Misionari în jungla peruană

O minune nu ar strica

Galerie foto la finalul articolului

Nu știu cum sunt alții, dar eu, când aud pe ici-colo povestindu-se de vreun miracol, de o circumstanță imposibilă în care alții au văzut mâna inexplicabilă a lui Dumnezeu, de cele mai multe ori am îndoieli, găsind cât se poate de repede o explicație cât mai naturală a fenomenului. Deși cred că minunile relatate în Biblie sunt autentice, menite a autentifica pe mesagerii Săi, în același timp mă întreb de ce ar face Dumnezeu astfel de minuni pentru noi. La ce I-ar trebui Lui, sau la ce ne-ar folosi nouă? Mergând pe principiul că e mai ferice de cei care nu văd dar cred, mi se pare că pătrunderea supranaturalului în viața noastră zilnică nu ar face decât să ne încurce, mai ales că suntem avertizați de pericolul semnelor mincinoase. Totuși, când Dumnezeu intervine providențial, sau chiar supranatural, schimbând circumstanțele pentru binele nostru, de cele mai multe ori, sau nu ne dăm seama, sau nu credem. La fel au făcut și ucenicii, și toată generația din timpul vieții pământești a Domnului Isus Cristos și a apostolilor.

Ca misionari în junglă printre triburi, depindem în mod practic foarte mult de harul lui Dumnezeu ca să ne ajute prin ambientul dificil. V-am mai povestit de rugăciuni ascultate și izbăviri extraordinare. Dumnezeu răspunde și pentru trivialități din astea: “Doamne, dă-ne ploaie să mai crească râul 10cm.” Dar în colțul minții rămâne posibilitatea unei coincidențe. Ce te faci însă când ți se întâmplă ție acele lucruri inexplicabile pe cale naturală, și care au evidențe clare ale intervenției directe a lui Dumnezeu? Așa a fost pentru noi venirea lui Ephram pe lume, și același lucru este această a doua sarcină a Adinei care avansează bine, în ciuda complicațiilor medicale asupra mămicii. Când ne gândim mai bine, ne copleșește un sentiment al prezenței intenționate a lui Dumnezeu. Ce vrea cu noi?

Doamne, fă Tu ceva!

Să vă spun despre ultima minune pe care am trăit-o și care m-a șocat. De anul trecut începând, motorul de la barcă a dat semne că nu merge bine. De la o anumită viteză începea să se înece și să trepideze. L-am și desfăcut să văd că toate piesese sunt intacte. Anul acesta am ajuns la San Fausto la începutul lui iunie, pentru o săptămână ca să fac curat și să evaluez situația casei, a lucrurilor, a oamenilor din sat. Printre priorități a fost verificarea motorului de la barcă. Avea furnici înăuntru, traseul de la benzină blocat, și într-o primă fază nu mi-a pornit. După curățare a mers. Dar mi-am dat seama după zgomot, mișcare, fum și benzina cursă în apă că unul din cilindrii nu are aprindere. După verificarea bujiilor mi-a fost clar că una era stricată și nu dădea scânteie. Din păcate alta de schimb nu aveam. Nu rămânea decât să merg cu barca la oraș într-un singur cilindru, încet, pierzând benzină în apă, fără să accelerez prea mult ca să nu se strice ceva. Am făcut plinul la rezervor ca să am suficient să ajung la Puerto Bermuez, chiar și cu pierderea extra. Am plecat de dimineață, ca să fiu sigur că până la prânz ajung, chiar dacă mergeam foarte încet. Am luat și doi băieți din sat cu mine ca să mă ajute cu barca în caz de orice.

