EXPLICAȚII BIBLICE 19 AUGUST

Data: 19 august

Text: Faptele Apostolilor 11:19-30

Verset de aur: Faptele Apostolilor 1:8

Tema: Evanghelia vestită până la marginile pământului: Pecetea veridicității creștinilor

Ideea centrală: În cartea Faptele Apostolilor este înregistrat unul dintre cele mai importante momente din Istoria Creștinismului, și anume, momentul în care comunitatea de urmași (ucenici) ai lui Isus au primit numele de „creștini” (Fapte 11:26). Acest reper istoric și spiritual reprezintă, de fapt, autentificarea (pecetluirea) pe care a primit-o această comunitate de urmași ai lui Isus în Antiohia, ca fiind creștini autentici. Este ca și când Dumnezeu ar spune, parafrazând asta, „așa arată Biserica Creștină autentică”.

Așadar, după ce am văzut cum a fost instituită Biserica și după ce am urmărit expansiunea ei numerică, vom analiza aici ceea ce a făcut ca Biserica să capete recunoașterea ei de creștinism autentic. Elementul fundamental în stabilirea acestei autenticități creștine pentru Biserica din Antiohia l-a constituit hotărârea acestei comunități de credincioși de a „propovădui Evanghelia Domnului Isus” și „grecilor” (neamurilor), nu numai „iudeilor” (Fapte 11:19-20). Această schimbare de paradigmă a avut o rezonanță istorică, iar rezultatul a fost înregistrat de Luca, prin inspirația Duhului Sfânt, ca fiind forma evidentă de manifestare a creștinismului veridic.

Scopul lecției: Să descoperim care este această „esență” sau elementul autentic pe care ar trebui să îl aibă o Biserică Creștină, așa încât să-și merite numele ei de „creștină” și, în consecință, să structurăm propria noastră comunitate de credință după modelul acesta veridic.

Explicații contextuale și exegetice:

Biserica din Ierusalim a ajuns o Biserică mare și binecuvântată de Dumnezeu, însă, se pare că această Biserică n-a înteles de la început planul de misiune stabilit de Hristos (Fapte 1:8). Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că focalizarea lor a fost exclusiv îndreptată spre Ierusalim și spre iudei (propriul lor grup etnic). În timp ce, așa cum știm, planul Domnului stabilea clar că ei ar fi trebuit să fie „martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, și până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Planul Domnului Isus NU spunea că ei ar trebui să fie martori: mai întâi în Ierusalim, apoi în toată Iudeea, apoi în Samaria, și apoi (dacă mai rămâne timp) până la marginile pământului! Tot astfel, acest plan nici NU preciza cum că doar unii ar trebui să fie martori în Ierusalim, alții să fie martori în Iudeea, alții în Samaria, și alții (dacă vor mai fi rămas) până la marginile pământului! Ci, planul Domnului preciza clar că cei credincioși trebuiau să fie martori ai Domnului (toți, în același timp): „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului”. Cum este posibil acest demers misionar? Mai întâi, nu trebuie să uităm că planul este al Domnului și, prin urmare, trebuie să acceptăm că elementele constitutive ale acestui plan sunt mai mari decât capacitatea umană de înțelegere a acțiunilor planificate de El. Pe de altă parte, trebuie să reținem că Domnul dorește să facem loc în inima noastră tuturor oamenilor (din orice națiune sau grup etnic), să-i iubim și să ne rugăm pentru ei, toți. Dumnezeu ne-a creat cu o inimă în care poate să încapă lumea întreagă, dacă El locuiește într-adevăr în noi.

Prin urmare, așa cum am văzut, Biserica din Ierusalim, deși era o Biserică mare și binecuvântată, nu a înțeles foarte clar planul Domnului. Și ce a făcut atunci Domnul? A „ajutat” această Biserică să devină misionară! Cum? Îngăduind persecuția!

Ce s-a întâmplat cu Biserica din Ierusalim după prigoană? Textul din Scriptură ne spune că „Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia” (Fapte 11:19). Exact acolo unde le spusese Domnul să meargă, nu-i așa?! Principiul este că, dacă nu ascultăm de Domnul de bună voie, atunci vom ajunge să ascultăm de nevoie!

