făcută tot de Domnul, înaintea de a fi făcută de Biserică. Lucarea este a Lui, nu a noastră. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, ne angajează la secerișul Său extins și măreț.

Importanța misiunii (Fapte 13:22-26). Când credincioșii Bisericii din Antiohia au aflat despre urgența misiunii de pe agenda Domnului, n-au mai stat pe gânduri, ci „au postit și s-au rugat”, în aceeași atmosferă a urgenței, după care au făcut un serviciu divin de trimitere a misionarilor în lucrare: „și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece” (Fapte 13:3). Această ceremonie cu „punerea mâinilor” era un act de binecuvântarea, o exprimare a asocierii pe care Biserica o realiza cu misionarii, în susținere spirituală/materială și în rugăciune (Fapte 14:26). În mod solemn, Biserica din Antiohia a răspuns afirmativ Duhului lui Dumnezeu care le-a comunicat credincioșilor expres să acționeze astfel: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul” (Fapte 13:2). Punerea „deoparte” este expresia consacrării solemne și a mandatării misionarilor pentru o lucrare specifică. Ce glorioasă a fost ceremonia aceasta de consacrare! Era solemnitatea rezonanței extraordinare dintre dorința Duhului Sfânt și dorința Bisericii ce s-au contopit în același ton.

Este demnă de menționat și solemnitatea cu care Biserica i-a „lăsat să plece” fără crâcneli și supărări. Biserica avea nevoie de ei, nu-i așa? Cum ar fi să cheme Dumnezeu la o slujire misionară dintr-o altă zonă, pe păstorul vostru pe care-l apreciați? Când însă Domnul are nevoie de cineva, datoria noastra este să fim la dispoziția Lui.

Observați că Domnul îi cheamă pe cei mai buni slujitori ai Bisericii, nu pe alții de care, poate biserica s-ar fi putut lipsi ușor (cum suntem înclinați să facem noi când spunem despre anumite persoane: acesta nu-i bun pentru slujirea din Biserica noastră, dar în misiune, merge!). Cine poate descrie mâhnirea din inima Domnului într-o situație ca aceasta? În Biserica din Antiohia, însă doi (dintre cei cinci) cei mai buni slujitori au fost trimiși în misiune. Este de presupus că Biserica a purtat de grijă și de nevoile lor financiare, însă așa cum se precizează în Fapte 14:26, Biserica din Antiohia „i-a încredințat în grija harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârșiseră”. Aceasta demonstrează că solemnitatea trimiterii în misiune se vede și în privința finanțelor necesare lucrării. Credincioșii din Antiohia au contat pe faptul că Dumnezeu, ca Stăpân al misiunii, avea să se îngrijească de nevoile lor, potrivit cu harul Său. Biserica a înțeles că Dumnezeu este Stăpânul, iar dacă ei, ca Biserică, doreau să susțină lucrarea misionară a lui Pavel și a lui Barnaba, o făceau dându-I, mai întâi, Domnului banii pentru misiune (2 Cor. 8:1-5).

Experiențele misiunii (Fapte 13:6-12). Era logic ca misiunea lui Pavel și a lui Barnaba să înceapă în Cipru, printre evrei. Barnaba era din Cipru și cunoastea bine cultura oamenilor de acolo. Însă, misiunea lui Pavel și a lui Barnaba a continuat spre Pafos, unde au avut prima lor experiență negativă: opoziție și decepție pe câmpul lor de misiune. Decepția probabil a apărut datorită faptului că cel ce se opunea Evanghelie nu era un păgân, ci, „un iudeu” ce se identifica cu numele Bar-Isus (prin traducere directă Fiul lui Isus) (Fapte 13:6). Ce ciudat să întâlnești pe câmpul de misiune un „fiu din familie de credinciosi” care să fie „proroc mincinos” și „vrăjitor” (Fapte 13:6)! Ce decepție! Cei ce sunt chemați să fie „lumină” ajung să răspândească „întuneric” spiritual!

De reținut însă este faptul că numele lui real era Elima (vrăjitorul) (Fapte 13:8). El, de fapt, se ascundea în spatele unui nume glorios pentru a-și ascunde caracterul său mârșav! La fel ca el și astăzi sunt creștini, păstori, misionari, care poartă doar un nume frumos, însă viața lor n-a fost niciodată schimbată! Ce decepție!

Pavel, însă „plin de Duhul Sfânt”, și-a dat seama că Elima nu era „Fiul lui Isus”, ci era „fiul dracului”, de aceea pronunță o judecată aspră asupra lui (și pentru că el „căuta să-l abată pe dregător de la credință)” (Fapte 13:8-11). Când dregătorul Sergius Paulus a văzut cele întâmplate, a realizat că adevăratul Dumnezeu este cel proclamat de Pavel, prin urmare, dregătorul roman „a crezut” în Dumnezeu (Fapte 13:12). Ce experiență răsunătoare! Decepția s-a dus, Evanghelia a biruit!

Aplicaţii:

1. Fă o evaluare a implicării membrilor Bisericii în slujirea spirituală și lucrarea misionară. Cât la sută dintre toți membrii din Biserică au o implicare efectivă?

2. Determină-ți locul tău în slujirea din Biserică. Ce te-a chemat Domnul pe tine să faci?

3. Verifică-ți pasiunea ta pentru lucrarea misionară. Cât de urgentă ți se pare ție misiunea creștină contemporană? Ce faci în acest sens?

4. Verifică-ți timpul pe care-l aloci lucrării spirituale. Crezi că este de ajuns? Îl onorează asta pe Dumnezeu?

5. Verifică-ți intensitatea pasiunii tale pentru lucrarea Domnului. Cât de tare te plictisește citirea Cuvântului, postul, rugăciunea, participarea la serviciile divine ale Bisericii sau slujirea misionară?

Sugestii practice:

1. Dacă nu-ți cunoști locul tău în slujire, roagă-te ca Dumnezeu să ți-l descopere. Biserica ta va confirma dacă ai înțeles bine sau nu chemarea ta.

2. Înflăcărează darul tău pentru slujirea Domnului. Timpul este prețios iar misiunea este urgentă. Nu te lăsa dominat de spiritul de „vacanță” spirituală. Fii tot timpul în alertă!

3. Caută să te implici într-o misiune a Bisericii în zone (din țară sau străinătate) în care Evanghelia n-a fost încă vestită. Misiunea presupune depășirea granițelor culturale.

4. Nu te lăsa descurajat de eventualele decepții pe care le experimentezi în lucrarea misionară. Oricâtă opoziție și înșelăciune ar fi în jurul tău, Evanghelia va triumfa!

Întrebări pentru discuţii:

1. Care sunt motivele pentru care cei mai mulți creștini astăzi nu se implică în slujirea Domnului?

2. În ce îți investești cel mai mult din timpul tău liber?

3. Cât de des postești și te rogi pentru cei nemântuiți?

4. Biserica ta a trimis și susține misionari în alte zone geografice din România sau în alte țări ale lumii?

5. Ce forme de opoziție față de misionari există cel mai frecvent astăzi?

6. Cum putem intensifica pasiunea noastră, a celor credincioși, pentru misiune?

Echipa de redactare a Calendarului de Studiu Biblic 2018


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.