EXPLICAȚII BIBLICE 24 IUNIE

Data: 24 iunie 2018

Tema: Familia creștină – model în slujire

Text: Romani 16:1-27; 1 Corinteni 16:19; 2 Timotei 4:19; Faptele Apostolilor 18:2-3

Verset de aur: 1 Timotei 3:5

Ideea centrală: O casă (familie) mântuită este o familie slujitoare.

Scopul lecției: Scopul lecției este de a motiva la slujire pe toți cei care au avut parte de harul mântuirii prin Hristos în mod special familiile bisericii prin exemplul prezentat în textele citite.

Introducere

Termenul de slujire sau slujitor indică înspre o persoană ori o acțiune în folosul altei persoane. Astfel că a fi slujitor sau slujitori înseamnă a lăsa pentru o vreme nevoile personale în scopul îngrijirii de nevoile altora. Astăzi ne confruntăm cu un fenomen interesant: încercări din toate direcțiile posibile și imposibile de a defini actul slujirii și persoana slujitoare, de a descoperi raporturile și cadrul slujirii corecte, de a include conexiunile necesare, orice, în afară de a ne așeza practic și a sluji. E din ce în ce mai mult efort ideatic în detrimentul actului practic propriu-zis. 

Iată câteva mențiuni vrednice de luat în seamă:

1. Înainte de a fi o cerință, slujirea a fost un exemplu

În lumea în care trăim suntem tot mai obișnuiți cu ideea de „task” cerință cu caracter de obligație. Ni se dau astfel de task-uri și apoi se așteaptă de la noi să le îndeplinim. Cercetătorii în domeniu spun că stresul cel mai mare vine nu în urma efortului propriu-zis de a îndeplini sarcina ci în urma strădaniei de a afla cum anume trebuie dusă la capăt. Altfel spus, cerința fără model este povară. Când vine vorba de viața de credință lucrurile sunt extraordinar de surprinzătoare:

– da, avem parte de cerințe dar Cel ce ne cunoaște a stabilit măsura potrivită și contextul adecvat potrivit cu înzestrarea fiecăruia;

– da, se așteaptă de la noi slujire, dar înainte de a o cere, Hristos Domnul Însuși ne-a arătat cum trebuie făcută;

– da, suntem datori să ne slujim semenii. Hristos a slujit nu din poziția de Dumnezeu Înălțat (deși nu a pierdut vreodată această natură) ci din poziția de om, asemenea celor mai slabi dintre noi, totul pentru a putea veni în ajutorul celor încercați;

În timp ce fiecare își vedea de drumul lui, așa cum ne prezită profetul Isaia în capitoul 53 al scrierii sale, Hristos Domnul, potrivit planului etern S-a dezbrăcat de slavă, s-a făcut asemenea nouă, luând chip de rob și a slujit omenirii în singura și marea nevoie a acesteia: lucrarea de răscumpărare a sufletelor.

Înainte de a ne cere să ne dăm pe noi înșine în slujba lui Dumnezeu spre folosul altora, El a venit în slujba Tatălui pentru folosul nostru etern. Înainte de a ne cere nouă să ne iubim unii pe alții, Ioan ne spune că El ne-a iubit și a făcut asta până la capăt. Înainte de a ne cere să privim pe cei de lângă noi mai presus de noi înșine, El s-a dezbrăcat, a luat ligheanul și ștergarul și a spălat picioarele ucenicilor Săi.

2. Slujirea aproapelui nu este o înjosire, ci o înălțare

Lumea în care trăim este una a raporturilor răsturnate, a valorilor pervertite, a exemplelor compromise și a direcțiilor deturnate. Dorința poporului lui Dumnezeu de uniformitate în raport cu aceste sisteme a fost mereu un spin în coastă și sursa marilor eșecuri. 

Această dorință avea lăstari și printre cei ce începuseră să umble pe calea Domnului și care considerau că laurii vor fi singurele cununi așezate pe capul lor în lume. Domnul a articulat foarte clar diferența dintre Împărăția lui Dumnezeu și cea a lumii acesteia, fundamentală fiind raportarea acțiunilor noastre.

Astfel că dacă: 

– raportarea mea este față de meritele aproapelui meu, rar voi găsi oameni care (în opinia mea cel puțin) să merite efortul slujirii;

– raportarea mea este față de nevoile mele, rar voi găsi timp pentru nevoile altora, imperiul meu fiind ori în construcție ori în renovare;

– raportarea mea este față de imaginea mea extrem de rar voi fi dispus să mă înjosesc în față celor mai jos decât mine (aproape toată lumea).

O astfel de raportarea va considera mereu slujirea ca fiind o înjosire, o treaptă în jos și va alege fără să clipească slujirea de sine.

Dar dacă raportarea noastră este la ce a făcut Hristos pentru mine, lucrurile se schimbă total: 

– iubirea pe care o manifest față de cei din jur nu mai este meritoriu motivată, ci în Hristos înrădăcinată;

– iert pentru că datoria cea mare eu am avut-o față de Hristos și El m-a iertat pe deplin;

– port de grijă celor din jur pentru că am parte de purtarea Lui de grijă în fiecare zi și am nădejdea vieții veșnice tot prin aceeași providență.

3. Slujirea în și ca familie dovedește unitatea acestora în Hristos

Exemplele amintite în mod special de apostolul Pavel sunt evidențe ale lucrării lui Hristos în viața familiilor amintite. Nu identificăm nimic forțat, nimic artificial ori făcut cu o agendă ascunsă în slujirea lor. Până unde trebuie să meargă slujirea? Iată o întrebare ce merită aprofundată. Exemplele de față ne arată că slujirea trebuie să meargă potrivit cu nevoia identificată. În dorința lor de a sluji Evangheliei au fost riscuri, au fost renunțări la confort și la privilegii, la propriile ambiții. Nu suntem chemați cu toții la aceeași slujire dar suntem chemați de Același Dumnezeu. Nu slujim cu toții acelorași nevoi dar fiecare din noi a fost și este binecuvântat prin slujre de Dumnezeu. Prin slujirea noastră nu facem doar un exercițiu de renunțare și iubire ci transmitem imaginea lui Hristos celor din jurul nostru.

Aplicații

1. Identifică forme specifice prin care te vezi slujit de Dumnezeu.

2. Care sunt principalele obstacole în calea slujirii voastre ca familie?

3. Care ar fi câteva nevoi în care crezi că Domnul vrea să te folosească spre slava Sa?


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.