Timp de două ore am înaintat foarte greu, zdruncinat, cu motorul suferind, fără să ajung nici măcar la jumătatea drumului. Mă uitam din ce în ce mai îngrijorat la nivelul combustibilului, ajungând la concluzia clară că motorul consuma dublu de benzină decât mă așteptasem, și că în acel ritm voi rămâne cu rezervorul gol în mijlocul râului. De unde să fac rost de atâtea galoane de benzină? Sau cine să îmi remorcheze barca până la oraș? Și la ce oră am ajunge? Dar la întoarcere, ce mă fac dacă nu găsesc să cumpăr bujii compatibile în oraș? Situația era foarte grea, și îmi bătea inima tare. În plus, mai aveam de trecut curentul vijelios al râului în punctul numit Esperanza, unde cu motorul în bună stare e nevoie de câteva minute de pilotare precisă. Însă a durat mai bine de 10 minute cu motorul stricat, avansând mai lent ca pasul prin curentul contrar. De obicei trec cu rugăciune prin locul acela. De data asta, eram și cu nodul în gât. Când am izbutit, și am privit iarăși la nivelul combustibilului, inevitabilul era sigur, și i-am anunțat pe băieți să caute o plajă potrivită ca să ne oprim, și să umblu la motor, cu speranța să pot tăia cumva linia de combustibil la cilindrul nefuncțional. (Mai târziu am observat că planul oricum n-ar fi funcționat.) Atunci am înălțat o ultimă rugăciune: “Doamne, ai milă, ajută-ne să nu rămânem opriți în mijlocul râului, fă Tu ceva!”

Abia am apucat să zic Amin. Am simțit o forță în spate care a proiectat barca în față, mărindu-i viteza. Urechea a surprins zgomotul motorului care până atunci păcănea și zgâlțâia, și mâna a perceput o schimbare în accelerator. Era bujia cea stricată, până atunci inertă, care a prins subit viață! De la nimic, după două ore de chin, fără să i se schimbe regimul de funcționare, și-a dat drumul. Întâi în reprize scurte, care se terminau brusc, aruncându-mă în nas, apoi în secvențe din ce în ce mai lungi și dese, motorul a început să meargă normal. Viteza a crescut de la 8 la 21 Km/h și a rămas constantă până la destinație unde am ajuns într-un timp foarte scurt, astfel încât benzina a ajuns la fix. Din peste 25 de litri la plecare, rămăsese mai puțin de-o cană. După șocul inițial, care m-a lăsat cu gura căscată, am început apoi să plâng de bucurie, și de frică să nu “se termine minunea”, apoi am terminat călătoria în cântec. Ceea ce a făcut Dumnezeu acolo pentru mine a fost fantastic! Momentul pe care l-a ales ca să meargă biata bujie a fost perfect, pentru a-și arăta puterea Sa. Nu mai înainte, când aveam suficientă benzină, nu mai târziu, când n-aș mai fi avut suficientă benzină, ci în momentul în care mai aveam doar exact atâta benzină cât să ajung cu bine. Și nu mai înainte, când mai aveam opțiunea să mă întorc din drum. Ci doar atunci când în inima mea am ajuns la concluzia că inevitabil vom termina eșuați pe mal, la mila vreunei alte eventuale bărci ce putea trece pe acolo. M-a adus în punctul ca să elimin orice idee despre coincidențe naturale, și să rămân la unica concluzie posibilă: este Domnul!

Inima mea palpită la ideea că Dumnezeul Gloriei, dintre infinitele Lui preocupări, se apleacă ca să dea o atenție particulară situației mele, fie ea și disperată, ca să mă scoată din impas. Pentru ce atâta interes? Și pentru cine? Pentru mine? Dar modestia mă obligă să zic că nu pentru mine, cât pentru lucrarea în care m-a chemat, fiind și eu ca orice altceva, doar o unealtă. Dar atunci, ar fi putut să mă lase să mă descurc, să mă zbat singur pe o plajă amazonică, până găseam o soluție omenească la o problemă omenească, întrucât El Își poate face lucrarea și fără mine, nu? Uite că nu, pentru că miracolul a fost pentru mine. Altcineva nu l-a perceput, și chiar dacă îl împărtășesc altora, e posibil să zâmbească condescendent și … neîncrezător, cum fac și eu în atâtea cazuri. Cei ce m-au crezut și au rămas uimiți au fost Asencio și José, când le-am povestit, odată întors în sat cu misiunea îndeplinită: am reușit să iau pachetele pe care mi le-au trimis de la Lima colegii mei Oscar și Tonia, să cumpăr tot ce aveam de dus în sat, și să găsesc bujii compatibile. Le-am înlocuit îndată, și de atunci motorul nici n-a mai sughițat, ci a tors lin ca o pisică la gura sobei.

