Gânduri pentru tineri

Scriu aceste cuvinte pentru că „vorba zboară, scrisul rămâne” și mă rog pentru voi să luați decizii bune și mai ales să nu uitați cea mai importantă decizie a vieții voastre de care depinde eternitatea voastră.

Cu siguranță sunt unele lucruri la care trebuie să mai lucrați și să le schimbați, dar nu scriu ca să vă critic, ci doar să vă amintesc  câteva trăsături de caracter, pentru care sper şi mă rog să fie o descriere a ceea ce veți deveni. În același timp mă rog ca aceste trăsături  să fie evidente în viețile voastre atât acum cât şi în viitor. De asemenea, vă reamintesc că trebuie să urmăriți evlavia, rugându-L pe Dumnezeu să vă ajute să deveniți voi înșivă întruchiparea  acestor trăsături, care eu cred că sunt personificarea unui caracter evlavios. 

Fiecare cuvânt descrie câte o calitate preţuită mult de Dumnezeu, dar care este tot mai mult uitată în mediul cultural în care trăim. Dragi tineri, dacă veți căuta din toată inima să puneți în practica de zi cu zi aceste trăsături de caracter, veți împlini scopul pentru care ați fost creați ca şi copii iubiți ai lui Dumnezeu. Ştiu că aşteptați cu nerăbdare să vă urmați cursul vieţii. De aceea, vă reamintesc că nimic nu poate aduce o satisfacţie şi o împlinire mai mare decât să-L cunoşti pe Cristos şi să trăieşti în libertatea ascultării de El.

Mai întîi şi mai întîi, glorificați pe Dumnezeu pentru tot ceea ce sunteți şi în tot ceea ce faceți. Trăiți pentru Cel care şi-a dat viaţa pentru voi, îndreptându-vă spre El ca spre un călăuzitor al tuturor gîndurilor, sentimentelor şi acţiunilor voastre. Lumea vă va încuraja să vă puneți pe voi pe primul loc. Nu fiți însă egocentrici. Voi ați fost creați de Dumnezeu ca să fiți teocentrici. Lăudați-L şi glorificați-L pe Dumnezeu pentru viaţa voastră, pentru studiile voastre, pentru activităţile sportive, pentru conversaţiile voastre, pentru relaţiile cu cei din jur.

În al doilea rând, străduiți-vă să fiți statornici în credinţă. Rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute să vă examinați îndeaproape viaţa în fiecare zi. Rugați-L să scoată la iveală acele zone din viaţa voastră în care trebuie să-L lăsați pe El să domnească. Străduiți-vă să duceți o viaţă desăvârșită. Credinţa nu trebuie să fie doar o parte a vieţii voastre. Ea trebuie să călăuzească, să pătrundă şi să fie o inspiraţie pentru fiecare domeniu din viaţa voastră: acasă, la şcoală, în maşină, cu prietenii, pe terenul de sport, etc.

În al treilea rând, fiți plini de mulţumire. Tot ceea ce aveți, sunteți şi faceți sunt un dar de la Dumnezeu. Să nu credeți că este meritul vostru. Trebuie să înţelegeți că toate darurile bune de care vă bucurați sunt doar prin harul lui Dumnezeu. Iar atunci când treceți prin dificultăţi emoţionale, spirituale sau fizice, şi veți trece, mulţumiți lui Dumnezeu şi pentru aceste daruri. De ce? Pentru că El vă dă aceste dificultăţi ca parte a procesului de perfecţionare. El vă măreşte credinţa. Fiți recunoscători, aducînd mulţumiri pentru sursa binecuvântărilor Sale.

În al patrulea rând, dezvoltați-vă şi folosiți-vă discernământul. Viaţa va fi plină de alegeri, multe dintre ele dificile. Lumea vă încurajează să luați decizii pe baza a ceea ce „simţiți” voi că e „bine” pe moment. Deja sunteți înconjurati de oameni care trăiesc în acest mod. Va fi şi mai rău. Luați toate deciziile: ceea ce ascultați, ceea ce vizionați, pe cine vă alegeți de prieteni apropiaţi, cu cine vă căsătoriți, cum vă petreceți timpul, ce faceți pe linie profesională, pe baza Cuvântului neschimbabil al lui Dumnezeu. Nu vă încredeți în sentimentele voastre schimbătoare ca indicator pentru  a descoperi şi a face ceea ce pare că este bine. Mai bine studiați şi urmați Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să alegeți şi să faceți ceea ce este bine.

