EXPLICAȚII BIBLICE 17 DECEMBRIE

Data: 17 Decembrie

Tema: Utilitatea mărturiei exemplare constă în fapte bune 

Text: Tit 3:8-15

Verset de aur: v.8

Ideea centrală: Mărturia creştină care aduce cinste lui Dumnezeu este aceea care excelează în faptele bune ale credinţei, aducând binecuvântare celor din jur.

Scop: Să motiveze pe cel credincios să nu stea neroditor ci să fie de folos tuturor celor din jur.

Observatii contextuale si exegetice

După ce a oferit un rezumat al Evangheliei harului lui Dumnezeu, precum şi motivaţia ca, în baza lucrării acesteia, să se aducă roadele cuvenite – o viaţă transformată şi relaţii sănătoase, Pavel îl atenţionează din nou pe Tit cu privire la menirea creştinului care trebuie să se distingă prin fapte bune ale credinţei, păstrănd totodată nealterată unitatea bisericii şi curăţia învăţăturii lui Dumnezeu. Astfel, el pune în contrast învăţătura corectă şi rezultatele ei benefice, cu învăţătura falsă şi rezultatele ei zadarnice.

Credincioșii adevărați au o trăsătură distinctivă între ceilalți oameni: ei sunt de folos altora pentru că fac ceea ce este bine în societate (v. 8). Credincioșii sunt cu adevărat de folos societăţii pentru că ei fac binele în adevăratul sens al termenului. Binele pe care îl fac credincioșii în lume este adevăratul bine care trebuie făcut, nu un bine aparent, pentru că faptele lor bune izvorăsc din lucrarea harului lui Dumnezeu în inimile lor (din „pomul vieţii”), nu din firea lor păcătoasă. Dacă credincioșii n-ar exista în lume, lumea s-ar prăbuși, s-ar dezintegra, aşa cum s-ar prăbuşi lumea dacă ar rămâne fără lumină şi fără sare, pentru că ar deschide larg uşa pentru lucrările neroditoare ale întunericului şi ar atrage mânia dreaptă a lui Dumnezeu asupra ei.

Descoperim trei aspecte ale utilității mărturiei exemplare prin faptele bune ale credincioșilor în lume:

a. În relație cu oamenii păcătoși (v. 9-11). Este drept că Pavel vorbește aici despre separarea credincioșilor adevărați de cei falși, care produc stricăciuni în biserică. Dar îndemnul poate fi extins şi la relația credincioșilor cu toți oamenii. Ceea ce spune Pavel este că sfinţii nu trebuie să se asocieze deloc cu practicile rele ale celor care produc stricăciuni spirituale. Credincioșii trebuie să fie lumini în lume. Lumina arată, descoperă, dă viață. Viaţa de mărturie trăită în lumină, materializată prin fapte bune, arată adevărata faţă a lucrurilor lumii. Credincioșii condamnă păcatele lumii tocmai prin faptele lor sfinte; contrastul dintre viaţa creştină şi cea lumească cercetează, luminează, judecă. (vezi şi Evrei 11:7 – Noe a osândit lumea din vremea lui prin credinţa dovedită prin chiar construirea corăbiei – acţiune desfăşurată la Cuvântul lui Dumnezeu – fiind salvat el şi toată casa lui). 

b. În relație cu nevoile credincioșilor şi alte tuturor celorlalţi (v. 12-14). Pavel dă îndemnuri concrete lui Tit cu privire la persoane, situații și nevoi concrete ale unora. Faptele bune pe care trebuie să le facem nu sunt nespecifice, superficiale sau nerelevante. Ele trebuie să răspundă în mod concret unor nevoi reale și specifice ale celor apropiați nouă (vezi Pilda samariteanului – Luca 10). Aceasta înseamnă să cunoști nevoile, să acționezi promt, la vremea potrivită, în maniera cea mai potrivită. Mai mult, Pavel vorbește despre o disponibilitate şi un devotament total al celor credincioşi în a face fapte bune („să fie cei dintâi în fapte bune”) şi în a se deprinde la aceasta („se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune”). Asta presupune o exercitare continuă a abilităților de a practica bunătatea cu excelenţă şi promptitudine.

c. În relație cu toți cei dragi (v. 15). Faptele bune pe care trebuie să le facem presupune și urările de bine, saluturile de curtoazie, vorbele plăcute pe care trebuie să le adresăm celor din jurul nostru. Noi trebuie să dezvoltăm relații bune, plăcute cu cei din jur. Este mare lucru să adresezi un cuvânt bun, care oferă înviorare celor apropiați nouă. 