Capitolul 11 din cartea Faptele Apostolilor ne arată cum s-a relaționat Biserica din Ierusalim la cei dintre neamuri (păgâni)? În mod tradițional, neamurile trebuiau să se convertească la iudaism pentru a fi acceptate în sfera părtășiei spirituale a evreilor. Acum, însă neamurile și evreii sunt provocați de Domnul să vină împreună într-o unitate bazată doar pe credința lor în Domnul Isus Hristos (Gal. 3:26-28).

Observați, în textul pentru studiu, trei modalități de raportare a credincioșilor evrei la credincioșii dintre celelalte neamuri, experiențe ce au creat această rezonanță extraordinară în urma căreia ucenicilor din Antiohia li s-a dat numele de „crestini”.

1. Deschiderea Bisericii din Antiohia pentru misiunea printre neamuri (păgâni) (11:19-21). Persecuția ce s-a abătut asupra Bisericii din Ierusalim i-a determinat pe credincioșii din această localitate să se împrăștie în multe alte zone geografice ale Imperiului Roman din acea vreme. Unii dintre ei s-au dus până în Fenicia, alții în Cipru, iar alții în Antiohia Siriei (un oraș de mărime considerabilă și reședință a acelei părți a Imperiului Roman: aproape 300.000 locuitori) (Fapte 11:19). Aici, în Antiohia, de altfel, se afla și o comunitate destul de mare de evrei (între 22.000 și 65.000). Primul impuls al credincioșilor Bisericii din Ierusalim a fost să propovăduiască Evanghelia lui Hristos (așa cum am văzut și în celelalte lecții). Nimeni și nimic nu i-a putut determina pe acești credincioși să tacă, nici măcar persecuția. Surprinzător însă a fost faptul că ei s-au limitat, în primă instanță, la proclamarea Evangheliei doar pentru evrei (Fapte 11:19b). Deși părea să fie logic să relaționeze doar cu oamenii din aceeași cultură și de aceeași limbă, totuși, așa cum am văzut, planul de misiune stabilit de Domnul prevedea faptul că ei trebuiau să-i includă și pe cei „de la marginile pământului” în demersul lor misionar (Fapte 1:8). Ne gândim cum, probabil, românii credincioși plecați în țările din Europa, după integrarea României în Uniunea Europeană, au făcut și ei același lucru (cei mai mulți continuă să facă acest lucru și astăzi), au vestit Evanghelia doar românilor din orașul sau țara în care s-au dus. Aceasta, așa cum am văzut, nu reprezintă o ascultare deplină de Domnul!

Slavă Domnului, însă, unii dintre credincioșii ajunși în Antiohia (venind dinspre Cipru și Cirene) au vestit Evanghelia Domnului Isus și grecilor (nu doar evreilor). Acesta a fost punctul de cotitura în depășirea granițelor etnice și culturale. Aici ucenicii Domnului Isus au înțeles și au aplicat întocmai tot planul divin de misiune și pentru aceasta au primit „calificativul” de creștini autentici. Dumnezeu a vrut să precizeze fără echivoc că aceștia sunt creștinii adevărați: cei ce ascultă și împlinesc planul Domnului așa cum L-a întocmit El, nu așa cum li s-ar fi părut lor mai nimerit. Probabil că multe Biserici din România, astăzi, sunt neascultătoare de Domnul prin aceea că și-au focalizat misiunea lor exclusiv asupra romanilor, când ar fi trebuit să ajungă cu Evanghelia până la marginile pământului.

Atât de mare a fost bucuria Domnului pentru ceea ce făceau cei care au început să vestească Evanghelia și grecilor încât Domnul a decis să „pună și El Mâna” la această lucrare: „Mâna Domnului era cu ei” (Fapte 11:21). Astfel, nu-i de mirare că „un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul” (Fapte 11:21). Nicio Biserică nu va experimenta lucrarea plină de putere a Mâinii lui Dumnezeu dacă aceasta nu urmează modelul Bisericii din Antohia în misiune și proclamarea Evangheliei până la marginile pământului.