Slavă Domnului că totul a ajuns la un bun final cu motorul, deși nu chiar atunci. În încercarea mea de a-l diagnostica, am mișcat din greșeală un furtun de reflux de combustibil, care făcea ca rezerva să fie automat aruncată afară. De acolo se trăgea de fapt pierderea de benzină. A doua oară când am ieșit la oraș, deși motorul a mers bine, am pierdut atâta combustibil că întradevăr am terminat rezervorul, la 1Km înainte de destinație, și a trebuit să trag la mal. Însă eram pregătit, și aveam benzină extra în barcă. Din cauza aceasta însă am fost nevoit să iau motorul cu mine la Pucallpa la un service autorizat, unde l-au pus la punct, l-au testat și nu mai are nimic.

O săptămână la San Fausto

Marc s-a dus până la urmă singur în trib, la începutul lunii iunie, ca să reia activitățile și să înceapă câteva proiecte programate pentru anul acesta. Prioritatea a fost curățenia. Ca de obicei, casa a găsit-o foarte murdară, cu lilieci, gândaci, broscuțe, păsări cuibărind în bibliotecă, peste cărți, și mai rău ca altă dată, cu o invazie de termite care își făcuseră cuib în casă, și fuseseră foarte interesate să devoreze un dicționar român-spaniol. A fost mult de muncă, și inițial nu s-a putut face foarte mult fără generatorul electric care fusese la Lima la reparat. Dar când l-a adus de la Bermudez, a putut folosi frigiderul, aspiratorul, și marea surpriză, o mașină de spălat. Da, după ani de zile de promisiuni, Marc a reușit în sfârșit să ducă și să instaleze în trib o mașină de spălat, și să o și folosească. Ceea ce înseamnă că ne va fi de mare ajutor de acum încolo. În paralel cu curățenia și exterminarea lighioanelor, a lucrat și în curte. Din fericire oamenii din sat, la îndemnul șefului, curățaseră o bună porțiune din curte, așa că i-a scutit lui Marc multă muncă. Cu motocoasa a avansat curățind partea din spate. A replantat stâlpii de la funia de rufe, putreziți și căzuți. A înlocuit pereții de la letrină. A spălat cisternele de apă. A fumigat cu insecticid peste tot. Săptămâna a rămas scurtă pentru câte lucruri sunt de făcut, dar a lăsat totul curat și funcțional pentru ca să mergem cu toată familia, începând cu luna iulie.

În plus, unul din scopuri a fost semnarea unui nou act cu satul, de prelungire a permanenței noastre între ei, după ce convenția trecută expirase la începutul anului. Satul a avut una din ședințele regulate, unde Marc a prezentat o parte din proiectele pe care dorim să le desfășurăm cu ei. Între acestea, el a făcut predarea materialelor necesare pentru construcția noului sistem de apă potabilă pentru grădinița satului, în valoare de peste 2000 RON. În plus a mai predat și niște pachete de alimente vitaminizate pentru copiii preșcolari, care urmează să fie distribuite zilnic la grădiniță pe parcursul anului școlar. Aceste alimente le primim donație de la o organizație americană ce are în vedere copii defavorizați. Părinții copiilor și autoritățile satului au fost foarte mulțumite de aceste ajutoare, dar mai ales de dorința noastră de a continua să stăm între ei și să-i ajutăm la ce se va putea. În afară de ajutorul pentru grădiniță, ne-am reafirmat dorința de a-i ajuta pe elevii de liceu, plătind combustibilul pentru drumul la școală, și materialele pentru construcția unei bărci mai mari unde să încapă toți. Tot cu ocazia ședinței au primit și materialele pentru barcă, urmând ca ei să taie din pădure lemnul în aceste săptămâni, ca să fie gata de asamblare.

