EXPLICAȚII BIBLICE 20 MAI

Data: 20 mai 2018

Tema: Familia creștină – creșterea copiilor

Text: Proverbe 4:1-27

Verset de aur: Proverbe 3:5-6 

Idea centrală: Creșterea biologică a copiilor e dată de hrana și protecția zilnică; dezvoltarea spirituală, intelectuală, emoțională însă este dată de expunerea la Cuvântul lui Dumnezeu.

Scopul lecției: Conștientizeze părinților și a factorilor formatori (biserică, școală) de importanța investiției spirituale în generațiile viitoare precum și oferirea unui model în această direcție. 

Introducere

Această lecție își are rădăcina în Cuvântul lui Dumnezeu, sursa oricărei înțelepciuni și vine prin unul din personajele cele mai expuse la această înțelepciune, Solomon. Când înțelegem că Dumnezeu ne-a dat harul să fim părinţi, nu doar ca să asigurăm resursele materiale pentru viața copiilor, ci și pentru formarea lor spirituală, am realizat un prim pas important. Al doilea pas, la fel de important este discernerea lucrurilor și împreună cu ele a direcției pe care le vom da copiilor.

Solomon prezintă modelul tatălui său David ca pe unul demn de urmat atât în inițiativă cât și conținut.

1. În creșterea copiilor păstrează mereu o direcție clară (atât pentru tine cât și pentru copil)

Lucrurile valoroase, importante și cu adevărat vrednice de transmis generațiilor nu au fost rodul hazardului, întâmplării ori greșelilor. Cele mai multe din ele au fost rodul nenumăratelor eforturi într-o direcție anume.

Scriptura, tot în cartea înțelepciunii ne spune că Domnul a făcut toate pentru o scop precis. Credem cu tărie că același spirit l-a pus și în noi, abilitatea de a face lucruri cu un scop anume. Investiție în copii este probabil printre cele mai nobile metode. Scopul este cel care definește mijloacele și mai apoi așează detaliile la locul lor. Scriptura a fost insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, (cu scopul) ca omul să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună 2 Timotei 3:16

Scopul părintelui în creșterea copilului este ca acesta să semene Domnului Isus în carcter și comportament. Toate celelalte sunt mijloace prin care ajungem la acest scop.

2. În creșterea copiilor există priorități clare

După cum nu ne putem păzi de ceea ce nu cunoaștem și nu ne putem apăra fără mijloace potrivite de apărare, tot așa, o prioritate în creșterea copiilor este întipărirea în mintea și inima lor a principiilor sănătoase pe baza cărora să facă alegeri înțelepte. Solomon primește îndemnuri nenumărate ca în fața presiunilor din partea prietenilor nelegiuți, în fața ispitelor din partea femeilor stricate, în fața pornirilor propriei firi pământești, să facă alegeri înțelepte. Cum ar putea dacă nu ar avea noțiuni complete, la timp așezate și corect aplicate în viața sa? Există o perioadă a curiozității sincere în viața fiecărui copil. Pentru că această perioadă este destul de devreme în viață, unii părinți consideră că sunt prea tineri pentru astfel de lucruri și amână fără rost și rațiune această investiție pentru mai târziu când ea se va dovedi fără prea mare rezultat.

3. În creșterea copiilor după voia lui Dumnezeu nu există eșec

Realizez că e o afirmație îndrăzneață tocmai pentru că există așa de mulți părinți care au făcut totul ca la carte pentru copiii lor și aceștia sunt departe de Domnul. Majoritatea părinților în această situație au, pe lângă o profundă rană în suflet și un adânc sentiment de eșec care-i marchează din toate punctele de vedere pierzându-și încrederea și speranța. A învăța pe copil voia lui Dumnezeu este singura metodă de a crește copii lipsită de riscul eșecului. Spun asta pentru că reușita nu ține doar de alegerile copilului ci și de faptul că părintele a ales să se supună Domnului în tot acest proces când avea așa de multe metode lumeşti la dispoziție; a ales să se dea pe sine de exeplu împreună cu învățătura, ceea ce a format și în el (părinte) un caracter cristic și a ales să aștepte împreună cu Tatăl ceresc întoarcerea fiului risipitor, în rugăciune și post.

Solomon a avut și el parte de un astfel de moment de rătăcire profundă însă investiție părintelui pământesc și a Celui ceresc au biruit.

Aplicații

1. Notează într-o propoziție pe o foaie de hârtie care este scopul tău în creșterea copiilor.

2. Alege înțelept și nu în grabă câteva priorități clare în acest proces și pune-le în rugăciune.

3. Nu te descuraja în fața unor posibile atitudini de răzvrătire, tu ești deja învingător pentru că te-ai lăsat și ai lăsat copilul în mâna Domnului.


Lasă un răspuns