2. Încurajarea oferită de Barnaba pentru convertiții străini din Antiohia (Fapte 11:22-26). O problemă majoră legată de oamenii necunoscuți din jurul nostru este aceea că, în mod natural, nu putem avea încredere în deciziile și acțiunile lor. De exemplu, cineva referindu-se la o comunitate etnică mai dificilă și mai instabilă emoțional (mai greu de convins să rămână în ascultare de Cuvânt și după botez), a întrebat cu amărăciune în glas pe cineva: „cum aș putea fi sigur că oameni aceștia vor continua să rămână pe cale credinței până la capătul vieții lor?” Răspunsul corect este ca „Domnul va desăvârși ceea ce a început.”

Într-o situație în care mulți oameni dintre neamuri au intrat în Biserica din Antiohia, fiind doar „copii în credință”, Barnaba a fost trimis de la Ierusalim ca să ajute la maturizarea lor spirituală (Fapte 11:22). Biserica a făcut o alegere inspirată când l-a desemnat pe „fiul mângâierii”, „un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință” să se deplaseze în Antiohia (Fapte 4:36; 11:24). În plus, Barnaba era un evreu din Cipru așa cum erau și unii dintre cei ce predicau Evanghelia nemurilor în Antiohia (Fapte 4:36). Probabil că datorită acestui fapt, Barnaba avea o perspectivă culturală mai largă decât alți credincioși evrei. Cert este că răspunsul lui Barnaba la ceea ce a văzut în Antiohia a fost să-i îndemne (încurajeze) „pe toți să rămână cu inima hotărâtă alipiți de Domnul” (Fapte 11:23). Această acțiune de încurajare nu a condus la o diminuare a evanghelizării, ci, dimpotrivă, zelul și eficiența misiunii Bisericii a crescut: „destul de mult norod s-a adaos la Domnul” (Fapte 11:24).

Pentru a deveni o Biserică după modelul celei din Antiohia, ar trebui să punem un accent mai mare pe maturizarea spirituală a credincioșilor. Ar trebui să cultivăm mai mult încurajarea, nu criticile și suspiciunile. Spiritul critic și vorbirea de rău devastează bisericile și comunitățile din România.

Evident, Barnaba a văzut și nevoile (lipsurile) celor din Antiohia, dar, în spiritul său de încurajare, el s-a dus la Tars (160 km) să-l caute pe Saul care să vină să-i păstorească pe credincioșii din Antiohia timp de un an de zile (Fapte 11:26). Pentru aceste acțiuni de încurajare, învățare, instruire și sacrificiu, cerul întreg parcă s-a pus în mișcare și astfel a fost pusă pecetea autenticității creștine pe această biserică: „pentru întâia data, ucenicilor li s-a dat numele de creștini” (oamenii lui Cristos) în Antiohia (Fapte 11:26).

3. Deschiderea Bisericii din Antiohia pentru nevoile materiale ale altor biserici (Fapte 11:27-30). Anumiți proroci din Ierusalim au venit în Biserica din Antiohia, iar unul dintre ei, numit Agab, a anunțat, călăuzit de Duhul Sfânt, că va fi o foamete mare în toată lumea (Fapte 11:27-28). De reținut că în această perioadă de timp, când scrierile Noului Testament n-au fost încă încheiate, Dumnezeu a folosit mesagerii Săi, prorocii, pentru a comunica anumite mesaje pentru Biserică. Astăzi, când noi avem întreaga revelație a lui Dumnezeu prin Cuvânt, prorocia este transmiterea corecta a mesajului Sfintelor Scripturi și nu al unor gânduri de sorginte omenească. Trebuie remarcat faptul că în Antiohia, scopul profeției n-a fost acela de a satisface curiozitatea cuiva cu privire la viitor, ci întărirea credinței Bisericii în suveranitatea Domnului și în vreme de încercare.