Însă Marc a vrut să-i întrebe pe săteni ce gând au cu privire la toată învățătura despre Dumnezeu pe care am dat-o până acum. Pe rând s-au ridicat mai multe persoane, în majoritate femei, ceea ce nu e obișnuit, ca să spună că ei vor să continue să învețe din Biblie, și că e foarte important ca ei (cu toții) să se schimbe, acceptând învățătura creștină, ca să nu mai trăiască cum au trăit până acum. Între ei, Dora (soția lui Jose), Rosalia și Florentina au fost cele mai vocale. De asemenea șeful satului și alte autorități au spus același lucru. La final au venit cu ideea ca să nu mai semneze pentru noi un permis limitat pe câțiva ani, ci să ne dea voie să stăm pe teritoriul lor în formă nelimitată. Într-o traducere liberă, ei s-au exprimat cam așa: să stea frații aici până când se satură! Toți au râs, dar au fost de acord. Așa că s-a redactat un act în registrul oficial al comunității care stabilește acest lucru: avem permis de stat permanent între ei! Marc le-a mulțumit frumos pentru dragul ce ne poartă și i-a amenințat în glumă că dacă nu vor să ni se ia de ei, de acum trebuie să se poarte frumos și să nu ne supere. Ca să arate că sunt serioși în felul în care vor să trateze relația cu noi, Asencio în calitate de șef și Bertha în calitate de casieră, i-au înapoiat lui Marc 700 RON datorați de la procurarea unui gard electric pentru vacile satului, pe care îl cumpăraserăm pentru ei în decembrie, din banii noștri. Au ținut cu sfințenie de banii aceeia, până au putut să ni-i dea, deși ar fi putut face orice cu ei.

Câteva lucruri interesante observate în scurta vizită a lui Marc.

Elevii și părinții au încercat cum au putut să păstreze în condiții bune motorul de la barca cu care merg la Liceu în Amambay, plătind pentru mecanic și piese. Dar l-am găsit inoperativ, pentru că axul transmisiei nu era bine aliniat și zdruncina așa de tare că a făcut să se rupă mai multe componente. A fost nevoie de reparații serioase.

Catalina, femeia care avea degetul cangrenat și cu posibilă infecție de HIV a fost la un pas de moarte. A pierdut degetul, și a revenit în sat să moară. Dora a îngrijit-o și a tratat-o cu plante medicinale locale. Am găsit-o întremată și surprinzător de bine. Dacă ar fi acceptat de la început amputarea și tratamentul cu antibiotice ar fi scăpat relativ mult mai repede și ușor.

Felix, unul din bătrânii satului, a găsit sub ruinele unei case mai vechi o unealtă de-a noastră pierdută. A ținut morțiș să o aducă înapoi lui Marc și să-L întrebe dacă nu vrea să i-o dea lui de tot, dacă tot a găsit-o. Interesant e că ar fi putut s-o păstreze fără să zică nimic, și n-am fi știut niciodată. Dar a vrut să fie cinstit. Și iarăși, interesant e că a considerat că are un oarecare drept să pretindă unealta, dacă el ne-a făcut binele de a o găsi. Marc a zis că i-o dă de tot, dar nu pe degeaba, și că o să-i ceară ajutor la vreo treabă, mai degrabă decât bani. Felix a fost mai mult decât mulțumit cu ideea. De asemenea a venit să înapoieze un galon de benzină împrumutat de la Marc anul trecut. Noi uitaserăm. Rugați-vă pentru Felix care până acum a refuzat să vină să asculte Cuvântul la adunările publice, invocând tot felul de scuze ridicole. După multe stăruințe, a apărut o singură dată spre sfârșitul anului trecut. Dar credem că Dumnezeu a început să-L schimbe. Marc i-a sugerat să îl învețe în particular, când are timp, dacă vrea, și spunea că e dispus la aceasta, mai ales dacă îl învață în limba lui, ca el să își aducă contribuția la înbunățățirea traducerii.