Faptele bune ale credincioșilor sunt o mărturie grăitoare a mântuirii noastre. Adevăratele fapte bune sunt lucrarea lui Dumnezeu în cei credincioși (vezi Efes. 2:10). Diferența dintre faptele bune ale oamenilor nemântuiți și ale celor mântuiți este ca de la cer la pământ. Dacă faptele bune ale sfinților Domnului sunt lucrarea lui Dumnezeu în ei (Efes. 2:10), roada Duhului Sfânt în ei (Gal. 5:22-23), faptele bune ale necredincioșilor sunt de fapt „fapte moarte” (Evr. 9:14), fapte care pot impresiona pe oameni, dar care nu au binecuvântarea lui Dumnezeu în ele (vezi Mat. 7:21-27). Tocmai în mărturia credincioșilor în lume se arată utilitatea faptelor lor bune. 

În conformitate cu obiceiul său, Pavel îşi încheie epistola cu câteva instrucţiuni personale specifice şi salutări, nu înainte de a repeta încă o dată îndemnul ca cei din biserică să se obişnuiască să fie primii în fapte bune.

Aplicații

a. Învață cum să trăiești în lume, dar nu ca lumea. Privește cu atenţie la Avraam și la Lot, la viaţa lor şi la mărturia lăsată în urmă de fiecare dintre ei. Avraam a fost considerat de locuitori ca un prinț al lui Dumnezeu între ei, ca o sursă de binecuvântare pentru ei (Geneza 14), în timp ce Lot a ajuns să fie desconsiderat în Sodoma (Geneza 19).

b. Dezvoltă-ți deprinderea de a face fapte bune față de cei din jur, împlinind nevoile lor. Caută să fii prompt, disponibil și eficient în a răspunde acestor nevoi. Caută să faci totul cu excelenţă şi roagă-te pentru călăutirea şi ajutorul Duhului Sfânt.

c. Învață să deschizi gura și să nu fii zgârcit la vorbă atunci când trebuie să vorbești. Învață să vorbești când trebuie, ce trebuie și cum trebuie. Caută să nu ai un limbaj de lemn, ci fii un balsam pentru alții prin vorbele pe care le rostești. Învață să fii plin de curtoazie, politicos și vorba ta să fie plină de har și dreasă cu sare înaintea oamenilor (Col. 4:6).          

Sugestii practice

a. Fă o listă cu câteva persoane care au nevoie de ajutor şi pe care îi poţi ajuta chiar tu. Fă-ţi un plan la începutul fiecărei săptămâni în care să stabileşti cum şi când vei face aceste acte de slujire. Roagă-te pentru o inimă potrivită în împlinirea acestei misiuni. Actualizează periodic lista de persoane şi slujirile care trebuie făcute.

b. Mai ia o persoană lângă tine pe care să o ucenicizezi şi pentru a o ajuta să capete deprinderea să fie cel/cea dintâi în fapte bune. Nu te lăuda faţă de nimeni cu ceea ce faci. Vorbeşte cu Domnul mereu despre toate acestea. Fii smerit şi vei căpăta har. 

Întrebări pentru discuţie

a. De ce ar trebui ca cei care cred în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune? Care este „folosul” împlinirii acestei cerințe?

b. Ce trebuia să evite Tit și cum  trebuia să acționeze? De ce? (v. 9-11)

c. Cum se împacă porunca dată aici lui Tit, de a evita controversele nebune şi disputele nefolositoare, cu instrucţiunile date anterior lui Tit şi prezbiterilor în 1:10-13 (de a le astupa gura şi de a-i mustra cu asprime pe cei care dau învăţături greşite)? 

d. Când ar trebui să te implici într-o controversă şi când ar trebui să o eviţi (vezi şi 1 Timotei 1:3-7; 6:3-4, 20-21; 2 Timotei 2:16-18, 23-26)?

e. Ce nevoi concrete trebuiau să împlinească credincioșii acelora despre care Pavel le scrie?

f. De câte ori repetă Pavel în capitolele 2-3 că cei credincioşi trebuie să fie activi în a face fapte bune? De ce Pavel insistă asupra acestor lucruri? Ce anume îţi propui să faci în mod concret pentru a îndeplini şi tu această poruncă?

Pastor Ovidiu Ghiţă (Biserica Creştină Baptistă „Sfânta 

Treime” din Galaţi)


One thought on “EXPLICAȚII BIBLICE 17 DECEMBRIE

Lasă un răspuns