În al cincilea rând, trăiți o  viaţă sub amprenta harului. Îmi dau seama cât de mult am greşit, noi cei mai în vârstă, netrăind aşa în relaţia noastră cu voi. Toți trebuie să învățăm că în relaţiile unii cu alții trebuie să manifestăm în aceeaşi măsură harul pe care Tatăl ceresc l-a avut faţă de noi. Harul este un dar nemeritat. Expresia lui cea mai măreaţă a fost definită prin darul vieţii, morţii şi învierii lui Isus în locul nostru, ceva care noi n-am fi putut face şi n-am fi meritat vreodată. Vă rog, manifestați acest har faţă de fiecare persoană care vă iese în cale.

În al şaselea rând, fiți tot timpul persoane milostive. Eu am fost întotdeauna impresionat de modul în care erați afectați văzându-i pe cei nevoiași, care nu prea aveau parte de dragoste. Nu pot să uit inima voastră pentru oamenii din Oltenia, din Vaslui sau din alte locuri. Domnul Isus a fost prietenul celor fără de prieteni. El era înţelegător, bun şi milos. Faceți şi voi la fel.

În al şaptelea rând, fiți întodeauna smeriți. Să nu vă treacă cumva vreodată prin cap că talentele, darurile, abilităţile, succesele şi realizările voastre sunt meritul vostru. Dacă cineva merită laude pentru  acestea, nu sunteți voi aceia. Să nu vă lăsați niciodată cuprinși de  mândrie egoistă. Să nu vă umflați în pene din cauza acelui sentiment fals de auto-importanţă.

În al optulea rând, practicați auto-controlul. Preluați voi conducerea şi nu lăsați ca lumea să vă dicteze cum trebuie să trăiți. Lumea vă va spune cum să vă trăiți sexualitatea. Lumea vă va spune cum să vă raportați la lucrurile materiale. Lumea vă va spue cum să îi tratați pe ceilalţi. Din păcate, lumea vă va spune că în toate aceste domenii cât şi în altele, sunteți liberi să alegeți şi să folosiți propriile voastre reguli. Decât să trăiți o viaţă de excese, luați-L ca exemplu pe Cristos şi trăiți o viaţă disciplinată, străduindu-vă să Îi fiți pe plac lui Dumnezeu în tot ceea ce faceți.

În al nouălea rând, întotdeauna, dar întotdeauna, respectați şi supuneți-vă autorităţii. Dumnezeu este Împăratul vostru. El a îngăduit în viaţa voastră autorităţi pe care voi aveți datoria să le respectați, să le cinstiți şi să ascultați de ele atât timp cât acestea nu vă cer să faceți ceva în opoziţie cu voia lui Dumnezeu. Da, ştiu că ați auzit de multe ori: „copiii trebuie să asculte de părinţi!” De asemenea, respectați, cinstiți şi ascultați şi pe mai departe profesorii, pastorii vostri şi toate autorităţile.

În al zecelea rând, trăiți în puritate sexuală. Aveți dreptul la o singură încercare, doar una singură. Aveți la dispoziţie o singură încercare pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu şi modelul Său pentru acest dar incredibil al sexualităţii într-o lume care ia peste picior strategia sexuală a lui Dumnezeu. Nu vă lăsați amăgiți de faptul că nu ar exista reguli. Rămâneți neclintiți pentru că vor fi multe ocazii de compromisuri urmate de regrete. Luați acum decizia să trăiți aşa cum ştiți că e  bine. Aveți încredere că Dumnezeu are în vedere ce e mai bun pentru voi şi că El vrea să experimentați bucuria împlinirii sexuale în contextul unui legământ de căsătorie pe viaţă faţă de o singură femeie (pentru băieți) sau față de un singur bărbat (pentru fete). Nu veți regreta!

În al unsprezecelea rând, păstrați un puternic sentiment al modestiei. Trăim într-o societate care şi-a pierdut tot respectul pentru modestie. De fapt, lumea din jurul vostru vă va încuraja să „vă afișați”. Faceți astfel ca în tot ceea ce vorbiți, modul în care acţionați, modul în care vă îmbracați să-L onoreze pe Dumnezeu. Să vă aduceți aminte că în ochii lui Dumnezeu, singurii ochi în faţa cărora trebuie să fiți plăcuți, modestia, castitatea, onoarea şi înfrânarea, toate sunt virtuţi.

În sfîrşit, nu încetați niciodată să fiți deplin dependenți de Dumnezeu. Solomon a scris aceste cuvinte înţelepte: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta; recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările”. La aceasta nu mai am nimic de adăugat.

Rugăciunea mea este ca pe măsură ce creşteți în ani şi credinţă, să fiți tot mai asemenea chipului Domnului Isus Cristos. Fiți binecuvântați!

 

Samy Tuțac


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.