Oamenii din sat au prins curaj să lucreze din nou cu betoane, după ce ultima dată se descurajaseră de tot , datorită volumului mare de muncă în aducerea nisipului din râu și a cimentului de la oraș. Așa că s-au pus să construiască, cu bani din bugetul școlii primare, o cantină pentru elevi, unde să mănânce alimentele trimise de guvern în cadrul unui program social gen “cornul cu lapte”. Au avut nevoie de Marc să le traseze fundațiile în unghi drept și să le dea cotele pentru înălțarea stâlpilor cu furtunul de apă. Râdeau de se prăpădeau când le-a spus că un tâmplar bun măsoară de 7 ori și taie o singură dată. Credeau că e glumă, dar s-au convins singuri că e într-adevăr nevoie de multe măsurători și reconfirmări ale măsurătorii înainte de a face o treabă bună. După ce au înălțat stâlpii de lemn la perfecție, au turnat o placă de beton de 5x15m, într-o singură zi, de minune. Suntem bucuroși să vedem cum mai mulți săteni încep să prindă meșteșuguri practice nu de mult străine.

Sănătate și sarcină

Vizita aceasta la San Fausto a tot fost amânată multe săptămâni, pentru că nu găseam pe cineva să aibă grijă de Adina și de treburile din casă cât timp Marc ar fi fost plecat. Până la urmă s-a oferit o soră de la altă misiune din Pucallpa să stea cu Adina o săptămână și să o ajute la treburi. Aceasta din cauză că sarcina s-a suprapus cu alte probleme de sănătate care s-au întețit. Adina a fost nevoită să stea la pat aproape tot primul trimestru, cu grețuri, inflamații, infecții, dureri de cap, etc. Pentru a fii mai siguri ce se întâmplă cu sarcina și ce riscuri sunt, am hotărât să profităm de oferta unui frate din biserica de la Lima, să ne plătească biletele de avion, și ne-am dus două săptămâni la capitală, în luna mai. Adina a mers la mai multe controale, și mai ales la reumatolog. După spusele medicilor, ar fi vorba de o reacție autoimună temporară, relaționată și cu sarcina, dar și cu sistemul nervos “obosit”. I-au spus că după 3 luni de sarcină va fii mai bine, ceea ce s-a și întâmplat, parțial. Simtomele s-au mai ameliorat, deși nu au dispărut. Din fericire, nu se vede că l-ar afecta pe bebeluș în vreun fel. Acum avem și confirmarea ecografică că este un băiețel, spre fericirea lui Ephram, care își dorește un frățior.

Însă cu problemele de sănătate n-am scăpat ușor. Am avut fiecare din noi de luptat cu paraziți intestinali. Adina s-a ales și cu o infecție urinară greu de combătut. Ephram a mai trecut printr-un episod de febră cu vomă violentă și diaree, de la cine știe ce a băgat în gură cu mâna murdară. Apoi de curând, bebelușul care se mișcă energic la ore fixe, într-o zi s-a zbătut puternic apoi s-a liniștit câteva zile, de a băgat-o pe Adina la bănuieli. Până la urmă doctorul care o urmărește constant a chemat-o la o ecografie de urgență, care din fericire a arătat că totul e bine, doar că copilul a intrat în altă fază de dezvoltare, și prin urmare își schimbă comportamentul.

Activități la Lima

În cele 2 săptămâni petrecute la capitală aveam de făcut un demers foarte important la Interpol pentru scoaterea cazierului internațional pe care ni-l cer la Imigrări. Aceasta a fost o aventură ciudată în sine, dar mulțumim Domnului că nu ne-a luat mai mult de o zi, și apoi așteptarea rezultatelor. Profitând de ocazie, Marc a mers în centru de multe ori să facă cumpărături pentru noi și pentru Segadores. A cumpărat anvelopele noi, mulțumit că a găsit ceva foarte bun la preț mai mic decât se aștepta. A mers cu Oscar să cumpere un sistem de panouri solare pentru o biserică Asháninka, de pe lângă orașul Atalaya. De asemenea a participat la ședințele consiliului director al Segadores, în diversele decizii administrative.