Creștinii din Antiohia n-au putut opri foametea din zilele împăratului Claudiu (Fapte 11:28), dar au putut să facă ceva pentru cei aflați în nevoi. Astfel că o Biserică tânără decide să facă o colectă pentru nevoile credincioșilor din Iudeea (Fapte 11:29-30). Remarcabilă este acțiunea lor pe care Dumnezeu o menționează aici pentru a arăta natura autentică a unei Biserici Creștine. Orice Biserică sănătoasă este o Biserică generoasă cu privire la resursele ei financiare. Biserica Creștină autentică este darnică așa cum este Dumnezeu darnic. Multe Biserici din zilele noastre și-au închis inima spre alții și-și folosesc resursele doar pentru ele însele. Nu așa ar trebui să fie înțeleasă dinamica financiară a Bisericilor Creștine! Dacă resursele materiale ale unei biserici sunt folosite cu precădere pentru propriul lor confort, atunci Dumnezeu nu oferă binecuvântarea Sa acelei Biserici. Dimpotrivă, dacă o Biserică decide să-și folosească mare parte din resursele sale (poate chiar 50% din tot venitul ei) pentru misiune (evanghelizare, plantare de biserici, ajutorarea altor biserici), atunci Dumnezeu toarnă din binecuvântarea Lui peste această Biserică. Este ca și când cineva s-ar plânge de lipsă de apă într-un apartament sau o casă în care au fost instalate chiuvete, dar respectivul n-ar deschide niciodată robinetul! Când, însă decide să deschidă robinetul, apa începe să curgă și astfel sunt împlinite nevoile de apă ale tuturor celor însetați din casă. La fel stau lucrurile și cu privire la dinamica financiară a Bisericii Creștine autentice. Atunci când se deschide „robinetul” financiar pentru a acoperi nevoile misionare, Dumnezeu lasă să vină din „rezervorul” Său, prin „conductele” reprezentate de cei credincioși, banii necesari pentru orice lucrare misionară făcută după Planul Său.

Aplicaţii:

1. Fă o analiză spirituală a Bisericii locale în care Dumnezeu te-a chemat să slujești și să fii membru. Urmărește modul în care Biserica se aseamănă sau nu cu Biserica din Antiohia.

2. Urmărește planul de misiune stabilit de Domnul și determină în ce măsură Biserica ta locală ascultă sau nu de Domnul.

3. Verifică atmosfera din Biserică și vezi cât de multă critică sau încurajare găsiți la membrii Bisericii. Dacă descoperi că ești o persoană critică, cere-i lui Dumnezeu să te ierte și să te ajuți să renunți la spiritul critic. Mai ales, nu critica niciodată Biserica ta locală în prezența copiilor tăi. Mai târziu, când vor crește, ei vor ajunge să nu mai dorească să rămână în părtășia credincioșilor.

4. Vezi cât de mult cheltuie Biserica pentru misiune, evanghelizare, înființarea de biserici noi sau ajutorarea altor biserici, sau credincioși aflați în nevoi.

5. Verifică-ți propria ta dărnicie și vezi cât de deschisă este inima ta pentru lucrarea Domnului. Nu uita, dacă robinetul este închis, binecuvântarea lipsește.

Sugestii practice:

1. Fă o listă cu punctele de misiune ale Bisericii și analizează câte dintre acestea se adresează unor persoane din culturi diferite.

2. Analizează-ți gradul tău de critică sau de încurajare a altora. Vezi spre ce înclină mai mult balanța.

3. Fă-ți o disciplină riguroasă de a da Domnului cel puțin zece la sută din veniturile tale. Fii deschis mai ales să sprijini lucrarea misionară a Bisericii locale.

4. Adoptă prin Biserică un misionar (rugându-te pentru el și susținându-l financiar) în timp ce el depune mărturia sa în alte părți ale lumii.

Întrebări pentru discuţii:

1. Care sunt elementele fundamentale ce au făcut Biserica din Antiohia să fie așa de specială?

2. Care este Planul de Misiune pe care l-a întocmit Domnul Isus pentru ucenicii Săi la fel ca și pentru noi astăzi?

3. Ce scuze invocă Bisericile de astăzi pentru refuzul lor de a face misiune până la marginile pământului?

4. Ce fel de încurajări am putea oferi celor ce sunt la începutul vieții de credință?

5. Cât ar trebui să dăm lui Dumnezeu din resursele noastre financiare?

6. Care este semnificația numelui de creștin și ce responsabilități au creștinii de astăzi?

Echipa de redactare a Calendarului de Studiu Biblic 2018


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.