Avem pe inimă implicarea unor familii tinere în misiune, și am reușit să avem un interviu cu o astfel de pereche de peruani, interesați în a deveni misionari tribali. Însă le lipsește educația misiologică transculturală. De asemenea am continuat relația cu o altă familie de argentinieni veniți în Peru pentru lucrarea cu triburile ne evanghelizate. Ei au studii teologice și misiologice cu Misiunea Triburi Noi, și au un mare potențial, datorită educației primite și chemării pe care o au. I-am invitat să ne viziteze în Pucallpa ca să ne cunoaștem mai bine și ne-am bucurat că au venit până la urmă în luna Iunie. Timp de o săptămână le-am putut prezenta diversele aspecte ale lucrării în junglă, diversele agenții misionare și stiluri de lucrare. Rugați-vă pentru Mati și Nati, din Argentina, ca Domnul să le confirme unde și cum se vor implica pe termen lung în misiunea tribală.

La Lima ne-am bucurat să ne vedem cu frații și surorile de la biserică. Marc a fost invitat să susțină un mesaj devoțional la ora săptămânală de rugăciune. De asemenea am vizitat unele familii acasă, participând și la un studiu biblic. La Pucallpa e mai greu să participăm la astfel de evenimente deoarece stăm la o bună distanță de oraș, și ajungem doar duminica la adunare. Avem doar posibilitatea să ne strângem la rugăciune cu frații americani de la baza aviatică, odată la 2 săptămâni, aproape de casa noastră.

Tot la Lima am reușit să mai ținem legătura cu Rafael, pacientul așeninka spitalizat într-un sanatoriu catolic. Îi cumpărăm periodic scutece pentru incontinență, datorată paraliziei lumbare. Având și HIV, programul de asigurări de stat îi administrează periodic retrovirale ca să-l stabilizeze. Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, de curând a dezvoltat și diabet de gradul II, care-i crează și hipertensiune. Prevedem că sfârșitul lui e aproape și e cam deprimat. În plus, nici sanatoriul catolic nu-l mai poate ajuta, căci au rămas fără fonduri din străinătate și au concediat tot pesonalul, au trimis acasă pe toți bolnavii care au familii. Pe el nu îl pot trimite nicăieri că familia lui o duce mai rău ca el, în trib. Acolo ar muri în maxim o lună. Situația lui e foarte tristă. Rugați-vă să-și pună încrederea în Domnul Isus, despre care a învățat la sanatoriu.

În timpul călătoriei am primit un telefon de la spitalul județean de la Pucallpa, de la asisteta socială. Eleva noastră Doly din San Fausto a fost adusă în situație de urgență de la Puerto Bermudez pentru o naștere prematură de 8 luni. Nașterea propriu-zisă a fost ușoară dar doctorul din Pucallpa a considerat copilul nedezvoltat și diagnosticat cu microcefalie. Aveau nevoie de o tomografie la cap ca să evalueze necesitatea unei intervenții chirurgicale pentru lichid acumulat în craniu. Am putut ajuta cu banii deși eram la Lima. Din fericire bebelușul a răspuns bine la stimuli, nu s-a constatat un pericol iminent, și au fost trimiși acasă, deși în urma tomografiei se poate vorbi de un creier subdezvoltat. Ne pare rău de tânăra mămică de 15 ani, la prima naștere, să aibă o experiență tristă ca asta. Părinții sunt dezamăgiți de sarcina ei, mai ales că au avut de furcă să recunoască paternitatea copilului. Băiatul de 14 ani a stat mult pe gânduri, considerând că poate nu e copilul lui, dacă a ieșit o lună mai devreme. Până la urmă s-au împăcat cu gândul, asumându-și rolul de părinți, fără a considera întemeierea unei familii. S-ar putea ca să nu fie încă conștienți de handicapul bebelușului.

Activități la Pucallpa

Am reușit depunem la Imigrări în Pucallpa dosarul pentru un statut de rezidență permanentă, care să nu mai implice ideea de rezidență religioasă. Documentele au fost preluate și ne-au pus să așteptăm. Sperăm un răspuns pozitiv. Am avea mai multă libertate de acțiune în Peru cu noul statut. De asemenea, Marc a reușit să schimbe roțile la mașină, să schimbe uleiul, filtrele, verificare la frâne, direcție, lumini, și a terminat cu revizia mașinii. A luat certificatul la timp, înainte să înceapă poliția să ne oprească pe drum.

De câțiva ani în Pucallpa există o colaborare frumoasă între diferitele agenții misionare care se ocupă cu evanghelizarea triburilor. S-au organizat în Rețeaua Amazonică Peruană, din care face parte și Segadores. Anul acesta la adunarea generală Segadores l-a delegat pe Marc, că tot suntem permanent în zonă. Marc s-a întors de la eveniment râzând, că deși el era cel mai nou între ei, l-au și ales membru în comitetul de conducere, responsabil cu investigația tribală. E drept că ne cunoaștem de mult timp pe majoritatea celor implicați, și avem relații bune cu toți, dar nu ne așteptam ca și ei să aibă atâta deschidere sau încredere. Marc consideră că e un lucru bun, chiar dacă e o responsabilitate în plus, pentru că îi va da un scop concret de treabă cât timp suntem la Pucallpa și nu în trib, plus că avem nevoie de relații bune cu celelalte organizații misionare.

Pe 24 iunie a avut loc cea mai mare sărbătoare regională, în cinstea patronului junglei, Sfântul Ioan Botezătorul. Noi eram curioși să vedem cum se desfășoară această sărbătoare sincretistă între catolicism și animismul amazonic. În ziua anterioară, întregul oraș s-a scufundat într-un fum dens, să-l tai cu cuțitul. Am întrebat pe mai mulți de unde provine fumul. Invariabil, răspunsul a fost: de la Juanes. Toată lumea gătește masiv pe foc de lemne un fel de mâncare tradițională, orez cu pui, măsline, ou și condimente, fierte într-o legătură de frunze aromatice. Acesta simbolizează capul lui Ioan Botezătorul, ucis de Irod. Oamenii îl consideră o delicatesă. În ziua sărbătorii lui San Juan, alte activități au fost paralizate, și toți s-au dus la plajă sau și-au pus piscine în curte, pe stradă sau oriunde pentru a face o baie rituală ce le aduce noroc, sănătate, prosperitate, în anul care vine. Am mers împreună cu o mare de sute de mii de oameni pe malul lacului Yarinacocha, să luăm notă de toată această nebunie culturală amazonică. Nici în ruptul capului n-am vrut să mâncăm capul sfântului, ci ne-am săturat cu alte mâncăruri delicioase ale junglei, în mijloculul muzicilor, dansurilor, vânzătorilor ambulanți și al berii locale, ambalate în culorile jaguarului și numită ridicol San Juan. Oricine din lumea mare ar jura că e una dintre cele mai reușite petreceri culturale. Pe noi ne-a întristat acest Târg al Deșertăciunilor, și toată deșănțarea în numele celui mai mare om născut vreodată din femeie.

Planuri

În câteva zile vom fii iarăși cu tribul așeninka unde dorim să petrecem o bună parte a verii. Medicul i-a dat voie Adinei să meargă. Dorim să reluăm lucrarea cu copiii, adunările duminicale, și să ne ocupăm de proiectele în curs. Sperăm să putem avansa și cu verificarea traducerii Bibliei. Între multele activități, o prioritate va fi și grădinița lui Ephram, pentru care vom lua cu noi materialele școlare pe care el trebuie să le lucreze, căci, după cum v-am mai spus el e școlarizat acasă de părinți.

Ne vor folosi rugăciunile voastre în favoarea noastră și a indigenilor Așeninka, precum și pentru alăturarea de noi misionari echipei noastre. Mulțumim că găsiți un loc în inimi și pentru noi, printre multe alte preocupări. Fără ajutorul atâtor frați și surori, care jertfesc din puținul lor pentru a susține financiar această lucrare, tot ce citiți în aceste pagini, nu ar fi posibil. Slavă Domnului pentru fiecare din copiii săi ascultători. Vă îmbrățișăm cu drag,

Fam. Dumitru (Marcus, Adina, Ephram, bebe)

Galerie foto


Lasă un răspuns